„Lumea, americanii si noi”

Acesta este titlul unui articol al liderului social-democrat Adrian Nastase, scris in inchisoarea Jilava, publicat in Jurnalul National si pe blogul personal, care mi-a prilejuit reflectiile de mai jos.

„Lumea, americanii si noi” este o analiza de amploare, bazata pe expertiza de exceptie a unui fost sef al diplomatiei romanesti, care sintetizeaza lucruri stiute si mai putin ori deloc cunoscute. In ultimii douazeci si ceva de ani, reactiile noastre au fost ca si perceptiile, pe secvente scurte, sub presiunea evenimentelor, a unei fluiditati care a fost determinata si controlata, pana la un punct, de marile puteri. Sunt insa de acord ca Malta nu a reprezentat, cel putin nu intrutotul, Yalta, si ca ar fi o idee politica nociva daca am merge pe un asemenea scenariu, pentru ca ne-am construi singuri o capcana, dupa principiul ca ce-si face omul cu mana lui, nici dracul nu desface.

Rolul scenariilor este nu numai de a identifica un set de evolutii posibile, ci si de a manipula, de a modela cursul evenimentelor potrivit anumitor interese, ceea ce nu inseamna ca se va si intampla, pentru ca legile internationale sunt precum cele sociale, actioneaza prin intermediul popoarelor, in primul caz, ca si al oamenilor, in cel de-al doilea. Vreau sa spun ca indiferent cine ce-ar stabili pe un petec de hartie, popoarele sunt cele care vor indeplini sau nu rolurile care, eventual, le-ar fi prescrise, si ca in permanenta suntem testati cu tot felul de scenarii politice si ca multe dintre ele se risipesc in vant datorita lipsei lor de aderenta sociala, nationala si internationala.

Insa nu acelasi lucru l-as spune despre oportunitati, care, multe dintre ele, sunt construite cu migala, prin evenimente create sau, precum in romanele politiste, prin plantarea de indicii, iar aici intervin, pe langa experienta, intuitia, flerul sau un al saselea simt, propriu oamenilor politici rasati, as indrazni sa spun nascuti, nu facuti, cei care anticipeaza manevrele si mutarile adversarilor, nu prin ghicirea lor, ci prin intrarea in black-box-ul gandirii acestora, dinspre iesiri spre intrari, cat si prin capacitatea de a citi si corobora detaliile. Pentru spiritele comune pare ceva SF, nu insa si pentru geniile politice.

Exista insa si o modalitate rationala, mai la indemana, depinde de context daca poate fi numita de aparare, de contra-atac sau ofensiva, iar domnul Adrian Nastase o enunta fara gres, crearea de avantaje competitive si de proiecte de cooperare internationala, care ofera o marja de flexibilitate, vecina de multe ori cu castigarea initiativei strategice, cand obtii achiesarea… Este foarte adevarat ca adversarii se influenteaza reciproc si ca-si folosesc unii altora metodele, chiar daca in etape istorice diferite. Cine nu observa ca multe din ideile geopolitice americane sunt imprumutate de la scoala germana de geopolitica sau cine nu recunoaste „patentul” lui Goebbels in propaganda americana (si nu numai) privind transformarea minciunii in adevar, prin repetitie continua?!

De ajungerea, pe diverse cai sau in ultima instanta, la utilizarea acelorasi mijloace si tehnologii, nici nu mai vorbesc (pentru a menaja susceptibilitati, amintesc doar ca inventii precum cele ale lui von Braun sau Tesla au plecat de pe continentul european, imbatabil tehnologic, dar, ca o ironie a soartei sau un blestem, la care ar trebui luat aminte, au ajuns sa ii fie opuse ca santaj; cel putin, la noi, Henri Coanda nu a avut un asemenea destin!). Asa s-a ajuns si la preluarea doctrinei Brejnev, a suveranitatii limitate, de catre administratiile Bush (tata si fiu), ajungandu-se la ceea ce s-ar putea numi doctrina Bushnev!

Totusi, dupa 1989, cu tot unipolarismul lor, SUA nu au mai putut, in ceea ce priveste Europa, sa-i tina pe germani la pamant si pe rusi in afara, a fost, cred, in primul rand un efect al liberei circulatii, pe care fie nu l-au anticipat fie nu au mai putut sa-l tina sub control. Cand Rice evoca principiul „stabilitate, nu eliberare”, acesta era opozabil cu deosebire unificarii Germaniei.

