Scurte concluzii dupa trecerea prin Parlament a hotararii CCR de invalidare a referendumului

Cateva concluzii preliminare, ca un epilog in curs de scriere, la evenimentele care s-au incheiat, ieri, in Parlament, prin citirea hotararii CCR de a nu lua in seama rezultatul referendumului.

1. In Romania ultimilor ani s-a ajuns la o democratie supervizata, intern si mai ales extern. In functie de anumite interese, straine de cele nationale, democratia poate fi oricand invalidata. Invalidarea referendumului reprezinta o lovitura naucitoare data democratiei.

2. Regimul Basescu a reactivat si acutizat o contradictie ante-decembrista, contradictia dintre forma numita stat si fondul reprezentat de popor. Contradictia dintre asa zis-ul stat de “drept” (in fapt, o ideologizare a dogmei anti-populare) si democratia constitutionala a devenit vizibila si la fel de ireconciliabila.

3. Separatia puterilor a fost desfiintata, adevarata si unica putere in stat fiind cea prezidential-judecatoreasca sau, altfel spus, justitia politica.

4. Sistemul social-politic si economic actual, care incatuseaza Romania, este rezultatul implementarii conditionalitatilor noilor stapani, cu ajutorul noii nomenklaturi.

5. Regimul cu stat minimal si democratie minimala, din Romania, este asemanator celor din tari cu statut de colonie sau semi-colonie.

6. Romania este sub acoperisul UE, dar cu contract de slujnica, precum in orice club select in care vom intalni intotdeauna si agenti de curatenie.

7. O schimbare reala, in bine, nu poate veni decat din partea unei mase critice electorale, care sper ca se va realiza la alegerile din toamna.

Parlamentul, presedintele interimar si presedintele suspendat, sub semnul lui Marte (sau despre ce s-ar putea intampla, azi, in Parlament)

Sedinta de azi a Parlamentului, care va incuviinta sau nu reintoarcerea lui Traian Basescu la Cotroceni, are loc sub auspicii astrale fara precedent: planeta Marte se va afla la cea mai mica apropiere de Pamant, eveniment care nu a mai fost consemnat istoric si care se va repeta abia in 2287! Va avea loc in Parlament un eveniment tot atat de spectaculos? Teoretic, rezultatul reunirii celor doua Camere ar trebui sa se bucure de o predictibilitate perfecta: se va citi hotararea CCR privind referendumul, pentru a putea fi publicata in Monitorul Oficial, dupa care toata lumea va pleca acasa, inclusiv Basescu, la adresa institutiei prezidentiale (iar Crin Antonescu, la cea a sediului PNL).

Lucrurile s-ar putea intampla insa diferit daca plenul legislativului va adopta un proiect de hotarare a Parlamentului, pregatit de senatorul Ioan Ghise (PNL), prin care sa se ia act ca Traian Basescu a fost demis de popor, ceea ce va echivala cu votarea unei motiuni impotriva Presedintelui. Daca se va ajunge aici, nu ar trebui sa fie probleme de vot, avand in vedere majoritatea parlamentara a USL si faptul ca imediat dupa invalidarea referendumului Crin Antonescu si Victor Ponta s-au grabit sa dea asigurari de unitate si continuitate a aliantei, desi aceasta a pierdut batalia, nu si-a atins scopul constitutiv, de a-l decade din drepturile de presedinte pe Traian Basescu.

Dar. Cu siguranta, observatorilor de nuante nu le-a scapat aparitia unei probleme, legata de diferentele de perspectiva dintre cei doi lideri. In timp ce liderul liberal clameaza reluarea grabnica a razboiului politic, printr-o noua motiune de suspendare, dand la spate avertismentele guvernatorului BNR privitoare la costurile economice, cel social-democrat indeparteaza tinta catre alegerile din noiembrie sau chiar catre orizontul 2014, fiind vizibil preocupat de prevenirea si reducerea oricaror costuri, inclusiv politice, care ar putea greva asupra proiectelor de crestere si sociale.

Ar putea fi aceasta divergenta insidioasa semnalul aparitiei unei fisuri in interiorul USL? Vom vedea, azi, nu inainte insa de a lua in calcul si un alt indiciu, care tine de sporirea nemultumirilor social-democratilor, care ameninta sa se transforme in revolta, fata de directia nefasta, anti-occidentala, in care Crin Antonescu a indreptat USL, prin care acesta crede, orgolios si prosteste,  ca va lua locul lui Basescu.

O eventuala defectiune de vot, in ipoteza amintita, nu ar putea veni decat din partea europenistilor din PSD, care-si vad puse in pericol realizarile istorice, de integrare a Romaniei in NATO si UE si de incheierea parteneriatului strategic cu SUA. Este absurd, cred cei mai multi dintre pesedisti, a pune pe seama aliatilor si partenerilor occidentali slabiciunile politice si de leadership ale lui Crin Antonescu, obiectie la care subscriu, deoarece “viziunea” crinista este o neghiobie, cel putin la fel de mare ca cea a unui judecator texan pe care am auzit-o, in aceste zile, despre “tancurile ONU”, de care s-ar simti amenintat (sic!), desi noi macar am avea o scuza, pentru ca in tara lui Eugen Ionesco absurdul se afla la el acasa! (sic!, sic!).

Nu stiu daca Victor Ponta simte sau banuieste miscarile din PSD, dar daca ele vor erupe, astazi, USL va fi terminat, dar deocamdata argumentul distantei il va tine pe premier in afara oricaror suspiciuni, acesta aflandu-se, de luni si pana joi, in Africa de Sud! Oricum, daca si azi Traian Basescu va scapa cu fata curata de parlament, dupa ce i-a mai vajait odata pe la ureche un glont, al referendumului, multi isi vor face din el o icoana si-l vor aseza printre sfinti, crezandu-l atins de aripa Divinitatii! Plecand de aici, intrebarea zilei ar putea fi: Ce se va intampla azi, va fi o despartire (si daca da, de cine?) sau o coabitare?

Vis de inima albastra

Am citit sau ascultat cu totii poezii, cantece si muzica de inima-albastra, adica de tristete, jale, necaz, manie, furie, dar sincer sa fiu m-as fi asteptat ca mai degraba sangele –albastru, de neam mare, ales, sa fie mai nimerit pentru o sigla de alianta electorala de dreapta, avandu-i in vedere elitismul, iar nu o inima albastra, mai din popor, desi se pare ca tocmai acest grad mare de acoperire electorala a fost tentant pentru popularii europeni (PPE),  dar si romani, care au pe planseta un astfel de proiect.

 Dupa zdravana-i cazatura de putere si de imagine, dreapta incerca sa se ridice si sa se rebrenduiasca. Patru partide (PDL, PNTCD, PNR, PCD) si o initiativa civica (ICCD) au convenit sa formeze o alianta electorala, Initiativa de Centru Dreapta (ICD), in cadrul careia se vor prezenta pe liste comune la alegerile din toamna. Privesc cu intelegere si incurajez un astfel de demers al dreptei de opozitie, ca parte a procesului democratic, desi ii vor trebui multi ani, poate chiar mai multe cicluri electorale, pana cand va depasi handicapul de incredere, nu numai in ochii electoratului, dar si in fortele proprii.

Ce ar trebui sa faca viitoarea alianta de centru-dreapta pentru ca inima sa nu-i mai fie atat de albastra?  Distantarea partinica de PDL a lui Mihai Razvan Ungureanu, fostul premier al ultimului guvern democrat-liberal, care se va inscrie in Partidul Crestin Democrat, este un gest care da bine pentru imaginea personala , dar nu va fi suficient pentru a fi marcat si in contul proiectului ICD, daca nu va fi urmat, intr-un fel sau altul, si de o disociere de impopularul presedinte Traian Basescu, altfel transferul de stigmat popular va fi inevitabil, iar alianta va porni cu stangul.

Traian Basescu nici nu a ajuns bine sa-si reia postul de la Cotroceni, ca protestele publice s-au si reactivat, amenintand sa atinga apogeul, comparativ cu cele din iarna, ceea ce va face ca, din pacate, contorul crizei politice sa continue sa fie si unul al pierderilor economice si de imagine externa. Cum cele doua tabere, Basescu si USL, raman inflexibile pe pozitii, nu cred ca voi exagera daca voi spune ca multe din asteptarile privind stingerea crizei ar trebui legate de MRU, tanar politician si fost sef al unui serviciu de informatii, pe care l-am auzit de nenumarate ori vorbind de interesul national.

In politica nu sunt sentimente, ci interese, de aceea nu ar trebui sa ne surprinda ca un discipol isi va intrece maestrul, sau, dupa cum s-a mai vazut, i se va opune sau chiar il va infrunta. Ce ar putea face MRU?! Pe cat va fi de simplu, pe atat va fi de eficient: o propunere-soc, prin care, in numele interesului national, dar si al intereselor electorale ale ICD, sa-i ceara presedintelui Basescu sa demisioneze! Daca Basescu va dori ca platforma de centru-dreapta sa obtina un scor electoral rezonabil, si nu ma indoiesc ca pe final de mandat ar mai putea avea un alt tel politic in afara celui legat de pozitionarea urmasilor politici, nu va avea de ales! Daca, din varii motive, lui Basescu, Europei si Statelor Unite putin le-au pasat de cei aproape 80% care au votat pentru demiterea presedintelui, ma indoiesc ca aceiasi ar ramane la fel de reci in fata perspectivei ca acelasi procent sa voteze impotriva ICD!

Supranationalismul si lectia de „ostilitate”

„Desigur, nu mai traim constant pe buza unei catastrofe politice si ideologice globale, ca in secolul al 20-lea. Dar schimbari deconcertante se petrec la frontierele Europei, precum ciocnirea de rau augur intre stalinism si vechiul nationalism european, in Ungaria sau Romania.” Aceasta afirmatie socanta apartine filosofului francez Andre Glucksmann si a fost facuta intr-un interviu aparut in editia online a publicatiei germane Der Spiegel. [1]

Nu stilul profetic-apocaliptic, cunoscut celor mai multi dintre noi, este surprinzator, ci raspandirea, in noul sol european, a vechilor seminte ale „ostilitatii” impotriva Europei de Est sau Noii Europe, cum o numea cineva. A vorbi despre stalinism, in secolul al 21-lea, inseamna o rupere de realitate si o traire in trecut, o forma de negationism, de negare a uriaselor transformari revolutionare si democratice, devenite ireversibile, din aceasta parte a Europei.

Nu cred ca domnul Glucksmann n-ar sti ca stalinismul a reprezentat o forma agresiva de supranationalism, iar nationalismul, o forma de rezistenta, ci, mai degraba ca, atunci cand vorbeste despre nasterea Uniunii Europene, ca „prima alianta economica supranationala”, urmareste de fapt o schimbare de locuri intre cauza si efect. Istoric, filosoful francez ne prezinta UE drept „o reactie defensiva la oroare”, provocata de razboiul politico-militar, dar aceasta definitie a fost valabila pana la PPE, care a provocat, prin razboiul politico-economic, un alt tip de oroare, cea a crizei pe care o traim.

Mai mult, acelasi supranationalism ameninta cu noi ziduri ale Berlinului, unul in zona euro, dupa cum semnaleaza cu ingrijorare finlandezii, altul intre nordul si sudul Europei, potrivit unui semnal de alarma al unor oameni politici germani si baltici. Dar domnul Glucksmann vede numai pericole si amenintari din partea celor care se opun supranationalismului, de aceea declama o adevarata lectie a urii: „Europa trebuie sa invete sa gandeasca in termeni de ostilitate inca o data”!!!

Ostilitatea, spre deosebire de prietenie, nu a fost niciodata un sfetnic potrivit al binelui comun, i-a adus mereu impotriva rele precum neincrederea, izolarea, inghetul… De aceea cred ca filosofului i-ar sta bine cu politica daca va reusi sa o inobileze, catusi de putin, cu ceva din sensul originar al filosofiei.

[1] http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13080661-filozoful-francez-andre-glucksmann-der-spiegel-schimbari-deconcertante-petrec-frontierele-europei-precum-ciocnirea-rau-augur-intre-stalinism-vechiul-nationalism-european-ungaria-sau-romania.htm

Puncte pe i: Despre cauze, institutii si oameni (comentarii la doua scrisori ale unui detinut politic)

Cautam, uneori, cauzele unor stari de lucruri acolo unde nu trebuie. In doua scrisori din inchisoare, liderul social-democrat Adrian Nastase ne lumineaza cautarile privind cauzele crizelor politice din societatea romaneasca, vorbindu-ne despre cum a devenit “barroso-sceptic”, despre “Curtea” si “Statul de drept”. Doua scrisori despre cauze, institutii si oameni.

 1. Istoria ultimilor douazeci si ceva de ani a UE ne arata un fapt incontestabil, cum unele si aceleasi institutii pot fi folosite de oameni diferiti in mod diferit si, implicit, cu efecte diferite. Sa se datoreze acest lucru “interpretabilitatii” normelor, pe care am auzit-o evocata si in aceste zile?! Cred ca principiile si institutiile sunt doar niste forme, in care continutul il reprezinta ceea ce se toarna in ele, actiunile oamenilor politici. Am vazut intamplandu-se acest lucru si in comunism si in capitalism, si la “centru” si la “periferie”. Faptul ca sunteti un barroso sceptic, si nu unul eurosceptic, mi se pare a curge in aceasta directie, dar si ca lasati o usa deschisa…

http://nastase.wordpress.com/2012/08/21/cum-am-devenit-barroso-sceptic/

2. Dupa ce o vom fi gustat-o cu totii, ironia din final nu are cum sa nu ne puna pe ganduri. Ce ar trebui sa facem pentru a nu ne mai irosi timpul cu interpusii presedintelui? Profesorul Draganu are dreptate, dar nu da si solutia (cel putin nu in textul citat). Nu vad o alta solutie de echidistanta decat punerea Curtii sub jurisdictie electorala, prin alegerea unei treimi la fiecare patru ani, cu prilejul alegerilor generale. Doar atunci Curtea nu va mai depinde de nicio institutie a statului si va putea sa fie impartiala in arbitrarea conflictelor dintre acestea si in jurizarea constitutionala a legilor. Desigur, cu conditia ca si candidaturile sa nu fie depuse de catre partide (altfel vom ajunge tot la interpusi politici). Reinventarea Curtii ramane, ca si reinventarea democratiei, o tema de larga si stringenta dezbatere. Sau, si mai bine zis, reinventarea Curtii ar trebui sa fie unul dintre procesele care sa duca la reinventarea democratiei, ceea ce ar face ca nedreptati strigatoare la cer, precum cele privind cvorumul (una dintre “conditionalitatile democratice” de care aminteati in articolul precedent) si invalidarea referendumului, in pofida vointei populare, sa devina irepetabile. In actuala configuratie, de extractie basist-pedelista (si, intr-un plan mai larg, PPE-ista), “Curtea” si “statul de drept” isi merita pe deplin ghilimelele!

http://nastase.wordpress.com/2012/08/22/curtea-si-statul-de-drept/

Cand Soarele de la Apus Rasare : Un scurt comentariu despre semnificatia si consecintele politice ale invalidarii referendumului

 Nu-mi place sa fac afirmatii hazardate, dar nici sa ignor faptele, avand in vedere ca in politica nimic nu este intamplator, cum ar spune Hannah Arendt sau orice alt insighter al fenomenului. Daca un astfel de eveniment a avut loc, inseamna ca el a fost planificat sa se „intample”, ceea ce indeamna la a lua in calcul toate indiciile din haloul care-l inconjoara.

Nu-mi pot imagina ca subsecretarul de stat american Philip Gordon si-a lasat balta treburile pentru a veni val-vartej la Bucuresti doar pentru a exprima oficialilor romani „ingrijorarile” Departamentului de Stat al SUA privind soarta referendumului de demitere a presedintelui si a bea o cafea cu amicul suspendat Basescu, fara a lasa si o foaie de parcurs. Acesta este rolul unui emisar strain, de a aduce o solie, de a inmana un mesaj si a transmite un semnal politic puternic si fara echivoc, altfel lucrurile s-ar fi rezolvat prin canalele obisnuite de comunicare diplomatica.

Nu pot sa nu fiu circumstantios cu momentul ales al vizitei-fulger, in chiar imediata apropiere a sesiunii CCR de jurizare a referendumului, si nici cu mesajele de antepronuntare ale trimisului diplomatic american. Nu pot sa nu ma intreb ce fapt a produs de-click-ul care a dus la un vot politic de invalidare, impotriva unor probe oficiale contrare, ale statisticii demografice si aritmeticii electorale, care arata ca populatia electorala, din liste, a fost cu mult peste cea reala, supraevaluare care a generat bula de cvorum. Nu-mi pot reprima o suspiciune, alta decat a domnului Gordon. Nu-mi pot impiedica o anumita reprezentare, o asociere a semnalului politic al inaltului oficial de la Washington cu cel al unui personaj dintr-o posibila parabola despre democratie, in care un leu, culegand un soricel speriat si ascuns intr-un sediu de campanie, il arunca pe tron, spunandu-le judecatorilor unei Curti a Junglei: „Acesta este alesul!”.

Care este semnificatia politica a invalidarii unui rezultat covarsitor al unei consultari populare? In termenii cei mai generali ai Democratiei, ai surselor de constituire si sensului de utilizare ale Puterii, eu nu vad decat una singura, dar majora, aceea ca domnul Traian Basescu se bucura de prietenia si sustinerea americanilor, ceea ce este bine, dar ca domnul presedinte al Romaniei foloseste puterea care-i vine din afara impotriva celor dinauntru, ceea ce este rau!

Consecintele verdictului CCR, de invalidare a referendumului, sunt multiple, ele putand fi inscrise intr-un spectru care tine de la amplificarea fara precedent si impingerea catre planul certitudinii a indoielii privind separatia puterilor si statul de drept, pana la schimbari semnificative de pozitie si influenta in cadrul partidelor si aliantelor politice, cu decizii, configurari si reconfigurari dintre cele mai neasteptate si mai spectaculoase. Nu este insa locul si nici momentul de a deschide, aici si acum, un nou front de analiza, anticipez doar ca pumnul si palma date democratiei, azi, inmanusate intr-o decizie politico-juridica cu aparente de constitutionalitate, au aprins fitilul competitiei electorale, din toamna, care va fi cum nu a fost niciodata dupa 1989. Cat despre reintoarcerea lui Traian Basescu la Cotroceni, aceasta va fi a unei fantome, a unui presedinte-strigoi.

Un adevar dureros de nedemocratic: Noua Putere, tinta de serviciu a opozantilor Ideilor Nationala si Sociala

Stiti din ce se naste si hraneste totalitarismul?, i-as intreba pe cei care asalteaza din exterior Romania, in ultimul timp, cu tot felul de porunci si dictate, cuprinse in tot felul de liste, mai lungi sau mai scurte sau in mesajele unor mesageri de peste mari si tari. Din dogmatism! Am platit prea scump, cu libertatea, pentru a risca sa platim acelasi pret, prin trecerea la noile dogme, ale capitalismului „real” sau democratiei „reale”, intruchipat sau intruchipata de un nou model unic, la fel de grav bolnav si de nereformabil, dupa cum ne arata criza, care este una de sistem, ca pe vremea sovietismului, care ne era prezentat si impus drept singura forma de comunismu „real”. Ce a iesit s-a vazut, prabusirea a fost atotcuprinzatoare, pentru ca atunci cand copiezi si te inscrii intr-un sistem sau model unic riscul de a te expune oricarei defectiuni, aparute in orice punct al acestuia, devine implacabil, datorita efectelor de propagare si contaminare.

