Victor Ponta se viseaza Ali Baba?

31/08/2013

Probabil ca premierul Victor Ponta s-a crezut personajul iscusit si norocos din povestea „Ali Baba si cei patruzeci de hoti”, cand la intalnirea anuala cu diplomatii a rostit, fara insa sa se intample nimic, o formula magica, „Romania, deschide-te!”. Si nici nu avea cum sa se intample, atata timp cat politica externa si ambasadorii sunt in puterea presedintelui Basescu, care in cele doua mandate nu a vrut sa auda de o alta deschidere decat cea spre Vest. Chiar si aceasta semideschidere a functionat intr-un regim pagubos pentru Romania, excesiva dinspre afara catre bogatiile dinauntru si nesemnificativa dinspre interior catre cele din exterior.

Trecand peste hilaritatea acestor asteptari ale sefului Guvernului USL, mai apropiate de planul oniric decat de cel al realitatii, in conditiile in care este tinut de un alt cuvant magic, cel de „coabitare”, problema are cel putin doua aspecte serioase, care ar merita studiate cu atentie. A te visa Ali Baba nu este suficient!

In primul rand, redescoperirea conceptului de „deschidere” ramane fara efecte practice daca nu este integrata intr-o conceptie politica mai larga, cea a societatii deschise. Nu voi relua aici aspectele arhicunoscute ale societatii deschise, care alaturi de cele ale democratiei si statului de drept reprezinta o nota distinctiva a modernitatii civilizatiei occidentale, voi semnala doar ca aceasta poate fi o arma politica decisiva (depinde cum este folosita) in lupta cu limitarile si inchiderile unei „coabitari” atipice, nefunctionala in insasi lumea euro-atlantica. „Deschiderea Romaniei” poate deveni un program guvernamental pe termen lung, de re/construire a relatiilor cu tari din Est, Nord si Sud.

In al doilea rand, este necesar sa se elimine o lacuna constitutionala, care a fost speculata fara scrupule de catre presedintele „coabitant” al republicii, pe care, in termenii basmului amintit, l-am putea numi seful celor „patruzeci” (care, probabil, sunt mai multi). Este vorba de stipularea expresa, cu prilejul revizuirii Constitutiei, la art. 1, a celei de-a patra caracteristici a Romaniei, de societate deschisa, alaturi de cele de stat de drept, democrat si social. Consecinta ar fi ca indiferent de coabitarile care vor mai curge, inevitabil, peste Romania, pentru ca aceasta este o lege a democratei, orice coabitant va fi tinut de Constitutie sa inchida Romania dupa bunul plac, interese de grup sau de bloc.


Dreptul international, unica linie rosie

31/08/2013

Premierul Victor Ponta a declarat, in aceasta seara, ca Guvernul Romaniei condamna cu fermitate si fara nicio ezitare actele criminale din Siria. Este o pozitie standard, dictata de dreptul international, pe care au adoptat-o toate statele membre ale ONU. Este in concordanta deplina cu pozitia NATO, care a declarat ca fara un mandat fundamentat legal nu participa la o interventie militara in Siria. In aceasta faza de atitudine nu s-au inregistrat cazuri disonante in raport cu dreptul international. Surprinzator, divergente au aparut in faza in care s-a pus problema modului de actiune, in care, in mod ciudat pentru state de drept, exista unele sustineri occidentale de abatere de la ceea ce ar trebui sa fie un comportament de drept international, prin inlocuirea fortei dreptului cu dreptul fortei. Aceasta devianta de comportament ridica mari semne de intrebare in ceea ce priveste sinceritatea atitudinii exprimate, de atasament la valorile si normele de drept international. Se uita sau se ignora ca stabilirea responsabilitatii si sanctiunii pentru aceste crime sunt acte de drept international, in sarcina exclusiva a institutiilor internationale abilitate, care nu pot fi substituite de niciun stat sau guvern. Nu se iau decizii unilaterale, pe ipoteze si preconceptii, o incalcare a dreptului international nu se sanctioneaza printr-o alta incalcare a dreptului international. In spiritul angajamentului tuturor natiunilor, din Carta ONU, este necesar sa se reafirme cu toata claritatea si preocuparea, singura linie rosie in viata internationala este cea data de dreptul international.


Inaintea interventiei americane in Siria: O opinie sincera in sase puncte

28/08/2013

Hitler a cautat un pretext de razboi si l-a gasit pe seama Poloniei, cand a regizat un atac de frontiera cu soldati nemti, in uniforme poloneze. Lumea democrata nu l-a oprit, de parca nu ar fi fost majoritatea zdrobitoare, de falsa teama a escaladarii, care s-a produs tocmai datorita “incurajarii” date de inactiune si, culmea, tocmai cei care ar fi putut-o face au devenit, pe rand, victime!

Vreau sa spun, fara legatura cu interventia iminenta a SUA in Siria, pentru un presupus atac chimic al lui Assad impotriva rebelilor, ca reactiile sau non-reactiile au fost, istoric, cele care au oprit sau deschis drumul dictatorilor si razboaielor de toate felurile.

Pe caz, as observa, in primul rand, o suita de antecedente americane in materie de fabricare de pretexte si de inselare a opiniei publice. Ne amintim, la ONU, pe ce machete si cu ce proiectii s-a incercat sa se acrediteze falsul, pentru ocuparea Irakului. Daca si prostia este pe masura, nici inselaciunea nu are limite.

Doi, se invoca informatii CIA, care este experta recunoscuta (inclusiv autodeclarata), in dezinformari si diversiuni, potrivit carora ar fi ascultat telefoane si ar fi cules probe privind folosirea armelor chimice de catre armata siriana. A le lua de bune ar fi ca si cand ai mari intoxicarea opiniei publice cu doze toxice si mai mari, din aceeasi sursa.

Trei, “folosirea” armelor chimice de Assad este un basm, din aceeasi colectie din care fac parte si basmele cu Iugoslavia, Irak, Libia etc., cand ai initiativa strategica si controlezi cursul operatiunilor militare, implicit deznodamantul, nu folosesti arme de nimicire in masa. Este o chestiune elementara care tine de stiinta militara si arta razboiului.

Patru, o actiune unilaterala, in afara legii internationale si a aprobarii Consiliului de Securitate, anuleaza caracteristicile de predictibilitate, stabilitate si legalitate, pe care, alaturi de altele la fel de importante, le asociem democratiei.

Cinci, asa-zisele lovituri fulger, ca “avertizare”, “pedepsire” sau “educare”, cu scop limitat, de cateva zile, care nu ar urmari rasturnarea regimului Assad, ascund, in fapt, o incercare de consacrare a precedentului, din care se va naste si hrani regula, dar, in contextul politico-juridic si politico-militar dat, ambele sunt, after day, la fel de primejdioase.

Sase, analizele apropiate administratiei americane, care ignora impotrivirea majoritatii americanilor si in balanta interventiei opun celor mai tragice consecinte posibile considerente ce tin de imaginea de lider, de interese de grup sau de statutul de jandarm mondial, sunt lipsite de deontologie si instigatoare.

Sincer, nu cred ca presedintele american va da curs optiunii militare, care va avea repercusiuni grave, unele greu de prevazut sau de lunga durata. Chiar daca SUA au facut agenda internationala a ultimelor zile (si nu exclud sa fi fost un obiectiv), Barack Obama, laureat al Pemiului Nobel pentru Pace, ar face, politic si diplomatic, o agenda si o imagine incomparabil mai bune, respingand interventia in Siria. Cerul sa il lumineze, iar noi sa ne rugam!


Ideologia incendiara: Razboaiele preventive si pretextive

27/08/2013

Ideologia rece, probabil inspirata terminologic din razboiul rece, exprima o conexiune terifianta pe care doar dupa revolutiile din 1989 si 1991 am perceput-o la scara de masa, intre anti-uman si anti-national. Acestea erau tinte si efecte urmarite a deveni globale, dar nici notele specifice, anti-crestina si anti-europeana, nu erau de neglijat.

Faptul ca aparatele de stat totalitar-comuniste, proiectate de minti etno si rasial-criminale, nu s-au angrenat intr-o masinarie infernala internationalista unica, in scopul subjugarii tuturor neamurilor pamantului, a tinut, cred, de intamplare sau, daca nimic nu-i intamplator, de trezirea popoarelor de catre acel duh al luciditatii oamenilor cu adevarat luminati, patrioti si vizionari, din politica sau cultura. Nu intamplator, elitele nationale au fost decimate de catre regimurile comuniste, care au fost niste regimuri straine, impuse din afara tarilor lor, nu intamplator eforturile de nationalizare a acestora au fost atat de contradictorii si de indelungate, nu intamplator comunismul national a fost adesea discreditat ca fiind „stalinist”, a treia fata, dupa cele marxista si leninista, a internationalismului proletar dictatorial.

Neindoielnic, liderii isi pun amprenta asupra regimurilor lor, la fel de bine ca despre stalinism se poate vorbi si despre bushism, obamism sau putinism, importante, in ultima instanta, sunt actiunile politice si militare pe care acestia le proiecteaza asupra lumii. Utilizarea sau nu a fortei sau amenintarii cu forta sunt primele si cele mai consistente indicii despre natura reala, ascunsa de obicei in ambalaj propagandistic, a unui sistem politic sau organizari statale. Este un fapt ca efigiile nationale ale comunismului din fiecare tara est-europeana, care deveneau din ce in ce mai reliefante  si mai stanjenitoare pentru masinatiunile internationaliste de marionetizare si inrolare belicoasa, au fost cele care s-au opus razboiului. Din pacate, capitalismul de astazi, instapanit la fel de totalitar ca si comunismul de ieri, nu mai dispune decat intr-o mica masura de mecanisme cu adevarat nationale, care sa opreasca razboiul. Nationalismul egoist al celor 1% care se razboiesc cu cei 99% a capatat o turnura desantata. Ideea de secol XXI pe care lumea ar trebui sa o retina este ca razboiul este cel care face diferenta intre national si nationalism, a te opune razboiului este o datorie nationala, a-l propaga, o ambitie nationalista (sau, dupa caz, rasista).

Fraza lui Marx potrivit careia „Emanciparea clasei muncitoare nu poate fi decat opera proletarilor insisi” nu este in niciun caz anti-substitutionista, impotriva substituirii de catre partidul de avangarda a clasei muncitoare. Autorul teoriei revolutionare si al unirii acesteia cu clasa revolutionara, prin intermediul partidului revolutionar, nu ne lasa nicio sansa de a interpreta Manifestul Partidului Comunist intr-o alta cheie decat cea de document politic programatic, pentru uz partidistic. Partidele comuniste erau chemate sa activeze potentialul revolutionar al maselor, fara de care acestea ar fi ramas inerte. Sa fim seriosi, „dimensiunea spontaneitatii participative” a unei revolutii este, teoretic, o inventie propagandistica, iar practic, o cauza inexorabila de insucces. Chiar si cea mai palida revolta are niste idei germinative si niste lideri initializatori.

Tentativa discreta de disculpare a lui Marx , parintele comunismului, prin punerea in seama exclusiva a urmasului sau spiritual, Lenin, a ideii de dictatura, este una de evaziune istorica. Fara radicalismul din Manifestul marxist, de expropriere a expropriatorilor si de desfiintare a proprietatii private, cu certitudine Lenin nu s-ar fi distins de oricare social-democrat din epoca. Uitati sau eludati, domnule Vladimir Tismaneanu, un detaliu (ce-i drept diavolul se ascunde in detalii), ca libertatea este indisolubil legata de proprietate. Cand Marx cerea sa li se fure oamenilor averile personale urmarea de fapt sa le fure libertatea, organic legata de proprietate. Acest scop non-valoare face din autorul „Capitalului” un gangster ideologic, fara egal intre predecesori, al furtului generalizat si cu metoda a proprietatii private, nicidecum un luptator impotriva instrainarii, deposedarea, dupa cum prea bine se stie, sociologic, nu naste armonie, ci anomie.

