Conventia Nationala a PDL, adioul lui Basescu si a doua criza constitutionala

26/03/2013

In principiu, pe cetateni nu-i preocupa criza interna din vreun partid decat in masura in care se simt atinsi de posibile efecte revarsate. Cred ca acest lucru ar fi fost la fel de adevarat si in cazul noii crize a PDL, de la Conventia Nationala de alegere a presedintelui formatiunii, daca in aceasta nu ar fi fost implicat public, prin participare si proiecte de partid, chiar seful statului, a carui partinitate explicita, contrara prevederilor Constitutiei, a atins proportiile unei mase critice, declansatoare a unei a doua crize constitutionale.

Probabil ca peste un partizanat discret sau implicit am fi trecut cu usurinta cu vederea, asa cum am facut-o de multe ori cu Basescu, dar despre unul deschis si agresiv, care nu mai tine de spiritualitate si inteligenta, ci de cinism si abuz de putere, orice student in constitutionalism ne-ar vorbi despre importanta vitala si universala a respectarii regulilor.

Prin urmare, nu in primul rand despre bucataria de partid ar fi cel mai potrivit sa ne dam cu parerea, desi pentru cine accepta ca poate invata de la oricine, inclusiv de la adversari, ar fi de retinut cateva idei si de acolo, cum ar fi cea a lui Vasile Blaga ca partidul trebuie sa conduca guvernul, nu invers (voi reveni), cele ale Elenei Udrea potrivit carora credibilitatea nu se masoara in sondaje, ci in voturi si ca trebuie invatata si lectia tradarii, cea a lui Theodor Stolojan privind necesitatea de a decela intre maiestria mediatica, de a folosi cuvintele si capacitatea de a face ca lucrurile sa se intample sau cea a lui Gheorghe Flutur conform careia pentru a deveni puternic un partid trebuie sa fie capabil sa genereze solutii.

Prioritar mi se pare a fi sa ne focalizam pe consecintele pe care le proiecteaza in afara lor cele doua tipuri de criza, de partid si de pozitie prezidentiala, al caror efect cumulat se transmuteaza intr-o criza de impact constitutional. Comparativ cu criza din vara trecuta, despre cea declansata pe 23 martie se poate spune, pe scurt: aceeasi criza, alti crizanti. Altfel spus, esenta crizei este aceeasi, atac la statul de drept, dupa cum si cei afectati, crizatii, sunt aceiasi, ca de fiecare data, numai cei care au provocat-o sunt altii.

Va avea UE, fata de Traian Basescu, acelasi tip de reactie, producatoare de „cicatrici”, cum ar spune Victor Ponta? Tare mi-e teama ca si la varful institutiilor comunitare se sufera de acelasi „sindrom al partinitatii”, ca in toata familia PPE.

La acest capitol, al factorilor de contagiune, ar fi de remarcat cinismul „inspirat” al lui Basescu de a-si impune agenda, sub forma unei „liste” in 8 puncte, in fapt tot atatea ultimatumuri, pe care a trimis-o Parlamentului si Guvernului, ceea ce nu se deosebeste de o tentativa de scurtcircuitare a agendelor celor doua institutii. Mai mult, cinismul planificat atinge culmea, omul nostru stie ca a intrat in linia dreapta a naufragiului, motiv pentru care si-a lansat Fundatia „Miscarea Populara”, ca o ambarcatiune de salvare, care sa-l culeaga dupa avarierea pozitiei de la Cotroceni.

Privind solutia de stingere a crizei, sincer sa fiu, nu reusesc sa o intrevad in campul conditionalitatilor euro-americane. O noua suspendare a presedintelui, asa cum ar fi constitutional, iese din calcul, pentru consecintele binecunoscute, din 2012. Poate parea a euroscepticism, dar dupa parerea mea nu ne ramane decat sa ne rumegam neputinta si, eventual, sa ne-o strigam pe la noile rascruci de drumuri. Pana cand?  Probabil pana cand un nou soare va aparea si ne va lumina calea sau pana cand mintile luminate ale acestui neam vor risipi paienjenisul tenebros prin care este papusata Romania.

Pana atunci, va trebui sa luam foarte bine seama la mesajele pe care Basescu le trimite catre USL si catre contextul geopolitic. Semnalul de prudenta al lui Adrian Nastase s-ar putea dovedi intemeiat, conclavul de triumvirare a PDL (Blaga, Udrea si Macovei) si de dezmostenire a Tatalui (suna ciudat, dar Conventia „fiilor” ne-a aratat ca si „tatii” pot fi dezmosteniti!) ar putea fi o capcana pentru USL. Nu ar fi pentru prima data cand cetateanul Basescu ar confirma ca este un spirit conspirationist, marturie sta intregul sau trecut, si mai nou si mai vechi, desi s-ar putea sa ajunga sa constate, intr-un final, ca si „Cetateanul Kane” despre bani, ca nici puterea nu aduce fericire. Deja „adio”-ul lui Basescu seamana cu „rosebud”-ul (boboc de trandafir) al celebrului personaj din filmul lui Orson Welles, ambele cuvinte anuntand, pentru fiecare in parte, un anumit sfarsit.

Scena adioului basescianist ar putea fi foarte bine destinata consumului toxic de catre USL, care sa duca la o reconfigurare ideologica de aliante, in detrimentul celor bazate pe interesul national. Intotdeauna, cand a ajuns la un conflict intre interesul national si interesul de partid, primul a fost sacrificat fara scrupule de catre PDL. Originea acestei tare comportamentale ar trebui cautata in ADN-ul politic al dreptei populare europene (PPE), care de fiecare data cand s-a confruntat cu o contradictie intre valori si interese a rezolvat-o prin abandonarea valorilor, ceea ce ii explica si criza actuala (cand interese conjuncturale i-au cerut sa-si incalce valorile fondatoare, cum ar fi cea a inviolabilitatii proprietatii private, a facut-o fara remuscari).

Trebuie spus ca PNL, care face si obiectul celor mai mari masinatiuni pentru a-si incalca valorile, merita pe deplin recunostinta romanilor, pentru ca in perioada de criza (si mai ales intr-o asemenea perioada) a probat ca este si ramane un partid national, ca-si justifica integral atributul de „National” din denumirea partidului. In pofida unor detractori, care sustin contrariul, marea realizare a PNL este ca a stiut sa-si pastreze, in acelasi timp, identitatea ideologica si doctrinara, iar acest lucru se vede si din faptul ca odata ajuns la putere nu ministrii conduc partidul, ci partidul isi conduce ministrii, in limitele, evident, impuse de obiectivele unui program de guvernare comun cu PSD.

Pentru a reveni, cum am promis, asupra unei idei de mai sus, nu la PNL sunt problemele etapei, ci la PSD, si am sa ma explic imediat si, neindoielnic, imi veti da dreptate. PSD-ul, prin premierul pe care l-a asezat in fruntea Guvernului, isi pune cea mai puternica amprenta asupra guvernarii USL. Ceea ce observam insa cu stupoare este ca multe dintre masurile intreprinse sau anuntate de catre Guvernul Ponta II ies din promisiunile electorale cu care PSD si-a castigat voturile. De ce? Pentru ca seful guvernului este in acelasi timp si seful partidului, iar pe cale de consecinta guvernul conduce partidul, in loc sa fie invers, partidul sa conduca guvernul (greseala pe care Blaga a criticat-o la PDL, dar pe care o „aplauda” la PSD!).

Ar fi de asteptat ca respectiva eroare, de cumul si de sens, sa fie remediata la Congresul PSD, prin alegerea unui nou presedinte al partidului, cu atat mai mult cu cat, inca in inchisoare fiind, Adrian Nastase a identificat-o fara cusur, sustinand necesitatea separarii activitatii de guvernare de cea de partid.

Tot acest spectacol asurzitor si orbitor, care vine dinspre Cotroceni si Modrogran, mai are insa si un alt scop, care s-ar putea sa fie chiar cel principal, de ocupare a scenei si de abatere a atentiei de la schimbarile geopolitice in nuce, ca intr-o batalie in care incerci sa-ti atragi adversarul intr-o directie falsa. Visegradul reinvie, lumile ortodoxa si catolica isi strang randurile, zonele pontica si mediterana isi prefigureaza noi legaturi politice si militare, pentru a evoca doar o parte de interes din tabloul general.  Castelul din carti de joc al lui Basescu a inceput insa sa se naruie, nu va putea sa tina Romania izolata de valul noilor vremuri, tot asa cum Ceausescu nu a reusit sa se sustraga valului revolutiilor est-europene.

http://nastase.wordpress.com/2013/03/25/evaluare-subiectiva-a-conventiei-nationale-a-pdl-23-martie-esecul-basescianismului-dinastic/

http://nastase.wordpress.com/2013/03/26/scandalul-din-pdl-si-consecinte-cateva-concluzii-pe-scurt/