Ceea ce se intampla, acum, in Romania si Grecia, de exemplu, dar nu numai, ca si criza de sistem si mod de rezolvare, s-a intamplat in 1956 in Ungaria si Polonia si in 1968 in Cehoslovacia, cu deosebirea ca mijloacele de presiune si corectie nu mai sunt tancurile, ci pietele financiare. Ca orice om liber, sunt ingrijorat de inversunarea cu care apostolii razboiului rece incearca sa reinvie idei precum cele de “lagar” sau “frate mai mare”, care pironeau Romania in interiorul unor aliante si piete si ii impuneau sa fie mai putin egala decat primul dintre egali. In termeni geopolitici, destinul Romaniei este unul euro-atlantic, dar geoeconomic ar fi o greseala daca am ignora spatiul euro-asiatic, o piata gigantica, pe care am avut destui parteneri traditionali, pana in 1989.

Refacerea legaturilor pe toate azimuturile noii realitati ar ancora mai bine Romania, ar face-o mai stabila si nedecupabila, iar prin acestea, puternica, pentru ca economia mondiala si globalizarea ofera libertate de miscare tuturor, fara ingradiri prin noi ziduri si cortine. O astfel de Romanie ar aduce mai multa siguranta si prosperitate spatiului euro-atlantic. Dar, pentru aceasta, in termenii fiintarii national-statale si ai democratiei, destinul Romaniei trebuie sa fie in primul rand unul romanesc, fara a fi legat de aiuritoare cerinte de a fi „pro” cu unii si „anti” cu altii, ca probe ale unei pretinse dragoste pentru un frate mai mare.

„Anti-americanismul” de mucava, de care vorbesc aceiasi „apostoli” si pe care-l sprijina pe idei gaunoase cu privire la criza politica din Romania („lovitura de stat”, „puci parlamentar” etc., precum „deviatiile” de care era dez/informat, altadata, Stalin!) ori de si mai trista amintire (pe cine nu controlam si supervizam este impotriva noastra, pentru a folosi o parafrazare) este nu numai o prostie, ci si o poveste rasuflata! Economia de piata este prin excelenta libera si incompatibila cu ciopartirea economiei mondiale in sfere de influenta sau lagare si cu conducerea acestora din anumite centre, dupa cum, explicit sau subtextual, ni se spune adesea.

Daca ar fi sa vorbim cu adevarat de „ingrijorari”, ar trebui sa ne preocupe faptul ca noua putere a devenit tinta de serviciu a opozantilor Ideilor Nationala si Sociala si ca orice politician al prezentului care le-ar apara, ar fi ponegrit si etichetat in fel si chip, cu aceeasi furie fara seaman. Nu este de mirare sa recunoastem un astfel de opozant in persoana lui Traian Basescu, care si noaptea daca ii scoli din somn iti va repeta papagaliceste ideile cu care a fost setat politic, la scoala PPE, pentru scaunul de la Cotroceni: transfer de suveranitate, instrainarea resurselor nationale, companii multinationale, Europa federala, buget federal etc.

Nu-i de mirare ca Traian Basescu este slab si urat in tara si puternic si „iubit” in afara, ca singurele argumente ale sustinatorilor sai sunt de autoritate, confirmand parca zicala ca cine poate sa constranga nu se va obosi niciodata sa convinga! Dar, daca Traian Basescu va reveni la Cotroceni, in pofida uriasului vot popular de demitere, atunci separatia puterilor sau independenta CCR, Parchetului General si DNA va deveni, practic, imposibil de explicat si sustinut.

Din abisurile psihologiei politice: Ce inseamna Puterea pentru Traian Basescu (si altii ca el) si ce ar trebui facut pentru a fi redata titularului de drept?

Pe vremea cand incercam sa deslusesc sensurile teoretice ale politicii, am citit, undeva, nu-mi mai amintesc sursa, a trecut mult timp de atunci, ca Hitler spunea ca Puterea inseamna monopolul mitralierei si ca cei care o pierd fac dovada ca nu au stiut cum sa foloseasca acest monopol. Acele vremuri de infioratoare amintire, cand politica era asimilata la propriu cu “arta” macelului, au ramas in urma, nu insa, din pacate, si atavismele, pulsiunile irationale, care tin de subspecia numita zoonpolitikon, dominata, precum in jungla, de impulsuri primare, de legea fortei, a celui mai tare. Pentru astfel de specimene umane, echiparea culturala, acumulata in urma unei indelungate si, uneori dureroase evolutii istorice, nu inseamna nimic sau aproape nimic, poate doar in masura in care o pot folosi pentru a-si ascunde intentiile, printr-o comunicare codificata, ca in “Noul limbaj” al lui Orwell, sau pentru manipularea oamenilor si ideilor.

Ce inseamna Puterea, azi? Dintre toate acceptiunile posibile, m-as opri la una pe care am trait-o in mod direct pe pielea noastra, in ultimii opt ani, legata de doctrina politica a “presedintelui-jucator”, cu care Traian Basescu s-a identificat in mod explicit din prima zi de mandat prezidential si cu care continua sa se identifice, din ceea ce am vazut si vedem din serialul suspendarii, pana la ultima picatura de sange politic. Mi-am dat seama, tarziu, ca ideea nu-i apartine si ca nici macar nu este una autohtona, ci a imprumutat-o sau i-a fost inoculata pe filiera atlantica, atunci cand am auzit-o in mod frecvent in discursuri bellice sau de realpolitik, de la summit-uri NATO ori chiar sesiuni ONU (cel putin una, de senzatie, cu „informatii” si „demonstratii” satelitare, pro-razboiul preventiv, nu poate fi uitata!), in care se faceau trimiteri la expresia de „jucator”. Si mai tarziu, mi-am dat seama ca termenul, apropos de nuovo vorba de mai sus, avea intelesul de agresor, la nivel de politica externa si internationala, sau, in jargon, de bataus si scandalagiu perpetuum, de bagator in toate, chiar si acolo si atunci cand nu are dreptul si nu are dreptate, pentru a fi mereu deasupra, peste toti, peste toate si cu orice pret, ca, de fapt, era mult mai mult decat un simplu sau accidental cuvant, ca exprima un curent de gandire, o adevarata „scoala”.

La o privire comuna, de suprafata, presedintele-jucator ar putea fi confundat cu intruchiparea responsabilitatii si grijei pentru interesul national, tot asa cum uneori confundam cinismul si tupeul cu indrazneala si curajul, dar daca vom observa ca acesta sta plin de sine si sfidator deasupra unui morman de victime sociale si de ruine ale edificiului statal, vom constientiza grozavia imposturii si dramei pe care se intemeiaza. Am citit in aceste zile un text al lui Gheorghe Asachi despre iubirea de patrie, in care spunea ca tot ceea ce-i unesc pe oameni si-i indeamna la virtute sunt lucruri nobile, spre deosebire de cinic, care dezbina, defaimeaza, se iubeste doar pe sine si intotdeauna „are la dispozitia sa sofisme impotriva tuturor”. Nu cred ca ceva din toate acestea sa-i lipseasca cinicului Basescu, care s-a dovedit la toate capitolele un presedinte distrugator.

Trecand dincolo de culisele originii si conotatiilor politice ale termenului de „jucator”, voi spune, pe scurt, ca pentru cel care si l-a agatat la catargul mandatului de presedinte Puterea inseamna monopolul justitiei, asa cum a emanat si cum poate fi lesne sintetizata din actele politice ale celor doua mandate prezidentiale, dar mai cu seama din cele ale perioadei de presedinte suspendat. Toate institutiile justitiei, incepand cu CCR, CSM, Parchetul General, DNA etc., pana la ultimul procuror, au fost lansate cu o vehementa si amploare rar intalnite de catre Traian Basescu in atacuri politice, pentru a contracara votul de la referendumul de demitere, a-l invalida si a-si asigura reintoarcerea la Cotroceni. Nu este nevoie sa rememoram tot istoricul persecutiilor politice exercitate prin intermediul justitiei, este suficient sa ne uitam la ce se intampla acum, cu anchetele care se tin lant impotriva cetatenilor care au votat la referendum, a primarilor, presedintilor si membrilor sectiilor de votare, pana si impotriva unor membri de familie ai unor demnitari de rang inalt, cum sunt Theodor Athanasiu si Corneliu Dobritoiu, primul fost si al doilea actual ministru ai Apararii, ai caror fii sunt anchetati de DNA Cluj pentru presupuse infractiuni comise la referndum. Faptul ca multi dintre locuitorii comunelor i-au huiduit pe procurorii anchetatori exprima, daca mai este nevoie sa o spunem, indignarea si hotararea cu care sunt respinse asemenea tentative de santaj si amenintare, percepute de catre toti oamenii cinstiti a fi, in esenta lor, de natura politica.

Vizita fulger la Bucuresti a subsecretarului de stat american Philip Gordon, pentru „ingrijorari” legate de fraudarea (de „amploare”!) a referendumului (1), de reactualizarea listelor electorale (2) si „presiunile” asupra CCR (3) pare sa fi turnat gaz pe foc si sa fi dat un imbold decisiv lui Traian Basescu si sustinatorilor acestuia, cele trei „suspiciuni” putand fi decodificate, in orice limbaj politic sau diplomatic, si ca oantepronuntare si, totodata, o indicare a tintelor si ordinii de atac (si cred ca, cel mai probabil, USL in aceasta cheie le va si interpreta). Vizita lui Gordon pare sa-i fi reamintit lui Basescu ca cine pierde Puterea probeaza ca nu a stiut sa utilizeze monopolul justitiei, pentru a folosi o parafrazare, judecand dupa taria si succesiunea asalturilor procurorilor, dar si dupa graba revenirii la butoane, prin scurtarea, la cerere, a termenului de pronuntare al CCR. Ma astept ca strategia Gordon sa dea rezultate, daca nu vor fi comise greseli tactice (de aplicare), in ciuda resurselor politice si electorale slabite si, de departe, insuficiente ale lui Basescu, dar acest fapt nu ar avea prea mare importanta, daca ne uitam si la celalalt capat al lesei.

Nuantand, nu vreau sa spun ca ignor reactiile USL si cele sociale anti-Basescu, acestea s-ar putea dovedi chiar coplesitoare, ci ca ar trebui luate in calcul si cele doua medii diferite, intern si extern, care se adauga sau se scad fiecareia dintre cele doua tabere, ceea ce va face ca oricare dintre cele doua victorii posibile sa semene cu una a la Phyrus (ca rezultat al unui joc de echilibrare a presiunilor). Nu vreau sa sugerez si nici sa fiu sibilinic, dar cred ca cel din urma, dupa batalia referendumului, va fi cel dintai, dupa alegerile din toamna. Oricum, in cazul „Reintoarcerii”, presiunea sociala va fi atat de mare, incat temperatura politica a toamnei va fi la fel de fierbinte ca cea din timpul verii. Nu exclud nici rolul surprizei, sub forma unor acte unilaterale, care ar pune capat crizei politice si ar deschide calea revenirii la normalitatea dupa care tanjim cu totii. Ce ar trebui facut pentru ca Puterea sa fie redata titularului de drept, care este poporul? Am mai spus-o, reinventarea democratiei. Legea este vointa poporului iar nimeni, fie persoana fie institutie, nu trebuie sa fie deasupra ei. Ceea ce in epoca Basescu s-a dovedit a fi un monopol, justitia, va trebui sa-si recapete independenta, prin rescrierea manualelor. Pana atunci, vom vedea, saptamana viitoare, pe 21 august, dupa verdictul Curtii Constitutionale, pentru cine ziua de marti va avea doua ceasuri rele.

Apocalipsa dupa Basescu: Exista un plan B, post-referendum?

 „Romania nu va rezista!”, a spus, la un moment dat, presedintele suspendat. „Pietele vor reactiona!”, au avertizat, dupa suspendare si, mai ales, dupa referendum, ambasadorii occidentali, in frunte cu cel american. Astfel de semnale nu pot insemna decat un singur lucru, ca, dupa esecul boicotarii referendumului, Traian Basescu a trecut la planul B: infrangerea vointei populare prin infometare, precum dictatorul Nicolae Ceausescu.

Ciudata, cel putin pentru perceptiile stereotipe ale romanilor vizand democratia occidentala, este achiesarea Vestului la acest plan. Ce-i drept, fascinatia fata de Occident nu mai este ca cea din 1989, iar entuziasmul fata de aderarea la UE a scazut simtitor, dar, totusi, cum pot democratiile occidentale sa sustina un plan atat de malefic ca al lui Basescu, de sacrificare a unui popor, prin infometare, pe altarul intereselor bancilor si corporatiilor? Ce ofera Basescu si ce primeste Occidentul, in schimbul acestei sustineri? Ce fata a Occidentului ramane ascunsa, si pentru cat timp, vizibilitatii publice?

Sau, altfel spus, ce pierde Occidentul prin alternanta la putere a stangii est-europene, in general, si a celei romanesti, in special, care se face dupa aceleasi manuale dupa care se face si in Vest? Sau, si mai direct, cat adevar exista in analizele care spun ca Vestul este prin excelenta, adica principial, de dreapta, elitist, arogant si jefuitor, si ca acesta se teme ca, prin revenirea stangii, i se vor lua cheile de la camarile cu resurse si casele de bani ale tarilor care, dupa 1989, si-au ars aripile la lampa democratiei occidentale, iar acum, dupa stingerea lampii de catre criza, popoarele au iesit din narcoza si vor sa-si ia tarile inapoi?

De fapt, ce inseamna ca pietele „reactioneaza”? Cine le „emotionalizeaza” in asa hal si, mai ales pentru ce, incat sa devina retractile sau contondente in fata intereselor economice ale Romaniei ori sa asmuta agentiile de rating si sa provoace tot felul de profetii intunecate privind cifrele economice, punand o presiune formidabila pe decizia politica, in incercarea de a o abate de la interesul national?

Raspunsurile trebuie sa le cautam impreuna, o parte le-am aflat deja la primul Congres al USL, important este ca atata timp cat vom continua sa ne punem intrebari vom avea si sansa aflarii unor raspunsuri.

