Obscenitate publica sau persecutie preventiva?

13/12/2013

Intr-un comentariu la articolul „Lucian Bolcas si cu mine: Ce ne facem cu obscenitatea publica?”, publicat de profesorul Vladimir Tismaneanu, pe Contributors.ro, am exprimat cateva chestiuni de principiu, pe care le redau mai jos:

– Cand tinem cu tot dinadinsul sa incadram pe cineva in definitia lui Andrei Plesu, ar trebui sa fim foarte atenti la vocabular, pentru a nu risca sa fim diagnosticati cu aceeasi boala. Cei care vor citi cel putin primul rand, vor intelege ce vreau sa spun.

– Opiniile personale trebuie sa ramana ceea ce sunt, fara pretentia ridicola de a fi considerate apodictice. Afirmatiile ca omul in cauza ar fi asa si pe dincolo si ca nu ar avea ce cauta in nu stiu ce pozitie publica suna mai degraba a litera de Torah sau Evanghelie, daca nu si mai rau, de Lege.

– Schimbarea, in bine, a optiunii politice nu ar trebui sa fie blamabila, a trece de la PRM la PSD reprezinta o clarificare si un progres politic semnificative. Ati eroizat de atatea ori abjurarile de partid, imi vine in minte acum Kolakowski, dar nu este singurul caz, nu stiu de ce Lucian Bolcas ar fi o exceptie. Sa fie vorba de resentimentul nascut din ciocnirea de opinii, de care ati amintit? Umorile desfiinteaza insa un text sau o pozitie, putand chiar duce la respingerea, irationala, a pluralismului.

– Este nepotrivit a crede ca un fiu si-a batjocorit mormantul tatalui, pe motive ideologice, dar cred ca tocmai acest capitol din biografiile politice ale tatalui si fiului a facut ca ideea de condamnare a comunismului sa nu fie, in final, credibila. Cred, si rog sa-mi fie iertata sinceritatea, ca aceasta sensibilitate a facut ca ideea de condamnare sa fie condamnata de la inceput. Din pacate. Dar oamenii stiu precis ce le este mai aproape, nu vor confunda niciodata camasa cu haina. Orice s-ar spune, tovarasii din frontul ideologic ii conduceau pe cei din politica executiva, nu invers.

– Cuvintele pot genera consecinte, cum ati spus de multe ori, dar numai faptele sunt cele care transforma o potentialitate, mai mult sau mai putin reala sau fictiva, in act, iar judecata trebuie sa fie dupa fapte, nu dupa vorbe. Altfel ne trezim ca intre teroarea din trecut asupra Cuvantului, pe motiv ca ar putea avea consecinte, si cea din prezent, pe acelasi motiv, nu este nicio deosebire. Din pacate, dar si ca semnal, disting aici o influenta colaterala a nefastei idei a “razboiului preventiv”, care poate fi usor transformata in “persecutie preventiva”.

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/lucian-bolcas-si-cu-mine-ce-ne-facem-cu-obscenitatea-publica/