Testament de imagine sau perdele de cerneala?

26/07/2013

Nu toate imbratisarile inseamna ceea ce ne-am obisnuit sa le atribuim ca vor sa arate. Sa ne amintim fie si numai de “imbratisarea” lui Iuda (dar si de sfarsitul sau tragic), pentru a intelege ca uneori aceasta poate fi inselatoare. De ce Traian Basescu ii ‘imbratiseaza” pe romani atat de brusc si de sufocant, facand aceasta vara politica mai fierbinte decat de obicei?

Neasteptatul razboi incendiar, declansat de presedintele Basescu asupra Guvernului USL, ar fi putut avea la origine lansarea Partidului Miscarea Populara, daca dupa eveniment acesta ar fi incetat. Ca marketing, inaugurarea avea nevoie de un fundal sau context care sa-i faciliteze vizibilitatea si promovarea, iar ocupantul pozitiei de varf a statului era cel mai nimerit, mai ales ca era implicat ca ascendent al noii formatiuni politice. Dupa ce Basescu a fost recunoscut, in trecut, drept tatal politic al PDL, i-a venit acum randul sa fie bunicul spiritual al PMP, statut pe care liderii acestui partid i l-au atribuit in mod public.

Explicatia in cauza este partial plauzibila, deci este insuficienta. De regula, situatiile politice complexe, cum este cea de coabitare, au dezvoltari (si finalizari) plurifactoriale. Nu trebuie pierdut din vedere ca Traian Basescu se afla pe final de mandat si intr-un moment extrem de discutabil, sub aspectul legitimitatii. Dupa publicarea datelor recensamantului populatiei din 2011, a rezultat ca referendumul de demitere a presedintelui, de anul trecut, a avut cvorum si ca demiterea a fost perfect legala, ceea ce, intr-un stat de drept ar trebui sa aiba consecinte. Pana in prezent, nicio institutie abilitata nu s-a autosesizat, dar nu stim ce se va intampla in toamna, dupa reluarea sesiunii parlamentare.

Scandalurile se tin insa lant, privatizarea CFR Marfa s-a transformat intr-un camp de lupta, in care asumarea raspunderii este aruncata cand in curtea Guvernului, cand a Presedintiei (CSAT-ului), iar ancheta penala de la Antena 3 capata profilul unei vendete sau vanatori de vrajitoare. Disputele, cum ar fi cea pe uzufructul cazului Hayssam, si aruncarea pisicii moarte de la unul la altul, ca in dosarele Moldova/Transnistria/Rusia, redeschise de vizitele lui Basescu la Chisinau si Corlatean la Moscova, sunt prezente si in politica externa, care teoretic nu are sau nu ar trebui sa aiba nicio legatura cu un partid neparlamentar, abia nascut.

Si mai premonitorie pentru ceea ce s-ar putea intampla pe scena politica romaneasca este ingrijorarea occidentala fata de probabila denuntare a pactului de coabitare, pe care o percepe ca pe un risc major de instabilitate politica. Daca dupa referendumul trecut s-a creat stereotipul ca un asemenea gest de instabilizare ar putea veni numai din partea stangii, de aceasta data ar putea veni foarte bine din partea varfului de lance al dreptei, Traian Basescu, falsul apostol al “stabilitatii”, care da semne ca s-a saturat de coabitare, pe care pare a vrea sa o distruga cu orice pret.

Intr-un asemenea scenariu se inscrie foarte bine intalnirea cu seful PNL, Crin Antonescu, pe tematica anuntata a unor probleme de guvernare, unde nici unul nici altul nu are vreo competenta constitutionala, dar sub acoperirea careia ar fi putut conveni un proiect de unificare a dreptei si de realizare a unei ipotetice noi majoritati parlamentare (si deci riscante pentru stabilitatea politica, in caz de nereusita), care sa formeze un guvern de dreapta. Tentatia preluarii initiativei este mare, Basescu nu este omul care sa stea la mila evenimentelor, mai ales daca se anunta a fi si neplacute. Nu in ultimul rand, proptelele externe sau unele schimbari in dispozitivul european al dreptei s-ar putea constitui intr-un impuls.

Reinnoirea sprijinului politic al Washingtonului, prin anuntarea de catre Pentagon a castigatorului licitatiei pentru construirea scutului de la Deveselu, nu are importanta ca este o utopie costisitoare (George Friedman), important este semnalul, si a celui de la Bruxelles, de aducere a Republicii Moldova in UE, chiar daca in aceeasi “zona gri a Uniunii” (din pacate aceasta exista, ar merita o analiza aprofundata) in care se scalda si Romania, sunt atuuri care par sa fi inceput sa fie jucate de catre Basescu.

Edificatoare pentru atacul lui Basescu pe coabitare si apararea pactului de catre Ponta pot fi si diferentele majore dintre acestia in politica externa. In timp ce presedintele este fixat pe acelasi vechi calapod geopolitic Est-Vest, al Razboiului Rece, premierul se apropie mai mult de realitatile zilelor noastre si de nevoile Romaniei postcomuniste, pe care le proiecteaza in termeni geoeconomici, pledand pentru o schimbare de mentalitate in UE, care trebuie sa evite marea greseala de a imparti tarile in Nord si Sud, divizare din care Europa va continua sa piarda. Un alt scenariu ar putea avea in vedere pierderea alegerilor parlamentare de catre Angela Merkel, in 22 septembrie, ceea ce va schimba semnificativ fizionomia dispozitivului dreptei europene, caz in care recuperarea flancului dreptei romanesti ar putea avea un oarecare rol compensativ.

Ceea ce este cert, Traian Basescu nu mai are interese politice directe, nu insa si indirecte, nu-i este indiferenta memoria pe care o va lasa posteritatii si nici pozitia spirituala, cel mai probabil de pater familias, pe care jinduieste sa o ocupe in cadrul dreptei si in noul joc, post-Basescu. Aceasta vara reprezinta, dupa toate probabilitatile, inceputul scrierii testamentului politic, implicit de imagine, de catre cel care nu a fost invins de sistem, ci va fi invins odata cu sistemul. De aici acest joc, cand cu confetti, ca intr-un festival al celebrarii lui Zeus, cand cu perdele de cerneala, ca o Caracatita in fata primejdiei.