Complexul psihologic a stat la baza multor tiranii, probabil ca biologia sau conjunctura a facut ca Marx, care era un complexat notoriu, dupa cum au dezvaluit cei care l-au cunoscut, sa fie doar un teoretician, inspirat de Rau, si nu si un practician al inrobirii popoarelor. Simptomatica pentru un asemenea profil psihologic era incercarea de a-si ascunde slabiciunile prin repetarea, uneori amenintatoare, a cuvintelor lui Lucretius, „Nimic din ceea ce este omenesc nu-mi este strain”, asa cum si astazi le mai auzim sub forma cinicei asumari a „deschiderii catre toate optiunile”. Preferinta pentru Prometeu, care intruchipa mitul furtului focului de la zei pentru oameni, era semnificativa, cu deosebirea ca Marx a teoretizat calea furtului proprietatii in beneficiul maimutelor (cei care au vazut filmul „Planeta maimutelor” stiu la ce ordine ma refer). Faptul ca maestrul (Marx) a fost depasit de catre discipol (Lenin) nu ar trebui sa ne mire, e in firea progresului (cu sau fara ghilimele), dar preeminenta primului in raport cu cel de-al doilea nu trebuie distorsionata, ideea originara conteaza, copiile, oricat ar fi de reusite sau de elaborate, tot kitsch-uri se numesc.

Privind scopurile, acestea nu sunt raportabile numai la mijloace, ci si la valori. Razboiul capitalist, preventiv sau pretextiv, ca teroare externa, aidoma celei interne comuniste, este o barbarie, care intr-o lume civilizata nu se poate regasi pe nicio lista de valori, cu atat mai putin cand se deghizeaza in numele unor valori sau chiar ca „valori”. Poate sustine cineva ca scopurile razboaielor din obsedantul deceniu al violentei organizate de stat sau ale celor pe picior de a incepe reprezinta altceva decat o recapitulatiune de non-valori? O a doua concluzie a istoriei recente ar fi ca noua generatie de politicieni, din noul secol, sa reflecteze la raporturile dintre scopuri si valori, pentru a nu mai deveni complice la stratageme expirate!

Nu am nicio indoiala, orice contractualist ideologic, mai cu seama de talia D-lui Tismaneanu, cunoaste impactul devastator al ceea ce, prin contrast la ideologia rece, as numi ideologia incendiara. Ideologiile incendiare ale razboaielor preventive si pretextive au aprins Orientul Mijlociu si Africa de Nord, provocand victime si distrugeri uriase. Cum tinte ale devastarilor militare si teroriste (iarasi cu sau fara ghilimele!) sunt arabii si islamul, nu poti sa nu te intrebi daca nu cumva capitalismul a adaugat la notele specifice de care aminteam la inceput pe cele de anti-islam si anti-arab, virand spre rasism?! Multe ne pot surprinde, dar in fata urgentelor incendiilor ideologice ale prezentului incremenirea in cele ale trecutului mi se pare daca nu desueta cel putin inoportuna. Si atunci…?

Umanitatea nu ar trebui sa-si ierte vreodata ca a cazut cu atata naivitate prada ideilor comunismului, ca si-a dat cu atata usurinta soarta pe mainile unor falsi profeti si invatati. Cum trecutul nu mai poate fi schimbat, singurul lucru care i-ar ramane de facut ar fi ca acest fenomen de contagiune mentala si de imbolnavire a natiunilor sa nu se mai intample. Comunismul nu a fost rezultatul unor idei de masa, ci ale unei maini de indivizi, care s-au jucat cu mintile multimilor. O asemenea posibilitate nu trebuie sa mai fie probabila.

Multumesc, D-le Vladimir Tismaneanu, ca mi-ati dat prilejul tematic de a exprima aceste opinii complementare, care cred ca ar merita o dezvoltare intr-un studiu. Poate chiar in coautorat. Toate cele bune!

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/ideologia-rece-comunism-umanism-teroare/


Siretlic geopolitic sau viciu de procedura constitutionala?

14/08/2013

Un argument invocat frecvent in escamotarea revizionismului si iredentismului, reiterat si astazi de secretarul de stat ungar Zsolt Nemeth, este ca Ungaria are o responsabilitate constitutionala fata de etnicii maghiari din afara granitelor tarii. O nuantare politica moderna si general-acceptabila, atata timp cat se refera la pastrarea identitatii culturale si respectarea drepturilor omului, la intarirea legaturilor spirituale cu tara-mama, ca pod intre cele doua patrii.

Este insa general-inacceptabila utilizarea unei asemenea posibile prevederi constitutionale, pe care nu o au toate statele, ca pretext pentru a aduce atingere drepturilor si obligatiilor suverane ale altor state, in materie de minoritati nationale sau organizare administrativ-teritoriala, dar exemplele sunt mult mai multe. Cand acest lucru se intampla, nu exista nicio indoiala ca ne aflam intr-una dintre cele doua situatii precizate in titlu.

Nu este niciun secret ca Viktor Orban a modelat Constitutia Ungariei potrivit intereselor politice ale coalitiei parlamentare majoritare, Fidesz-Jobbik, care-i sustine Guvernul, cat si a celor geopolitice, cand a stipulat responsabilitatea statului ungar fata de maghiarii de pretutindeni. Dar ce inseamna aceasta responsabilitate, in temeiul unei legi nationale, care produce efecte juridice pe un teritoriu delimitat, al statului national?

O astfel de responsabilitate poate insemna, desigur, o motivare legala fata de contribuabili privind cheltuirea unor bani publici pentru maghiarii din diaspora, poate insemna, cred, in special pentru institutiile de cultura, obligatii de actiuni pe aceceasi directie de politica externa, si lista poate continua, in functie de balanta dintre nevoi si resurse. Am facut doar o trimitere,  sper necesara si clarificatoare, catre un spectru de principii uzuale, care tintesc construirea si consolidarea unei coexistente interetnice si interstatale sanatoase, in care drepturile minoritatilor nationale nu sunt folosite ca un cal de bataie pentru imixtiune si expansiune geopolitica, prin stirbirea, incalcarea sau substituirea drepturilor si obligatiilor suverane.

In niciun caz, responsabilitatea constitutionala in cauza nu poate fi nelimitata si nu poate oferi o acoperire pretextuala pentru actiuni extremiste ale unor partide nationalist-radicale pe teritoriile altor state, de propovaduire si instigare a exclusivismului si separatismului etnic sau rasial, or de asumare in numele acestora de conflicte sau razboaie. Exista in materie de drepturile minoritatilor nationale institutii internationale indrituite sa se pronunte. Pentru cei care nu inteleg care sunt limitele de aplicare a principiului responsabilitatii constitutionale pentru etnicii din diaspora sau care il folosesc tendentios in scopuri politice sau geopolitice, poate ar trebui elaborat un cod de procedura.


Doua modele geopolitice si consecintele lor

14/08/2013
De 24 de ani, Romania se afla sub presiunea geopolitica, nestavilita si fara precedent, a vecinului vestic, Ungaria. Caderea frontierelor de lagar si inlocuirea lor cu unele de integrare au avansat vectorul geopolitic occidental spre Est, circumstante care au favorizat expansiunea in acelasi sens si a vectorului geopolitic ungar.

Libertatea circulatiei transfrontaliere a minoritatii maghiaro-romane si a cultivarii identitatii etno-culturale, in contextul generalizarii acestor drepturi ale omului, parea sa fi pus punct resentimentelor de vecinatate, care fusesera determinate de ingradirile comuniste. Numai ca patimile si ambitiile extreme niciodata nu dorm. Simultan sau la scurt timp, de noile deschideri democratice a incercat sa profite, in mod paradoxal, si extremismul ungar, sub forma sa iredentista. Si cum daca nu vine muntele la Mahomed se duce Mahomed la munte, au inceput si politicienii extremisti din Ungaria sa vina in Romania, sub forma unor misionari ai iredentismului, cu sloganuri, steaguri, predici si tabere.

Cum de a fost posibila transformarea Transilvaniei romanesti dintr-o tinta intr-o baza a iredentismului Ungariei in bazinul carpatic? Este o intrebare care nu cred ca s-a mai pus, dar care nu mai poate fi ocolita dupa declaratiile belicoase ale liderului extremist ungar, Gabor Vona, de asumare a unui conflict cu Romania pentru obtinerea autonomiei minoritatii maghiaro-romane, facute chiar pe teritoriul romanesc. O a doua intrebare, la fel de acuta, ar fi ce fel de instrumente sunt opozabile acestui fenomen periculos, care ameninta sa se transforme intr-o sursa de instabilitate regionala?

