Picaturile de realpolitik

29/07/2012

Cei care stiu ca nu forta ci perseverenta picaturii erodeaza stanca, l-ar putea admira pe domnul Vladimir Tismaneanu pentru insistenta cu care-si sustine ideile, desi ar trebui sa astepte mult si bine pana cand ar termina apa din Atlantic pentru a se intampla si a se vedea fenomenul. Substanta ideii este insa cu totul altceva. Cum recesiunea si austeritatea nu ocolesc pe nimeni, un politolog trebuie si el sa supravietuiasca cumva, chiar daca asta inseamna istovitoare jumatati de norma pe la nesfarsite publicatii ori incropiri cu deseuri de pe vremea razboiulul rece, cum se intampla, de cele mai multe ori, cand trebuie sa lucreze cu materialul clientului. Tocmai de aceea nu m-am mirat vazand ca domnul Tismaneanu si-a batut, in ultimele zile pre-referendum, propriile recorduri de aparitii pe Contributors.ro si cred ca daca s-ar acorda un premiu pentru asa ceva l-ar merita cu prisosinta, dar cum mie nu-mi sta in putere un asemenea act, nu-mi ramane decat sa-l felicit!

Pe de alta parte, miza referendumului de astazi, asa cum se vede de la Washington si Bruxelles, este mult prea importanta pentru a te multumi cu simpla chibiteala si a nu paria pe cartea invalidarii, de pe urma careia ar putea iesi un castig gras. Adevarul este ca dupa ce in 1989 multinationalelor occidentale hamesite le-a fost sacrificat vitelul cel gras est-european, acestea au ajuns din nou la osul crizei, iar fara restul resurselor din Est vor fi nevoite sa-si roada propria coada (Grecia este deja prima amenintata). Marturisesc ca o anumita tacere suspecta, din urma cu ceva timp, a domnului Tismaneanu mi-a dat de gandit, opiniile sale sunt totusi ca un turnesol de scaldatoare, dar dupa noua gaselnita cu „lovitura de stat”, care avea sa vina ca un tzunami si sa o inlocuiasca pe cea cu „plagiatul”, ultima, dovedita a fi un simplu gunoi politic, mi-am dat seama ca aceasta a fost impusa de o regandire a strategiei ideologice privind criza politica din Romania. Chiar daca la fel de nedemonstrabila, teza „puciului” fara pucisti a mai domolit din iuresul USL, care a trebuit sa plateasca pentru greselile de comunicare, inerente oricarui inceput, dar ceea ce cred ca se va intampla la referendum, lucru pe care domnul Tismaneanu cred ca–l stie foarte bine inca din clipa in care arbitrii din PPE au navalit pe pista de competitie democratica a voturilor si au ridicat in fata USL obstacolul numit cvorum, iar PDL-ul a decis boicotul, va scoate la lumina racilele unui sistem de aservire si extorcare, caruia i-am devenit parte (victima?) incepand din 2007, care nu vor putea fi controlate decat prin reinventarea democratiei.

Altceva m-a surprins la domnul Tismaneanu. Nu faptul ca un politolog reputat si experimentat vede Romania prin ochii unui individ nepriceput in ale politicii, ca Mircea Cartarescu, care, atata timp cat Traian Basescu a fost pe valul puterii, a fost un slujitor de curte al Cotroceniului, dar apoi a abjurat si a dat bir cu fugitii, nemaivrand sa auda de politica (cel putin domnul Tismaneanu este consecvent!). Nu evocarea posibilitatii ca Dan Voiculescu, om al fostei Securitati, sa devina un contracandidat al lui Traian Basescu, care ar putea deveni si probabila daca acesta va sti sa se catere pe faima securistului care ar fi facut parte din linia de rezistenta nationala, nu din cea de politie politica (nu ar fi nici primul, nici ultimul caz, s-a intamplat si la case mai mari, intr-o democratie a tuturor posibilitatilor totul depinde de abilitatile politice!). Nu, ci faptul ca atunci cand vorbeste de „dictatorul din umbra”, in care crede a-l vedea, de pe malurile potomace, in clar-obscurul politic dambovitean, pe patronul Antenelor, o face de pe o pozitie halucinanta, perdanta din start, intr-o lume pentru care fiintarea nationala este lucrul cel mai de pret, de care este legata, printr-o multitudine de fire, unele invizibile sau perceptibile doar in cazurile tarilor ramase fara stat, orice drepturi ale omului si orice viitor individual. Domnul Tismaneanu pune intr-o incredibila si absoluta opozitie interesele si valorile, uitand sau poate decenzurandu-si  involuntar subconstientul ca interesul este motorul economiei de piata, deci si o valoare a democratiei, iar interesul national este valoarea-tinta a oricarei comunitati national-statale. Nu pot sa cred sau sa accept nicio clipa ca in tari cu democratie si prosperitate indelungate, incepand cu US sau UK, interesele ar putea fi rupte de valori, fara riscuri de involutie sau crize.

Crezand ca-l pune la punct pe Dan Voiculescu, Vladimir Tismaneanu si-a decopertat o parte din straturile profunde ale gandirii politice, de un real politik infiorator, riscand ca el insusi sa ajunga la stalpul infamiei. De fapt, dupa 1989, Vladimir Tismaneanu a facut valva tocmai cu o astfel de idee, de realpolitik, mascata insa sub infatisarea asa-zisei reinventari a politicului. In mod practic, reinventarea politicului insemna o invitatie directa la revigorarea si exacerbarea realpolitik-ului, o politica a intereselor rupte de orice valori, de orice principii, de orice oprelisti, o politica a jafului nelimitat, care suna ca un indemn la o autoservire discretionara din fabuloasele bogatii ale Estului, pastrate pana atunci sub cheie. Poftiti, luati, desluseau cunoscatorii in trambitele noului realpolitik „reinventat”, nu mai este nimeni care sa ni se opuna, iar daca o va face, ne va suporta rigorile pentru lezrealpolitik, ca pentru crima de lezmajestate (cineva infunda acum puscaria politica exact pentru o astfel de „crima”, de a fi pronuntat cuvintele interzise de „patriotism economic”!).

Pentru asta mai era nevoie de un lucru, pentru ca oamenii sa nu mai gandeasca, sa nu mai viseze, sa nu mai aiba aspiratii, sa nu mai planifice viitorul sau, daca aveau sa o faca, sa fie in limite prestabilite, eventual cu aprobari si stampile licuricesti, pentru ca se stie ca nimic nu este mai primejdios pentru un establishment decat gandirea libera a oamenilor. Si asa domnul Tismaneanu a mai facut valuri cu o alta idee, cea privind „mizeria utopiei”! Nu de o reinventare unilaterala a politicului aveau nevoie popoarele est-europene in 1989, ci de o reinventare a democratiei sau, si mai bine zis, nu de o reinventare a politicului pe seama sau impotriva democratiei, asa cum vedem ca i se intampla si referendumului de demitere a presedintelui, caruia i se refuza democratia votului, ci de o reinventare simultana si consonanta a politicii si democratiei. Domnul Tismaneanu face mult caz de „rolul prostiei in istorie”, uitand sau refuzand sa admita importanta evaluatorului „prostiei” si a momentului acesteia, pentru ca nu de putine ori ceea ce la un moment dat s-a numit „prostie” avea sa sufere sau sa treaca prin aceleasi furci caudine ca si in cazul afirmarii noului, care la inceput este respins de catre toata lumea, continua prin a fi acceptat ca ceva normal si sfarseste prin a deveni o prejudecata.