Coroana civica sau coroana de spini?

Am urmarit lansarea Partidului Forta Civica cu acel amestec de interes si curiozitate de care esti incercat ori de cate ori te afli in fata noului, dar si atras de valva facuta in jurul numelui  ex-premierului Mihai Razvan Ungureanu,  de posibil salvator al dreptei. Cel putin, prin apartenenta la o noua generatie de politicieni si prin declaratiile de la Conferinta Nationala Extraordinara a PFC de alegere a conducerii, proaspatul sef de partid ar putea reprezenta o speranta pentru inceputul unei altfel de politici a dreptei.

Deocamdata, in ciuda unui start tarziu pentru alegerile parlamentare, simbolurile si mesajele care au insotit lansarea partidului si intrarea lui MRU in politica par a fi rupte dintr-un manual de educatie civica, ceea ce nu este deloc rau, dupa anii de dezbinare si instrainare care au bantuit Romania portocalie. In fata acestui fenomen nici partizanatul si nici adversitatea partidiste nu si-ar avea rostul, el ar trebui salutat, asa cum o facem in traditia crestina cu orice nou nascut, cat si pentru faptul ca o buna opozitie ar putea fi o garantie pentru o buna guvernare sau, si altfel spus, pentru ca o tara cu alternativa politica este o tara cu viitor.

Investitura lui Ungureanu mi-a amintit de un ritual de la romani, care dadeau o cununa de frunze de stejar celui ce salva in razboi viata unui cetatean roman, cu deosebirea ca in cazul de fata partidul s-a grabit sa-i aseze coroana civica pe cap lui MRU ca o pre-recompensa, pentru ce va face in viitor pentru salvarea famigliei de centru-dreapta, ceea ce o transforma intr-o obligatie. Nu este o critica, ci o observatie. Uneori si formele pot atrage realul, se pot umple cu continut, chiar daca sunt goale la inceput.

Cred ca MRU este sincer cand isi declara dorinta de a schimba modul de a face politica al dreptei, si, intr-un plan mai general, chiar tipul de politica facut azi in Romania. Problema e daca va avea si putinta de a o face, daca va fi lasat de Traian Basescu si PDL, care urmaresc tot ce misca pe esichier si sunt sensibili si reactivi la schimbare, birocratia portocalie de partid continuand sa aiba ancore clientelare puternice, interne si externe, dupa cum s-a vazut in criza suspendarii si referendumului. Cel putin pe termen scurt si mediu, sunt sceptic in privinta sanselor de reusita ale lui Ungureanu, cu atat mai mult cu cat PFC mosteneste un electorat rezidual, si acela puternic disputat cu PDL. MRU se va confrunta cu o munca sisifica, chiar cu o misiune imposibila, pentru a face fata fluctuatiilor electorale si pentru a nu risca transformarea coroanei civice intr-una de spini. Adevarata piatra de incercare vor fi alegerile prezidentiale, unde va fi candidatul viitoarei aliantei de centru-dreapta.

„Lumea, americanii si noi”

Acesta este titlul unui articol al liderului social-democrat Adrian Nastase, scris in inchisoarea Jilava, publicat in Jurnalul National si pe blogul personal, care mi-a prilejuit reflectiile de mai jos.

„Lumea, americanii si noi” este o analiza de amploare, bazata pe expertiza de exceptie a unui fost sef al diplomatiei romanesti, care sintetizeaza lucruri stiute si mai putin ori deloc cunoscute. In ultimii douazeci si ceva de ani, reactiile noastre au fost ca si perceptiile, pe secvente scurte, sub presiunea evenimentelor, a unei fluiditati care a fost determinata si controlata, pana la un punct, de marile puteri. Sunt insa de acord ca Malta nu a reprezentat, cel putin nu intrutotul, Yalta, si ca ar fi o idee politica nociva daca am merge pe un asemenea scenariu, pentru ca ne-am construi singuri o capcana, dupa principiul ca ce-si face omul cu mana lui, nici dracul nu desface.

