1. S-au facut atatea valuri europene si atlantice, in vara anului trecut, despre respectarea statului de drept, in Romania, incat am crezut ca aceasta a fost o lectie invatata de catre toate tarile familiei euro-atlantice. Intrebare: Vor avea Bruxelles-ul si Washingtonul o reactie la fel de viguroasa fata de incalcarea de catre Ungaria a statului de drept al Romaniei?
2. Asa-zisul „Tintut Secuiesc” si arborarea unui pretins steag „secuiesc” nu sunt dupa legea romaneasca (probabil sunt dupa cea ungureasca!), deci orice sustinere a acestor creatii politice ilegale reprezinta fara echivoc atacuri la statul de drept romanesc. In acelasi timp, declaratiile secretarului de stat si ambasadorului ungari in aceasta problema reflecta legaturile materiale ale statului vecin cu politica iredentista cu fata „autonomista”.
3. Daca tot a vorbit, total neinspirat, despre „agresiuni simbolice”, secretarului de stat in MAE ungar, Nemeth Zsolt, i-ar trebui spus, cu toata acuratetea si fermitatea, ca denumirile si steagurile propuse sau sustinute, pe cai mai mult sau mai putin directe, de catre un stat strain pe teritoriul si in afara legislatiei altui stat, reprezinta atacuri la statul de drept, dar si o problema de securitate nationala. Cred ca Zsolt Nemeth a cazut in propria capcana atunci cand a îndemnat consiliile locale ungare să arboreze steagul „secuiesc”, pentru ca le-a aratat unor maghiari cu mintile infierbantate din Romania unde le este locul!
4. Problema tine si de respectul reciproc si de sustinerile comune pe care toate tarile din UE trebuie sa le acorde valorilor europene. Vecinii nostri ar trebui ajutati sa invete aceasta lectie, inclusiv prin trimiterea acasa a unui ambasador care si-a incalcat flagrant, la lumina reflectoarelor si pe ecranele televizoarelor, codul de conduita diplomatica si misiunea de bune oficii pentru care a fost trimis la post. In acest caz, cand ambasadorul ungar Oszkar Fuzes cere „Vrem Tinut Secuiesc!”, nu mai este nimic de adaugat.
5. In democratie, potentialul solutiilor politice si diplomatice nu este nicicand consumat, trebuie cautate in continuare reactii inteligente la asemenea provocari, intr-un fel va trebui sa ne obisnuim sa performam si in conditiile unui astfel de stres national, dar trebuie spus cu aceeasi limpezime ca forta statului de drept este si trebuie sa fie, intotdeauna si pentru toti, mai mare decat politica de instigatie, de nerespectare a legilor nationale si internationale (iar Trianonul este o astfel de lege).
De aceea, nu trebuie sa fie nicio indoiala (si ma astept ca acest lucru sa se intample, in zilele urmatoare si in viitor), vocea statului de drept trebuie sa devina rasunatoare si acoperitoare in raport cu zgomotul de instigatie si obstructie. Altfel, se poate da apa la moara unor asteptari sau concluzii false, o voce slaba nu este luata in seama si nu este respectata. Niciun risc nu este mai mare decat cel care poate face ca salbaticii din trecut sa se repete.
Fragmentarium Politic 