Mecanisme de ostilizare: Azilul politic si extradarea politica

29/07/2013

Prinsi in vartejul interminabilelor scandaluri interne, aproape ca nici nu le mai observam pe cele internationale, desi intr-un fel sau altul ne afecteaza si acestea, in virtutea globalizarii. Sau, cand ne atrag totusi atentia, nu reactionam, spre deosebire de altii. Germanii au protestat, in weekend, impotriva spionarii de catre SUA. Bulgarii protesteaza de la inceputul anului impotriva saraciei si coruptiei, care afecteaza 72% din populatie. Ungurii s-au orientat catre o politica nationala, axată pe valorificarea potenţialului intern, pentru a nu se afla printre „marii perdanţi” ai schimbărilor de după 1990. Iar exemplele nu se opresc la aceste tari sau la Europa.

Oare chiar este Romania altfel? Sau poate intrebarea ar trebui sa tinteasca mai specific, pe politicieni, indiferent ca sunt la putere sau in opozitie?

Revenind la primul exemplu, fenomen care are o extensie globala, fata de care Romania nu a avut niciun protest (si cum sa aiba, cand ea insasi a desfasurat o operatiune ilegala pe teritoriul altui stat), ar trebui sa ne puna pe ganduri o chestiune pe care inainte de 1989 nu o credeam posibila intre tari capitaliste. Concret, este vorba de aducerea in jocul politic dintre aceste tari a problemei azilului politic si extradarii politice, care loveste direct in esenta capitalismului, ceea ce este o alta confirmare, in afara de cea a crizei, a tezei lui Marx potrivit careia capitalismul se poate autodistruge. Indraznesc sa spun ca nu legile profitului si concurentei sunt implicate, cum sustineau comunistii, pentru ca acestea sunt responsabile de progresul oricarei societati, ci o alta lege loveste in valorile capitalismului, pe care nu o gasim in manuale. Este vorba de legea suprematiei, care face din orice tara capitalista o tinta si care ucide orice concurenta cinstita.

Pana la caderea zidului Berlinului, azilul si extradarea pe criterii politice erau probleme care tineau de relatiile dintre capitalism si comunism. Dizidentii anticomunisti fugeau din Est catre Vest si cereau azil politic in statele capitaliste, pentru a scapa de persecutie si tortura, in timp ce statele comuniste cereau extradarea lor, pentru a-i judeca si condamna, de cele mai multe ori la moarte, in procese politice. Cele doua tipuri de actiuni se articulau perfect intr-un mecanism de ostilizare, intre multe altele, proprii Razboiului Rece.

Incercarea de reactualizare a acestei practici de bloc in noua lume post-totalitara, in relatiile dintre tarile capitaliste, cu pluralism politic si economic, societate deschisa catre lume si cetatean si state de drept reprezinta o ciudatenie, o cecitate sau osificare politica. In oricare din tarile democratice dizidenta fata de un partid, un guvern sau un sistem, pentru apararea drepturilor cetateanului si ale omului, este un fapt banal, obisnuit, de care luam act aproape cotidian. Nu este nevoie sa fugi dintr-o tara democrata intr-o alta tara democrata pentru a reproba, denunta sau condamna, statul de drept garanteaza fiecarui cetatean sa faca acest lucru la el acasa. Neindoielnic, acordarea azilului politic si refuzul extradarii politice in cazul dizidentilor din tarile nedemocratice, inchise si nepluraliste, continua sa fie o necesitate.

Din scandalul neterminat Snowden/Prism, doua concluzii mi se par esentiale, pana in prezent. In primul rand, negarea oficiala a existentei dizidentilor anticapitalisti nu mai este posibila, a devenit inacceptabila. In al doilea rand, mecanismul de ostilizare de tip capitalism-comunism trebuie inlocuit cu unul de neprejudiciere, de tip capitalism-capitalism, care sa aiba in vedere atat drepturile omului, cat si relatiile bilaterale sau multilaterale din lumea capitalista. Cazul Gerard Depardieu, cu o a doua patrie si o a doua cetatenie, in care s-a aplicat regula neprejudicierii, arata o cale.

Anunțuri

Testament de imagine sau perdele de cerneala?

26/07/2013

Nu toate imbratisarile inseamna ceea ce ne-am obisnuit sa le atribuim ca vor sa arate. Sa ne amintim fie si numai de “imbratisarea” lui Iuda (dar si de sfarsitul sau tragic), pentru a intelege ca uneori aceasta poate fi inselatoare. De ce Traian Basescu ii ‘imbratiseaza” pe romani atat de brusc si de sufocant, facand aceasta vara politica mai fierbinte decat de obicei?

Neasteptatul razboi incendiar, declansat de presedintele Basescu asupra Guvernului USL, ar fi putut avea la origine lansarea Partidului Miscarea Populara, daca dupa eveniment acesta ar fi incetat. Ca marketing, inaugurarea avea nevoie de un fundal sau context care sa-i faciliteze vizibilitatea si promovarea, iar ocupantul pozitiei de varf a statului era cel mai nimerit, mai ales ca era implicat ca ascendent al noii formatiuni politice. Dupa ce Basescu a fost recunoscut, in trecut, drept tatal politic al PDL, i-a venit acum randul sa fie bunicul spiritual al PMP, statut pe care liderii acestui partid i l-au atribuit in mod public.

Explicatia in cauza este partial plauzibila, deci este insuficienta. De regula, situatiile politice complexe, cum este cea de coabitare, au dezvoltari (si finalizari) plurifactoriale. Nu trebuie pierdut din vedere ca Traian Basescu se afla pe final de mandat si intr-un moment extrem de discutabil, sub aspectul legitimitatii. Dupa publicarea datelor recensamantului populatiei din 2011, a rezultat ca referendumul de demitere a presedintelui, de anul trecut, a avut cvorum si ca demiterea a fost perfect legala, ceea ce, intr-un stat de drept ar trebui sa aiba consecinte. Pana in prezent, nicio institutie abilitata nu s-a autosesizat, dar nu stim ce se va intampla in toamna, dupa reluarea sesiunii parlamentare.

Scandalurile se tin insa lant, privatizarea CFR Marfa s-a transformat intr-un camp de lupta, in care asumarea raspunderii este aruncata cand in curtea Guvernului, cand a Presedintiei (CSAT-ului), iar ancheta penala de la Antena 3 capata profilul unei vendete sau vanatori de vrajitoare. Disputele, cum ar fi cea pe uzufructul cazului Hayssam, si aruncarea pisicii moarte de la unul la altul, ca in dosarele Moldova/Transnistria/Rusia, redeschise de vizitele lui Basescu la Chisinau si Corlatean la Moscova, sunt prezente si in politica externa, care teoretic nu are sau nu ar trebui sa aiba nicio legatura cu un partid neparlamentar, abia nascut.

Si mai premonitorie pentru ceea ce s-ar putea intampla pe scena politica romaneasca este ingrijorarea occidentala fata de probabila denuntare a pactului de coabitare, pe care o percepe ca pe un risc major de instabilitate politica. Daca dupa referendumul trecut s-a creat stereotipul ca un asemenea gest de instabilizare ar putea veni numai din partea stangii, de aceasta data ar putea veni foarte bine din partea varfului de lance al dreptei, Traian Basescu, falsul apostol al “stabilitatii”, care da semne ca s-a saturat de coabitare, pe care pare a vrea sa o distruga cu orice pret.

Intr-un asemenea scenariu se inscrie foarte bine intalnirea cu seful PNL, Crin Antonescu, pe tematica anuntata a unor probleme de guvernare, unde nici unul nici altul nu are vreo competenta constitutionala, dar sub acoperirea careia ar fi putut conveni un proiect de unificare a dreptei si de realizare a unei ipotetice noi majoritati parlamentare (si deci riscante pentru stabilitatea politica, in caz de nereusita), care sa formeze un guvern de dreapta. Tentatia preluarii initiativei este mare, Basescu nu este omul care sa stea la mila evenimentelor, mai ales daca se anunta a fi si neplacute. Nu in ultimul rand, proptelele externe sau unele schimbari in dispozitivul european al dreptei s-ar putea constitui intr-un impuls.

Reinnoirea sprijinului politic al Washingtonului, prin anuntarea de catre Pentagon a castigatorului licitatiei pentru construirea scutului de la Deveselu, nu are importanta ca este o utopie costisitoare (George Friedman), important este semnalul, si a celui de la Bruxelles, de aducere a Republicii Moldova in UE, chiar daca in aceeasi “zona gri a Uniunii” (din pacate aceasta exista, ar merita o analiza aprofundata) in care se scalda si Romania, sunt atuuri care par sa fi inceput sa fie jucate de catre Basescu.

Edificatoare pentru atacul lui Basescu pe coabitare si apararea pactului de catre Ponta pot fi si diferentele majore dintre acestia in politica externa. In timp ce presedintele este fixat pe acelasi vechi calapod geopolitic Est-Vest, al Razboiului Rece, premierul se apropie mai mult de realitatile zilelor noastre si de nevoile Romaniei postcomuniste, pe care le proiecteaza in termeni geoeconomici, pledand pentru o schimbare de mentalitate in UE, care trebuie sa evite marea greseala de a imparti tarile in Nord si Sud, divizare din care Europa va continua sa piarda. Un alt scenariu ar putea avea in vedere pierderea alegerilor parlamentare de catre Angela Merkel, in 22 septembrie, ceea ce va schimba semnificativ fizionomia dispozitivului dreptei europene, caz in care recuperarea flancului dreptei romanesti ar putea avea un oarecare rol compensativ.

Ceea ce este cert, Traian Basescu nu mai are interese politice directe, nu insa si indirecte, nu-i este indiferenta memoria pe care o va lasa posteritatii si nici pozitia spirituala, cel mai probabil de pater familias, pe care jinduieste sa o ocupe in cadrul dreptei si in noul joc, post-Basescu. Aceasta vara reprezinta, dupa toate probabilitatile, inceputul scrierii testamentului politic, implicit de imagine, de catre cel care nu a fost invins de sistem, ci va fi invins odata cu sistemul. De aici acest joc, cand cu confetti, ca intr-un festival al celebrarii lui Zeus, cand cu perdele de cerneala, ca o Caracatita in fata primejdiei.


Betia de cuvinte (o reactie cu dedicatie)

13/07/2013

In fata unei evidente pierderi a proprietatii cuvintelor, care din fericire nu descrie o realitate politica, ci doar o intriga toxica, din nefericire pentru cel care o nutreste, ar fi inutila orice incercare de a gasi un sambure de rationalitate intr-o balta statuta de adjective, care mai de care mai maculant si mai afectogen. De acord, Victor Ponta nu este un premier perfect, nici nu cred sa existe asa ceva, oricum managementul unor diferente post-tranzitie sau de integrare, la 20 si ceva de ani de la Revolutie, nu ar permite, fapt pe care si prestigiosul autor al spuselor pe care le-ati ales drept motto il impartaseste, dar a-l pune in capul unor pretentii de idealitate mi se pare putin inspirat, pentru ca nici acolo unde traiti nu se afla vreun politician care sa fie placut de toata lumea.

Mai importanta, cred, este rata de reprezentativitate, pe cine reprezinti, ca lider, pe cei 1% sau pe cei 99% din populatie, daca ar fi sa ne referim, concret si exemplificativ, la scindarea din habitatul D-stra politic, asimetrie de care imi vorbea recent si un american. Si cu toate acestea, alegerile se castiga la limita, iar nimeni nu observa contradictia, care ar putea exprima fie o criza de oferta politica, fie o criza a modelului de castig electoral, pentru ca adjudecarea unei majoritati inconsistente are cea mai mare probabilitate de a fi obtinuta prin fraudare sau mituire, dar si de delegitimare rapida, cu impact asupra stabilitatii politice (a se vedea spetzele „Basescu” si, cea curenta, „Morsi”).

Dar a vorbi despre un tanar prim-ministru social-democrat ca despre un ins cuprins de “betia puterii”, care se “auto-divinizeaza” si care si-ar trata guvernul sau tara ca pe “propria latifundie” sau un “conac ce nu-i apartine”, este mai mult decat o eroare, este o tendentiozitate explicita, o masinatiune care exprima cel putin un dispret enorm fata de democratie si alegeri, desi si “El este Alesul!” la fel de bine dupa cum exclama Oprah despre Obama. Ar mai lipsi poate putin de a-l compara pe Ponta cu Ceausescu, cu Stalin sau, de ce nu, chiar cu Hitler, din moment ce noima lipseste, dar nu asta ar fi problema, ci cata credibilitate ar mai ramane din scriitura cuiva care se incumeta prapastios sa puna sub semnul sinonimiei lucruri atat de diferite si de antinomice! Norocul pentru cititorii umblati si informati, care pot face comparatii, este ca lumea nu este atat cat se vede prin geamul unui „manufacturier” de produse propagandistice!

A pus Victor Ponta in pericol independenta justitiei? Daca a facut-o, va plati, fara indoiala, dar tare mi-e teama ca a impiedica producerea unui abuz nu este totuna cu a-l instrumenta. Dupa Patriot-Act-ul american care a suspendat prezumptia de nevinovatie, exista toate motivele sa credem ca juristul Ponta a inteles incompatibilitatea acestei suspendari cu statul de drept si ca incearca reabilitarea unui drept civil al cetateanului, care vine din dreptul roman, al carui umanism nici nu trebuie demonstrat, pentru ca este axiomatic. Decat sa fie pedepsit un nevinovat, mai bine sa scape nepedepsit un vinovat, consecintele erorilor judiciare si ale abuzurilor politiei politice nu pot fi sterse fizic, psihic, emotional, anii de condamnare nedreapta nu-i poate nimeni restitui. Faptul ca Ponta s-a opus inculparii „lotului Bolintineanu” tine in primul rand de constiinta civica si juridica, nu de pozitia de prim-ministru, desigur, oricare dintre noi, ca cetatean, nu poate impiedica un abuz, un premier, da, iar daca am trai intr-o societate normala probabil ca autorul unui astfel de act meritoriu ar primi o Stea pe Aleea Juristilor! Ma intreb, oare cine ar dori revenirea la anchetarea, inculparea sau condamnarea pe „loturi”, de cea mai trista amintire?

Pe de alta parte, un executiv care ar fi condus cu o mana de “corporatist”, varianta moderna a anacronicului “arendas”, veti concede ca nu ar fi chiar rau, pentru cineva care vrea o schimbare in bine. In mod cert, se apropie o scadenta si pentru Ponta, ca-asa-i in democratie, mitul ca cineva ales trebuie sa stea, mort-copt, tot mandatul pe functie, indiferent de ce politica face, tocmai l-am vazut spulberat, am aflat chiar cum dragutele “lovituri de stat” pot fi si democratice, adica falimentul doctrinei politically correct este in toata regula…

Stiti ce m-a uimit cel mai tare, citind presa internationala recenta? Stirea ca SUA vor continua sa livreze Egiptului cele 20 de avioane F16, desi presedintele ales, Morsi, a fost demis in modul in care il stim cu totii… Riscul de a ramane cu punga goala, bata-l vina, sau, altfel spus, oportunitatea de a o umple e responsabila de dublul standard! Numai in Romania, chestia cu “lovitura de stat”, care n-a avut loc, continua sa faca mult zgomot pentru nimic…

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/betia-puterii-auto-divinizarea-arendasului-victor-ponta/


„Lotul Bolintineanu“

13/07/2013

A pus Victor Ponta in pericol independenta justitiei, asa cum se isterizeaza unealta basista Monica Macovei, crezand ca poate lovi din nou? Daca a facut-o, va plati, fara indoiala, dar tare mi-e teama ca a impiedica producerea unui abuz nu este totuna cu a-l instrumenta, asa cum facea fosta procuroare ceausista.

Suspendarea de catre Patriot-Act-ul american a prezumptiei de nevinovatie a fost, asa cum dovedesc statisticile, sursa de abuzuri sau excese de zel, in urma carora oameni nevinovati si-au pierdut libertatea sau chiar viata. Exista, in prezent, toate motivele sa credem ca juristii democrati si independenti, din toata lumea, au inteles incompatibilitatea acestei suspendari cu statul de drept, ca de fapt desfiintarea prezumptiei de nevinovatie desfiinteaza statul de drept si deschide calea celui politienesc.

Dupa nefastele „razboaie preventive”, care au lasat in urma lor dezastre umanitare, tot mai multi cetateni, din tari vestice cu pretentii de democratie, se plang, in contextul supravegherii si urmaririi electronice la care sunt supusi, ca fac obiectul unei insidioase „represiuni preventive”, ascunse opiniei publice, al carei scop este instapanirea fricii si nesigurantei, infricosarea oamenilor. Daca acest „concept” politienesc nu va fi denuntat si extirpat, exista o mare probabilitate ca democratia sa fie denaturata si caricaturizata, mai ceva ca in Orwell.

Premierul social-democrat Victor Ponta, intelegand, la randu-i, pericolele sui-generis ale „represiunii preventive” pentru statul de drept, incearca reabilitarea acestui drept civil al cetateanului, prezumptia de nevinovatie, care vine din dreptul roman, al carui umanism nici nu trebuie demonstrat, pentru ca este axiomatic. Decat ca un nevinovat sa fie pedepsit, mai bine ca un vinovat sa scape nepedepsit, consecintele erorilor judiciare si ale abuzurilor politiei politice nu pot fi sterse fizic, psihic, emotional, anii de condamnare nedreapta nu-i poate nimeni restitui.

Faptul ca Ponta s-a opus inculparii „lotului Bolintineanu” tine in primul rand de constiinta civica si juridica, nu de pozitia de prim-ministru, desigur, oricare dintre noi, ca cetatean, nu poate impiedica un abuz, un premier, da, iar daca am trai intr-o societate normala probabil ca autorul unui astfel de act meritoriu ar primi o Stea pe Aleea Juristilor! Ma intreb, oare cine ar dori revenirea la anchetarea, inculparea sau condamnarea pe „loturi”, de cea mai trista amintire?

http://nastase.wordpress.com/2013/07/10/raspuns-pentru-fostul-procuror-ceausist-stiti-despre-cine-e-vorba/