Rolul scenariilor este nu numai de a identifica un set de evolutii posibile, ci si de a manipula, de a modela cursul evenimentelor potrivit anumitor interese, ceea ce nu inseamna ca se va si intampla, pentru ca legile internationale sunt precum cele sociale, actioneaza prin intermediul popoarelor, in primul caz, ca si al oamenilor, in cel de-al doilea. Vreau sa spun ca indiferent cine ce-ar stabili pe un petec de hartie, popoarele sunt cele care vor indeplini sau nu rolurile care, eventual, le-ar fi prescrise, si ca in permanenta suntem testati cu tot felul de scenarii politice si ca multe dintre ele se risipesc in vant datorita lipsei lor de aderenta sociala, nationala si internationala.

Insa nu acelasi lucru l-as spune despre oportunitati, care, multe dintre ele, sunt construite cu migala, prin evenimente create sau, precum in romanele politiste, prin plantarea de indicii, iar aici intervin, pe langa experienta, intuitia, flerul sau un al saselea simt, propriu oamenilor politici rasati, as indrazni sa spun nascuti, nu facuti, cei care anticipeaza manevrele si mutarile adversarilor, nu prin ghicirea lor, ci prin intrarea in black-box-ul gandirii acestora, dinspre iesiri spre intrari, cat si prin capacitatea de a citi si corobora detaliile. Pentru spiritele comune pare ceva SF, nu insa si pentru geniile politice.

Exista insa si o modalitate rationala, mai la indemana, depinde de context daca poate fi numita de aparare, de contra-atac sau ofensiva, iar domnul Adrian Nastase o enunta fara gres, crearea de avantaje competitive si de proiecte de cooperare internationala, care ofera o marja de flexibilitate, vecina de multe ori cu castigarea initiativei strategice, cand obtii achiesarea… Este foarte adevarat ca adversarii se influenteaza reciproc si ca-si folosesc unii altora metodele, chiar daca in etape istorice diferite. Cine nu observa ca multe din ideile geopolitice americane sunt imprumutate de la scoala germana de geopolitica sau cine nu recunoaste „patentul” lui Goebbels in propaganda americana (si nu numai) privind transformarea minciunii in adevar, prin repetitie continua?!

De ajungerea, pe diverse cai sau in ultima instanta, la utilizarea acelorasi mijloace si tehnologii, nici nu mai vorbesc (pentru a menaja susceptibilitati, amintesc doar ca inventii precum cele ale lui von Braun sau Tesla au plecat de pe continentul european, imbatabil tehnologic, dar, ca o ironie a soartei sau un blestem, la care ar trebui luat aminte, au ajuns sa ii fie opuse ca santaj; cel putin, la noi, Henri Coanda nu a avut un asemenea destin!). Asa s-a ajuns si la preluarea doctrinei Brejnev, a suveranitatii limitate, de catre administratiile Bush (tata si fiu), ajungandu-se la ceea ce s-ar putea numi doctrina Bushnev!

Totusi, dupa 1989, cu tot unipolarismul lor, SUA nu au mai putut, in ceea ce priveste Europa, sa-i tina pe germani la pamant si pe rusi in afara, a fost, cred, in primul rand un efect al liberei circulatii, pe care fie nu l-au anticipat fie nu au mai putut sa-l tina sub control. Cand Rice evoca principiul „stabilitate, nu eliberare”, acesta era opozabil cu deosebire unificarii Germaniei.

Nu pierderea competitiei militare, ci a celei tehnologice, in plan larg si cu preponderenta civil, a dus la implozia sistemului sovietic, pentru ca cele doua superputeri se puteau distruge reciproc de nu stiu cate ori, dar epoca noua, a internetului si telefoniei mobile, a lumii digitale, in general, ofereau alte posibilitati comunicationale si de control al populatiei, care le surclasau si le faceau inoperante pe cele ale sistemelor inchise. Nu vad insa in analiza domnului Adrian Nastase un factor, cel de criza, dar domnia sa este un diplomat, in care NU-urile si DA-urile sunt intotdeauna de catifea.

De fapt, este vorba despre doua tipuri de criza, cea din sistemul capitalist, de pana in 1989, care a fost atenuata pana la cucerirea a ceea ce s-a crezut a fi un cap de pod, dar dupa ce SUA au inceput sa cheltuiasca nebuneste (deceniul 1990-2000), in contul unor venituri viitoare, care nu au mai venit si nu aveau cum sa mai vina dintr-o lume cuprinsa de criza, a survenit colapsul, de pe urma caruia nu ne-am revenit nici astazi, iar pe de alta parte, criza de sistem comunista si prabusirea sistemica a comunismului, care a generat o catastrofa geopolitica, dupa cum o denumesc rusii, dar de pe urma careia, in mod paradoxal, tarile Europei de Est s-au salvat, renascand ca Pasarea Phoenix, din propria cenusa.

Prima lectie politica pe care am invatat-o in lumea veche a fost ca in politica sunt trei categorii de lucruri, cele pe care le cunoastem si despre care putem vorbi, cele pe care nu le cunoastem si, in consecinta, despre care nu ne putem pronunta, dar si din cele pe care le cunoastem dar despre care nu putem sa vorbim. Vine insa un timp pentru fiecare.

Ceea ce s-a intamplat in Est a facut parte din planul Vestului. Vechea teza a „ingradirii” (Churchill, Fulton, 1946) s-a trezit dintrodata in aer, cand ingraditura s-a prabusit, dar nu in afara (explozie), asa cum s-ar fi asteptat multi, ci inauntru (implozie). Ati vazut vreodata ce se intampla cand cineva din afara impinge intr-o usa si intampina rezistenta celor dinauntru, apoi acestia din urma cedeaza brusc, deschizand-o ei insisi si pe neasteptate, incat cei din afara se trezesc dintr-o data ca imping in gol si, in virtutea inertiei, se dezechilibreaza si se prabusesc peste cei dinauntru?!  Sau cand, in jocul marinaresc cu trasul la parama echipa „trasa” schimba brusc sensul vectorului de tragere, venind spre „tragatori”, incat tot lantul tragatorilor se dezechilibreaza si se pomenesc cazuti la pamant, si cu „trasii” peste ei?!

De fapt, sistemul centralizat, pe care ideologic l-am numit „comunism” a fost o forma de rezistenta. Chestii precum dictatura sau democratia sunt pentru consum public, adevaratele motivatii dinapoia acestora sunt interesele geopolitice si geoeconomice, iar cel mai bun exemplu este ca si dupa ce URSS-ul s-a destramat si Rusia a trecut la multipartitism si economie de piata (esenta democratiei, dupa tiparele occidentale), ostilitatea americana a ramas nedomolita, iar proiectele de expansiune la fel de vizibile si de explicite, ceea ce arata ca nu democratia este mobilul, ci resursele si piata, la fel ca peste tot in lume. Nici acum nu-mi pot explica cum de germanii, care n-au putut castiga batalia Angliei, au facut greseala uriasa de a deschide al doilea front in Est, si inca impotriva unui colos, ca si cand Hitler ar fi facut jocul unui al treilea, dar aceasta este o alta discutie. Realitatea este ca WWII, prin care nemtii si sovieticii au fost aruncati unii impotriva altora, spre a se macina si slabi reciproc, a facut posibila ca o putere non-eurasiatica sa ajunga sa domine Eurasia. O concluzie sau un invatamant, pentru mine cel putin, ar fi ca nu americanii au castigat razboiul, ci europenii l-au pierdut (incluzandu-i aici si pe sovietici), americanii nu au facut decat sa dea semnale de incurajare a unor procese si de franare a altora, dupa care n-au facut altceva decat sa astepte, „treaba” in locul lor facand-o europenii insisi!

Chestiunea aceasta, a plantarii de indicii inselatoare in viata internationala de catre cei care au posibilitatea si interesul sa o faca, si care a luat o noua turnura in zilele noastre, pentru a genera false perceptii, iluzia unor „oportunitati” si, de aici, decizii gresite care servesc unor terti, ar merita mai multa atentie. Ca un exemplu, in paranteza fiind spus, cat de reale sunt indiciile de criza si de „necesitate” a austeritatii, care ne imping catre subordonare prin integrare, cum ne cere Basescu, adica spre limitarea voluntara a suveranitatii si cedarea unor parti din aceasta, prin crearea SUE?!   

Intamplarea a facut sa vad in aceste zile niste statistici care vorbesc despre umflarea aparatului administrativ al UE si a cheltuielilor de intretinere a acestuia, prin niste salarii si pensii cu adevarat nesimtite, in timp ce, culmea, in acelasi timp, noua ni se cere contrariul, iar Greciei sa-si reduca consumul si sa-si creasca la sase zile saptamana de lucru si numarul orelor dintr-o zi lucratoare! Curata stapanire, pe de o parte, si de sclavie, de cealalta! Mai are cineva vreo indoiala sau nedumerire de ce Basescu ne cere stat minimal si unde ni s-ar duce banii daca ne-am ingloba in administratia UE, cand nota de plata cu intretinerea acesteia este atat de mare si in crestere?!

Nu pun mare pret pe intriga politica, desi nu exista fum fara foc, dar deja in anumite cercuri se vorbeste ca de-suveranizarea Romaniei si transformarea ei intr-o colonie are deja o miza personala pentru Basescu, Washingtonul promitandu-i un post gras in administratia NATO, iar Bruxelessul unul de acelasi calibru pentru EBa, in administratia UE, dupa ce tatal nu va mai fi presedinte iar fiica, europarlamentar! Mai poti sa zici ceva, cand vezi cu ochii tai catre ce indreapta Basescu Romania?! Intrucatva, teza „diferentierii democratice” (care nu are nimic de-a face cu democratia!) cam are acelasi rol, de contrapunere, de creare de falii prin false adversitati, dar care in acelasi timp se dovedesc a fi brese cat se poate de reale pentru interese straine, si uite asa pierdem cu totii, pentru ca bresele in sistemul imunitar al intereselor europene le facem noi, cu mainile noastre!

Cateva cuvinte despre noi si americanii. Dupa toate probabilitatile, Romania lui Basescu va impartasi, in anumite puncte, soarta Romaniei lui Ceausescu, cel putin sub aspectul unui anumit gen de izolare, daca vom fi prinsi din nou pe picior gresit, fara alternativa (nu ma refer aici la izolarea externa, care a devenit imposibila prin abolirea sectarismului ideologic si democratizarea posibilitatilor de cooperare pe orice azimut). Si cu noi americanii vor face ceea ce fac ei cel mai bine cu oricine, ne vor folosi impotriva altora, fie ca se numesc rusi, chinezi, arabi, islamici etc, dupa care ne vor abandona sau sacrifica, Basescu nefiind decat un pion in jocul lor geopolitic. Cum au simtit ca tronul de la Cotroceni se clatina si ca omul lor este pe punctul de a fi mazilit de popor, au si inceput sa agite teza „loviturii de stat”, care, pentru neinitiati, statul de drept este personificat de Basescu insusi, lucru pe care l-a spus chiar reintorsul, cand a afirmat, la intalnirea cu diplomatii, ca revenirea lui pe functie a insemnat ca statul de drept a ramas in picioare, chit ca a calcat peste 7,5 milioane de voturi!

Americanii s-au „mirat” ca, in 1989, spre deosebire de celelalte tari din Europa de Est, iesirea Romaniei din totalitarism a fost violenta si cu un guvern de stanga, uitand sau ignorand, probabil, ca aceasta nu a avut de ales, dar nu schiteaza nimic din care sa rezulte ca ar intelege frustrarile din prezent ale unui popor pentru care sarcina sociala a Revolutiei, care i-a scos in strada, a ramas neindeplinita. Si acum se contureaza un razboi civil, care sa rupa corsetul politico-justitiarist-prezidentialist, semnalele nu lipsesc, Crin Antonescu nu l-a evocat in mod gratuit sau politicianist. Numai ca ceea ce lipseste acum este alternativa la un presedinte de dreapta. Trebuie spus clar, pericolul izolarii populare a institutiei prezidentiale ii va ameninta si ii va face pe toti sa piarda, si US, si EU, si, nu in ultimul rand, RO.

 http://www.jurnalul.ro/editorial/lumea-americanii-si-noi-1-622776.htm

http://nastase.wordpress.com/2012/09/05/lumea-americanii-si-noi-1/

Politica educationala: Cum rebrenduim si reconectam invatamantul liceal la piata muncii?

Problema reintroducerii competitiei si calitatii in spirala educationala este una destul de complexa si de mare responsabilitate sociala, de aceea am ramas oarecum surprins de noua gaselnita, denumita BAC-ul profesional, care se vantura in lumea diriguitorilor Educatiei, deoarece mi se pare o tentativa de depreciere a invatamantului liceal, candva de foarte buna calitate si cu un foarte bun renume. De fapt, nici nu ar trebui sa ma mai mire ceva, pentru ca nimic din ce a fost bun in tara asta nu a ramas nestricat. Aflu de pe HotNews, de la Mihaela Guna, presedinta Federatiei Nationale a Asociatiilor de Parinti – Invatamant Preuniversitar, ca bacalaureatul profesional le da „elevilor slab pregatiti si celor care nu isi doresc o varianta universitara posibilitatea sa intre in productie la finalul liceului. Nu toata lumea trebuie sa faca facultate„.

Ideea de „elevi slab pregatiti” nu mi se pare un argument valabil pentru a scadea standardul liceal, ar fi mult mai inspirate masuri de selectie mai exigente la admitere si in primul an de liceu pentru a micsora acest esantion, care oricum nu va disparea niciodata (nu numai la liceu, ci pe intreaga scara educationala). Se uita doua lucruri importante, cred, in primul rand ca liceul este singurul rezervor de candidati pentru invatamantul universitar, in al doilea rand ca cei care nu intra la facultate nu sunt neaparat “slab pregatiti”, ci, pur si simplu, lipsiti de sansa intr-o competitie extrem de stransa, pentru un numar restrans de locuri, adevar care ne spune ca intotdeauna vor fi bacalaureati care nu vor intra la facultate, nu pentru ca nu si-ar fi dorit, ci pentru ca nu s-au numarat printre castigatorii concursului de admitere.

Ei bine, tocmai pentru acest tip de bacalaureati ar trebui gandita o forma de recuperare profesionala, dupa absolvire, printr-o sectie care ar trebui sa fie pe picior de egalitate cu cele de uman si real in privinta posibilitatii de a participa la un examen de admitere la facultati de profil. “Elevilor slab pregatiti”, care au trecut de un examen de admitere dar care nu vor confirma in primul sau in al doilea an de liceu, ar fi mai corect sa li se ofere sansa unei Diplome de Meserie, nu a uneia de Bac Profesional.

Da, “nu toata lumea trebuie sa faca facultate”, dar la fel de corect ar fi si “nu toata lumea trebuie sa faca liceul”!

O analiza de pre-sezon: Din chimia politica a viitoarei aliante a dreptei

De ceva vreme, dreapta politica romaneasca se afla, precum alchimistii de altadata, in cautarea unei retete miraculoase, prin care sa ajunga la cel mai “pretios” produs electoral de pe piata alegerilor parlamentare, din toamna-iarna (cu campanie in noiembrie si scrutin in 9 decembrie). Cinci lideri din aproape intregul spectru al dreptei – Vasile Blaga (PDL), Mihai Razvan Ungureanu (ICCD), Aurelian Pavelescu (PNTCD), Mihail Neamtu (NR) si Adrian Papahagi (FCD) – par sa fi ajuns la o formula apropiata de un astfel de aluat politic, prin semnarea unui „Manifest politic al dreptei”, din care se va plamadi, in cursul acestei luni, o alianta electorala, al carui nume de botez va fi, cel mai probabil, Initiativa de Centru Dreapta. Marele absent, impreuna cu care PDL ar fi format, potrivit lui Blaga, alianta perfecta, este PNL.

La prima vedere, „alchimistul” sef pare a fi Vasile Blaga, care, neascunzand aerele tutelare ale PDL, de fosta prima stea a esichierului si de principal rezervor al dreptei, incearca sa-si satelizeze ceilalti lideri. In dinamica, o astfel de pretentie va fi insa greu de realizat, daca nu chiar imposibil, avand in vedere reticentele celorlalti de a gravita in jurul unei stele cazatoare, dar si ascensiunea fostului premier Ungureanu, care-si va extrage puterea din doua surse de influenta si atractie, civica (ICCD) si partidista (Forta Civica), ceea ce-l va impune in fata celorlalti co-presedinti ai viitoarei aliante.

Alianta dreptei se va confrunta insa cu cel putin trei categorii de probleme, care-i vor greva puternic startul si parcursul electoral. Cea mai dificil de depasit, fara niste acte explicite de distantare, va fi perceptia privind implicarea lui Traian Basescu in nasterea aliantei, in care uriasul handicap de impopularitate al presedintelui reinstalat se va transmite, ca intr-un proces genetic, si asupra nou-nascutului. Prin actele prezidentialist-guvernamentaliste din cele doua mandate, subordonate exclusiv unor interese personale, de partid si clientelare, Traian Basescu a intrat in constiinta publica romaneasca drept un dezbinator politic, social si national si un distrugator al democratiei constitutionale.

Putine ar fi lucrurile care sa-i schimbe sau amelioreze aceasta imagine, poate chiar unul singur, dar de impact major in planul reconcilierii nationale, sub forma unei amnistii politice, unicul act prin care s-ar pune capat razboiului romano-roman, dupa cum s-a vazut in toate exemplele de pacificare a razboaielor social-plitice din istorie. Mie cel putin mi se pare o absurditate fara margini ca un presedinte care a condamnat comunismul sa-si puna mana in ghips pentru a-l tine in inchisoare pe primul anticomunist, in termeni faptici, care printr-un act decisiv si net anticomunist a salvat revolutia, dupa cum la fel cred ca ar putea fi calificat si recursul aceluiasi personaj la practicile securiste de justitie politica impotriva adversarilor. Nu-mi fac insa niciun fel de iluzii, respectivul gest politic ar fi ultimul la care m-as astepta din partea lui Basescu, avand in vedere ca acesta a devenit prizonierul propriei clici, indigen-alogene, care va incerca sa-l tina legat de scaunul de la Cotroceni pana in 2014.

Alianta de centru-dreapta, in status nascendi, ar putea face insa ceva pentru viitorul ei, pentru a da mai bine in mintea si inima electoratului, prin lepadarea publica de Traian Basescu, caruia i-ar putea cere demisia, in numele solutionarii unei crize trenante si costisitoare de coabitare, care ameninta sa macine si economic Romania. Cum Vasile Blaga si PDL intretin mitul coabitarii, in virtutea unui atasament de nedepasit, cel mai potrivit pentru punerea in practica a unei astfel de tactici de imagine si electorale ar fi MRU, care si-ar trage in felul acesta si o importanta linie de credit public pentru propria candidatura la alegerile prezidentiale, ceea ce ar fi de natura sa transeze raportul de forte din interiorul aliantei.

A doua categorie de probleme a aliantei tine de ordinul de marime, liderii, formatiunile si initiativa insasi nereprezentand mare lucru in ochii publicului, poate doar niste nume, cum inspirat spunea cineva (Dan Tapalaga, cred), cu alte cuvinte niste forme care vor cere maiestrie si rabdare pentru a fi umplute, cel mai probabil masurabile in ani buni, nu in cele cateva luni cat au mai ramas pana la alegeri, sindromul suflatului si in iaurt fiind mai acut ca niciodata in randurile electorilor. Nu in ultimul rand, atata timp cat va identifica adversarul in unele sau altele dintre partidele de pe esichier si nu in problemele cu care se confrunta Romania, viitoarea alianta a dreptei va ramane tangenta la realitate si, pe cale de consecinta, marginala in perceptiiile electoratului.

In plus, va trebui sa luam aminte si la cat de sanatos va fi cozonacul electoral al dreptei, mai precis la E-urile politice pe care le va adauga in aluatul aliantei, din care as aminti doar doua. Primul ar fi scopul imediat, nici mai mult nici mai putin decat castigarea alegerilor parlamentare, dupa o opozitie care nu este nici macar de un ciclu electoral (timpul minim necesar pentru analize, evaluari si schimbari de strategie, programe etc.), ci doar de cateva luni, ca si cand dezastrul pe care l-a provocat nici nu ar exista sau ca si cum starea de sanatate electorala nici nu ar conta!

Al doilea, scopul general, care, potrivit declaratiilor lui MRU, va fi  centrat „exclusiv pe cetateanul roman”, un mesaj suta la suta de stanga, care intra in conflict cu statul minimal al dreptei (!), nicidecum, sustine ex-premierul, pe „interese de grup”, ceea ce contrazice insasi esenta doctrinar-ideologica a dreptei (!!)), ci, ne da asigurari acelasi lider, pe nevoia de „unitate si un viitor mai bun”, care  seamana ca doua picaturi de apa cu „Sa traiti bine” (!!!). Cine sa-i mai creada?! Cine pe cine inseala?! Mai intelege cineva ceva din aceasta confuzie planificata?!…