Argumentul chinez

27/11/2013

Din considerente pe care le stim cu totii, in care dimensiunea nu este pe ultimul loc, prezenta la Bucuresti a premierului chinez este o mega-vizita. Evenimentul mi-a amintit de cunoscuta parabola cu muntele si cu profetul, care face comparabili, la nivel simbolic, cei doi termeni. In mod clar, este o victorie absoluta a premierului Victor Ponta. Practic, USL a probat, pe speta chineza (dar nu numai), cum progresul se poate naste din contrarii ideologice interne, dar si din contrarii externe, de sistem social-politic, cum bipartizanismul de esichier romanesc poate fi la fel de functional ca cel american sau de posibil ca cel german, in curs de cristalizare. Aducerea laolalta, intr-o politica guvernamentala, a valorilor euroasiatice si euroatlantice reflecta un pragmatism activ, neintalnit la niciun alt guvern, si o uimitoare putere de invatare, de eliberare de prejudecati si inhibitii, care nu pot fi trecute cu vederea nici in cele mai joase evaluari!

Daca as vorbi despre marele zid chinezesc, marele salt inainte, orasul interzis, Mao sau Deng, probabil ca v-as retine atentia cu tot atatea lucruri spectaculare, dar nu v-as spune, totusi, esentialul. Stim cu totii secretele murdare ale ordinii capitaliste si ale clasamentului sau mondial, care se hraneste si creste din razboi. Razboiul de consum (ce trista asemanare cu societatea de consum!), ca realitate atavica si sinistra, a fost mult timp ascuns cu grija sub fardurile stridente al democratiei si drepturilor omului, dar deceniul de razboaie din secolul nostru si, mai ales, demonizarea si pretextele din cazul Siriei ne-au dezvaluit ca legea profitului a fost inseparabila, pe ceea ce sper sa ramana un stil vechi, cu legea capitalismului de razboi. Acest tip de capitalism s-a hranit din orice fel de razboi, prada din Est, obtinuta in urma Razboiului Rece, fiind cea mai puternica dovada.

Demonizarea si pretextul, utilizate de catre capitalismul de razboi, seamana ciudat de mult cu tacticile de vanatoare din lumea animala, cu izolarea si ambuscadele care insotesc haituiala si preced atacurile pradatorilor. Dar, ca si pradatorul, capitalismul de razboi bate in retragere in fata unitatii lumii, care nu se lasa fragmentata si nu permite izolarea unei potentiale victime, cand constientizeaza ca ceea ce i se poate intampla uneia, i se poate intampla oricui. Evident, in istoria capitalismului de razboi superputerile  nu au fost produse ale competitiei libere, ale economiei de piata.

Ce aduce China, esential, in tabloul global? Dupa cum stim, China nu a rupt-o total cu comunismul, dupa cum nu a imbratisat total capitalismul. China este si comunista, si capitalista, sau, altfel spus, ceea ce este acelasi lucru, nu este nici comunista, nici capitalista. Ceea ce noi, in Europa, teoretizam ca o a treia cale, in China este, de o buna bucata de timp, o practica de succes. Ceea ce ne deosebesc, in primul rand, sunt sistemul politic, pluripartidism de o parte, monopartidism, de cealalta, si structura de proprietate, cea publica fiind dominanta in cel de-al doilea caz. Desigur, sunt si alte deosebiri, cum ar fi corelatiile dintre ramurile economice, care tin de resurse sau politicile de redistribuire, care tin de venitul national, dar determinante pentru toate sunt primele. Pretentiile celor care sustin ca pluralismul de interese ar fi cel mai bine si in mod automat servit in primul caz, le-as modera cu observatia ca o societate care se dezvolta proportional, nu neaparat in cele mai inalte ritmuri, serveste toate interesele, si pe orizontala, si pe verticala, este mai sanatoasa, mai echilibrata si mai morala, comparativ cu cele care nutresc, in supra-exces, interesele unui segment extrem de restrans, de la varful verticalei sociale.

Prin contrast, China XXI aduce cu sine o noua filosofie sociala si politica, care respinge atat comunismul cat si capitalismul de razboi si isi aproprie gestionarea non-conflictuala si non-violenta a deosebirilor. Noul tip de civilizatie aduce mai mult fair play, mai mult autentic si mai multa relaxare, in interiorul si in afara sistemului, un filon care cred ca vine dintr-un remarcabil sincretism filosofico-religios, care cultiva concordanta dintre activitatile umane si ritmurile cosmosului (taoism), eliberarea de suferinta (budism), bazarea pe omenie, ca virtute esentiala (confucianism) etc., precepte care nu-l fac ostil, ci il apropie de tipul crestin de civilizatie. Am regasit aceste valori si in mesajul premierului Li Keqiang, adresat UE, care, spre deosebire de cei care-i cer spargerea sau confiscarea, prin federalizare, a fost de unitate si de respectare, in discutiile cu tarile din ECE, a limitelor trasate de regulamentele comunitare. Si asta in conditiile in care bazaiturile despre semnarea „repede” a unu acord concurent sau convocarea, chiar in acele momente de istorie internationala, a unui consiliu suprem intern erau la limita de a fi suparatoare sau chiar intepatoare.

Despre oportunitatile economice, cu adevarat istorice, pe care vizita premierului Chinei in Romania le-a adus tarii noastre si regiunii ECE s-a vorbit foarte amplu si in detaliu, dar dupa parerea mea argumentul cel mai de pret este, de departe, cel politic. Pe scurt, modelul non-beligerant, care nu traieste din razboi, ci din munca, care prin respingerea paradigmei capitalismului de razboi aseaza ordinea internationala pe o noua baza, privind relatiile dintre state, dintre munca si capital, dintre dezvoltare si crestere, este adevaratul castig, cel mai asteptat si mai de sustinut.