Razboaiele din Afganistan, Irak si Libia au fost tot atatea ruguri umane aprinse, care inca mai fumega. Cel mai probabil, si cel sirian va arde in curand. De ce aceasta „antropofagie implicita” in Orientul Mijlociu? Cel mai scurt raspuns ar fi pentru ca este o zona bogata, ravnita de cei care traiesc din prazile de razboi. Sunt insa si alte raspunsuri mai lungi, care vin din istorie si din mituri, cele ale „alesilor” si ale „visului” fiind cele mai cunoscute. Nu nominalizarile sunt insa cele mai importante, ci trimiterile la fapte si principii, incriminarea nu schimba lucrurile, dar luminarea o poate face.
La intrebarea legata de „antropofagia implicita” a razboaielor din Orientul Mijlociu exista si o explicatie care tine de o anumita psihologie pradatoare, de o politica instinctualista. Pe o scala a instinctualitatii si rationalitatii, acest tip de psihologie politica se plaseaza in zona inferioara a primeia, care priveste umanitatea prin prisma troficitatii, ca pe o sursa de nutritie, din care isi asigura necesarul pentru existenta prin intermediul violentei. Este un fenomen care nu creeaza civilizatie, in sensul aplicabilitatii valorilor utilitare totalitatii speciei umane, ci distruge si consuma civilizatii, pentru satisfaceri extrem de restranse (unele statistici vorbesc de 1% din populatia lumii), pe care l-as numi de canibalizare a civilizatiilor.
Este suficient sa privim fie si numai la pregatirea rugului pentru civilizatia siriana si la ritualurile politicii fricii, care o insotesc si tintesc intreaga zona geopolitica, pentru a ne da seama de actualitatea canibalismului si canibalizarii, care nu mai tin doar de istorie sau de literatura. O aceeasi vocalitate a atribuirii, antepronuntarii si deciziei unilaterale, pe baza propriilor anchete si informatii, pretinse infailibile, functioneaza la cote maxime in toate cazurile de acest gen, este firul rosu, sangeriu care le marcheaza, venind dinspre cei care se concep varful unui „lant trofic”, pe care si pentru care l-ar reprezenta civilizatiile.
Canibalizarea civilizatiilor nu este un produs etnic sau rasial, ci unul sectar, care imprima o anumita religiozitate politicii de canibalizare. Urmarind cum retorica belicoasa, de pe vremea invadarii Irakului, a trecut de la un partid la altul, pentru fortarea interventiei militare in Siria, se poate spune ca fenomenul de canibalizare este unul transpartinic, ceea ce descrie un anumit profil al organizarii statale.
Vorbesc de religiozitate pentru ca tocmai religia este cea care, in hermeneutica justificativa, pusa la dispozitie de unele inrolari academice, stabileste liniile de bataie, asa cum, intr-o tentativa esuata, a facut-o Samuel Huntington, in „Ciocnirea civilizatiilor”. Folosesc sintagma de organizare statala si nu termenul de stat pentru a atrage atentia asupra prapastiei care exista intre caracterul ingust, de grup al constructiei din primul caz si cel larg, social, al tuturor cetatenilor, al celei din al doilea caz.
Oricat de departe ar fi sau ar veni canibalizarea, globalizarea poate face ca aceasta sa dea peste cap viata oricarei natiuni sau chiar sa se confrunte cu un asemenea viitor, cu atat mai mult cu cat pentru canibalii civilizatiilor nu exista decat teritorii-tinta. Cine se amageste ca notiunile de aliat sau partener l-ar pune la adapost, se inseala amarnic. Spionajul global, deopotriva a aliatilor si inamicilor, tine loc de cea mai buna explicatie.
Pe ulii razboiului perpetuu, pentru ca perpetue le sunt si nevoile trofice, nu-i intereseaza legile civilizatiei, ei au propria lege, credinta utopica in exclusivismul armelor si in mistica milenarista sau, atunci cand o fac, urmaresc sa-si impuna propria vointa ca sursa de drept international. Ei invoca interese de securitate cand ii ataca pe altii sau cand vor sa impuna o ordine de comanda, desi nicio parte a intregului nu-i poate pune in pericol in afara legitimei aparari sau a dreptului international, intr-o civilizatie in care democratia, dreptul si morala impun armonizarea majoritatii vointelor statelor in cadrul ONU.
Cum violenta atrage violenta, intre canibalii civilizatiilor si necrofagii secundari, care sunt extremistii si radicalii, reuniti in opozitii inarmate, se naste o simbioza, prin care impreuna sapa la temelia oricarei natiuni si a oricarei civilizatii. Nu pot sa nu remarc diferenta de filosofie dintre a uni oameni si a dezbina oameni, care sta la baza a doua proiecte geopolitice pe care va las sa le identificati singuri.
Canibalizarea civilizatiilor nu poate fi respinsa decat de ansamblul civilizatiilor, impreuna cu excizia, oricat de dureroasa, a terorismului din tesutul social. In anul 342 i.e.n., generalul chinez Liu Feng spunea: „Este intotdeauna mai usor sa pacalesti o lume intreaga decat un singur om.” Cred ca a venit timpul cand aceste cuvinte pot fi intoarse, cand adevarul global poate opri inselarea globala.
Fragmentarium Politic 