UDMR are meritul de a fi sesizat o lacuna de explicitare si sistematizare constitutionala, cea referitoare la constituirea cetateanului ca parte a statului. De explicitare deoarece constitutivitatea este implicita, cuprinsa indirect in drepturi si obligatii, fara a avea o expresie formala, de sistematizare pentru ca implicita idée este tangentata sau continuta mai multor capitole din Constitutie.
Numai ca aceasta lacuna nu este una specifica, ci una generala. Nu numai minoritatile, in speta maghiarii, dar nici majoritatea, romanii, nu se afla sub auspiciile constitutivitatii exprese si complete (politice si economice). Si unii si altii au indurat, in trecut, persecutiile guvernarilor cominterniste sau au fost obligati sa ia calea exilului. Incompletitudinea economica a constitutivitatii (implicite) de astazi a facut ca peste trei milioane de romani sa plece din tara si ca multi maghiari sa opteze pentru a doua cetatenie.
Care ar fi posibilitatile concrete ale constitutivitatii, din perspectiva unei amendari probabile a Constitutiei? In primul rand, ar fi varianta sa nu se intreprinda nimic pe aceasta speta, in virtutea principiului ca ceea ce nu este interzis este permis. Din moment ce Constitutia nu discrimineaza intre majoritate si minoritate, constitutivitatea se prezuma a fi implicita, in continuare, oricarei parti a intregului, oricarui individ sau segment al populatiei Romaniei.
Nu poate contesta nimeni ca un majoritar sau minoritar din tara asta, inclusiv un maghiar din asa-zisul Tinut Secuiesc, nu ar fi, implicit, si o parte constitutiva a statului roman, in conditiile in care dreptul de proprietate este recunoscut si garantat prin Constitutia in vigoare (2003). Dreptul de proprietate naste si impliciteaza dreptul de constitutivitate si invers. Perechea proprietate-constitutivitate este unitara si indivizibila, fiecare termen il presupune si il garanteaza pe celalalt, chiar daca unul nu este formalizat. Ar fi solutia cea mai larga, status-quo-ul i-ar avantaja inclusiv pe cei cu cetatenie multipla, caracterul cetateniei (unica, dubla sau multipla), nefiind retinut constitutional, nu este opozabil.
In al doilea rand, avand in vedere ca subiectul constituirii il reprezinta cetateanul, s-ar putea intreprinde un amendament de formalizare a cetatenizarii constituirii, prin care toti cetatenii sa fie recunoscuti in mod explicit ca parti constitutive ale statului roman. In felul acesta, statul nici nu va privilegia, nici nu va discrimina, pe criterii etnice, ci va garanta in mod egal tuturor cetatenilor sai dreptul de constitutivitate. Posibila limita in acest caz ar putea fi data de luarea in calcul a caracterului cetateniei sau altor conditionari.
In al treilea rand, in introducerea constitutivitatii s-ar putea opera cu criteriul etnic, ceea ce, prin caracterul ravasitor al incalcarii uzantelor si cutumelor, ar putea deschide o cutie a Pandorei. Orice stat, indiferent de structura, este tot atat de national precum cel mai mare stat federal sau cel mai mic stat unitar, din compunerea ONU. Este vorba de universalitatea caracterului national al tuturor statelor, in acceptiunea tuturor natiunilor, unite in organizatia cu acelasi caracter si nume, Natiunile Unite.
Orice stat national are minoritati, iar Romania nu face exceptie, DAR, Romania este un stat CU minoritati, nu unul DIN minoritati. Cele doua stari sunt total diferite (o virgula schimba sensul, dar un cuvant!), diferente care sunt date de regulile proportiilor si ale constituirii, de unde vine si numele de constitutie. Aceste lucruri sunt arhicunoscute, dar inca ignorate de catre unii politicianisti, nu si de institutiile internationale (UN), dupa cum s-a vazut.
„Simpla” enuntare sau legare a constitutivitatii de criteriul etnic (minoritatii) ar insemna o escaladare de semnificatii si simboluri, de atragere a atentiei catre o falsa problema de statalitate, de la starea „CU” catre starea „DIN”, la capatul careia, foarte probabil, s-ar obtine o escaladare frauduloasa a realitatilor statului cetatenilor. Dupa toate scandalurile cu steagurile, pelerinajele politice si declaratiilor excesive pe tema autonomiei etnice si teritoriale ar fi simplu, la propriu, de demonstrat nu constituirea, ci de-constituirea.
Discursurile si cererile contradictorii ale unor politicieni, care devoaleaza confuzii si mituri privind obtinerea constitutivitatii pentru „maghiari”, desi identitatea autoatribuita in ultimii ani este de „secui”, sau a limbii „regionale”, fara regionalizare, ridica tot atatea obstacole, cel putin de ordin tehnico-juridic (legate de etnie, de limba sau tinut). Aspectele de identificare riguroasa sunt ca la tribunal, cu nume, prenume si adresa.
Dupa cum se vede, pe calea constitutivitatii apar probleme si pentru unii si pentru altii, iar trecerea de la ipoteza la teza este destul de lunga si anevoioasa, uneori chiar imposibila, cand se esueaza in utopie. O hora impleticita a constitutivitatii ar fi respingatoare, pentru nimeni de dorit sau acceptat. Din pacate, din cate se observa, unii chiar se impiedica in propriul joc.
In concluzie, sursele implicite ale dreptului de constitutivitate sunt in cetatenie si proprietate, nu in etnie. Este, daca vreti, precum in constitutionalismul american, in care constitutivitatea este presupusa in mod similar, cand se refera ca legea fundamentala trebuie sa apere cetatenii (generic, „Noi, poporul”) si proprietatea (generic, „si bunurile noastre”). Nici mai mult, nici mai putin.
Fragmentarium Politic 