La multi ani, de ziua Floriilor!

28/04/2013

La multi ani tuturor romanilor care poarta un nume de floare! Orice floare este frumoasa, imi place sa cred ca aceasta frumusete se transmite si purtatorului unui astfel de nume. Personal, cel mai mult iubesc trandafirii, dar si viorelele si crinii imi sensibilizeaza emotia estetica (nu are legatura cu politica).

Toti suntem emotii, dar nu de acelasi tip, depinde si de cine sau ce ni le starneste. Astazi imi dau seama cat de stupid am folosit cuvantul “osanale”, in trecut, dar si de ce dintr-un cuvant frumos, de pretuire, cu care a fost intampinat Isus Christos la intrarea in Ierusalim, a fost incarcat cu o semantica negativa. Vom mai putea, oare, reabilita acest cuvant, cu sensul lui originar?

Anunțuri

ContraPuncte: Reflectii pe marginea unor imunditii la adresa nevoii vitale de a ne uni in jurul unui Ideal si al unei Calauze

28/04/2013

Motto: Cand Satana nu te poate duce in pacat, incearca sa te tulbure cu trecutul (Parintele Justin Hodea)

Ghita, chiar nu te-ai saturat sa fii condus de analfabeti, betivi sau scandalagii ori faci cumva parte din asemenea categorii? Ti-ai pus vreodata intrebarea de ce 2-3 milioane de romani si-au luat lumea in cap, de ce traim ca intr-o colonie sau de ce 7,5 milioane de alegatori si-au strigat disperarea la referendumul de demitere? Ori poate in buletinul sau pasaportul tau scrie altceva si nu-ti pasa?! Iti spun eu, omule, pentru ca romanii s-au saturat sa fie condusi de neispraviti si gudurai pe la porti metropolitane, de insi cu pretentii de nimic motivate, din care daca-i iei la stors nu curge nimic, poate cel mult ceva din licorile bachice sau din argintii pentru care am fost rastigniti, ca in evenimentul pascal, de a carui rememorare ne apropiem.

Poti sa dai cate like-uri vrei la poza lui Basescu, e dreptul tau sa te intorci la totem, nu ma intereseaza ca este un cadavru politic, dar respecta si dreptul celor care, in secolul XXI, au nevoie de un ideal, de o cale si de o calauza, care sa-i scoata din desertul portocaliu, de un om viu care are in instalatie sange de roman, iar in cap glagorie de vizionar, care nu se poate obtine din cititul in stele, din vagabondarea pe mare, ci din carti si tratate, din universitati si biblioteci si, nu in ultimul rand, din cititul in sufletul romanilor. Ce este atat de greu de inteles, ne mai desparte, poate, mai putin de un an pana la alegerile prezidentiale si avem nevoie de un profil bine conturat si probat in focul politicii ori poate vrei prezidentiabili fara niciun Dumnezeu, scosi in fata de gastile numite partide? Ai vreun alt nume, foarte bine, pune-l pe ecran, si daca se va dovedi ca are putere de lupta si de sacrificiu pentru ideile in care crede, iarasi foarte bine, va fi oferta mai bogata, dar nu uita, credinta, nu apostazia, va fi cea care va face diferenta!

*

Draga Ghita, este surprinzator ca un om care se autociteaza incearca sa puna intre paranteze cuvantul altcuiva, cu atat mai mult cu cat acesta din urma exprima niste adevaruri, nespuse sau ocolite, din varii interese. Ma refer, evident, la cel al distinsului nostru amfitrion, de la lansarea volumelor „Blog’n roll” la FET, despre care am exprimat o apreciere, care nu este nici pe departe singulara. Egolatrie sau politica?

Nu vreau sa stirbesc valoarea nimanui, stiu ce inseamna sa zgarii hartia cu penita, dar ma simt obligat sa fac o mica moderatie, scriitura nu este prin ea insasi superioara oralitatii, numai forta cu care cuvantul, tiparit sau rostit, ne modeleaza si ne pune in miscare este singurul lucru care conteaza si care ramane, sa ne amintim de “Eu sunt cel ce sunt” sau de “Stiu ca nu stiu”, pentru a intelege. Iar daca avem in vedere si tradarea carturarilor, prin care s-a deschis drumul Golgotei, vom intelege si mai bine de ce oamenii de carte, care sunt si oameni politici si de stat si care nu s-au dezis de ideile in care cred, merita cu prisosinta cel putin respectul nostru. Vezi in asta o greseala, Ghita?

Si mai neonorabila mi se pare strategia (?) de a murdari judecati sau proiectii politice prin care se cauta o iesire dintr-un spatiu stramt si baltit, obturand-o cu deseuri aduse din trecut. Ori cu asa ceva niciun om rational si, mai ales, retine, de buna credinta nu poate fi de acord, cu o astfel de abordare, care reactualizeaza la nesfarsit erori de leadership sau esecuri de sistem din istoria recenta, ca in povestea cu pericolul drobului de sare, care, in mintile sarmane, se poate pravali in orice clipa de pe soba peste copilul din copaie, nu facem decat sa ne legam singuri, de maini si de picioare, cu franghia complexelor, sa ne autoinventam un handicap emo care risca sa transforme “seculara inapoiere a Romaniei” intr-una pe vecie.

Democratia, ar trebui sa ne fie foarte clar, este precum barbatul, din aceeasi istorisire, care, intors acasa de la munca, a certat femeile din casa si le-a aratat cum poate fi indepartat pericolul, dand jos de pe soba drobul de sare. Eu cred, in umila mea parere, ca Adrian Nastase tocmai un astfel de lucru il face, aratandu-ne cum sa indepartam pericolele care pot veni dintr-o croire stramba de sistem sau dintr-un exces de putere, cu alte cuvinte, cum sa dam jos drobul de sare.

Nu cred, stimate coleg, ca te-ai luat de cine trebuie, luandu-te de filosofie si de morala, ba chiar si de religie, fara acestea am fi continuat sa orbecaim prin subsolurile istoriei, prin dezbinare si haituiala de jungla ne-am fi adus pieirea ca neam, s-au mai luat unii de sociologie si psihologie, si s-a vazut cu ce rezultate.

Referitor la a nu-ti face chip cioplit, ei bine, Domnule Bizonu, imi pare rau ca o spun unui intelectual, esti o victima perfecta a neintelegerii cum Dumnezeu a actionat prin oameni, Moise, despre care nu degeaba s-a spus ca a fost atins de aripa geniului religios, eu as adauga, cu adoratie, ca si de cea a divinitatii, o spunea pentru a inlatura concurenta altor religii, a zeilor egipteni, pentru propria religie el trebuia sa ramana singura icoana, ca uns al lui Dumnezeu. Cum crezi ca ar fi reusit sa intoarca fata poporului sau de la idolul pe care-l reprezenta Vitelul de aur spre adevarata si unica Divinitate si, mai ales, cum sa-l unifice politic, daca nu prin unirea lui in jurul unor valori monoteiste, cuprinse in tablele legilor?

Inchinarea religioasa, cu care ma ironizezi, trimitandu-ma la un lacas de cult, in politica se numeste supunere civila, fara de care nimic nu se poate construi trainic, iar “Al de Sus”, cu care spui ca te multumesti, pe pamant este liderul politic, in jurul caruia trebuie sa ne unim, pentru a ne propasi, tot asa cum ne unim in jurul lui Dumnezeu, pentru a ne mantui. Nu se poate fara Ideal si Calauza, numai asa prindem radacini si crestem vigurosi, cand iti aud eresurile politice pe aceasta tema parca as auzi trompetele politice ale celor care, in timp ce-si intaresc cei doi pivoti, ii slabesc sau chiar fisureaza pe ai altora. Poate fi o mai mare ipocrizie?

Nu esti decat un fanfaron, amice, in timp ce societatea iti ofera tot ce ai nevoie, pe care nu a-i putea sa ti le faci singur si care nu ar fi posibile fara o conducere si o viziune, cand vine vorba sa le intorci si sa faci ceva constructiv, respectandu-i cel putin regulile, iti aduci aminte subit ca tu esti singurul tau Dumnezeu si ne dai cu sutul exact acolo unde tu crezi ca noi pupam, slujind principiile democratice care ne dau identitate si sens, adica pe noi insine, ca si comunitate. Deci, draga rebelule de ocazie, care nu-si poate stapani accesele de orgoliu, acolo unde dumitale iti “pute” a nu stiu ce “fuhrerprinzip’ sau a nu stiu ce “riga”, noua ne miroase a iarba verde de acasa, a rationalitate si a buna randuiala.

http://nastase.wordpress.com/2013/04/26/lansarea-volumelor-blogn-roll-la-fet/


Dreapta in durerile refacerii

24/04/2013

Nu trece anul si hop carlanul, se spune despre o anumita prolificitate, care se poate aplica foarte bine si dreptei politice romanesti, greu incercate in bataliile pentru reimpartirea locurilor sub soare pentru noul ciclu electoral. Nici nu ne-am dumirit bine ce este cu fantomatica Alianta Dreptate si Adevar (ADA), ca au si fost expulzate in spatiul public alte doua progenituri politice, la fel de ireale, Miscarea Populara (MP) si Initiativa Romania Liberala (IRL), nemaivorbind de Forta Civica (FC), de anul trecut, ca si cand facerea ar fi fost trecuta pe foc automat.

Fragmentarea de pe partea dreapta a esichierului este expresia unei crize profunde, care se incearca a fi depasita prin de-maculare si re-identitare. Exista insa si o parte plina a paharului, nasterea unor noi forme de expresie civica sau partidistica inseamna mai multa democratie, libertate si dialog, motiv pentru care ar trebui salutata. Daca, nu-i asa, democratia ar trebui sa lupte pana si pentru dreptul la prostie, dupa cum sustinea secretarul de stat american, John Kerry, la o intalnire cu studenti germani, pentru cel de asociere trebuie cu atat mai mult luptat.

Desi ambele partide semnificative ale dreptei, PNL si PDL, au atat disidenti cat si miscari alternative, obiectivele sunt diferite si, cel mai probabil, la fel se va intampla si cu sortii de izbanda.

PDL-ul se contureaza a fi, pe zi ce trece, un fel de nou FSN, din care se desprind tot mai multe aschii, sub securea alegerilor din anul trecut si din cel viitor, avand in vedere fenomenele disidentei, traseismului si noilor constructii politice, a carui soarta se pare ca o va si impartasi, in final, sau, daca nu, pe cea a PNTCD-ului, in cel mai bun caz. De remarcat ca desi a ramas fara ostire, care a fost decimata pe altarul crizei, capetenia Traian Basescu nu numai ca a supravietuit, dar a impus invingatorilor un pact de coabitare mai mult decat avantajos, ceea ce, dupa parerea mea, este un act rarisim de virtuozitate politica.

Nu vreau sa anticipez sau sa profetesc, dar cred ca dupa plecarea lui Basescu de la Cotroceni multi vor sucomba de plictiseala, asta, evident, daca va pleca la NATO, dupa cum se zvoneste sau intr-o alta demnitate bruxellesa. Daca insa va ramane in politica interna, iar MP-ul va reusi, dupa rolul de Alba ca Zapada, care pare sa i se fi harazit, sa-l inalbeasca politic si sa-i devina un instrument la fel de eficient precum alta data PDL-ul, nu va fi pace sub maslini, cum suna o zicala sau un film al lui Franco Zeffirelli.

Privind dreapta liberala, parte a puterii USL, lucrurile au o cu totul alta perspectiva. Toata lumea stie si intelege perfect ca fara PNL recoagularea unei drepte puternice ramane o retorica goala, de aceea toate masinatiunile fundationale, institutionale si organizationale de pe esichierul dreptei au, intre alte obiective, si pe acela de a-l disloca din dispozitivul social-liberal si a-l readuce pe taramul de origine. Numai ca toate aceste eforturi vor avea un pret, cand vor fi incununate de succes, pe care nu stiu daca toata dreapta va fi in stare sa-l accepte, si anume dobandirea de catre PNL a pozitiei de monopol politic pe intreaga lor jumatate de scena, ceea ce va fi o rasturnare de situatie, pentru prima data liberalii isi vor adjudeca statutul de partid nucleic, iar toate celelalte partide, inclusiv PDL, vor fi partide orbitale.

Nu cred ca IRL va avea un succes notabil, cu atat mai mult cu cat isi propune sa resuscite vechiul liberalism, pe care, in opinia mea, secolul XXI si criza mondiala l-au facut desuet, dar si pentru ca miscarea anti-Crin Antonescu, pe care o intruchipeaza in PNL, este anihilata de miscarea anti-Traian Basescu, din acelasi partid. Chiar daca „Jos Basescu” pare a fi o carte care si-ar fi pierdut din valoare, potrivit diseminarilor unor colegi din alianta, care politic pot fi intelese, nimic nu mai sta in calea lui Crin Antonescu si a PNL de a prelua pozitiile de monopol si de influenta pierdute de Traian Basescu si PDL pe dreapta esichierului.

In acelasi timp, desi adversarii incearca sa-l prezinte ca pe o copie a perdantului de serviciu, ceea ce mai degraba pare a avea legatura cu ceea ce vor, nu cu ceea ce este, trebuie recunoscut, Crin Antonescu ramane un politician cu replica si stil, un deschizator de drumuri pentru liberalismul noilor vremuri, opus neoliberalismului si pietei stihinice, un reformator care da o sansa si investitorului autohton, nu numai celui strain. Se uita cu nejustificata nonsalanta ca seful liberalilor nu s-a dezis de optiunea anti-austeritate si ca aceasta s-a dovedit pana la capat cartea lui castigatoare, mai cu seama dupa recentele confirmari ale sefului Comisiei Europene privind caracterul inadecvat al austeritatii, ca raspuns la criza.

Si in privinta UDMR, Crin Antonescu a fost singurul care le-a batut obrazul politicienilor dezintegrationisti de la valorile si normele europene, pentru cerinte excesive si inacceptabile, ceea ce a mers la inima si ratiunea celor cu simtul echilibrului.

Oricat de mult i s-ar eroda imaginea, este evident, Crin Antonescu ramane un candidat cu staif si cu sanse pentru alegerile prezidentiale in raport cu orice alt candidat al dreptei, care pana in prezent nu exista. Daca se va ajunge la candidaturi separate, posibilitate deloc de neglijat, probabil ca o competitivitate sensibila ar avea-o si in raport cu un candidat al stangii, in mod cert nu insa si in fata unui simbol politic national ca Adrian Natase, iesit din martirajul detentiei politice, daca in acest ultim caz unii lupi tineri nu vor complica lucrurile, desi doi sori pe cerul PSD este ceva imposibil.


Caratele politicii: Despre un interviu si o a doua coabitare

18/04/2013

Purgatoriul detentiei nu te face neaparat mai bun, uneori, si sunt destule statistici ingrijoratoare in acest sens, la iesire aflam o rafinare a raului. Depinde si de sistemul de reciclare, dar si de materia de intrare. Evident, lucrurile stau cu totul altfel in cazul unei inscenari judiciare, pe motive politice. Este suficient sa citesti Jurnalul fericirii, al lui Nicolae Steinhardt sau sa fi urmarit primul interviu in libertate al lui Adrian Nastase pentru a gasi aceeasi confirmare, natura umana poate atinge, in situatii de exceptie, o tarie asemanatoare rocii bazaltice, pe care nici incandescenta vulcanica nu o poate distruge.

Am vazut aseara, la Antena 3, un Adrian Nastase spiritualizat de nedreptate si suferinta, care a tinut dreapta cumpana judecatilor si viziunilor politice. Probabil ca interviul sau fluviu, de 2 ore, va avea un efect de reasezare a multor placi tectonice ale politicii romanesti, magnitudinea unora dintre idei iesind efectiv din matca a ceea ce am cunoscut in ultimii ani. Politica, am citit printre randurile interviului, nu trebuie sa fie grevata de mize, orgolii sau razbunari personale, ci trebuie sa fie intotdeauna un taram al intereselor nationale, dar nici trecutul nu trebuie sa impieteze asupra viitorului, pentru ca, asa cum spunea Parintele Justin Hodea, staretul manastirii unde Steinhardt s-a retras in calugarie si ortodoxie, Satana care vede ca nu te poate duce in pacat incearca sa te tulbure cu trecutul.

Cred ca nimic nu poate fi mai relevant pentru o infrangere care te inalta, comparativ cu o victorie care te coboara, de care Adrian Nastase amintea in interviu, citandu-l pe Nicolae Iorga, decat marturisirea ca nu nutreste niciun fel de ganduri de ura sau razbunare fata de Traian Basescu, ca nu va privi cu manie in urma, ci cu incredere inainte, ca desi personal nu este de acord cu numirea lui Kovesi la DNA, politic o poate intelege. Nu este nicio indoiala, in caratele unei asemenea gandiri aflam si pretuirea de care se bucura omul politic social-democrat. Oare cati politicieni, vazand modelul Nastase, se vor rusina de succesele lor lichelesti?

Ascultandu-l pe Adrian Nastase, mi s-a verificat inca o data ideea ca fapte aparent de neinteles din politica inalta ies din schemele inguste de gandire cu care cei mai multi se obisnuiesc, dar si ca o strategie care este inteleasa de omul de rand, de politicianul mediocru sau de catre adversar este fatalmente o strategie proasta. Sa ne imaginam numai la cat de perdanta poate fi strategia unui general pe care o inteleg pana si soldatii! Ceea ce vreau sa spun, si veti vedea mai jos de ce, este ca politica inteligenta poate fi inselatoare ca intr-un joc de carti, in care se poate castiga la cacealma, sau ca intr-un joc de biliard, in care efectul util iese din ricoseu.

Sunt indivizi, si nu ma refer aici numai la politicieni, ci si la analisti si jurnalisti, care nu au inteles ca Victor Ponta a evoluat de la „micul Titulescu” la un mare politician (presupun ca s-a inteles ca nu iau in calcul criticile tactice aduse premierului, absolut normale, ci pe cele care izvorasc din perceptii strategice). Adrian Nastase si-a exprimat, in interviu, aceasta ultima apreciere, si nu cred ca fara acoperire, daca privim la arhitectura relatiilor de putere din USL si dintre premier si presedinte, in care aflam doua tipuri de presiune, care necesita un management politic extrem de sensibil.

In mod practic, dupa parerea mea, Victor Ponta traieste cea mai iesita din comun situatie politica, aceea de a gestiona simultan doua coabitari, prima, cu presedintele, cea de-a doua, cu polul de centru-dreapta din USL. Cea care a condus la aceasta realitate este ideologia binara, atat din interiorul puterii executive, cat si din cel al aliantei social-liberale. Chiar daca mai putin constientizata, coabitarea din USL, dintre ideologia de centru-stanga si cea de centru-dreapta, este un fapt care nu poate fi negat, dupa cum protocolul aliantei si intelegerile de partajare a puterii guvernamentale reprezinta, prin ele insele, un pact de coabitare. Cu alte cuvinte, coabitarea ideologica duce la coabitare in administrarea puterii, indiferent ca este vorba despre o putere a statului sau o putere a unei aliante, iar cand acest lucru este hotarat sau validat de catre electorat, nimic nu ar mai fi de adaugat.

Faptul ca Adrian Nastase l-a apreciat cu o nota mare pe Victor Ponta mi se pare a tine de esenta lucrurilor, care cu siguranta se va reconfirma la Congresul PSD de sambata. In ceea ce priveste nota mai mica data USL-ului, cred ca explicatia ar trebui cautata in unele grupuscule discursive din PSD si PNL. Succes Congresului PSD!


Anno 2013: Vom iesi din politica unui singur anotimp?

16/04/2013

Dupa dereglarea mediului si climei, care ne-a cam procopsit cu doua anotimpuri, politica pare sa-si fi depasit si acest record. Catastrofei geopolitice in W, din 1989 si 1991, i-a urmat o politica unidimensionala, cu un singur anotimp, din care au disparut seninul si insoritul. Nu deplang trecutul, ci balacirea intr-un prezent care nu duce catre niciun viitor. Oriunde te-ai uita, nu vezi decat cenusiul decadentei.

Intr-un excelent tur de orizont, liderul social-democrat Adrian Nastase ne aduce in atentie peisajul politic de primavara. Spun „liderul”, desi momentan nu detine nicio functie in PSD, deoarece, neindoielnic, Adrian Nastase este un lider deopotriva natural si consacrat, care nu poate fi rupt in mod absolut, dupa vointa cuiva, de viata  politica, in general, si a partidului caruia i s-a dedicat, fara sovaiala, in special, oricate condamnari sau pedepse politice complementare i s-ar da. Remarc insa ca excelenta respectiva nu este legata de superbia imaginilor, din pacate, pentru ca multe sunt departe de a fi incantatoare, ci de acuratetea surprinderii si luciditatea analitica, din fericire, pentru ca cine pune cu precizie un diagnostic are, cu siguranta, si viziunea lecuirii.

In timpul asta, ne spune Adrian Nastase pe blog, ideologia nu prea mai joaca niciun rol, Europa se imparte in grupuri de interese (grupul de stanga si grupul de dreapta)…”, dar, aflam din finalul postarii, „As vrea sa simt cum se instaleaza increderea ca viitorul va fi mai bun.” Ei, si cu aceasta, am ajuns la doua lucruri extrem de legate intre ele, ideologia si viitorul, la care banuiesc ca ideologul social-democrat a reflectat indelung (judecand cel putin dupa suita de carti si articole scrise in „cantonament”), si tare mi-as dori sa dau putin la o parte perdeaua laboratorului in care si-a pritocit ideile sau macar sa aflu cateva, la Congresul PSD, de la sfarsitul saptamanii, la care ma astept sa ia cuvantul, iar asteptarile mele sunt ale multor romani in tara asta, pentru ca Adrian Nastase este un lider care este respectat, ascultat si urmat.

Legat de ideologie, cel mai simplu ar fi sa o dam la o parte, iar orice guvern ar fi tentat sa nu-si lege mainile cu asa ceva, sa-si pastreze flexibilitatea de compromis sau de a da inapoi, daca este cazul, daca nu ar fi in lesa unui partid. Trebuie reafirmat insa foarte clar ca nu un premier sau nu un guvern a castigat alegerile care l-a adus la putere, ci partidul al carui mandat il exercita, tot asa cum, la randul sau, partidul raspunde in fata electoratului. Aceasta este regula de fier a oricarei democratii multipartidiste, iar regulile se respecta neconditionat.

In al doilea rand, ar fi o greseala sa se abandoneze sau sa se diminueze rolul ideologiilor, care dau identitate si perspectiva. In Europa in niciun caz nu se intampla asemenea fenomene, eventualele perceptii contrare sunt false sau abil manipulate. Fara ideologie nu se poate, iar acest fapt este lesne de inteles daca avem in vedere ca ideologiile descriu, de principiu, tintele de atins, drumul de urmat si argumentatia de sustinere. Un lucru este adevarat, ceva s-a schimbat in ideologiile europene, orizontul pe care se proiecteaza, acesta nu mai este fara de sfarsit, ci unul mult mai scurt, pe un ciclu electoral cel mai frecvent, ceea ce le face sa fie mult mai adaptabile si mai operationale.

Ideologiile pe care le observam in Europa, la dreapta europarlamentara si euroguvernamentala, care dau directia institutiilor UE, au manifestari mult mai subtile, care fac ca falsa constiinta a unei minoritati reprezentative, cum este dreapta de obicei, sa fie indusa ca si constiinta adevarata majoritatii, reprezentate de stanga. Asa se face ca exista o ideologie a crizei bancare, prin care populatia deponenta se lasa exorcizata pentru salvarea sufletelor bancilor, o ideologie a austeritatii, prin care bogatii arunca toate riscurile crizei pe spatele saracilor, o ideologie a statului de drept et caetera, in fapt tot atatea ideologizari.

Cum iesim din acest anotimp neguros? Dupa parerea mea, in primul rand ar trebui sa ne eliberam de o catusa mentala, cea a unicei alternative, de pe vremea fundamentalismului comunist. Niciodata nu exista o singura solutie, nicio problema nu are o singura modalitate de rezolvare, uneori acestea sunt chiar complementare.

In al doilea rand, ar trebui sa operam o schimbare de paradigma in planul relatiilor geostrategice si geopolitice, prin care proximitatea, despre care ni s-a spus ani, decenii si poate chiar veacuri la rand ca ar fi o sursa de conflicte, sa o transformam intr-o sursa de cooperare. Vecinatatea sau strainatatea mai apropiata sau mai indepartata, pentru ca geopolitica nu utilizeaza notiunile de proximitate sau vecinatate numai in termeni de granite comune, ci si de zona comuna, ascunde cel mai mare potential de prosperitate si securitate, care trebuie descoperit si valorificat.

Nu in ultimul rand, ma intreb daca nu cumva toata lumea este bolnava din cauza ca sta cu toate usile si ferestrele vraiste, pe unde patrund toti virusii si te trag toti curentii. Nu ar trebui sa ne pazim mai bine sanatatea? 


Alegerile interne din PSD

10/04/2013

Dupa incheierea alegerilor in organizatiile locale, saptamana viitoare va avea loc Congresul PSD, in cadrul caruia alegerile pentru functiile de conducere centrale vor tine capul de afis. Cateva observatii.

1. Privind alegerea presedintelui PSD. Nu sunt motive sau alte indicii ca Victor Ponta nu s-ar bucura de o reconfirmare in functia de presedinte al PSD. Cred ca dupa castigarea unor alegeri orice lider de partid ar merita o asemenea recunoastere. Probabil ca decumularea functiilor de sef de guvern si de sef de partid, evocata in unele discutii pe niste stari actuale, prin care partidul si-ar pastra controlul politic si ideologic, pierdut dupa unii, asupra premierului, ar putea suferi o experimentare viitoare, dupa o analiza temeinica. Pana atunci, regula ca strategia castigatoare nu se abandoneaza pare sa ramana in picioare.

2. Privind candidaturile multiple, ca proiectii de staturi politice. Nu mi se pare insa a fi un castig pentru partid participarea pentru functia de varf a unor candidaturi nesemnificative, doar de dragul salvarii principiului competitiei. In afara catorva nume de lideri social-democrati consacrati, ca Ion Iliescu, Adrian Nastase, Mircea Geoana si Victor Ponta, orice alta incercare de a veni cu alte nume, nu numai prestigioase dar si de perspectiva, se cam poticneste. De aceea cred ca la alegerea presedintelui PSD se rateaza un bun prilej de a se testa sau roda cateva candidaturi semnificative pentru o asemenea pozitie, care au beneficiat de altitudinea unor responsabilitati nationale, mai ales ca daca ma uit spre zona vicepresedintilor propozabili vad cateva personalitati cu adevarat promitatoare. S-ar putea ca retinerile unor astfel de candidaturi sa fie determinate de inhibitia pe care ar provoca-o esecul, mai mult sau mai putin previzibil, dar o asemenea abordare ar fi cu totul gresita, stiti cum se spune, important este nu sa castigi, ci sa participi, mai ales ca in politica asemenea expuneri aduc vizibilitate si statura, asa ca indemnul lui Ion Heliade Radulescu ar putea fi foarte bine adresat, intr-o forma adaptata, si tinerilor lideri pesedisti: Candidati, baieti, la orice, numai candidati! Pe scurt, castigurile mi se par evidente si pentru candidati si pentru rezerva de cadre.

3. Privind alegerea intre denumirea de prim-vicepresedinte si cea de presedinte executiv. Cum ierarhia dintr-un partid este aproape la fel ca cea dintr-o armata, cred ca adoptarea denumirii de presedinte executiv in locul celei de prim-vicepresedinte ar fi una excesiva, posibil generatoare de echivoc sau neacoperitoare din punct de vedere al subordonarii, chiar daca se vor opera delimitari prin atributiunile functionale. Dupa parerea mea, a mari numarul celor care se vor lovi in acelasi „grad”, de presedinte, indiferent ca-i adaugam o „codita”, ar putea sa sune frumos dar nu si sanatos, pentru a face un joc de cuvinte. Sa nu uitam ca exista si presedinti de onoare si presedinti ai Consiliului National, sa ne mai gandim si la un alt aspect, ca peste ani s-ar face o reuniune sau o statistica a presedintilor PSD, si dintr-o data toata discutia ar capata o extensie, in care cuvinte sau intrebari precum „cine?” sau „care?” ar fi inevitabil vehiculate. Prin contrast, denumirea de prim-vicepresedinte exprima clar pozitia in ierarhie, atat in raport cu presedintele, cat si cu vicepresedintii. In concluzie, cred ca functiei de presedinte nu ar trebui sa i se faca concurenta, sa nu fie nevoie sa operam cu grade de plinatate. Presedintele PSD trebuie sa fie unul singur, ca un comandant de armata.


Romania sub doua pacte – sfarsitul unei ideologii?

10/04/2013

Pactul pe numirea procurorilor este al doilea, dupa cel de coabitare, incheiat intre premierul Victor Ponta si presedintele Traian Basescu. Probabil va ramane mult timp o enigma aflarea motivatiilor reale pentru care o victorie zdrobitoare, ca cea a USL, a avut nevoie de astfel de intelegeri controversate cu marele infrant de la Cotroceni, ramas, mai nou, fara nicio sustinere politica.

Nu este nevoie sa fii anti sau pro fata de niciunul dintre cei doi protagonisti pentru a observa ca ideologia castigatoare a alegerilor, atat de plastic exprimata de ideile patriotismului economic si dreptatii pana la capat, a fost pe nesimtite impinsa in afara scenei politice. Cum de a fost posibila platirea unui asemenea pret, de pe o pozitie atat de invingatoare?

Invocarea pacii, de catre premier, in cazul ultimului acord, este una dintre cele mai superflue explicatii. Exista un „soi” de politicieni, ca sa nu zic rasa pentru ca sunt transrasiali, de care Basescu apartine cu trup si suflet, care in timp ce se razboiesc cu dusmanii declarati isi lovesc pe la spate prietenii sau pactizantii, adica se afla in razboi nedeclarat cu toata lumea. Altfel spus, increderea lui Ponta in pacea cu Basescu nu este decat o iluzie toxica, problema nu este daca, ci cand si mai ales cine va cadea in subteranele sapaturii efectuate la adapostul celor doua pacte.

Daca primul pact s-a bucurat de binecuvantarea Comisiei Europene, cel privindu-i pe procurorii sefi pare a fi o gaselnita autohtona sau cel mult de o inspiratie limitata, daca luam in calcul „bucuria” ambasadei SUA fata de nominalizarile cu pricina. Pentru independenta reala a justitiei mi se par extrem de suspecte propunerea lui Kovesi la DNA si ajungerea prin ricoseu a lui Daniel Morar de la Parchetul General in pozitia de consiler al presedintelui CSM, ceea ce, sa ne reamintim, nu este altceva decat „solutia” Gitenstein, usor amendata de catre evenimente. Daca mai adaugam si „incurajarea”, de catre aceeasi ambasada, a „colaborarii” CSM-ului cu premierul si presedintele, suspiciunea de targ politic devine aproape o certitudine.

Nu depreciez si nu ignor in niciun fel rolul formelor, revizuirile si reorganizarile isi au importanta lor, dar daca vom face un tur complet de agenda vom vedea ca de pe aceasta lipseste exact fondul care ar urma sa se toarne in forme, substanta economica, sub aspectul de probleme si solutii fundamentale, care ar trebui sa preocupe primordial orice executiv, mai ales in vremuri de criza si mai ales in primele ceasuri ale unei noi guvernari, post-electorale, cand se afla pe un varf de sustinere publica. Ceea ce vedem nu sunt decat niste bajbaieli sau, mai rau, niste incercari de salvare a unor aparente, in niciun caz un atac frontal si hotarat al reformei economice, indelung asteptate si promise.

Sfarsitul ideologiei economice este cel mai mare rau care i se poate intampla unui partid de stanga, care se vede pus in imposibilitatea de a-si atinge tintele sociale. Realitatea ai carei martori neputinciosi se pare ca am inceput sa devenim este ca Basescu a reusit sa reocupe centrul scenei si sa impuna o agenda de prioritati care nu inseamna decat o punere la masa a urgentelor economice, de oprire a hemoragiei financiar-valutare, de reinstapanire a controlului national asupra resurselor si capacitatilor productive ale tarii, de refacere si relansare a economiei nationale, singurele lucruri pe baza carora ar putea fi asanata saracia.

V-ati fi imaginat, de pilda, inaintea alegerilor din decembrie, ca nu peste mult timp veti auzi voci din Guvernul USL, in dispretul total al ideologiei economice a partidei nationale, cu care am creditat aceasta alianta pentru a o aduce la guvernare, ca ar trebui privit cu mai multa atentie la cei care instiga la demonstratii in problema gazelor de sist, cand peste tot in lume aceasta a devenit una de securitate energetica, ecologica si chiar geofizica?!

Daca Congresul PSD nu va reusi sa-si revitalizeze ideologia economica si sa-si promoveze vectori inaintati de actiune, care sa-i consolideze identitatea de partid al stangii democrate, daca nu va reusi sa atraga atentia asupra problemelor cu adevarat grave si periculoase din economie, atunci sunt toate sansele ca oamenii sa nu mai poata diferentia o guvernare de stanga de una de dreapta. Dar, cel mai tare mi-e teama ca subterana surupatoare care se sapa de la Cotroceni, sub acoperirea celor doua pacte, va duce direct sub Kiseleff nr. 10.