Nu pierderea competitiei militare, ci a celei tehnologice, in plan larg si cu preponderenta civil, a dus la implozia sistemului sovietic, pentru ca cele doua superputeri se puteau distruge reciproc de nu stiu cate ori, dar epoca noua, a internetului si telefoniei mobile, a lumii digitale, in general, ofereau alte posibilitati comunicationale si de control al populatiei, care le surclasau si le faceau inoperante pe cele ale sistemelor inchise. Nu vad insa in analiza domnului Adrian Nastase un factor, cel de criza, dar domnia sa este un diplomat, in care NU-urile si DA-urile sunt intotdeauna de catifea.

De fapt, este vorba despre doua tipuri de criza, cea din sistemul capitalist, de pana in 1989, care a fost atenuata pana la cucerirea a ceea ce s-a crezut a fi un cap de pod, dar dupa ce SUA au inceput sa cheltuiasca nebuneste (deceniul 1990-2000), in contul unor venituri viitoare, care nu au mai venit si nu aveau cum sa mai vina dintr-o lume cuprinsa de criza, a survenit colapsul, de pe urma caruia nu ne-am revenit nici astazi, iar pe de alta parte, criza de sistem comunista si prabusirea sistemica a comunismului, care a generat o catastrofa geopolitica, dupa cum o denumesc rusii, dar de pe urma careia, in mod paradoxal, tarile Europei de Est s-au salvat, renascand ca Pasarea Phoenix, din propria cenusa.

Prima lectie politica pe care am invatat-o in lumea veche a fost ca in politica sunt trei categorii de lucruri, cele pe care le cunoastem si despre care putem vorbi, cele pe care nu le cunoastem si, in consecinta, despre care nu ne putem pronunta, dar si din cele pe care le cunoastem dar despre care nu putem sa vorbim. Vine insa un timp pentru fiecare.

Ceea ce s-a intamplat in Est a facut parte din planul Vestului. Vechea teza a „ingradirii” (Churchill, Fulton, 1946) s-a trezit dintrodata in aer, cand ingraditura s-a prabusit, dar nu in afara (explozie), asa cum s-ar fi asteptat multi, ci inauntru (implozie). Ati vazut vreodata ce se intampla cand cineva din afara impinge intr-o usa si intampina rezistenta celor dinauntru, apoi acestia din urma cedeaza brusc, deschizand-o ei insisi si pe neasteptate, incat cei din afara se trezesc dintr-o data ca imping in gol si, in virtutea inertiei, se dezechilibreaza si se prabusesc peste cei dinauntru?!  Sau cand, in jocul marinaresc cu trasul la parama echipa „trasa” schimba brusc sensul vectorului de tragere, venind spre „tragatori”, incat tot lantul tragatorilor se dezechilibreaza si se pomenesc cazuti la pamant, si cu „trasii” peste ei?!

De fapt, sistemul centralizat, pe care ideologic l-am numit „comunism” a fost o forma de rezistenta. Chestii precum dictatura sau democratia sunt pentru consum public, adevaratele motivatii dinapoia acestora sunt interesele geopolitice si geoeconomice, iar cel mai bun exemplu este ca si dupa ce URSS-ul s-a destramat si Rusia a trecut la multipartitism si economie de piata (esenta democratiei, dupa tiparele occidentale), ostilitatea americana a ramas nedomolita, iar proiectele de expansiune la fel de vizibile si de explicite, ceea ce arata ca nu democratia este mobilul, ci resursele si piata, la fel ca peste tot in lume. Nici acum nu-mi pot explica cum de germanii, care n-au putut castiga batalia Angliei, au facut greseala uriasa de a deschide al doilea front in Est, si inca impotriva unui colos, ca si cand Hitler ar fi facut jocul unui al treilea, dar aceasta este o alta discutie. Realitatea este ca WWII, prin care nemtii si sovieticii au fost aruncati unii impotriva altora, spre a se macina si slabi reciproc, a facut posibila ca o putere non-eurasiatica sa ajunga sa domine Eurasia. O concluzie sau un invatamant, pentru mine cel putin, ar fi ca nu americanii au castigat razboiul, ci europenii l-au pierdut (incluzandu-i aici si pe sovietici), americanii nu au facut decat sa dea semnale de incurajare a unor procese si de franare a altora, dupa care n-au facut altceva decat sa astepte, „treaba” in locul lor facand-o europenii insisi!

Chestiunea aceasta, a plantarii de indicii inselatoare in viata internationala de catre cei care au posibilitatea si interesul sa o faca, si care a luat o noua turnura in zilele noastre, pentru a genera false perceptii, iluzia unor „oportunitati” si, de aici, decizii gresite care servesc unor terti, ar merita mai multa atentie. Ca un exemplu, in paranteza fiind spus, cat de reale sunt indiciile de criza si de „necesitate” a austeritatii, care ne imping catre subordonare prin integrare, cum ne cere Basescu, adica spre limitarea voluntara a suveranitatii si cedarea unor parti din aceasta, prin crearea SUE?!   

Intamplarea a facut sa vad in aceste zile niste statistici care vorbesc despre umflarea aparatului administrativ al UE si a cheltuielilor de intretinere a acestuia, prin niste salarii si pensii cu adevarat nesimtite, in timp ce, culmea, in acelasi timp, noua ni se cere contrariul, iar Greciei sa-si reduca consumul si sa-si creasca la sase zile saptamana de lucru si numarul orelor dintr-o zi lucratoare! Curata stapanire, pe de o parte, si de sclavie, de cealalta! Mai are cineva vreo indoiala sau nedumerire de ce Basescu ne cere stat minimal si unde ni s-ar duce banii daca ne-am ingloba in administratia UE, cand nota de plata cu intretinerea acesteia este atat de mare si in crestere?!

Nu pun mare pret pe intriga politica, desi nu exista fum fara foc, dar deja in anumite cercuri se vorbeste ca de-suveranizarea Romaniei si transformarea ei intr-o colonie are deja o miza personala pentru Basescu, Washingtonul promitandu-i un post gras in administratia NATO, iar Bruxelessul unul de acelasi calibru pentru EBa, in administratia UE, dupa ce tatal nu va mai fi presedinte iar fiica, europarlamentar! Mai poti sa zici ceva, cand vezi cu ochii tai catre ce indreapta Basescu Romania?! Intrucatva, teza „diferentierii democratice” (care nu are nimic de-a face cu democratia!) cam are acelasi rol, de contrapunere, de creare de falii prin false adversitati, dar care in acelasi timp se dovedesc a fi brese cat se poate de reale pentru interese straine, si uite asa pierdem cu totii, pentru ca bresele in sistemul imunitar al intereselor europene le facem noi, cu mainile noastre!

Cateva cuvinte despre noi si americanii. Dupa toate probabilitatile, Romania lui Basescu va impartasi, in anumite puncte, soarta Romaniei lui Ceausescu, cel putin sub aspectul unui anumit gen de izolare, daca vom fi prinsi din nou pe picior gresit, fara alternativa (nu ma refer aici la izolarea externa, care a devenit imposibila prin abolirea sectarismului ideologic si democratizarea posibilitatilor de cooperare pe orice azimut). Si cu noi americanii vor face ceea ce fac ei cel mai bine cu oricine, ne vor folosi impotriva altora, fie ca se numesc rusi, chinezi, arabi, islamici etc, dupa care ne vor abandona sau sacrifica, Basescu nefiind decat un pion in jocul lor geopolitic. Cum au simtit ca tronul de la Cotroceni se clatina si ca omul lor este pe punctul de a fi mazilit de popor, au si inceput sa agite teza „loviturii de stat”, care, pentru neinitiati, statul de drept este personificat de Basescu insusi, lucru pe care l-a spus chiar reintorsul, cand a afirmat, la intalnirea cu diplomatii, ca revenirea lui pe functie a insemnat ca statul de drept a ramas in picioare, chit ca a calcat peste 7,5 milioane de voturi!

Americanii s-au „mirat” ca, in 1989, spre deosebire de celelalte tari din Europa de Est, iesirea Romaniei din totalitarism a fost violenta si cu un guvern de stanga, uitand sau ignorand, probabil, ca aceasta nu a avut de ales, dar nu schiteaza nimic din care sa rezulte ca ar intelege frustrarile din prezent ale unui popor pentru care sarcina sociala a Revolutiei, care i-a scos in strada, a ramas neindeplinita. Si acum se contureaza un razboi civil, care sa rupa corsetul politico-justitiarist-prezidentialist, semnalele nu lipsesc, Crin Antonescu nu l-a evocat in mod gratuit sau politicianist. Numai ca ceea ce lipseste acum este alternativa la un presedinte de dreapta. Trebuie spus clar, pericolul izolarii populare a institutiei prezidentiale ii va ameninta si ii va face pe toti sa piarda, si US, si EU, si, nu in ultimul rand, RO.

 http://www.jurnalul.ro/editorial/lumea-americanii-si-noi-1-622776.htm

http://nastase.wordpress.com/2012/09/05/lumea-americanii-si-noi-1/

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: