Dreapta in durerile refacerii

24/04/2013

Nu trece anul si hop carlanul, se spune despre o anumita prolificitate, care se poate aplica foarte bine si dreptei politice romanesti, greu incercate in bataliile pentru reimpartirea locurilor sub soare pentru noul ciclu electoral. Nici nu ne-am dumirit bine ce este cu fantomatica Alianta Dreptate si Adevar (ADA), ca au si fost expulzate in spatiul public alte doua progenituri politice, la fel de ireale, Miscarea Populara (MP) si Initiativa Romania Liberala (IRL), nemaivorbind de Forta Civica (FC), de anul trecut, ca si cand facerea ar fi fost trecuta pe foc automat.

Fragmentarea de pe partea dreapta a esichierului este expresia unei crize profunde, care se incearca a fi depasita prin de-maculare si re-identitare. Exista insa si o parte plina a paharului, nasterea unor noi forme de expresie civica sau partidistica inseamna mai multa democratie, libertate si dialog, motiv pentru care ar trebui salutata. Daca, nu-i asa, democratia ar trebui sa lupte pana si pentru dreptul la prostie, dupa cum sustinea secretarul de stat american, John Kerry, la o intalnire cu studenti germani, pentru cel de asociere trebuie cu atat mai mult luptat.

Desi ambele partide semnificative ale dreptei, PNL si PDL, au atat disidenti cat si miscari alternative, obiectivele sunt diferite si, cel mai probabil, la fel se va intampla si cu sortii de izbanda.

PDL-ul se contureaza a fi, pe zi ce trece, un fel de nou FSN, din care se desprind tot mai multe aschii, sub securea alegerilor din anul trecut si din cel viitor, avand in vedere fenomenele disidentei, traseismului si noilor constructii politice, a carui soarta se pare ca o va si impartasi, in final, sau, daca nu, pe cea a PNTCD-ului, in cel mai bun caz. De remarcat ca desi a ramas fara ostire, care a fost decimata pe altarul crizei, capetenia Traian Basescu nu numai ca a supravietuit, dar a impus invingatorilor un pact de coabitare mai mult decat avantajos, ceea ce, dupa parerea mea, este un act rarisim de virtuozitate politica.

Nu vreau sa anticipez sau sa profetesc, dar cred ca dupa plecarea lui Basescu de la Cotroceni multi vor sucomba de plictiseala, asta, evident, daca va pleca la NATO, dupa cum se zvoneste sau intr-o alta demnitate bruxellesa. Daca insa va ramane in politica interna, iar MP-ul va reusi, dupa rolul de Alba ca Zapada, care pare sa i se fi harazit, sa-l inalbeasca politic si sa-i devina un instrument la fel de eficient precum alta data PDL-ul, nu va fi pace sub maslini, cum suna o zicala sau un film al lui Franco Zeffirelli.

Privind dreapta liberala, parte a puterii USL, lucrurile au o cu totul alta perspectiva. Toata lumea stie si intelege perfect ca fara PNL recoagularea unei drepte puternice ramane o retorica goala, de aceea toate masinatiunile fundationale, institutionale si organizationale de pe esichierul dreptei au, intre alte obiective, si pe acela de a-l disloca din dispozitivul social-liberal si a-l readuce pe taramul de origine. Numai ca toate aceste eforturi vor avea un pret, cand vor fi incununate de succes, pe care nu stiu daca toata dreapta va fi in stare sa-l accepte, si anume dobandirea de catre PNL a pozitiei de monopol politic pe intreaga lor jumatate de scena, ceea ce va fi o rasturnare de situatie, pentru prima data liberalii isi vor adjudeca statutul de partid nucleic, iar toate celelalte partide, inclusiv PDL, vor fi partide orbitale.

Nu cred ca IRL va avea un succes notabil, cu atat mai mult cu cat isi propune sa resuscite vechiul liberalism, pe care, in opinia mea, secolul XXI si criza mondiala l-au facut desuet, dar si pentru ca miscarea anti-Crin Antonescu, pe care o intruchipeaza in PNL, este anihilata de miscarea anti-Traian Basescu, din acelasi partid. Chiar daca „Jos Basescu” pare a fi o carte care si-ar fi pierdut din valoare, potrivit diseminarilor unor colegi din alianta, care politic pot fi intelese, nimic nu mai sta in calea lui Crin Antonescu si a PNL de a prelua pozitiile de monopol si de influenta pierdute de Traian Basescu si PDL pe dreapta esichierului.

In acelasi timp, desi adversarii incearca sa-l prezinte ca pe o copie a perdantului de serviciu, ceea ce mai degraba pare a avea legatura cu ceea ce vor, nu cu ceea ce este, trebuie recunoscut, Crin Antonescu ramane un politician cu replica si stil, un deschizator de drumuri pentru liberalismul noilor vremuri, opus neoliberalismului si pietei stihinice, un reformator care da o sansa si investitorului autohton, nu numai celui strain. Se uita cu nejustificata nonsalanta ca seful liberalilor nu s-a dezis de optiunea anti-austeritate si ca aceasta s-a dovedit pana la capat cartea lui castigatoare, mai cu seama dupa recentele confirmari ale sefului Comisiei Europene privind caracterul inadecvat al austeritatii, ca raspuns la criza.

Si in privinta UDMR, Crin Antonescu a fost singurul care le-a batut obrazul politicienilor dezintegrationisti de la valorile si normele europene, pentru cerinte excesive si inacceptabile, ceea ce a mers la inima si ratiunea celor cu simtul echilibrului.

Oricat de mult i s-ar eroda imaginea, este evident, Crin Antonescu ramane un candidat cu staif si cu sanse pentru alegerile prezidentiale in raport cu orice alt candidat al dreptei, care pana in prezent nu exista. Daca se va ajunge la candidaturi separate, posibilitate deloc de neglijat, probabil ca o competitivitate sensibila ar avea-o si in raport cu un candidat al stangii, in mod cert nu insa si in fata unui simbol politic national ca Adrian Natase, iesit din martirajul detentiei politice, daca in acest ultim caz unii lupi tineri nu vor complica lucrurile, desi doi sori pe cerul PSD este ceva imposibil.


%d blogeri au apreciat: