De ce esueaza democratiile: Miza electorala anti-constitutionala a presedintelui-jucator

13/11/2012

Armate de analisti se intreaba, fara a gasi un raspuns convingator, general acceptat, de ce esueaza natiunile? O astfel de punere a problemei este insa una economista si conjuncturala, sub presiunea crizelor economico-financiare, asa cum se intampla si in criza mondiala actuala. Daca vom observa insa ca natiunile de succes au fost in primul rand democratii de succes, o intrebare premergatoare care ar putea oferi un raspuns lamuritor ar fi de ce esueaza democratiile? Altfel spus, inainte de a deveni economica, cauza esuarii natiunilor este una politica.

Nu cunosc nici macar un exemplu in istorie in care vreun regim politic sa se fi instapanit fara a se fi revendicat de la democratie. In schimb, toate dictaturile s-au nascut in urma uzurparii suveranitatii nationale, care apartine poporului, de catre o persoana sau de catre un grup, pe care au exercitat-o in nume propriu. La o asemenea degenerare politica s-a ajuns prin generarea unui sistem politico-juridic opozabil vointei populare. In mod paradoxal, in astfel de sisteme (occidentale) unicitatea si primatul puterii poporului au fost desfiintate si inlocuite prin separatia si derivatia puterilor statului, astfel ca puterea populara a fost transformata din scop in mijloc, din sursa de drept in tinta a dreptului (sic!). Ca urmare, apare cu claritate nevoia reinventarii democratiei, dar aceasta sarcina nu va putea fi rezolvata corespunzator fara reintroducerea in sistemele de drept a suprematiei si unicitatii puterii primare, care este puterea poporului , in raport cu separatia puterilor derivate, cum sunt puterile statului.

Nu am nicio indoiala ca ceea ce s-a intamplat in vara, prin invalidarea votului popular de la referendumul de demitere a presedintelui, care a fost covarsitor impotriva lui Basescu, 7,4 milioane de romani cerandu-i sa plece din functie, a fost posibil datorita unor ambiguitati sau deficiente de normativizare constitutionale. Cu certitudine, daca invocarea politicianista a suprematiei  dreptului in raport cu vointa populara, exprimata prin vot, ar fi fost in mod explicit ilegala, nu s-ar fi ajuns la o criza politica constitutionala. Si, cel mai probabil, criza nu ar fi evoluat in directia cunoscuta, de infrangere a vointei electorale, daca in Constitutie s-ar fi prevazut dreptul de autodizolvare, prin lege, a Parlamentului, ca masura de atac sau de recurs a puterii legislative impotriva abuzurilor puterii executive, respectiv prezidentiale. Daca Presedintele nu poate dizolva Parlamentul, ceea ce este corect si de dorit pentru echilibrul puterilor statului, dar poate decide printr-un act unilateral sa-si dea demisia pentru a pune capat unei crize politice, de ce Parlamentul nu ar putea recurge, prin lege, din aceleasi ratiuni, la un act la fel de unilateral, prin autodizolvare, lasand puterii originare, de natura electorala, dreptul de a-si repune sub control puterile derivate sau de a reface echilibrul dintre acestea?

In acest context sistemic, lacunar si pervertit in ultimii opt ani, care reprezinta terenul ideal in care incoltesc hiper-interpretarile si hiper-speculatiile, se inscrie si cinismul declaratiilor de presa de luni ale presedintelui-jucator, care satul de a mai fi la mila evenimentelor  s-a hotarat sa le creeze el insusi. Reinviind, ca dupa Scripturi, in a treia zi de campanie electorala, cu o dezlantuire pe care cu greu ai fi banuit-o dupa indelungata tacere de dupa referendum, Basescu a venit in fata Natiunii cu art. 80, alin. 2  din Constitutie, singurul de care crede ca se mai poate agata, desi o face cat se poate de prost, pentru ca acolo se vorbeste de functia de mediator a presedintelui intre puterile statului, precum si intre stat si societate, nu de una de avocat sau procuror al vreuneia dintre parti, in cazul in care acestea ar intra in conflict. Basescu face o confuzie colosala intre puterile statului si institutiile statului, intre care pune un nepermis semn de egalitate, pentru ca orice putere a statului este si o institutie a statului, dar reciproca nu este valabila. Institutii ale statului sunt si scoala, sanatatea, structurile de urmarire penala si ancheta, serviciile de informatii, politia, armata etc., care sunt inzestrate cu autoritate publica, fara a fi insa puteri ale statului, in intelesul teoriei clasice privind puterile statului, separatia si echilibrul acestora. Discutia este lunga si nu lipsita de asperitati, dar ceea ce face Basescu, imaginand conflicte intre institutii de forta ale statului, pe care le are in subordine, cu puteri (eligibile) ale statului, care sa-i permita interventia si sporirea puterii personale se cheama a pune carul inaintea boilor, ceea ce iese din spiritul si litera prerogativei constitutionale la care face trimitere. Partea buna, daca se poate vorbi de asa ceva, este ca cel putin acum stim, e oficial, presedintele-jucator a decis sa intre in batalia politica, jucand meciul alegerilor parlamentare ca varf de atac al aliantei ARD, impotriva USL.

Nu ma voi opri, cel putin din doua motive, asupra acuzatiilor din discursul culpabilizant-apocaliptic, de ieri seara, al Presedintelui la adresa Parlamentului si Guvernului. Pe de o parte, pentru ca ii este evidenta obstinatia de agent electoral si procuror politic, prin care toate problemele Romaniei politice din ultimii patru ani, cu scadenta in 2012, le scoate din sacii burdusiti si peticiti ai fostei majoritati parlamentare si ai ex-guvernelor PDL si le pune in cei relativ noi, de circa sase luni, ai noii puteri USL. Pe de alta parte, pentru ca lipsa lor de fundament a fost analizata cu pertinenta si probabil ca procesul de discernere intre fals si adevar, intre reaua credinta si buna credinta va continua pe toata durata campaniei electorale, in asa fel incat intentiile de vot sa se cristalizeze pe baza faptelor USL, nu a vorbelor despre scurta sa guvernare, care va ramane ca una de urgenta, de reparare a celor mai mari nedreptati sociale, si de tranzitie catre solutii de lunga durata. Cred insa ca cel putin la fel de importanta ca demontarea acuzatiilor cu iz electoral ale lui Basescu ar fi intelegerea a ceea ce se ascunde in spatele acestei campanii negative, a mizei acesteia si a mecanismului prin care o face.

In fapt, cernand discursul lui Basescu cu o sita simbolica, vom vedea ca ceea ce ramane nu este altceva decat o miza electorala grosiera pentru alegerile parlamentare, din 9 decembrie: statul de drept contra statul democratic. Brusc, „sistemul ticalosit” a devenit, in anul electoral 2012, „stat de drept”! Este cea mai grava fracturare constitutionala savarsita de un presedinte al Romaniei, prin ruperea si contrapunerea a doua caracteristici definitionale, inseparabile si simultane ale statului roman postdecembrist, care se intemeiaza in egala masura pe drept si democratie, asa cum rezulta din art. 1 alin. (3) din Constitutie. Impletirea dreptului cu democratia este necesara si explicabila prin faptul ca orice stat de drept vidat de democratie esueaza in dictatura, iar orice democratie fara drept duce la anarhie. Nu vorbesc aici de exceptii care confirma regula (razboaie, revolutii, cataclisme naturale etc.), ci de o situatie electorala, care da nota de democratie. Este de inteles de ce un stat care nu este democratic nu poate fi nici social, o criza ii poate atenua statului caracterul social, dar nu-l poate desfiinta, asa cum se intampla in regimurile totalitare.

Ar fi de luat aminte la mecanismul in trei pasi prin care Basescu atenteaza la echilibrul si separatia puterilor statului, la statul democratic, prin care spera sa influenteze semnificativ alegerile parlamentare in directia refacerii electorale a status-quo-ului pierdut in luna mai, o data cu caderea ultimului guvern PDL. Primul pas, ca dintr-un scenariu deja vu, l-a reprezentat sau l-ar reprezinta identificarea si constientizarea acuta a unei spaime nationale, mai mult sau mai putin ipotetice sau instrumentabile (ultima, perfect plauzibila, avand in vedere sustinerea lui Basescu de catre PPE si mai marii UE, cat si istoricul acestei sustineri), care este agitata si folosita pe post de sperietoare politica de serviciu – a se vedea raportul MCV pe justitie al Bruxeless-ului, anticipat ca „dezastruos”, pentru ca referendumul, adica democratia, ar fi pus in pericol „statul de drept”.  Pasul doi, identificarea tapilor ispasitori, care, in acest caz, ar fi USL, care, sugereaza printre randuri Basescu, pentru a reconsolida „statul de drept” si a nu mai alunga investitorii, ar trebui blocat pentru a nu-si mai reproduce puterea, in cadrul alegerilor de luna viitoare. Pasul trei, si cel decisiv, sedarea opiniei publice si obtinerea acelui drept jinduit de orice dictator, de mana libera, de adjudecare a „patriot act”-ului pentru vanatoarea de vrajitoare in randurile adversarilor politici, respectiv a parlamentarilor si ministrilor USL.

Sa nu ma intrebati cine sunt inspiratorii lui Basescu sau ce model copiaza, pentru ca v-as indruma sa gasiti singuri raspunsul, cautand in memoria unor reactii externe sau a unor vizite intempestive la Bucuresti, in care s-a exprimat acelasi tip de „ingrijorari” ca ale lui Basescu, legate de un pretins pericol in care s-ar fi aflat „statul de drept”, ca urmare a suspendarii Presedintelui si referendumului de demitere. Un lucru este cert: un stat de drept in care vointa poporului nu este primordiala in raport cu puterile statului nu este un stat democratic. Este o dictatura de catifea! 


%d blogeri au apreciat: