Din abisurile psihologiei politice: Ce inseamna Puterea pentru Traian Basescu (si altii ca el) si ce ar trebui facut pentru a fi redata titularului de drept?

16/08/2012

Pe vremea cand incercam sa deslusesc sensurile teoretice ale politicii, am citit, undeva, nu-mi mai amintesc sursa, a trecut mult timp de atunci, ca Hitler spunea ca Puterea inseamna monopolul mitralierei si ca cei care o pierd fac dovada ca nu au stiut cum sa foloseasca acest monopol. Acele vremuri de infioratoare amintire, cand politica era asimilata la propriu cu “arta” macelului, au ramas in urma, nu insa, din pacate, si atavismele, pulsiunile irationale, care tin de subspecia numita zoonpolitikon, dominata, precum in jungla, de impulsuri primare, de legea fortei, a celui mai tare. Pentru astfel de specimene umane, echiparea culturala, acumulata in urma unei indelungate si, uneori dureroase evolutii istorice, nu inseamna nimic sau aproape nimic, poate doar in masura in care o pot folosi pentru a-si ascunde intentiile, printr-o comunicare codificata, ca in “Noul limbaj” al lui Orwell, sau pentru manipularea oamenilor si ideilor.

Ce inseamna Puterea, azi? Dintre toate acceptiunile posibile, m-as opri la una pe care am trait-o in mod direct pe pielea noastra, in ultimii opt ani, legata de doctrina politica a “presedintelui-jucator”, cu care Traian Basescu s-a identificat in mod explicit din prima zi de mandat prezidential si cu care continua sa se identifice, din ceea ce am vazut si vedem din serialul suspendarii, pana la ultima picatura de sange politic. Mi-am dat seama, tarziu, ca ideea nu-i apartine si ca nici macar nu este una autohtona, ci a imprumutat-o sau i-a fost inoculata pe filiera atlantica, atunci cand am auzit-o in mod frecvent in discursuri bellice sau de realpolitik, de la summit-uri NATO ori chiar sesiuni ONU (cel putin una, de senzatie, cu „informatii” si „demonstratii” satelitare, pro-razboiul preventiv, nu poate fi uitata!), in care se faceau trimiteri la expresia de „jucator”. Si mai tarziu, mi-am dat seama ca termenul, apropos de nuovo vorba de mai sus, avea intelesul de agresor, la nivel de politica externa si internationala, sau, in jargon, de bataus si scandalagiu perpetuum, de bagator in toate, chiar si acolo si atunci cand nu are dreptul si nu are dreptate, pentru a fi mereu deasupra, peste toti, peste toate si cu orice pret, ca, de fapt, era mult mai mult decat un simplu sau accidental cuvant, ca exprima un curent de gandire, o adevarata „scoala”.

La o privire comuna, de suprafata, presedintele-jucator ar putea fi confundat cu intruchiparea responsabilitatii si grijei pentru interesul national, tot asa cum uneori confundam cinismul si tupeul cu indrazneala si curajul, dar daca vom observa ca acesta sta plin de sine si sfidator deasupra unui morman de victime sociale si de ruine ale edificiului statal, vom constientiza grozavia imposturii si dramei pe care se intemeiaza. Am citit in aceste zile un text al lui Gheorghe Asachi despre iubirea de patrie, in care spunea ca tot ceea ce-i unesc pe oameni si-i indeamna la virtute sunt lucruri nobile, spre deosebire de cinic, care dezbina, defaimeaza, se iubeste doar pe sine si intotdeauna „are la dispozitia sa sofisme impotriva tuturor”. Nu cred ca ceva din toate acestea sa-i lipseasca cinicului Basescu, care s-a dovedit la toate capitolele un presedinte distrugator.

Trecand dincolo de culisele originii si conotatiilor politice ale termenului de „jucator”, voi spune, pe scurt, ca pentru cel care si l-a agatat la catargul mandatului de presedinte Puterea inseamna monopolul justitiei, asa cum a emanat si cum poate fi lesne sintetizata din actele politice ale celor doua mandate prezidentiale, dar mai cu seama din cele ale perioadei de presedinte suspendat. Toate institutiile justitiei, incepand cu CCR, CSM, Parchetul General, DNA etc., pana la ultimul procuror, au fost lansate cu o vehementa si amploare rar intalnite de catre Traian Basescu in atacuri politice, pentru a contracara votul de la referendumul de demitere, a-l invalida si a-si asigura reintoarcerea la Cotroceni. Nu este nevoie sa rememoram tot istoricul persecutiilor politice exercitate prin intermediul justitiei, este suficient sa ne uitam la ce se intampla acum, cu anchetele care se tin lant impotriva cetatenilor care au votat la referendum, a primarilor, presedintilor si membrilor sectiilor de votare, pana si impotriva unor membri de familie ai unor demnitari de rang inalt, cum sunt Theodor Athanasiu si Corneliu Dobritoiu, primul fost si al doilea actual ministru ai Apararii, ai caror fii sunt anchetati de DNA Cluj pentru presupuse infractiuni comise la referndum. Faptul ca multi dintre locuitorii comunelor i-au huiduit pe procurorii anchetatori exprima, daca mai este nevoie sa o spunem, indignarea si hotararea cu care sunt respinse asemenea tentative de santaj si amenintare, percepute de catre toti oamenii cinstiti a fi, in esenta lor, de natura politica.

Vizita fulger la Bucuresti a subsecretarului de stat american Philip Gordon, pentru „ingrijorari” legate de fraudarea (de „amploare”!) a referendumului (1), de reactualizarea listelor electorale (2) si „presiunile” asupra CCR (3) pare sa fi turnat gaz pe foc si sa fi dat un imbold decisiv lui Traian Basescu si sustinatorilor acestuia, cele trei „suspiciuni” putand fi decodificate, in orice limbaj politic sau diplomatic, si ca oantepronuntare si, totodata, o indicare a tintelor si ordinii de atac (si cred ca, cel mai probabil, USL in aceasta cheie le va si interpreta). Vizita lui Gordon pare sa-i fi reamintit lui Basescu ca cine pierde Puterea probeaza ca nu a stiut sa utilizeze monopolul justitiei, pentru a folosi o parafrazare, judecand dupa taria si succesiunea asalturilor procurorilor, dar si dupa graba revenirii la butoane, prin scurtarea, la cerere, a termenului de pronuntare al CCR. Ma astept ca strategia Gordon sa dea rezultate, daca nu vor fi comise greseli tactice (de aplicare), in ciuda resurselor politice si electorale slabite si, de departe, insuficiente ale lui Basescu, dar acest fapt nu ar avea prea mare importanta, daca ne uitam si la celalalt capat al lesei.

Nuantand, nu vreau sa spun ca ignor reactiile USL si cele sociale anti-Basescu, acestea s-ar putea dovedi chiar coplesitoare, ci ca ar trebui luate in calcul si cele doua medii diferite, intern si extern, care se adauga sau se scad fiecareia dintre cele doua tabere, ceea ce va face ca oricare dintre cele doua victorii posibile sa semene cu una a la Phyrus (ca rezultat al unui joc de echilibrare a presiunilor). Nu vreau sa sugerez si nici sa fiu sibilinic, dar cred ca cel din urma, dupa batalia referendumului, va fi cel dintai, dupa alegerile din toamna. Oricum, in cazul „Reintoarcerii”, presiunea sociala va fi atat de mare, incat temperatura politica a toamnei va fi la fel de fierbinte ca cea din timpul verii. Nu exclud nici rolul surprizei, sub forma unor acte unilaterale, care ar pune capat crizei politice si ar deschide calea revenirii la normalitatea dupa care tanjim cu totii. Ce ar trebui facut pentru ca Puterea sa fie redata titularului de drept, care este poporul? Am mai spus-o, reinventarea democratiei. Legea este vointa poporului iar nimeni, fie persoana fie institutie, nu trebuie sa fie deasupra ei. Ceea ce in epoca Basescu s-a dovedit a fi un monopol, justitia, va trebui sa-si recapete independenta, prin rescrierea manualelor. Pana atunci, vom vedea, saptamana viitoare, pe 21 august, dupa verdictul Curtii Constitutionale, pentru cine ziua de marti va avea doua ceasuri rele.


%d blogeri au apreciat: