Supranationalismul si lectia de „ostilitate”

23/08/2012

„Desigur, nu mai traim constant pe buza unei catastrofe politice si ideologice globale, ca in secolul al 20-lea. Dar schimbari deconcertante se petrec la frontierele Europei, precum ciocnirea de rau augur intre stalinism si vechiul nationalism european, in Ungaria sau Romania.” Aceasta afirmatie socanta apartine filosofului francez Andre Glucksmann si a fost facuta intr-un interviu aparut in editia online a publicatiei germane Der Spiegel. [1]

Nu stilul profetic-apocaliptic, cunoscut celor mai multi dintre noi, este surprinzator, ci raspandirea, in noul sol european, a vechilor seminte ale „ostilitatii” impotriva Europei de Est sau Noii Europe, cum o numea cineva. A vorbi despre stalinism, in secolul al 21-lea, inseamna o rupere de realitate si o traire in trecut, o forma de negationism, de negare a uriaselor transformari revolutionare si democratice, devenite ireversibile, din aceasta parte a Europei.

Nu cred ca domnul Glucksmann n-ar sti ca stalinismul a reprezentat o forma agresiva de supranationalism, iar nationalismul, o forma de rezistenta, ci, mai degraba ca, atunci cand vorbeste despre nasterea Uniunii Europene, ca „prima alianta economica supranationala”, urmareste de fapt o schimbare de locuri intre cauza si efect. Istoric, filosoful francez ne prezinta UE drept „o reactie defensiva la oroare”, provocata de razboiul politico-militar, dar aceasta definitie a fost valabila pana la PPE, care a provocat, prin razboiul politico-economic, un alt tip de oroare, cea a crizei pe care o traim.

Mai mult, acelasi supranationalism ameninta cu noi ziduri ale Berlinului, unul in zona euro, dupa cum semnaleaza cu ingrijorare finlandezii, altul intre nordul si sudul Europei, potrivit unui semnal de alarma al unor oameni politici germani si baltici. Dar domnul Glucksmann vede numai pericole si amenintari din partea celor care se opun supranationalismului, de aceea declama o adevarata lectie a urii: „Europa trebuie sa invete sa gandeasca in termeni de ostilitate inca o data”!!!

Ostilitatea, spre deosebire de prietenie, nu a fost niciodata un sfetnic potrivit al binelui comun, i-a adus mereu impotriva rele precum neincrederea, izolarea, inghetul… De aceea cred ca filosofului i-ar sta bine cu politica daca va reusi sa o inobileze, catusi de putin, cu ceva din sensul originar al filosofiei.

[1] http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13080661-filozoful-francez-andre-glucksmann-der-spiegel-schimbari-deconcertante-petrec-frontierele-europei-precum-ciocnirea-rau-augur-intre-stalinism-vechiul-nationalism-european-ungaria-sau-romania.htm


Puncte pe i: Despre cauze, institutii si oameni (comentarii la doua scrisori ale unui detinut politic)

23/08/2012

Cautam, uneori, cauzele unor stari de lucruri acolo unde nu trebuie. In doua scrisori din inchisoare, liderul social-democrat Adrian Nastase ne lumineaza cautarile privind cauzele crizelor politice din societatea romaneasca, vorbindu-ne despre cum a devenit “barroso-sceptic”, despre “Curtea” si “Statul de drept”. Doua scrisori despre cauze, institutii si oameni.

 1. Istoria ultimilor douazeci si ceva de ani a UE ne arata un fapt incontestabil, cum unele si aceleasi institutii pot fi folosite de oameni diferiti in mod diferit si, implicit, cu efecte diferite. Sa se datoreze acest lucru “interpretabilitatii” normelor, pe care am auzit-o evocata si in aceste zile?! Cred ca principiile si institutiile sunt doar niste forme, in care continutul il reprezinta ceea ce se toarna in ele, actiunile oamenilor politici. Am vazut intamplandu-se acest lucru si in comunism si in capitalism, si la “centru” si la “periferie”. Faptul ca sunteti un barroso sceptic, si nu unul eurosceptic, mi se pare a curge in aceasta directie, dar si ca lasati o usa deschisa…

http://nastase.wordpress.com/2012/08/21/cum-am-devenit-barroso-sceptic/

2. Dupa ce o vom fi gustat-o cu totii, ironia din final nu are cum sa nu ne puna pe ganduri. Ce ar trebui sa facem pentru a nu ne mai irosi timpul cu interpusii presedintelui? Profesorul Draganu are dreptate, dar nu da si solutia (cel putin nu in textul citat). Nu vad o alta solutie de echidistanta decat punerea Curtii sub jurisdictie electorala, prin alegerea unei treimi la fiecare patru ani, cu prilejul alegerilor generale. Doar atunci Curtea nu va mai depinde de nicio institutie a statului si va putea sa fie impartiala in arbitrarea conflictelor dintre acestea si in jurizarea constitutionala a legilor. Desigur, cu conditia ca si candidaturile sa nu fie depuse de catre partide (altfel vom ajunge tot la interpusi politici). Reinventarea Curtii ramane, ca si reinventarea democratiei, o tema de larga si stringenta dezbatere. Sau, si mai bine zis, reinventarea Curtii ar trebui sa fie unul dintre procesele care sa duca la reinventarea democratiei, ceea ce ar face ca nedreptati strigatoare la cer, precum cele privind cvorumul (una dintre “conditionalitatile democratice” de care aminteati in articolul precedent) si invalidarea referendumului, in pofida vointei populare, sa devina irepetabile. In actuala configuratie, de extractie basist-pedelista (si, intr-un plan mai larg, PPE-ista), “Curtea” si “statul de drept” isi merita pe deplin ghilimelele!

http://nastase.wordpress.com/2012/08/22/curtea-si-statul-de-drept/


%d blogeri au apreciat: