Pot aduce schimbarea niste proteste anti-sistem? Poate ca da, poate ca nu. Depinde de amploare, de forta motrice, de calea aleasa, de program. Nu in ultimul rand, de parametrii externi. Nu numai masa, ci si momentul trebuie sa fie critic.
Dupa aproape doua saptamani de consumare aparent inutila, s-au spus multe lucruri contradictorii despre protestele din Piata Universitatii. Ca ar avea nevoie de muschi, ca ar trebui sa devina furioase, poate chiar sa se inspire din leninism sau, dimpotriva, ca ar trebui ignorate, minimalizate, interzise, cu trimiteri spre zone care sa scoata din cauza sistemul (hipsterism, votism etc.). Nu mi-a fost greu sa recunosc in dilatarea stangista o incercare de aprindere, nici in contractia dreptista o tentativa de stingere.
Protestatarii nu sunt insa o mamaliga explodanta, care sa fie sau nu initializata, nu alcatuiesc o miscare vandala. De o miscare retro-comunista nu poate fi vorba, cine nu vede vanatoarea legii, expresia imi displace, dar e singura care descrie realitatea, impotriva fostilor tortionari securisti si penitenciaristi, cat si oprobriul societal care-i inconjoara, nu are nicio treaba cu realitatea romaneasca. Nu e formata nici din caldiceii si paturicii status-quo-isti, care stau pe pernele sus-puse ale sistemului si se invelesc cu plapuma de uzufruct a acestuia.
Miscarea tinerilor nu este indreptata impotriva parintilor si bunicilor, pentru iesirea de sub influenta lor educationala sau de orientare profesionala, asa cum alunecos si eludant s-a sugerat, ci este una pro-inclusiva, si pentru parinti si bunici, pentru a-i scoate si pe ei din saracia, umilinta si nesiguranta in care i-a adus un sistem impus, la fel ca si cel comunist. Nu este un protest de tip segment sau secventa, in favoarea unei clase, categorii sau paturi sociale or socio-profesionale sau a unei revendicari inguste, nu este o moda independentista, in genul celor lansate spre a fragmenta, macina si abate atentia tineretului de la problemele si viciile de sistem. Mesajul Pietei Universitatii, pentru cine vrea sa-l priceapa, este de re-suveranizare a Romaniei si resurselor romanesti, pentru ca romanii sa redevina stapanii lor si bogatiilor lor, ca indivizi, ca popor si ca tara, in care statul roman, ca organizatie si organizare a tuturor locuitorilor acestui pamant strabun, sa le asigure protectia si sustinerea intereselor.
Avutia natiunilor, de care vorbea Adam Smith, nu poate exista fara proprietatea natiunilor. Vom intelege mai bine acest lucru daca ne reamintim de istoria coloniala sau daca luam seama la tentativele actuale de reinstapanire coloniala, unele chiar reusite, o simtim si pe pielea noastra, prin patrunderile, mai mult sau mai putin insidioase, prin aceleasi deschideri ale popoarelor si natiunilor catre globalizare.
Intr-o lume a proprietatii, nicio natiune nu poate supravietui fara suprematia proprietatii nationale si nu se poate propasi fara nationalizare si industrializare. Intr-o economie de piata mondiala, nicio natiune nu-si poate satisface nevoile de consum vitale in afara unei economii de piata nationale, in care piata producatorilor sa fie in echilibru cu piata consumatorilor, incluzand, aici, si excedentul absorbabil de catre piata externa, ca sursa de dezvoltare, ceea ce inseamna sa bagam bani, cum spune Puia intr-un cantec, in investitii si iar in investitii, inalt productive si competitive.
Cred cu tarie, impreuna cu protestatarii, ca pentru a ne ridica ar trebui sa urmam calea inversa celei care ne-a dus la cadere, sa punem capat instrainarii romanilor si bogatiilor tarii, sa nu le mai dam tinerilor motive sa plece unde vad cu ochii, sa le regeneram tuturor sentimentul de a fi si a se simti acasa, unde pot avea un lacas al lor, un loc de munca, un salariu sau o pensie decenta, unde isi pot implini aspiratiile si visurile. Dez-instrainarea, o stim cu totii, o stiu si alte popoare, este punctul de pornire al oricarei creatii sau cresteri nationale, este inceputul drumului catre mult-jinduita dezvoltare durabila si echitabila. Stiu, ca si entuziastii din Piata, care nu sunt foarte numerosi, dar carora, intr-un maine generic, li se vor adauga cei mai multi dintre neincrezatorii de astazi, pentru ca niciodata nu este prea tarziu si intotdeauna exista un nou inceput, ca o ora astrala a Romaniei se apropie. Poate ca in apropierea de un astfel de viitor, profetit de multi, nu neaparat edenic ci necesarmente mai omenos, actualizarea unui vechi slogan national cu o conotatie sociala, „Prin noi insine, pentru noi insine”, s-ar putea dovedi un accelerator.
Multi se intreaba care este acest sistem, daca este ceva identificabil si palpabil, pentru a fi siguri ca nu se confunda un detaliu politic sau altul cu esentialul, un regim politic sau altul cu sistemul insusi, cat si pentru a sti daca tintele propuse sau atinse sunt sau au fost anti-sistem. Daca vom analiza orice tara vestica sau, de ce nu, chiar pe a noastra, in care s-au produs alternante la putere de ideologii dihotomice, fara insa a critica stanga sau dreapta, pentru ca nu acesta este scopul, daca am face-o am intra, fara ca macar sa ne dam seama, in cea mai comuna capcana pe care ne-o intinde sistemul, vom constata ca acestea nu au adus dupa ele schimbari notabile (este ceea ce am numit votism, votul fara o schimbare reala, promisa de ideologii). De ce? Pentru ca nu le-a permis sistemul! Altfel spus, alternantele respective pot personaliza sau ideologiza, intr-o plaja foarte restransa, unele regimuri politice in cadrul aceluiasi sistem, inteles ca mod de organizare si functionare a structurilor de putere si de proprietate, in functie de care se face acumularea, distribuirea si redistribuirea avutiei nationale. Care este acest sistem? Fara nicio indoiala, cel capitalist!
Revenind la prima intrebare din titlu, trebuie sa spun, clar si direct, ca protestele anti-sistem „Rosia Montana” nu pot schimba sistemul. Si nu este aici vorba despre absenta muschilor si furiei, un primitivism care oricum nu ar avea cum sa fie propriu unor protestatari cultivati, ci de ceva primordial, de lipsa oricarei legaturi a acestor proteste cu politica, implicit cu rolul si posibilitatile transformatoare ale politicii. Aceasta vacuitate politica a miscarii se constituie in principala sa limita. Ce pot face protestele acestor tineri, studiosi si conectati la circulatia de idei si de miscari alternative din lume, este sa sensibilizeze si sa constientizeze, prin semnale trimise catre planurile politic si social, starea de deriva a societatii romanesti si necesitatea alegerii unei directii, printr-o schimbare de sistem. Credibilitatea acestor protestatari, care reprezinta constiinta tanara si viitorul natiunii, este in afara de orice indoiala, fiind de presupus ca, mai devreme sau mai tarziu, personalitati incercate din politica, animate de patriotism, le vor receptiona si credita semnalele, dandu-le perspectiva politica pe care o merita.
De ce au nevoie protestele anti-sistem? Categoric, nu de muschi si de furie, desi nu este exclus ca hormonii tineretii sa faca, sporadic, si astfel de valuri, care pot izvori din unele minti marginale ce nutresc falsa idee ca astfel de evenimente le pot impune mai usor miscarea in constiinta publica. Nu, miscarea are nevoie de ceva cu adevarat superior, de inteligenta, fara violenta si de fermitate, fara duritate! Capitalul de proiect al Binelui social, de inteligenta creatoare in slujba Renasterii nationale si de fermitate in sustinerea Dez-instrainarii economice ii poate atrage in mod convingator pe romani, pentru ca le este la indemana, fara dobanzi si clauze inrobitoare, si pentru ca poate inalta Romania, asa cum nimeni nu a putut si nu o va putea face in locul lor.
Dar ceva inca lipseste, i se simte lipsa in mediul ideatic, pentru a deveni cu adevarat o miscare pentru vremuri noi. Marturisesc ca intotdeauna am privit cu admiratie spre alte miscari est-europene, care au zdruncinat din temelii vechi moduri de gandire si de organizare social-politica, de ale caror nazuinte lumea a luat cunostinta prin intermediul unor Charte. Probabil ca o astfel de referinta istorica pentru cautarile si innoirile din planul sistemelor politice, care confrunta in prezent Europa de Est si nu numai, ar deveni si miscarea romaneasca Rosia Montana, daca ar deveni o miscare chartista.
Fragmentarium Politic 