Ideologia incendiara: Razboaiele preventive si pretextive

27/08/2013

Ideologia rece, probabil inspirata terminologic din razboiul rece, exprima o conexiune terifianta pe care doar dupa revolutiile din 1989 si 1991 am perceput-o la scara de masa, intre anti-uman si anti-national. Acestea erau tinte si efecte urmarite a deveni globale, dar nici notele specifice, anti-crestina si anti-europeana, nu erau de neglijat.

Faptul ca aparatele de stat totalitar-comuniste, proiectate de minti etno si rasial-criminale, nu s-au angrenat intr-o masinarie infernala internationalista unica, in scopul subjugarii tuturor neamurilor pamantului, a tinut, cred, de intamplare sau, daca nimic nu-i intamplator, de trezirea popoarelor de catre acel duh al luciditatii oamenilor cu adevarat luminati, patrioti si vizionari, din politica sau cultura. Nu intamplator, elitele nationale au fost decimate de catre regimurile comuniste, care au fost niste regimuri straine, impuse din afara tarilor lor, nu intamplator eforturile de nationalizare a acestora au fost atat de contradictorii si de indelungate, nu intamplator comunismul national a fost adesea discreditat ca fiind „stalinist”, a treia fata, dupa cele marxista si leninista, a internationalismului proletar dictatorial.

Neindoielnic, liderii isi pun amprenta asupra regimurilor lor, la fel de bine ca despre stalinism se poate vorbi si despre bushism, obamism sau putinism, importante, in ultima instanta, sunt actiunile politice si militare pe care acestia le proiecteaza asupra lumii. Utilizarea sau nu a fortei sau amenintarii cu forta sunt primele si cele mai consistente indicii despre natura reala, ascunsa de obicei in ambalaj propagandistic, a unui sistem politic sau organizari statale. Este un fapt ca efigiile nationale ale comunismului din fiecare tara est-europeana, care deveneau din ce in ce mai reliefante  si mai stanjenitoare pentru masinatiunile internationaliste de marionetizare si inrolare belicoasa, au fost cele care s-au opus razboiului. Din pacate, capitalismul de astazi, instapanit la fel de totalitar ca si comunismul de ieri, nu mai dispune decat intr-o mica masura de mecanisme cu adevarat nationale, care sa opreasca razboiul. Nationalismul egoist al celor 1% care se razboiesc cu cei 99% a capatat o turnura desantata. Ideea de secol XXI pe care lumea ar trebui sa o retina este ca razboiul este cel care face diferenta intre national si nationalism, a te opune razboiului este o datorie nationala, a-l propaga, o ambitie nationalista (sau, dupa caz, rasista).

Fraza lui Marx potrivit careia „Emanciparea clasei muncitoare nu poate fi decat opera proletarilor insisi” nu este in niciun caz anti-substitutionista, impotriva substituirii de catre partidul de avangarda a clasei muncitoare. Autorul teoriei revolutionare si al unirii acesteia cu clasa revolutionara, prin intermediul partidului revolutionar, nu ne lasa nicio sansa de a interpreta Manifestul Partidului Comunist intr-o alta cheie decat cea de document politic programatic, pentru uz partidistic. Partidele comuniste erau chemate sa activeze potentialul revolutionar al maselor, fara de care acestea ar fi ramas inerte. Sa fim seriosi, „dimensiunea spontaneitatii participative” a unei revolutii este, teoretic, o inventie propagandistica, iar practic, o cauza inexorabila de insucces. Chiar si cea mai palida revolta are niste idei germinative si niste lideri initializatori.

Tentativa discreta de disculpare a lui Marx , parintele comunismului, prin punerea in seama exclusiva a urmasului sau spiritual, Lenin, a ideii de dictatura, este una de evaziune istorica. Fara radicalismul din Manifestul marxist, de expropriere a expropriatorilor si de desfiintare a proprietatii private, cu certitudine Lenin nu s-ar fi distins de oricare social-democrat din epoca. Uitati sau eludati, domnule Vladimir Tismaneanu, un detaliu (ce-i drept diavolul se ascunde in detalii), ca libertatea este indisolubil legata de proprietate. Cand Marx cerea sa li se fure oamenilor averile personale urmarea de fapt sa le fure libertatea, organic legata de proprietate. Acest scop non-valoare face din autorul „Capitalului” un gangster ideologic, fara egal intre predecesori, al furtului generalizat si cu metoda a proprietatii private, nicidecum un luptator impotriva instrainarii, deposedarea, dupa cum prea bine se stie, sociologic, nu naste armonie, ci anomie.

Complexul psihologic a stat la baza multor tiranii, probabil ca biologia sau conjunctura a facut ca Marx, care era un complexat notoriu, dupa cum au dezvaluit cei care l-au cunoscut, sa fie doar un teoretician, inspirat de Rau, si nu si un practician al inrobirii popoarelor. Simptomatica pentru un asemenea profil psihologic era incercarea de a-si ascunde slabiciunile prin repetarea, uneori amenintatoare, a cuvintelor lui Lucretius, „Nimic din ceea ce este omenesc nu-mi este strain”, asa cum si astazi le mai auzim sub forma cinicei asumari a „deschiderii catre toate optiunile”. Preferinta pentru Prometeu, care intruchipa mitul furtului focului de la zei pentru oameni, era semnificativa, cu deosebirea ca Marx a teoretizat calea furtului proprietatii in beneficiul maimutelor (cei care au vazut filmul „Planeta maimutelor” stiu la ce ordine ma refer). Faptul ca maestrul (Marx) a fost depasit de catre discipol (Lenin) nu ar trebui sa ne mire, e in firea progresului (cu sau fara ghilimele), dar preeminenta primului in raport cu cel de-al doilea nu trebuie distorsionata, ideea originara conteaza, copiile, oricat ar fi de reusite sau de elaborate, tot kitsch-uri se numesc.

Privind scopurile, acestea nu sunt raportabile numai la mijloace, ci si la valori. Razboiul capitalist, preventiv sau pretextiv, ca teroare externa, aidoma celei interne comuniste, este o barbarie, care intr-o lume civilizata nu se poate regasi pe nicio lista de valori, cu atat mai putin cand se deghizeaza in numele unor valori sau chiar ca „valori”. Poate sustine cineva ca scopurile razboaielor din obsedantul deceniu al violentei organizate de stat sau ale celor pe picior de a incepe reprezinta altceva decat o recapitulatiune de non-valori? O a doua concluzie a istoriei recente ar fi ca noua generatie de politicieni, din noul secol, sa reflecteze la raporturile dintre scopuri si valori, pentru a nu mai deveni complice la stratageme expirate!

Nu am nicio indoiala, orice contractualist ideologic, mai cu seama de talia D-lui Tismaneanu, cunoaste impactul devastator al ceea ce, prin contrast la ideologia rece, as numi ideologia incendiara. Ideologiile incendiare ale razboaielor preventive si pretextive au aprins Orientul Mijlociu si Africa de Nord, provocand victime si distrugeri uriase. Cum tinte ale devastarilor militare si teroriste (iarasi cu sau fara ghilimele!) sunt arabii si islamul, nu poti sa nu te intrebi daca nu cumva capitalismul a adaugat la notele specifice de care aminteam la inceput pe cele de anti-islam si anti-arab, virand spre rasism?! Multe ne pot surprinde, dar in fata urgentelor incendiilor ideologice ale prezentului incremenirea in cele ale trecutului mi se pare daca nu desueta cel putin inoportuna. Si atunci…?

Umanitatea nu ar trebui sa-si ierte vreodata ca a cazut cu atata naivitate prada ideilor comunismului, ca si-a dat cu atata usurinta soarta pe mainile unor falsi profeti si invatati. Cum trecutul nu mai poate fi schimbat, singurul lucru care i-ar ramane de facut ar fi ca acest fenomen de contagiune mentala si de imbolnavire a natiunilor sa nu se mai intample. Comunismul nu a fost rezultatul unor idei de masa, ci ale unei maini de indivizi, care s-au jucat cu mintile multimilor. O asemenea posibilitate nu trebuie sa mai fie probabila.

Multumesc, D-le Vladimir Tismaneanu, ca mi-ati dat prilejul tematic de a exprima aceste opinii complementare, care cred ca ar merita o dezvoltare intr-un studiu. Poate chiar in coautorat. Toate cele bune!

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/ideologia-rece-comunism-umanism-teroare/