Sincer vorbind, nu cred in mitul retragerii in corpore al investitorilor straini, diminuarea lor este altceva, compensabila insa prin cei autohtoni. Nu va da nimeni afara pe investitorii straini, intr-o economie de piata libera acest lucru nici nu ar fi posibil sau numai concurenta ar putea-o face, ceea ce ar fi benefic, sub aspectul raportului pret/calitate.

Sa ne amintim ca pana in ’89 businessmen-ii occidentali se calcau pe picioare la usa comunismului, putin le pasau de ideologie, spunand ca „business is business”, iar cine prindea un contract in Est il apuca pe Dumnezeu de un picior. Legea expansiunii capitalului nu s-a schimbat, asa ca de ce ar fi, in zilele noastre, altfel, cu atat mai mult cu cat conditiile s-au schimbat favorabil, economia de piata venindu-i ca o manusa?!

In opinia mea, nu sunt decat campanii de santaj si intimidare, pentru ca nici nu au unde sa se duca, peste tot popoarele si pietele nationale s-au radicalizat, nu se mai lasa jefuite, resursele sunt limitate, iar cresterea va trebui sa fie la fel (cresterea nelimitata este un alt mit spulberat de criza, poate cand vom ajunge pe Marte va fi altfel!), cheia este in cooperarea egal avantajoasa, de tip win-win.

Care este adevarata situatie din Romania si mai cu seama care sunt perspectivele?

Basescu e izolat si a starnit, spre a-i veni in ajutor, furtunile dinspre Apus, care ne vor imputina si mai mult painea, si asa dijmuita de seceta, dar planul B nu-i va reusi: Dincolo de zidurile inchisorii, statura politica a lui Adrian Nastase a devenit uriasa, protectoare pentru popor si inspaimantatoare pentru ticalosul suspendat! Pentru noi toti, libertatea se apropie cu pasi repezi si hotarati, sunt toate semnele ca roadele luptei noastre unite le vom culege in toamna, la alegerile ce vor veni.

Ecou la cuvinte de dupa gratii

Dupa 50 de zile de detentie politica, Adrian Nastase si-a transmis primele ganduri pentru prieteni (http://nastase.wordpress.com/2012/08/14/un-gand-pentru-prieteni/) si primul editorial, pentru Jurnalul National (http://nastase.wordpress.com/2012/08/14/cum-ar-fi-fost-daca/), scrise din inchisoarea Jilava.

Tot 50 de zile au trecut si pentru noi, cu intrebari mai mari sau mai mici, dar cu siguranta pline de aceleasi tristete si revolta. Dar acum, gata, trecutul oricum nu-l mai putem schimba, cel putin nu-l putem uita, cel mult il putem ierta, de dragul reconcilierii si participarii tuturor la reconstructia tarii, asa ca propun sa strangem randurile si, cum tot ati elaborat un „Decalog al Presedintelui“, sa rasucim intrebarea spre viitor: „Cum ar fi daca…?“

Stiu ca sunteti un om al gandurilor curate, nu murdare, al vorbelor cinstite, nu hotite, al faptelor care zidesc, nu care naruiesc, ca v-ati probat excelenta de diplomat, om politic si de stat ca ministru de Externe si Premier. Dar v-a lipsit, totusi, un singur lucru pentru a fi un om total, complet, implinit, iar acesta a fost recluziunea, ca o ultima piatra de poticnire inaintea punerii in fruntea Marelui Plan al Mantuirii Neamului, care, iata, v-a fost asezata pe cararea vietii de catre acea vointa superioara careia i ne supunem cu totii, spre a va proba caracterul, precum lui Iov, prin suferinta si umilinta, provocate de nedreptate.

Sa nu va pierdeti speranta si credinta, Nietzsche avea dreptate, ceea ce nu va invinge va intareste, iar spiritul si ideile sunt singurele lucruri carora nu li se pot pune gratii. Dumnezeu lucreaza prin oameni, iar la momentul pe care il va considera potrivit, va va da, dupa aceasta incercare, de doua ori mai mult decat ati avut, precum lui Iov, care nu a fost ispitit de lacomie si hula, ci a facut din dreptate si adevar singura lui comoara, atunci cand a rostit: “Gol am iesit din pantecele mamei mele si gol ma voi intoarce in pamant!”

Asadar, “Cum ar fi daca…?” Chiar daca suna ca un slogan electoral, primul si cel mai important efect va fi cat se poate de vizibil: Cand Nastase apare, Basescu dispare!

Nota Bene: Basescu e izolat si a starnit, spre a-i veni in ajutor, furtunile dinspre Apus, care ne vor imputina si mai mult painea, si asa dijmuita de seceta, dar fiti tare: Dincolo de zidurile inchisorii, statura politica a lui Adrian Nastase a devenit uriasa, protectoare pentru popor si inspaimantatoare pentru ticalosul suspendat! Pentru noi toti, libertatea se apropie cu pasi repezi si hotarati, sunt toate semnele ca roadele luptei noastre unite le vom culege in toamna, la alegerile ce vor veni.