Un indiciu l-am putea gasi in diferentele dintre modelele geopolitice ale Ungariei si Romaniei. La o evaluare globala a celui ungar, acesta ne apare ca un model conflictualist-divergent, care se hraneste dintr-o politica interna unitarist-convergenta, pe care si-a subordonat-o total. Politica interna de centralizare a Ungariei, in special din ultimii ani, de restrangere a dispersiei democratice, pentru care si-a atras si numeroase critici internationale, a intrunit consensul intern. Ciudat sau nu, nationalismul Fideszului lui Viktor Orban a facut ca acest partid sa aiba mai multi simpatizanti si votanti de stanga decat MSZP (social-democrati), ceea ce l-a adus la guvernare si l-a mentinut pe valurile involburate ale crizei.

Distantarea Ungariei, adesea conflictuala, de unele obiective de integrare ale UE (pe care a si comparat-o cu URSS) si de finantarile din partea FMI, careia a reusit sa-i ramburseze intreaga datorie (performanta pe care numai Ceausescu o inregistrase!), i-a adus o anumita independenta sau libertate, care  i-a permis mobilizarea si directionarea de resurse semnificative pe obiective geopolitice. As spune, folosind un termen din trecutul imperial al Ungariei, ca geopolitica a fost imparateasa, iar politica, un rege vasal.

Este acest model unul de succes? Poate suna brutal sau nepotrivit cuvantul „succes”, alaturat unui lucru atat de nedorit pentru stabilitatea si securitatea in regiune (si nu numai), dar tacerea si inactiunea nu fac decat sa incurajeze extremismul geopolitic.

Inexplicabil, in Romania nationalismul nu s-a bucurat de audienta comparabila celei ungare, ci dimpotriva (a se vedea esecurile ca prezidentiabil ale lui Vadim si declinul PRM). Sau poate, pentru a fi in treacat un caustic de moda veche, ce-i permis Ungariei nu-i permis, si atunci ipocrizia blamarii dublului standard este dovedita?! Nu, nu am in vedere folosirea acelorasi arme, desi strategia este veche de cand lumea, ci reactia UE, de sustinere a instrumentelor soft, ale statului de drept. Modelul geopolitic romanesc este exact inversul celui ungar, Romania este obedienta fara egal a Vestului, pe care-l urmeaza orbeste pana-n panzele albe, pe fondul unor politici interne conflictualiste si divergente, care ameninta sa scufunde tara in saracie si nesiguranta. Un supranationalism activ in afara si un nationalism inert inauntru fac in mod sigur din Romania un model neprofitabil.


Reactie la declaratia de razboi a extremistilor Jobbik: In lumea democrata, oroarea nu are drept de libera circulatie

12/08/2013

Generatiile care au suferit ororile celor doua conflagratii mondiale au lasat viitorimii Carta Natiunilor Unite, in al carei preambul isi fac cunoscute scopul, obiectivele si hotararea de a o izbavi de flagelul razboiului.

Acest mesaj, al parintilor si strabunilor generatiilor de astazi, si-a gasit ecoul si in Constitutia Romaniei, care in Art. 30 (7) interzice indemnul la razboi si separatism teritorial, intre alte interdictii privind ura sau manifestari contrare bunelor moravuri si convietuiri.

Declaratia extremistului ungar Gabor Vona, presedintele Jobbik, facuta la Joseni, in cadrul Taberei Tineretului Maghiar din Ardeal, potrivit careia partidul sau va sustine autonomia maghiarilor din Transilvania, asumandu-si responsabilitatea unui conflict cu Romania, face din Ungaria o posibila sursa de instabilitate regionala.

Este adevarat ca prostia circula liber, pentru ca nu doare si nu contamineaza, nu insa si oroarea. Amenintarea sau instigarea la razboi este la fel de oribila ca si oroarea insasi, care este razboiul. Astfel de idei-orori nu au drept de circulatie pe teritoriul unui stat democrat si nici nu pot fi ingaduite sa tulbure relatiile dintre tarile vecine si concertul democratic al integrarii europene.

Disocierea si condamnarea in acest caz anacronic si grav de extremism politic trebuie sa fie energice si sa primeasca sprijinul ferm al tuturor institutiilor statului de drept. Ungaria a depasit linia rosie a echilibrului democratic si bunei vecinatati, fapt care trebuie constatat si sanctionat si de UE.