Statul de drept nu se identifica cu o persoana, justitita, cu atat mai putin. Toate cazurile contrare au fost demonstrate de istorie ca riscuri mortale pentru o natiune si pentru o tara. Dar tot istoria ne-a aratat ca momentele sale de risc se pot repeta, chiar daca nu in forme identice.
Cele mai lucide minti ale Romaniei au constientizat ca Traian Basescu duce tara spre dezastru. Incatusarea vestica si izolarea internationala crescande, urmate de infigerea coltilor iredentismului in pamantul romanesc, o data cu inceperea vinderii de terenuri agricole catre straini, vor avea, inevitabil, acelasi previzibil si cunoscut final dureros, dar escamotat de regimul personal al presedintelui Basescu.
Ceea ce se contureaza a fi insa si mai grav este distrugerea oricarei sperante de schimbare. Noua paradigma de conducere politica a Romaniei, in pregatire, ce urmeaza a fi pusa in functiune la alegerile prezidentiale din decembrie 2014, vizeaza inlocuirea unei persoane, nu si a sistemului pe care aceasta l-a creat.
Traian Basescu nu mai are dreptul de a candida la un nou mandat de presedinte, fapt care a pus in stare de alerta maxima intregul sistem de relatii clientelare interne si de vasalitate externa, pe care l-a creat in cele doua mandate, de asa-zise „reforma” si „modernizare”. Scopul strategic urmarit este de a reproduce cu orice pret sistemul, prin predarea stafetei prezidentiale in mainile unei persoane pentru care exista toate garantiile de incredere si de perpetuare a establishmentului.
In aceste conditii, iesirea de pe rol a lui Basescu va insemna doar un sfarsit de regim, nu si unul de sistem. La nivel conceptual-strategic, evenimentul tintit si asteptat de dreapta portocalie ar putea fi rezumat foarte concis prin cuvintele „inradacinarea sistemului prin schimbarea regimului” sau, la nivel proverbial, prin „urma scapa turma”. Strategia, soldata din fericire cu un esec istoric, s-a incercat a fi experimentata in primele clipe post-Ceausescu, cand prin salile CC-ului se puneau la cale guverne care doreau sa dea caderea regimului pe continuarea sistemului.
Strategia de contracarare a premierului de stanga, Victor Ponta, de demolare „caramida cu caramida” a sistemului Basescu este doar pe jumatate adevarata sau, si mai nuantat spus, defocalizata, ducand atentia si eforturile in afara ariei electorale, spre un obiectiv de dupa castigarea alegerilor prezidentiale. „De catre cine?”, este o alta mare problema. Cred ca un obiectiv de campanie mai nimerit ar fi de a pune capat unui sistem, prin impiedicarea unei clonari prezidentiale, care, in mod evident, ar inlocui un fondator de sistem cu un administrator de sistem.
In epoca Basescu, regimul si sistemul s-au identificat in mod fortat cu teza mersului neabatut si in orice mod spre Vest. In epoca post-Basescu, si aceasta este o a treia mare problema, schimbarea de sistem va face ca reciproca sa nu mai fie adevarata. Aceasta recastigare a libertatii de miscare regionale si globale va consolida statutul national si euroatlantic al Romaniei.
Fragmentarium Politic 