Nevoia unei filosofii juridice

15/12/2013

Pentru a nu pacatui prin pervertirea politica a gandirii juridice la dublul standard, ar trebui sa recunoastem ca legea gratierii nu este o caracteristica absoluta a spatiului juridic al UE, in Romania antedecembrista aceasta s-a bucurat de o aplicare destul de larga.

Nu pot sa spun, in acest moment, daca a fost sau este bine sau rau, argumente fiind si de o parte, si de alta. Evident, nu am in vedere gratierile de curcani!

De aceea, doar pentru a modera alunecarea pe toboganul gratierilor, ar fi bine sa ne amintim ca imbratisarea acestei teme de catre Nicolae Ceuasescu era un motiv de panica pentru populatie, deoarece, cand era pusa in practica, era urmata de o crestere brusca a evenimentelor din campul infractional. Si asta, sa retinem, in conditiile in care exista posibilitatea integrarii economice, fara de care integrarea sociala ramane o simpla teorie, cel mult buna pentru campanii electorale.

Ce s-a intamplat cu gratierile de la Revolutie si, mai ales dupa, cand economia s-a prabusit, tine loc de orice demonstratie. Nu am exclus sau minimalizat rolul integrarii educationale, care, in ultima instanta, este tot o functie de economie, vorbesc de o ordine de prioritati, in care accesul la munca mi se pare determinant pentru astfel de recuperari.

Dupa parerea mea, a vorbi despre dreptul la o a doua sansa in cazul unei crime este o absurditate, pentru cel caruia i s-a luat viata nu mai exista asa ceva, deci, pentru ca balanta sa ramana dreapta, nici pentru faptuitor nu ar trebui sa se intample altfel.

Discutabile sunt si cazurile de recidiva, despre care, cum spune o vorba din popor, nu se mai pot trata decat cu pamant de flori! Cu alte cuvinte, cand se discuta despre o a doua sansa sau reversibilitatea de statut judiciar pentru un gratiat, trebuie avut in vedere daca mai este posibila o a doua sansa si pentru victima sau daca un efect infractional este reversibil sau ireversibil. Ma gandesc, in ultimul caz, la spionari, tradari, subminari economice etc.

Ne-am plans, adeseori, de lipsa pedepsei cu moartea, dar aceasta se aplica in SUA si China, tari cu cea mai mare rata de succes, desi nu stiu daca intre cele doua probleme se poate face vreo legatura.

Am vazut, recent, un film chinez, “Trei Regate”/“Three Kingdoms”, in regia lui Xixi Gao, cu Jianbin Chen, Hao Chen, Yulin Fan, o capodopera istorica si politico-militara, privind China antica, din perioada 220-265 d.Hr., in care cultul legii, al statului de drept, cum am spune astazi, era desavarsit.

M-au impresionat, pe tema, doua idei. Prima, de identificare si pedepsire a spionilor si tradatorilor, pentru care exista o singura pedeapsa, masura care era considerata a fi primordiala in constructia si unificarea statala. A doua, de aplicare neclintita a legii pentru toti cetatenii, indiferent de rang. Cand nepotul unui inalt demnitar de la Curtea Regala a savarsit o incalcare a legii, sfatuitorul Zhuge Liang a ramas neinduplecat in fata rugamintilor apropiatilor de a nu-l pedepsi (exista riscul proliferarii unor adversitati politice), ordonand sa i se aplice 80 de vergi, motivand ca “regatul in care vinovatii nu sunt pedepsiti se duce de rapa”.

Cu totul remarcabila era si filosofia militara (sper sa intelegeti, in final, de ce am evocat-o). Cand, dupa cucerirea unui oras, un general se lauda in fata comandantului general, Liu Bei, ca a vandalizat un lacas de cult si i-a smuls usile, acesta il trimite sa-l repare si s a-i puna usile inapoi, pentru ca “nimeni nu-si distruge propria casa si nu-si smulge propria usa”, sfatuindu-i pe razboinici sa se comporte ca si cu casele lor, ceea ce a atras imediat atentia si sprijinul populatiei.

Cred ca regasim, aici, aceeasi filosofie confucianista, care recomanda abtinerea de la distrugeri sau violente fara rost. Putina lume stie ca celebrele betisoare pe care chinezii le folosesc la servirea hranei isi au originea tot in aceasta filosofie, a non-distrugerii si non-beligerantei, in virtutea careia s-a renuntat la tacamurile de metal, pe care le asemuiau cu niste arme.

Ce vreau sa evidentiez, si cu aceasta inchei, fara a sugera sau condamna vreo solutie anume in cazul gratierilor, care este treaba expertilor si legislatorilor, este ca aplicarea si limitele acestei masuri ar trebui sa fie rodul unei filosofii juridice, in care si cea (sau cele) din Est ar putea juca un anumit rol.

http://nastase.wordpress.com/2013/12/15/solutie-pentru-legea-gratierii/