Motto: “Cand mantaua domneasca este din piei de oaie,
Atunci judecatorii fiti siguri ca despoaie” (Grigore Alexandrescu)
Despuierea unui om de bunuri, in zilele noastre, nu prea mai este la moda, tarile au devenit tinte infinit mai profitabile, mai ales cand este vorba de resurse energetice si minerale, care starnesc si atrag nesatioase pofte corporatiste. Concluzia celebrei fabule a lui Grigore Alexandrescu este, din nenorocire, nu numai de o actualitate acuta, dar si de o cumplita amaraciune.
Izolarea regionala din 1989 este pe punctul de a se repeta, aproape identic, in 2014. Atunci, revolutiile politice central si est-europene ne-au ocolit, cu pretul cunoscutei explozii sangeroase, de mai tarziu. Acum, noile revolutii economice din ECE ameninta sa ne lase, pentru a doua oara, in coada istoriei si, implicit, ceea ce este cel mai grav pentru Romania, in coada viitorului. Vom continua, oare, sa ne tanguim la nesfarsit si la fel de platonic cu privire la „Ce-i de facut?”, in loc sa ne asumam viitorul? Unde sunt barbatii politici ai acestei tari?
Multi au creditat, initial, flexibilitatea salvationista a personajului revolutionar (contrarevolutionar?) cu piciorul in ghips. Cand insa a inceput sa iasa la iveala adevarul despre controlul fabuloaselor sume din tranzactiile straine cu armament romanesc, destinate platii datoriei externe, care au disparut fara urma, lasand in locul lor un misterios si cel mai mare bancher roman, despre concediile facute in vecinatatea vestica, despre contactele cu agentii unor servicii occidentale de spionaj si multe alte detalii de aceeasi natura, s-a inteles limpede ca a fost vorba despre un pion, poate cel mai insemnat, atras intr-un scenariu geopolitic ostil. De la o distanta in timp suficient de mare pentru a cuprinde si intelege intregul tablou a ceea ce s-a intamplat si urmat, de fapt a unuia dintre obiectivele planului geopolitic ce incoltise pe seama abandonarii unui model de organizare social-politica depasit (si care ar fi trebuit, in opinia mea, sa ramana o problema strict interna a fiecarei tari foste comuniste), efectele dezradacinarii estice se vad in toata lipsa lor de splendoare. In vest suntem tratati ca un corp strain, cu o valoare cel mult utilitara, si aceea conjuncturala, tot asa cum un copac dislocat se confrunta cu spectrul uscaciunii.
La fel, un gratulat ca senior si lider moral post-decembrist, un urmas in linie politica directa al unui politician controversat, care a tinut ascunsa scrisoarea de armistitiu si despre care istoria a lasat dovezi ca a fost un jucator pe o carte straina si un contributor la dezastrul care a dus la crucificarea militara si, apoi, politica a Romaniei bellice si post-bellice, s-a lasat angrenat in acelasi scenariu geopolitic, optzecist si nouazecist, al carui deja vu se deruleaza pe Maidanul kievean. Ca o paranteza la ultimul eveniment, citeam, in urma cu cateva zile, o reactie a unui amiral la perspectiva de crestere a unei anumite puteri in spatiul asiatic, pentru a carei contracarare propunea sa se lucreze suplimentar pentru a fi „directionata” spre o anumita atitudine. Mi s-a parut interesanta aceasta „directionare”, pe care o vad si in alte spatii, si care imi aminteste de episodul biblic „Striga Baraba!”. Revenind, aceeasi miopie de evaluare politica a functionat, inexplicabil, si in cazul unui actor in sutana, care s-a manifestat ca pionul potrivit la locul potrivit si pentru actul potrivit, intr-o piesa cu mesaj dezmembrativ, ca un al doilea obiectiv geopolitic, care, culmea, a fost decorat cu un inalt ordin national! Astazi, putem spune cu certitudine ca unicul cuantor corect de diferentiere a celor implicati, intr-un fel sau altul, in ecuatia revolutiei este modul de raportare la obiectivul de eliberare a statului national si unitar roman de constrangerile unei dictaturi ruinatoare, care sa duca la intarirea, nu la nimicirea Ideii Nationale.
In acest context, pe care l-am evocat datorita determinarilor geopolitice, se plaseaza si o a doua condamnare politica, care a tinut capul de afis al presei interne si internationale, de la inceputul acestui an. Nu voi repeta toate indiciile care pentru o instanta eminamente juridica conduc catre concluzia indubitabila a unei sentinte politice, cu probe fabricate, nu culese si demonstrate. Fie si numai amintirea disjungerilor si conexarilor arbitrare, deschiderii a 25 de dosare, unele, in mod hilar, cu copertile goale, ca si cand ar fi fost in asteptarea producerii de probe, celor 200 de deplasari la sediul DNA, operatiunilor de provocare si inregistrari sub acoperire etc., toate pentru a obtine un anumit efect de directionare-manipulare, ar fi cel putin de natura sa ridice mari semne de intrebare, care sa duca la redeschiderea si rejudecarea dosarelor in cauza. Desigur, se spune ca, mai devreme sau mai tarziu, adevarul va iesi la suprafata precum uleiul deasupra apei, dar cand acesta poate fi legat de o anumita oportunitate, te intrebi la ce ar mai folosi, post-factum, uneori, post-mortem, in afara unei reparatiuni a memoriei, nu si a dramei in sine si, cu atat mai putin, a unei posibile mize de moment sau de etapa.
Nu stiu daca s-a mai spus sau nu, dar speta cu pricina are nu numai un caracter politic, dar si unul geopolitic, si inca unul foarte ingrosat. Cand un om isi striga nevinovatia in toate zarile, te-ai astepta ca CEDO sau Consiliul Europei sa se autosesizeze sau sa se pronunte pe plangerile inaintate, asa cum s-a intamplat in cazul Timosenko. Nu numai ca nu s-a intamplat asa, dar toate semnalele de la puterile Vestului, intre care includ in primul rand pe cele ale Bruxellesului si Washingtonului, au fost de influentare si culpabilizare, in acelasi sens de directionare, pentru obtinerea unei sentinte de condamnare. Toate Rapoartele pe Justitie ale Comisiei Europene si toate vizitele comisarilor si emisarilor pe aceasta tema au pus in mod constant o presiune simbolica pentru obtinerea unei condamnari cu semnificatie „emblematica” pentru lupta anticoruptie.
Pentru cine va avea vointa sa compare diferentele de tratament politico-juridic, european si american, ale celor doua spete est-europene, nu va putea sa treaca, fara riscul suspiciunii de partinire, peste deosebirile ideologice si politice ale celor doi fosti premieri. In al doilea rand, nu va putea sa nege posibilitatea, cel putin teoretica, ca apararea vestica a unuia dintre cei doi condamnati sa se datoreze situarii acestuia pe pozitiile geopoliticii Vestului. De aici si pana la a plati cu moneda diferita pe cel care te denunta si pe cel care iti canta in struna nu mai exista nicio piedica in calea atotputerniciei momentului. Ca va veni si vremelnicia, aceasta este deja o alta problema, dar care dupa jucarea mizei geopolitice, care tine de un orizont relativ ingust de oportunitate, nici nu va mai conta. Si cu aceasta am ajuns la ceea ce spuneam la inceput, despre sansa de a fi pe noul val sau despre riscul de a ramane sub val, cu intrebarile „Ce avem de facut?” si „Cine o poate face?”, care ne trimit brutal la o anumita condamnare politica si la cazuistica sa geopolitica.
Fragmentarium Politic 