Razboiul este dusmanul de moarte, dintotdeauna, al dreptului la securitate al popoarelor si natiunilor. Dupa ce Carta ONU l-a ingradit, punandu-l sub controlul dreptului international si institutiilor sale, razboiul de agresiune a cautat, impins de la spate de complexul militar-industrial, sa-si gaseasca o schimbare la fata, prin care sa le induca in eroare si sa le evite incidenta.
Un drog rasist si o cale invincibila
Poate parea de neconceput ca dupa un razboi rasist mondial, care a prabusit lumea peste ea insasi, asa ceva sa se mai intample, dar imaginatia exclusivista, neponderata de inclusivism, poate bate atat trecutul cat si prezentul. Aidoma tezelor arianismului, cele ale exceptionalismului emana un dispret total fata de egalitatea tuturor popoarelor si natiunilor, asupra carora isi proiecteaza, discretionar si expansiv, vointa si puterea. Exceptionalismul este o noua doctrina rasista, cu pretentii de superioritate absoluta si de control global, la fel de primejdioasa ca si arianismul, pe care lumea fie nu o constientizeaza, de nu-i raspunde, fie inca nu a gasit modalitatea potrivita de a o face. Calea aleasa de catre exceptionalism pentru a deveni o realitate goliata si infricosatoare este de a lovi lumea cu parti din ea insasi. Aceasta cale de luare in stapanire a intregului de catre o parte a sa poate fi de neoprit, in absenta coeziunii si solidaritatii intregului.
Trei tipuri de razboaie ilegale, un singur vector purtator
Primul tip de razboi ilegal este razboiul preventiv, binecunoscut ca doctrina si autor, care a fost operationalizat timp de zece ani. A fost ilegal pentru ca a fost pretextiv, cu o cauza inexistenta, presupusa sau fabricata, politic, in care o vointa unilaterala s-a substituit dreptului international si institutiile sale. Razboiul preventiv s-a bazat, sfidator pentru logica si ratiune, pe exploatarea emotionala a unor ipoteze, a unor posibilitati atat de generale si de lipsite de probabilitate incat ar putea fi administrate oricarei natiuni.
Al doilea tip de razboi ilegal este razboiul de pedepsire, un proiect unilateral, alimentat grosier de doctrina exceptionalismului, pentru aplicarea unor lovituri externe unui stat suveran, presupus vinovat, pe un caz concret, pentru folosirea armei chimice impotriva populatiei, in conditiile unui razboi civil impotriva rebelilor si teroristilor. De la caz la caz, pot fi si alte acuzatii nefondate, important este impactul emotional si potentialul de inselare. Fara a exclude posibilitatea de sanctionare, razboiul de pedepsire este ilegal deoarece se automotiveaza prin supozitii politice si isi aroga dreptul de interventie, in afara dreptului international si a aprobarii ONU.
In stransa legatura cu razboiul de pedepsire este un al treilea tip de razboi ilegal, razboiul de mercenerizare a opozitiei. Acesta si-a facut aparitia de putina vreme si este cel mai perfid dusman al dreptului la securitate al popoarelor si natiunilor, deoarece este o agresiune militara externa cu acoperire civila interna. Este vorba de inarmarea opozitiei interne, declansarea unui razboi civil si inglobarea acestuia in planurile externe ale unui razboi de agresiune. Sub acoperirea razboiului civil, rebelii sunt inarmati, instruiti si sustinuti politic din afara tarii, in scopul de a fi folositi ca armata interna precursoare a unei armate straine principale de agresiune.
Doua greseli ale lumii civilizate
Lumii civilizate ii sunt imputabile doua greseli, care stimuleaza merceneriatul ca opozitie, intr-un mecanism democratic intra-statal. Prima greseala, politica, este de a nu scoate in afara democratiei o opozitie inarmata, care nu trebuie sa aiba niciun rol intr-un proces politic intern. A doua greseala, juridica, este de a nu pune o opozitie merceneriata in afara legii, care nu poate fi subiect de drept international. Ca si cu teroristii, cu rebelii merceneriati nu se discuta, acestia nu pot lua loc la masa niciunor negocieri. Salbaticia este si trebuie sa ramana in afara lumii civilizate.
Criza siriana: Arme contra garantii
S-a spus, adesea, ca arma chimica este arma nucleara a saracului. Ambele, ne sunt cunoscute efectele din 1945 si 2013, sunt atroce, dar numai prima a fost scoasa in afara legii. Sunt destule indicii care ne permit sa presupunem ca, intr-o proximitate nucleara amenintatoare, Siria si-a produs STL-urile pentru descurajarea unor potentiali agresori. Calculul politic s-a dovedit gresit sau, cel putin, catre o asemenea perceptie au impins, brutal si emotional, evenimentele din 21 august. Initiativa de punere sub control international a arsenalului chimic sirian este de salutat, dar nu si continuarea amenintarilor, care sustin ca interventia este doar amanata, nu anulata. Intr-o zona geopolitica convulsiva si instabila, o dezarmare unilaterala ar trebui sa fie insotita, in mod firesc, de garantii de securitate.
Dreptul international, in urma noilor realitati
Prin prisma celor trei categorii de razboaie ilegale, este evident ca dreptul international este depasit. O actualizare este mai mult decat necesara. La fel se poate spune si despre stiintele militare si politicile de securitate, care au ramas in urma noilor provocari la adresa suveranitatii, integritatii teritoriale si inviolabilitatii frontierelor statelor.
Fragmentarium Politic 