Raportul MCV, pedagogia reeducarii si tintele de argila

05/02/2013

Maniera pedagogista a declaratiilor de presa, de duminica, ale presedintelui Basescu, despre cum trebuie interpretat si inteles Raportul MCV, mi-a amintit de pedagogia lui Makarenko. Pentru cei care nu stiu sau au uitat, in anii 1920-’30 Makarenko a fost insarcinat de autoritatile sovietice sa fondeze o pedagogie a reeducarii pentru delincventii din colonii, preluata in perioada 1948-’89 si in penitenciarele romanesti, a carei esenta era sa faca imposibile contestarea si gandirea individuala, pentru a deschide calea indoctrinarii comuniste.

Astazi vedem cu stupoare, de neimaginat pentru noile vremuri, cum, in continuarea genocidului social, provocat de catre politicile de austeritate dezastruoase ale guvernarilor de dreapta, are loc si un „genocid al sufletelor”, cum ar spune Virgil Ierunca, prin presiuni politice deghizate, injositoare si inacceptabile, indreptate impotriva celor indezirabili pentru regimul politic, care sunt amenintati cu o altfel de „ghioaga”, pentru a-l cita chiar pe cel care o manuieste, cea a justitiei politice. Carui „delincvent” de opinie ii va veni randul sa treaca prin acest calvar? Cati rezista si cati cedeaza? Cum de este posibil sa se intample asa ceva, cand libertatea de exprimare a fost unul dintre telurile Revolutiei, pentru care s-a luptat si s-au sacrificat vieti, unde sunt cainii de paza ai democratiei?

Raspunsurile sunt greu de dat, mai ales cand increngaturile de putere duc in afara. Nu cred in ereditati politice de sistem, nici in cele individuale, desi oricat ne-am stradui sa normativizam atributii sau sa ingradim abuzuri tot indivizi sunt chemati sa le aplice, indiferent ca sunt personalitati sau persoane, ale caror actiuni reprezinta fondul care se toarna in formele constitutionale si legale, ceea ce ridica probleme de alegere si de profil cu multe variabile (politica, psihologica, liderologica, de experienta, de moralitate, de credinta, de capacitate de sacrificiu etc.). Dar mai exista si o alta problema, un alt tip de alegere, care nu mai tine de electoralitate, ci de geopolitica si geostrategice. Nu am un raspuns, el tine de viitor si de noi toti, dar cred ca este important ca intr-o uniune sa nu fii tratat ca cel mai putin egal dintre egali.

Unii au spus despre Traian Basescu ca ar fi comunist, altii, ca ar fi neoliberalist, cred insa ca regimul sau personal a „reusit” ceva mult mai mult, un sistem mixt, neoliberalist-comunist. Suna ca dracu’, vorba cuiva, dar va invit sa observati ca ideea de reprimare a adversarilor politici este comuna celor doua sisteme, diferenta este doar de metoda, nu si de efect, reprimarea cu ajutorul justitiei politice fiind mai de catifea si, prin aceasta, mai usor de utilizat in manipularea opiniei publice. Nu cred ca faptele mai au nevoie de argumente, cazul fostului prim-ministru social-democrat Adrian Nastase, aflat in inchisoare pentru culpe si prejudicii care nu pot fi probate de nicio instanta, pentru ca ele nu exista, cat si unele cazuri in „devenire”, de „potentiali infractori”, dupa cum si-a proferat Basescu amenintarea la adresa altor adversari politici, vorbesc de la sine despre practica odioasa a inculparii si condamnarii pe motive politice. Pe cei care se indoiesc, i-as ruga sa ia act de declaratia de ieri, a doua zi dupa cea a lui Basescu, facuta de Jose Manuel Barroso, ex-radicalist maoist, azi exponent al PPE si sef al Comisiei Europene, care pune bomboana pe coliva prezumptiei de nevinovatie, sugerand ca politicienii anchetati pentru coruptie ar trebui sa-si dea demisia! Biata cutuma a prezumptiei de nevinovatie, care a dat atata grandoare democratiei si civilizatiei occidentale, a ajuns o umbra in randurile popularilor europeni, daca nu chiar o anonima, prin molipsirea de la vechii comunsti!

Daca vom citi si reciti cu creionul in mana discursul presedintelui Basescu, asa cum ne-a dat asigurari si domnia sa ca a facut-o cu Raportul MCV, vom constata ca acesta reprezinta o „prelucrare” activista pe stil vechi, hilara prin insasi pretentia de a impune unui pluralism politic un punct de vedere „unic”. Desigur, daca ar fi fost un raport tehnic care sa fi intrunit acordul partilor ar fi fost altceva, dar cum acesta a fost unul politic, intocmit pe la spatele institutiilor romanesti si Guvernului Romaniei, Traian Basescu nu a facut decat sa-l hiperbolizeze politic la televizor si sa trimita ca o bomba in terenul USL mingea ridicata la fileu de catre CE, in particular de catre PPE. Sper ca aceasta dubla politizare, si la Bruxelles si la Cotroceni, sa fie un motiv puternic pentru ca europarlamentarii socialisti si liberali sa aiba determinarea pentru a nu lasa lucrurile asa, intr-un format „aranjat”. Pana la urma, un MCV a carui baza legala a expirat in urma cu cativa ani si pentru care nu exista o prevedere de prelungire tacita, este ilegal! Sau un instrument de cultivare a unui complex de inferioritate nationala care sa justifice si sa perpetueze o subordonare ca de la colonie la metropola! Idei hiper-politizante, de genul exclusivismului potrivit caruia cine nu accepta Raportul CE este impotriva „interesului national”, pretentiei unipersonale de a adopta drept linie politca generala niste „puncte de vedere exprimate” sau cerintei cu accente de comanda „nu mai faceti lucrurile astea”, din care nu lipseste nici clasicul zaharel, de amagire cu intrarea in Schengen, nici clasicul bici, de posibile implicatii economice (pe fondurile europene) sunt adevarate „perle” politice in orice democratie autentica.

Dar miezul Raportului si declaratiilor lui Basescu este altul, in stransa legatura cu tipul evocat de pedagogia reeducarii, care se intemeia pe provocarea unui „soc” in gandirea tintei, capabil sa-i anihileze potentialul de contestare (cred ca mai mult prin intimidare, nu prin „iluminare”, cum sustineau aplicantii teoriei), asa cum s-a intamplat si in vara trecuta. Acuzatia de hartuire mediatica a magistratilor are drept scop tocmai provocarea unui astfel de „soc”, care sa permita luarea sub control a presei. Afirmatia este atat de rizibila incat nu ar merita nicio atentie, fiind doar de rasul curcilor! Dupa cum se stie, in orice tara civilizata exista mecanisme juridice de protectie generala impotriva calomniei, nu numai a unei categorii socio-profesionale, iar dupa cum se vede, relatiile dintre partile in discutie sunt mai mult decat dezechilibrate, presa nu este abilitata sa puna catuse sau sa priveze de libertate, singura ei menire sociala fiind cea de informare a opiniei publice.

Ce s-ar intampla daca, in numele unei false probleme, presa ar fi supusa unei jurisdictii speciale, prin introducerea unor ingradiri si sanctiuni, altele decat cele prevazute in codurile juridice, fie printr-o lege a presei, fie printr-o abilitare excesiva a CNA sau prin introducerea de catre breasla jurnalistilor a unui „sistem de control al calitatii”, care ar fi „ideal”, asa cum a aruncat momeala, cu binecunoscuta-i siretenie, politicianul Basescu? Rezultatul ar fi unul singur, toti jurnalistii ar deveni tinte de argila ale politicii! (recunosc, comparatia mi-a fost inspirita de fotografia publicata, sambata, de Casa Alba, in care Barack Obama a fost surprins tragand cu pusca in tinte de argila).


%d blogeri au apreciat: