Metamorfoze: De la intelectualii lui Basescu la intelectualii publici

02/11/2013

Dupa cele doua episoade despre omul actual si narcisismul publicienilor, am ramas dator cu explicarea ultimului cuvant. Am gandit ca, asa cum un politician nu este si un om politic si o persoana publica nu este si o personalitate publica, trebuie sa existe si un cuvant care sa-i desemneze pe cei care traiesc pe seama publicului, fara a-i servi interesele. Cum nu l-am gasit in dictionar, l-am inventat! Probabil ca rima si asemanarea de scopuri dintre politician si publician m-au influentat, cei doi deosebindu-se doar in privinta mijlocului de facut zgomote publice, primul cu gura, al doilea cu unealta de scris!

As fi renuntat la epilogul semantic, care oricum nu ar fi fost greu de presupus, daca nu mi-as fi dat seama ca intelectualii, de ieri, ai lui Basescu se rebrenduiesc, astazi, ca „intelectuali publici”, printr-o mare eroare sau diversiune. Din cate ne dam seama din vaierele pierzatorilor pozitiilor de la IICCMER si ICR, dar si de pe alte state similare, o data cu prabusirea ultimului guvern al lui Basescu, un intelectual public s-ar legitima nu prin creatie, ci prin functie! Mai clar spus, daca ai o functie, numita politic de un presedinte sau un guvern, esti un intelectual public, daca nu, nu!

 Publicianul se revendica intelectual public doar prin consumul de bani publici, nu si prin slujirea publicului. Altfel nu i-ar repugna ceea ce numeste dispretuitor, gloata, multime, colectivisme, popor, de care se alege prin indiferenta sau carora le arunca in cap hardaie de epitete. El este „baiatul destept” din spatiul public, din care isi hraneste interesul privat si din care nu se da dus, precum cainele din usa macelariei, orice ar spune si orice i s-ar spune.

Lucrurile trebuie ferm corectate, trebuie spus ca un literat sau un artist, care slujeste idealul public, un profesor sau un medic, care are utilitate publica, producand educatie sau sanatate, alti carturari, care imbogatesc spatiul public, sunt prin excelenta intelectuali publici, numai ca ei nu fac din acest statut o medalie pentru haine de gala, ci haine de lucru, pentru servirea interesului public.


Politica si filmele: Despre mesajele de auto-modelare si modelare, ca propaganda si anti-propaganda

02/11/2013

In politica, ambitiile, frustrarile si razbunarile personale inseamna anti-politica, moartea politicii. Cine vrea demonstratii, sa le caute in istoria comunismului, indeosebi in cea alogen-cominternista, dar nu numai. In Romania, de exemplu, conflictul acut dintre ultimul stalinist, Silviu Brucan, si ultimul nationalist, Nicolae Ceausescu, a avut efecte devastatoare asupra organizatiei politice a romanilor, numite statul roman.

De aceea accesul in politica trebuie sa se faca strict intr-o singura cheie, cea publica, in totala cunostinta de cauza.

Daca vom privi filmele americane cu o atentie mai mare decat cea de simplu privitor vom identifica doua teme majore, de auto-modelare si de modelare, adresate, corespunzator, structurilor de putere proprii sau straine. Ambele tipologii merita a fi studiate in egala masura, pentru ca, intr-un fel, reprezinta preluarea, pe un alt plan “activistic”, a ceea ce in comunism se numea propaganda si anti-propaganda.

Evident, temele de modelare sunt toxice, iar in aceasta categorie poate fi incadrata, cu lejeritate, si cea din House of Cards. A nu se crede ca mecanismele de comunicare si decizie din viata politica americana sunt cele din film, exista un liant cu mult peste asteptari, inaccesibil cunoasterii comune.

Recomand si eu un film, chinezesc, cu totul exceptional, “Trei regate”, serial in curs pe TVR2. Chiar daca la o ora foarte tarzie de difuzare, satisfactia este compensatorie. Liu Bei, conducatorul politic al unuia dintre cele trei regate, raspunde, memorabil, unora dintre militarii sai, orbiti de mirajul lipsei de scrupule in razboaiele de cucerire: Daca voi folosi forta pe nedrept, voi pierde increderea lumii, ceea ce va deveni cauza infrangerii noastre viitoare. Razboiul nedrept, am spune astazi, este razboiul care incalca dreptul international.

http://nastase.wordpress.com/2013/11/02/house-of-cards/