Nu cred sa existe vreo dedublare mai mare ca in politica, probabil ca la acest lucru se gandea si cel care a spus ca graiul i-a fost dat omului pentru a-si ascunde gandurile. In raport cu interesele reale, protestele opozitiei la cuplarea referendumului pentru modificari constitutionale cu alegerile europarlamentare sunt o astfel de mostra. Calculele arata ca cele doua evenimente vor aduce impreuna mai multi cetateni la urne, care vor creste posibilitatea obtinerii unui numar sporit de mandate. De asemenea, riscurile de teste ale adevarului pe care le implica listele separate vor putea fi estompate, cel putin partial, de un supliment de votanti si de mandate.
Pentru USL, cu 70% din voturi si mandate, comasarea are o indreptatire strategica imediata, proiectul constitutional, pentru ca, nu-i asa, „o mare coaliţie este o coaliţie pentru marile misiuni”, pentru a cita din discursul de reinvestire a Angelei Merkel in fruntea unui nou guvern, in urma pactului post-alegeri dintre CDU, CSU si SPD. Cu alte cuvinte, indiferent daca se va recunoaste sau nu, toata lumea ar avea de castigat de pe urma comasarii. Pentru proiectul constitutional insa, cele trei tipuri de presiuni, de coalitie (to be or not to be), de prag de validare (50% sau 30%) si de rata de participare vor arbitra diferit cele doua sanse, oferite de europarlamentare si prezidentiale, cu consecinte de scor si de certitudine diferite.
Cea mai sensibila variabila electorala este prezenta la urne, in declin, care a ajuns cam la jumatate din cea din ’90. Cauzele tin de partide, electorat si de mediu, dar doua chestiuni mi se par mai la indemana pentru o modelare educationala. Prima, cultura politica, care la alegerile parlamentare din Germania din 2013 a facut ca participarea sa fie de 71,5%, fata de 70,8 % in 2009, ori asemenea rate, de doua treimi din electorat, spun totul prin ele insele. A doua, interesul popular, care cand este constientizat poate duce la un spor al ratei de participare chiar si in tari fara traditie democratica, cum este Egiptul, de la 32,9% in 2012 (regimul islamist Morsi) la 38,6% in 2014 (regimul militar Sissi), la refrendumul pentru proiectul constitutional, pentru care au votat 98,1% dintre participanti.
Cea mai mare rezerva de crestere a participarii la vot se afla insa in alegerile prezidentiale, a caror miza a devenit enorma pentru romani, ca urmare a imensei nepopularitati a actualului presedinte. Daca ar fi adusa din noiembrie in mai, ar rezulta un maxim electoral. Ideea cuplarii prezidentialelor cu europarlamentarele a mai fost discutata, la inceputul lui 2013, chiar Basescu si-a ofertat renuntarea la o parte din mandat daca s-ar rezolva problemele constitutionale, insa a ramas in coada de peste, datorita rezervelor PDL, care se simtea amenintat de o asemenea posibilitate. Situatia este insa alta in 2014, aducerea in mai a prezidentialelor ar fi in avantajul net al intregului spectru al dreptei. In absenta unui alt candidat propriu de calibru, un viitor presedinte de dreapta in persoana liberalului Crin Antonescu ar fi cel mai bun lucru care i s-ar putea intampla dreptei, cu conditia ca aceasta posibilitate sa se consume o data cu celelalte doua evenimente pentru care cetatenii vor fi chemati la urne, in 24-25 mai.
Exista cateva argumente care fac mai mult decat predictibila o asemenea evolutie. Primul ar fi decizia USL, de la inceputul lui ianuarie, de a ramane unita si a merge la prezidentiale cu Antonescu, chestiune batuta in cuie, cel putin pana la europarlamentare. Un al doilea ar fi ca, fara schimbari in structurile de putere de la Bruxelles si Strasbourg, tacerea dinspre CEDO este aproape garantata, politic. In consecinta, daca presedintele ar fi ales in mai, acesta ar fi unul de dreapta, cel sustinut de USL (si de Basescu in turul doi, conform declaratiei acestuia), si nimic nu va mai putea schimba acest lucru. Un astfel de deznodamant, si acesta este al treilea argument, de tip consecinta, ar oferi unica sansa ca gunoiul din ograda dreptei, al carei stapan este Basescu, sa fie ascuns sub pres.
Deocamdata, nu sunt semnale de cand si unde vor fi aruncate zarurile, dar este limpede ca doar in absenta unor simultane euro-nationale evolutiile pot lua o alta directie, chiar opusa. Numai intr-un joc inchis hotararile CEDO si discrepantele de rezultate post-europarlamentare nu pot juca rolul unui plebiscit in favoarea unui alt tip de presedinte.
Fragmentarium Politic 