Ultima carte ?

Dupa caderea ultimului guvern portocaliu, in urma retragerii increderii prin mecanismul constitutional al motiunii de cenzura, sanctiune puternic confirmata si de catre scorul catastrofal inregistrat de catre partidul basist la alegerile locale, am asistat la un fenomen greu de imaginat in democratie, refuzul de a preda puterea catre guvernul noii majoritati parlamentare. Timp de aproape doua luni de zile, Romania a fost sabotata de catre presedintele Traian Basescu si PDL, facand-o aproape de neguvernat, prin agatarea cu ghearele si cu dintii de putere si generarea unei situatii aproape absurde, o opozitie care nu era de fapt in opozitie si o putere care nu avea putere. De abia ultimele evenimente, jucate cu toate cartile democratiei pe masa, au pus noua putere social-liberala in drepturile ei legitime, in institutiile de putere ale statului. 

Dupa pierderea, rand pe rand, a principalelor piese portocalii (Blaga, Anastase, Iancu, partial CCR) de pe marea tabla de sah ce i-a opus pe Basescu si PDL, de o parte si Ponta si USL, de cealalta parte, in prima tabara nu au mai ramas in picioare decat “Regele”, amenintat, inevitabil, de suspendarea de catre parlament si, in final, de demiterea prin referendum si cativa pioni in zona justitiei politice, care vor fi spulberati fara drept de apel de catre reformele de depolitizare si indreptare institutionale. “Sunt incriminat pentru declaratii, nu pentru fapte”, s-a aparat Basescu, in parlament, la citirea capetelor de acuzare din cererea USL de suspendare din functie a sefului statului. Si Hitler s-ar fi aparat probabil la fel, pentru ca el personal n-a comis practic nicio nelegiuire, i-a pus pe altii sa-i infaptuiasca ordinele abominabile.

In acest context, m-a uimit „conceptul” contradictoriu, speculativ-avocatesc al ambasadorului Mark Gitenstein despre institutii, prin care, pe de o parte, privilegiaza institutia prezidentiala si pe ocupantul acesteia, amicul Basescu, dar, pe de alta parte, intra in contradictie cu distributia, separatia si echilibrul puterilor in stat, pe care si l-a facut cunoscut prin trimiterea la cartea “De ce esueaza natiunile” (Daron Acemoglu, James Robinson, „Why Nations Fail”, Crown Publishers, 2012), a carei idee despre nevoia de institutii puternice o interpreteaza intr-o maniera manipulabila, intorcand-o ca la Ploiesti: “Atunci cand creeaza institutii economice si politice cuprinzatoare tarile prospera, iar atunci cand puterea este concentrata in mainile catorva persoane, ele esueaza”!

Din pacate, ca si in cazul unei schimbari care poate fi in bine sau in rau, nu am aflat nimic despre sensul de folosire a puterii institutiilor si mai ales cat de “cuprinzatoare”, ca si limite, ar trebui sa fie aceste institutii, pentru ca si regimurile totalitare au avut institutii puternice, a caror nemarginire a simtit-o pe pielea lui fiecare cetatean din astfel de societati revolute. Dar, pentru a fi cinstiti pana la capat, ar trebui sa recunoastem ca riscul derapajelor autoritariste poate exista si in democratie, in cazul unei institutii unipersonale precum cea prezidentiala, indiferent daca aceasta s-ar afla in Statele Unite sau in Romania, si este foarte probabil ca semnalul autorului citat sa se refere tocmai la acest pericol, atunci cand vorbeste despre esecul natiunilor, consecutiv concentrarii puterii in mainile unei singure sau catorva persoane. Daca ne referim la Romania lui Basescu, pentru ca in ea traim si acest lucru ne ocupa tot timpul, nu avem cum sa nu identificam acest pericol si acest esec in actele presedintelui „jucator”, de desconsiderare a dialogului public, cu parlamentul, partidele sau cetatenii sau in cele ale CCR, de anulare a hotararilor reprezentantilor legitimi ai alegatorilor in parlamentul tarii, institutia simbol a oricarei democratii. Nu stiu daca se poate vorbi despre o afacere de tip „Basenstein”, dar este deja un fapt ca interventiile in spatiul public romanesc ale unui ambasador au avut loc ori de cate ori presedintele portocaliu a fost incomodat de catre adversarii politici sau au fost in joc mize economice strategice, cum ar fi cele legate de instrainarea resurselor naturale sau productive ale tarii.

Asadar, ce i-a mai ramas de facut lui Traian Basescu, in situatia in care acesta nu mai reprezinta pe nimeni sau aproape pe nimeni in Romania? O solutie de tip Ceausescu, in care sfarsitul politic ii va fi acoperit de oprobriul referendumului de demitere, pentru ca nu exista nicio indoiala cum vor vota alegatorii, mult prea abuzati si inselati de regimul politic al ultimilor opt ani, sau o demisie de onoare, de tip de Gaulle sau Nixon, care-i va aduce impunitate, lasand istoria sa-l judece. Din ultimele stiri aflam ca Basescu si-a reactivat contul pe Twitter. Sa fie acesta un canal „civil” de comunicare, alternativ la cel oficial, de sef al statului? Ce vor aduce orele urmatoare, de dinaintea votarii in parlament a suspendarii sau, eventual, zilele de dinaintea referendumului de demitere? In ciuda caniculei, sa ramanem pe receptie, vom afla vesti importante pentru Tara!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: