Un raspuns pentru Zev: Sistemul este regimul. Ce-i de facut hotaraste democratia

Dupa ce, intr-un comentariu la un articol al profesorului Adrian Nastase, am spus ca problema nu este de a alege intre idei, oameni si guverne, ci intre sisteme, Zev m-a somat: “Concret, ce trebuie sa facem, dupa parerea domniei voastre (…)? 1, 2, 3…” Unui factualism nu voi raspunde insa tot prin factualism. Este o chestiune elementara de strategie intr-o polemica sau dezbatere, pe care Zev nu are cum sa nu o stie, din moment ce incearca sa ma aduca pe acest teren mlastinos. Cel putin aceasta lectie de la profesorul meu de filosofie, A.G., am invatat-o foarte bine. Dar nu din acest motiv nu voi raspunde cu concretetea pe care o asteapta Zev, ci pentru ca la o afirmatie de principiu este nevoie de o sustinere de principiu. Colegul meu cunoaste, de buna seama, ca identificarea problemei si identificarea solutiei sunt doua lucruri distincte si la fel de importante. Ceea ce am incercat sa fac a fost sa atrag atentia asupra a ceea ce cred ca ar fi problema, dintr-un set de probleme probabile. Solutiile pot fi numeroase, multe au fost expuse pe site-ul AN, insa alegerile in politica sunt sub-optime, si aici este marea dificultate de optiune, deoarece criteriul tehnic trebuie de fiecare data ponderat de cel social. Acest lucru este valabil, evident, in sistemele social-politice in care omul este valoarea suprema, nu profitul. De aceea, cred ca aceasta cursa nebuna a cresterii economice nelimitate intr-o lume a resurselor finite trebuie sa inceteze, daca vrem ca oamenii sa nu mai fie tratati ca mijloace, iar cresterile disproportionate ale unora sa nu se mai faca pe seama resurselor altora.

„Sistemul” – despre care Zev spune ca s-a saturat de vorbe, dar cu care sunt de acord ca lumea reala e lumea oamenilor concreti, nu a tomurilor din biblioteci – pe care cetatenii au ajuns sa-l considere ca fiind sursa raului social, iar cineva chiar a pus degetul pe rana, calificand protestele Rosia Montana drept proteste anti-sistem, poate avea mai multe acceptiuni. In general, se are in vedere sistemul politic sub aspectul lui institutional, dar daca aceleasi institutii politice au rezultate diferite in tari diferite, altundeva trebuie sa fie buba. Zev si-a dat singur un raspuns, afirmand ca „daca totusi problema este legata de sistem, ar trebui sa aflam mai intai care sunt oamenii din spatele lui”, dar totusi a continuat sa ma provoace, pentru care ii sunt recunoscator, pentru ca altfel aceste idei ar fi ramas doar ganduri. Ei, da, oamenii din spatele sistemului au fost si sunt intotdeauna o parte a problemei, de la oamenii Mariei Sale, iata, s-a ajuns la oamenii Presedintelui! Dar oamenii sunt legati intre ei prin anumite relatii, pe care nu degeaba NSA-ul, in spionarea globala a cetatenilor, incearca sa le cartografieze si sa realizeze un card al acestora, sa vada cine cu cine se relationeaza, ce potential de influenta sau de risc are, pe ce slabiciuni sau vicii se pot insinua pentru racolare sau compromitere etc. Rezulta ca la sistemul institutional am putea adauga sistemul oamenilor si sistemul relatiilor. Oricat de bune ar fi sistemele institutional si uman, daca relatiile dintre institutii, dintre oameni si dintre institutii si oameni nu sunt atent construite, efectele ar putea fi altele decat cele scontate. Sistemul relatiilor poate potenta sau vicia celelalte sisteme, pe care le leaga intre ele. Daca, de pilda, cineva si-ar propune sa faca un card cu metadate pivindu-l pe presedintele Basescu, ar deveni vizibile, ipotetic vorbind, legaturile sale politice cu o anumita ambasada sau cu anumiti sefi de parchete, iar daca ar dispune si de fonetica sau transcriptul interactiunilor si-ar da seama de cat de patriot economic este seful statului sau de cat de mult vegheaza la independenta justitiei. Mai direct spus, pentru a-i proteja functionalitatea in serviciul public, sistemul relatiilor necesita formalizare, iar abaterile, sanctionare.

