Regionalizare vs globalizare

Globalizarea politica nu este nici pe departe ceva nou si inexorabil, cum sustin apologetii, este aceeasi tendinta veche de cand lumea, de dominatie unipolara, despre care ne vorbesc atat teoria si istoria relatiilor internationale, cat si surse biblice.

Globalizarea este numele modern al mondializarii, exprimand politica unor state asa-zise “providentiale”, “alese” sau “exceptionale” de a controla si directiona, prin puterea economica sau militara, fluxurile financiare si comerciale la nivel global.

Noul secretar american al Apararii, Chuck Hagel, surprindea foarte plastic acest trend, care poate fi sinuos, dupa cum observam, prin formularea “America in frunte iar ceilalti dupa ea”.

Noua si inexorabila este globalizarea tehnologica (ceea ce s-a inventat nu mai poate fi dezinventat!), care este altceva, data de noile tehnologii comunicationale, nou vector de care incearca sa se “lipeasca”, intr-adevar, aceleasi vechi ambitii hegemonice, care se opun multiplicarii si, in ultima instanta, democratizarii centrelor de putere.

Globalizarea nu este si nu va ajunge la un dat definitiv si ireversibil, criza sau crizele de toate felurile pot impune reculuri, dar mai ales regionalizarea poate fi o arma care se poate opune cu succes tendintei de monopol a globalizarii.

Nu impartasesc atitudinea pasiva fata de acest fenomen, cu atat mai mult cu cat in Europa Centrala si de Est au inceput sa apara germenii unei reinventari sau reconfigurari geopolitice, prin care sa ia in stapanire propriile fluxuri financiare si comerciale, din regiune, si de care Romania, din cate se pare, habar nu are, riscand o noua izolare, poate chiar mai pagubitoare decat cele din trecut.

http://romanian.ruvr.ru/2013_05_12/Locul-Si-rolul-Romaniei-in-reconfigurarea-Europei-Centrale-Si-de-Est-Partea-I/

Despre socialistii lui Francois Hollande

Aflu ca la Casa Titulescu va avea loc, pe 15 mai, un eveniment evaluativ privind tentativele si limitele guvernarii socialiste franceze. Tema este de interes pentru socialistii romani, aflati, din punct de vedere al alternantei la putere, dupa alegerile din 2012, intr-un fel de contra-oglinda cu cei francezi. Va conferentia diplomatul George Apostoiu, iar amfitrion va fi socialistul Adrian Nastase, fost ministru, prim-ministru si actual blogger, dupa cum, in binecunoscutu-i stil ironic, se autocaracterizeaza.

Guvernarii socialiste din Franta, la fel sau poate mai mult decat celei din Romania, nu i se pot cere niste rezultate spectaculoase intr-un an de zile, intr-un context european dominat economic de criza, iar politic de dreapta populara. Este adevarat, in politica franceza actuala nu intalnim coabitarea, ca in cea romaneasca, dar nu trebuie uitate responsabilitatile si presiunile care vin din angrenarea de cuplu cu germanii, impreuna cu care alcatuiesc motorul unificarii europene, dar si din politica internationala, care, pentru o mare putere, sunt incomparabile cu cele care vizeaza orice putere mijlocie sau mica.

Daca dupa alegerile europarlamentare din 2014 raporturile de putere in institutiile europene se vor schimba, asa cum este de asteptat, socialistii francezi (implicit cei romani) vor dispune de alte parghii, mult mai robuste, pentru transformarea socio-economica a UE (respectiv a Romaniei), in sensul uriaselor asteptari ale cetatenilor. Evident, abia dupa ce steagul socialistilor va flutura la catargul navei “Bruxelles” (si, personal, mi-as dori ca acelasi lucru sa se intample si la catargul navei “Cotroceni”), vom putea vorbi de o trecere efectiva de la o Europa a dreptei populare la o Europa a stangii socialiste, cu alte politici si alte asteptari.

Observati ca am spus “unificarea” europeana si nu integrare, pentru ca indiferent ce se va intampla cu UE, in urma crizei, unificarea continentala este rezultatul de aur care va dainui, inainte de toate suntem cu totii europeni, avem acelasi ADN politic, al intregului indivizibil, asa cum a fost el harazit de atotputernic sau cosmologic si, bineinteles, avem aceleasi gene culturale, religioase si civilizationale. Inlaturarea schismei impuse de Razboiul Rece si recuperarea constiintei unitatii si unicitatii europene este o lectie dureroasa invatata si razinvatata.

Franta trebuie iubita, respectata si sustinuta, este campioana absoluta a democratiei, un chivot al libertatii si drepturilor omului, care in cele mai negre vremuri a aparat Europa atat de Big Brather-ul comunist, cat si de cel capitalist. Europa fara Franta lui de Gaulle ar fi fost ca Germania Federala fara Germania de Est, ingenuncheata si pervertita, poate pe vecie (stiu ce spun si imi asum pana la centima afirmatia). Cand spui Franta, spui Franta!