Despre modelele toxice: O ghicitoare politica pentru 2014

04/01/2014

Toata mass-media internationale a anuntat, in preajma cumpenei dintre ani, ca evenimentul anului 2014 in Marea Britanie va fi referendumul privind independenta Scotiei, care va avea loc pe 18 septembrie. Daca initiativa liderului nationalistilor, Alex Salmond, va avea succes, Scotia va deveni independenta pe 24 martie 2016.

Din cate am citit, in cele mai multe comentarii pe marginea acestui subiect oamenii se intreaba ce i-a gasit pe scotieni sa faca asa ceva regatului britanic, cu atat mai mult cu cat multa din gloria imperiului li se datoreaza. Se vorbeste, inevitabil, de masonerie, de Sir William Sinclair si de a sa Capela Rosslyn, din 1446, considerata un sanctuar masonic, de legaturile acesteia cu Cavalerii Templieri, cu Sfantul Graal si cu alte arhetipuri. Dintre posibilele motivatii nu lipsesc nici unele aluzii la cele care ar fi dus la aparitia controversatului roman al lui Dan Brown, din 2003, Codul lui Da Vinci, plin de mistificari si intrigi religioase, dar care a adus satului scotian care a dat numele Capelei o crestere cu 56% a numarului pelerinilor.

Pentru cei care masoara cu balanta economica, potentialul act al Scotiei apare si mai ciudat, nimeni nu intrevede beneficii, ci dimpotriva, avand in vedere uriasele prejudicii care ar urma ruperii de la sanul financiar- industrial britanic si, mai ales, autoexcluderii de pe piata UE. Treimea nordica a UK, pe care o reprezinta teritoriul Scotiei, muntoasa, rurala si prolix-insulara aduce in discutie si spectrul unei absurde desavarsiri a izolarii politice si economice, prin smulgerea din unitatea geografica insulara care i-a fost harazita, in conditiile in care nu exista posibilitatea alipirii la vreun alt stat sau la vreun fost imperiu, din vecinatate, cum se intampla in astfel de cazuri.

Scenariul potrivit caruia unii lideri nationalisti radicali din Scotia ar urmari sa-i „reuneasca” pe cei circa 5 milioane de scotieni cu mult mai multele milioane de descendenti risipite prin lume (vreo 27 prin SUA, alte 4,7 in Canada etc.) este o proba de imaginatie extrema, la fel ca si cea care circula prin foste parti ale ex-imperiului austro-ungar, din bazinul carpatic. Exista insa si o alta idee, care ar merita mult mai multa atentie, despre care se spune ca ar tinti, de fapt, alte tari din UE, printre care Spania, Romania, si chiar UE insasi. In ceea ce ne priveste, despre frumoasa muzica scotiana din cimpoi, comparabila cu nu mai putin exotica muzica romaneasca din cetera, nu putem decat sa o apreciem cu prietenie, la fel ca si batuta carare princiara spre indragitele frumuseti transilvane. Despre ce este vorba?

Dupa principiul ca faptele influenteaza mai mult decat vorbele, adoratorii mai vechi sau mai noi ai stapanirii si sclaviei globale au adus si continua sa aduca in atentia lumii o serie de modele politice toxice. Prin preluarile cumulative ale acestora, in virtutea stereotipului imitatiei (complexul Darwin), se sconteaza ca se vor determina schimbari de neoprit, de la cele discrete pana la cele in avalansa (teoria bulgarelui de zapada). In conceptualizarea acestor modele toxice se pleaca de la antagonizarea artificiala a cresterii si descresterii, in termeni politici, prin punerea primeia pe seama celei de-a doua. Ideea acestor utopici, care par ca vor sa concureze ordinea naturala si stralucirea solara, este ca dintr-o samanta politica, o data incoltita, va putea creste o entitate viguroasa, care sa ajunga pana la cer, ca in Jack si vrejul de fasole, numai daca cele etichetate drept incorecte politic vor descreste.

Modelele toxice au tocmai acest rol, de a determina descresterea, pana la disparitie, a celor care au proasta inspiratie de a ceda ispitei de a le adopta. Unul din motivele imitatiei, si aici este inselaciunea, este ca imitatorii cred ca acelasi model functioneaza, cu cele mai bune rezultate, cum sunt prezentate propagandistic, si la cel imitat. In realitate, imitatii sunt niste maestri ai dedublarii, care se conduc dupa alte principii si un alt model decat cele oferite la vedere. Republica si presedintii, de exemplu, care au fost ofertate, in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, ca alternativa la monarhie si regi, nu au infrant decat in planul exoteric absolutismul si ereditatea, care confereau o unitate si o continuitate greu de zdruncinat si de invins. In cel opus, doar le-au modificat forma de manifestare, prin concentrarea intregii puteri executive in mainile unei singure persoane, inzestrate cu dreptul de veto, si prin instituirea unui alt gen de ereditate. La fel s-a intamplat si cu religia, amendata constitutional cu despartirea de stat, neprivilegierea vreuneia si garantarea libertatii de credinta, dar aceste lucruri au fost respectate numai in sfera imitatorilor, nu si in cea a imitatilor (fapt confirmat si de dezvaluiri de top recente-cazul Buchanan).

O data internalizat, modelul toxic distruge in organismul social-politic tot ce se poate distruge, aidoma unui virus malign, care poate distruge numai din interior un corp biologic. Sa ne gandim fie si numai la comunism, cu care Marx si Engels, initiati de o loja cu obiective politice (ceea ce incalca traditia spiritualista, apreciata si azi ca progresista), au imbiat tarile din Est, incepand cu cea mai mare si, ironie a soartei, cea mai slaba „veriga”, dar in care aveau si cea mai galagioasa galerie. Semnificativ este ca o astfel de loja, care a calcat stramb (a se citi politic) a patronat primul congres al Internationalei Socialiste. Modelul toxic al comunismului a distrus elita culturala, care genera anticorpii, religia, care da identitatea, ca o paranteza, de aici si de la alte modele inrudite se trag sechelele ateismului, economia, care asigura subzistenta si tot asa, pana a invins intreaga regiune, de o maniera atat de categorica cum numai o armata si un razboi o puteau face!

Dar un model toxic ca atare si prestigiul, de cele mai multe ori contrafacut, al preparatorilor acestuia nu sunt suficiente pentru a suci minti si a convinge, este nevoie si de vehiculul si puterea pe care le reprezinta mass-media, cat si de o patrunzatoare cunoastere a comportamentului psihologic. Lumea profana s-a panicat dupa ce a auzit la radio, in 1938, in lectura dramatizata a lui Orson Welles, Razboiul lumilor al lui H.G.Wells, dar specialistii nu au putut fi pacaliti, ei au vazut in eveniment un experiment, de testare a reactiilor la groaza si a puterii mass-media. La fel, daca initial a fost mirat ca cercetarile sale erau puse la secret, pe timpul unui contract cu armata, Edward Bernays, fondatorul PR-ului si autorul cartii „Cristalizarea opiniei publice”, a inteles repede importanta militara a mecanismelor psihologice de obtinere a celuilat tip de reactii, de bunavointa si incredere, din partea populatiei civile.

Un nou si interesant tip de reactii, care au sau pot avea legaturi cu modelele toxice sunt cele care se experimenteaza, de ceva vreme, in special pe vedete, prin divorturile de fatada, dar cu continuarea de facto a casatoriilor. Astfel de inselari ale opiniei publice sau justitiei au, in cele mai multe dintre cazuri, motivatii economice (eludarea unor prevederi legale privind proprietatea, taxele, impozitele, confiscarea etc.). Daca asemenea dedublari functioneaza si trec neobservate, nu cred ca extensia lor si in domeniul politic ar fi o problema. Diferenta ar fi ca influentele dedublarii asupra evolutiei politice ulterioare pot fi covarsitoare, unele putand merita, din pacate, epitaful sardonic pe care si l-a propus H.G. Welles: „V-am spus eu, prostilor!”

Sintetizand, in 2014 vom trai vremuri interesante. Sa avem in vedere ca daca avem unele temeri, psihologii ne indeamna sa le scoatem la suprafata si sa le confruntam, ca singura cale de lecuire. Daca cineva crede ca am uitat sa spun ghicitoarea, il indemn sa mai citeasca o data! Un an bun!