„Sistemul” mai poate avea si intelesul de regim politic, abordare pe care o agreez, deoarece evita greseala de a confunda statul cu regimul sau politic, permitand in acelasi timp diferentieri in raport cu forma de guvernamant si structura de stat. In opinia mea, un stat nu este nici comunist, nici capitalist, ci este statul natiunii respective, statul roman in cazul Romaniei, si lucrurile sunt similare pentru toate statele. Aceasta nuanta este esentiala pentru a intelege de ce o criza de regim nu este o criza a statului sau cand anume are loc o criza a statului, cat si diferenta dintre loialitatea fata de un regim si loialitatea fata de stat. Loialitatea fata de stat nu inceteaza o data cu prabusirea unui regim, dimpotriva, loialitatea fata de stat este determinanta in depasirea unei crize de regim. Crizele de regim din 1944-1945, 1947 sau 1989 nu au fost crize ale statului, au cazut niste regimuri dar statul a ramas in picioare. O criza a statului a fost, spre exemplu, in Germania, in 1945, dupa capitulare, cand la procesul nazismului cineva i-a spus sententios lui Goering: „Nu mai aveti stat!”, un adevar cinic, asa cum sunt cele de ultima instanta. Cel mai bine a inteles aceasta diferenta vitala Regele Mihai, care s-a impotrivit regimului comunist, inainte de exil si in exil, dar nu a tradat niciodata statul romanilor. Anti-comunismul sau anti-ceausismul nu poate acoperi tradarea si nu poate duce la prescrierea acestei crime. Deasemenea, o opozitie care se declara anti-sistem sau anti-guvernamentala dar care nu este democratica sau inceteaza de a mai fi democratica inseamna o tradare a statului cetatenilor. Sa nu ne amagim, ceea ce se intampla in Siria sunt incercari de a distruge statul sirienilor, este un razboi militar de cucerire in toata regula, aparenta este de razboi civil. Din cate se vede cu ochiul liber, nu numai la sirieni, ci si la irakieni, afgani, libieni, egipteni si chiar si la turci, banii straini fac posibila intreteserea in social a orice, prevalandu-se de un permis de libera circulatie in alb.

Cred ca inainte de a cauta raspunsuri este important sa avem un concept clar despre cine suntem si ce vrem. Spun acest lucru intr-un context in care oriunde m-as uita nu mai recunosc nimic din maxima de a vorbi cum ti-e vorba si a te purta cum ti-e portul. Nici macar nu mai sunt sigur daca ma aflu in tara mea. Ne confruntam cu o profunda criza de identitate, cu o invazie tacuta care ne tinteste tot ceea ce tine de vitalitatea neamului, istoria, proprietatea, educatia, cultura, religia, statul, traim cea mai tenebroasa criza de viitor. Aceasta dubla criza, de identitate si de viitor, mi se pare a depasi cu mult, prin consecinte si durata, criza economica. Nu stiu daca ati avut vreodata senzatia de confuzie cand, oprit cu trenul intr-o gara, in timp ce trenul de alaturi porneste ai impresia ca a pornit trenul tau. Cam asa se intampla de douazeci si ceva de ani, cand alte trenuri trec pe langa noi, credem ca si noi ne miscam, dar de fapt ramanem intepeniti in aceeasi gara. Cauza principala vine, cred, dintr-o contradictie fundamentala de sensuri. In timp ce politica este orientata si ne impinge, material, spre Vest, spre dezradacinare, instrainare si dobandirea unor suflete de sclavi, religia ortodoxa ne atrage, spiritual, spre Est, unde ni se afla radacinile, ca neam si credinta, aluatul geo-cosmologic din care am fost plamaditi si energia primordiala cu care Creatorul ne-a insufletit, spatiul comun de afinitati, obiceiuri, traditii si stil de viata, de unde nimeni nu ne poate expulza, ca ‚estici”. Cred ca stagnarea noastra vine din compunerea celor doi vectori, vestic, politic-ideologic, si estic, crestin-ortodox. Noi i-am vrut, dar ei nu ne vor. Probabil ca dupa atata amar de vreme, reintoarcerea politica a fiilor estici si reafirmarea crestin-ortodoxa a tolerantei fata de vestici ar fi cele mai bune lectii ale Estului: Daca voi nu ne vreti, noi va vrem! Lucian Blaga vorbea despre matricea sufletului estic, care este matricea ortodoxa, recognoscibila si in cupolele bisericilor ortodoxe, care, spre deosebire de turlele catolice, mai reci si mai dure, coboara asupra crestinilor din Est, lin si duios, parca din dragoste cereasca, acel har care face sa fie pasnici, apropiati, calzi, milostivi, empatici, sinceri (apropos de „ipocrizia” unei anumite natiuni vestice, blamata in aceste zile de catre chinezi, desi cred ca nu natiunii in cauza, ci leadershipului acesteia i-ar trebui adresat reprosul).

Cand sistemul este regimul, draga Zev, „Ce-i de facut?” hotaraste democratia. As adauga, insa, ca de final, doua observatii. In primul rand, drumul va trebui sa fie tot inainte, o revenire la „O Europa, Doua Sisteme” ar fi o revenire de unde am plecat, deci un regres. In al doilea rand, sa ne afirmam si sa ne asumam suveranitatea ideologica asupra optiunilor social-politice. Orice ideologie exprima interese, iar daca ideologia este una de imprumut, interesele pe care le va exprima nu vor fi ale noastre.

http://nastase.wordpress.com/2013/10/13/lupta-electorala-comentariul-lui-grigore-gafencu/

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: