Revolutiile urate

– Prima revolutie, din paradis, a fost un esec. De ce pe pamant este altfel?

– Luciferismul ceresc nu avea dolari si ambasade.

– Dar asemanarile terestre, unde pot fi citite?

– In toate manualele de corectitudine politica. (Dialog imaginar)

Unipolarismul a scris cea mai neagra pagina din istoria recenta, post-razboi rece. In ciuda denumirilor atragatoare, revolutiile “primavaratice”, din tarile arabe, si cele “colorate”, din tarile est-europene, au continuat sau continua sa multiplice, in forme si la scari diferite, instabilitatea si insecuritatea pe care le-au insamantat si vanturat prin lume razboaiele „preventive”. Distrugerile, pierderile de vieti omenesti si problemele umanitare sunt ingrijoratoare, dar perceptia mecanismelor si scopurilor determinante ramane de cele mai multe ori in urma realitatii.

Exista o gandire unica, un soi de misionarism rasist, care se autosatisface prin sacrificarea sau subordonarea diversitatii, in care se reflecta grosier egoismul si cinismul scopului care scuza mijloacele. Oricat de penibil a rasunat in criza siriana sau oricat a fost de criticata pentru lipsa implicita de respect fata de celelalte natiuni, este un fapt ca aceasta ideologie conflictuala a unicitatii globale are o inradacinare de leadership. Cea mai recenta mostra este intr-un mesaj despre starea unei uniuni, despre care se afirma ca este „mai bine plasata pentru secolul XXI decat orice alta tara de pe pamant.”

Toate analizele retrospective releva ca statura unipolarismului mondial s-a infruptat copios din sentimentele religioase si nationaliste ale popoarelor, inclusiv, in ultimul caz, din cele care au dus la evenimentele est-europene din 1989-1991, ale caror arhive continua sa fie pazite cu strasnicie. Foarte probabil, parabola despre mintea cea de pe urma a inceput sa fie reactualizata. Desi pe moment singulara, vocea presedintelui bulgar, de deschidere completa a arhivelor comuniste, ar putea avea, intr-un final, consecinte nebanuite.

Deocamdata, si in Romania, bula anticomunista, care a crescut vertiginos odata cu „dezvaluirile” oracolului din Damaroaia, care nu si-a ascuns resentimentele anti-Ceausescu, precum acel ins care, luand in maini capul ghilotinat al regelui Louis XVI, a strigat: „Jacques de Molet, esti razbunat!”, continua sa fie alimentata de politica oficiala. Dar discursul politic nu va mai putea ramane mult timp rupt de cel social, mai ales daca va intelege, ori va fi obligat sa inteleaga, ca un popor nu poate avea viitorul pe care si-l doreste sau pe care si-l merita atata timp cat nu se va elibera din capcana demonizarii propriilor conducatori si propriei istorii. Nu este vorba, aici, de a ne intoarce in trecut, ci de a merge inainte, dar folosind absolut fiecare treapta pe care fiecare generatie de inaintasi a adaugat-o pe scara timpului, uneori cu sacrificii imense, pentru inaltarea urmasilor.

Revolutiile „primaverilor” arabe, care au reaprins conflictul istoric dintre statul laic si statul islamic, arata cat de adanc au fost infiltrate si alienate unele constiinte religioase, de s-a ajuns sa fie manipulate ca arme anti-islam si anti-stat. Cea mai simpla si mai bruta masurare a acestui fenomen de instrainare manipulata este data chiar de atentatele teroriste islamiste, din interiorul uneia dintre cele mai mari si mai importante culturi ale lumii. Fara indoiala, „terorismul islamist anti-islam” este o absurditate, nu poate exista un plan de autodistrugere. Intr-un mediu apasat de saracie si disperare sociala, un amestec de cauze ideologice si economice ar putea avea un rol de recrutare, ca in cele jucate de sectele religioase. Cand insa organizarea, mobilitatea si informatiile ating un anumit nivel, ar putea foarte bine sa fie vorba de o strategie a steagului strain si a tintelor false (desi a trecut neobservata sau neinterpretata, exista o lista a lui Karzai).

Ce a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face, nu este nimic nou sub soare, spune Ecleziastul. Eforturile de a atrage atentia asupra “raului” islamic, concomitent cu trecerea arabilor si religiei lor prin focul unor razboaie si revolutii de asa-zisa purificare democratica, au un precedent istoric, nu foarte departe de simetrie, din perioada celui de-al doilea razboi mondial. Persecutorii si represorii islamicilor, care pun sub steag islamic atacurile impotriva clericilor si bisericilor crestine din lumea araba, citesc, probabil, acelasi manual ponosit si depasit de timp al ciocnirilor civilizatiilor, din care se amagesc sa-si hraneasca in continuare statura geopolitica, amenintata de o vadita scadere. Printul Charles isi exprima, anul trecut, temerea privind posibila extinctie a crestinismului in chiar spatiul sau de geneza, dar cred ca singura reactie indreptatita este cea recomandata de papa Francisc, de a saluta “prietenia multora dintre fratii nostril musulmani” si de “a raspunde raului cu bine.”

Revolutiile “colorate”, din Europa de Est, au la origine aceleasi manipulari si scopuri geopolitice externe, cu deosebirea ca sursele de hranire ale acestora sunt sentimentele nationaliste, care in secolul trecut au pus in doua randuri la pamant europenii si casa europeana. Fie ca este vorba de conflicte dintre putere si opozitie sau dintre majoritate si minoritate, rezultatul, care pare a fi o regula, este de fiecare data acelasi, ambele parti pierd sau au de pierdut, doar tertul castiga sau va castiga. Nu putine au fost cazurile cand in partiturile nationalistilor romani si maghiari se putea recunoaste un “autor unic” sau, pentru a folosi o expresie mai vehiculata, simti o “mana invizibila”, care urmarea intentii care nu erau nici ale unora nici ale altora, tot asa cum, potrivit unor noi cercetari, banii straini si creatorii externi de imagine (celebra revista “Time” l-a numit “omul anului 1938″) au facut ca delirul lui Hitler sa fie foarte indoielnic german.

Acordul de asociere a Ucrainei la UE, in care varii constrangeri sau represalii pentru nesemnare sunt tot atatea vicii de consimtamant, este demn doar de o capitulatie din vremurile expansiunilor coloniale. Ploaia de cuvinte fara nicio acoperire in democratie si statul de drept reprezinta noile margelute colorate, oferite in schimbul unor resurse mai mult decat pretioase, care se cantaresc cu altfel de concepte, care tin de libertatea, vitalitatea si viitorul unui popor. Dar mijloacele de “persuasiune ilegala”, cum ar spune francezii, folosite de noii colonizatori, sunt mai inovative, adauga sclipiciului unor cuvinte si episoade emotionale, cum ar fi cele de la Kiev cu pianistul-extremist si opozantul rapit si torturat (alteori, cum s-a vazut in Siria, sunt de-a dreptul cinice si provocatoare).

Cred ca unele declaratii atlanto-europene, de sambata, de la Munchen, despre situatia din Ucraina s-au situat undeva intre un comic burlesc si un efect de bumerang, deoarece au riscat, involuntar sau nu, sa-i reproseze o problema care tine de insasi esenta capitalismului actual, ceea ce este paradoxal. Marea problema a acestei zone din Europa, a afirmat seful diplomatiei americane, o reprezinta “interesele oligarhilor corupti” care, cu ajutorul banilor, “sufoca opozitia, cumpara oamenii politici si mass-media si slabesc independenta justititie si drepturile organizatiilor non-guvernamentale.”  Aceasta tendinta, devenita realitatea noastra capitalista cea de toate zilele, a fost prefigurata de un Alvin Toffler cu decenii in urma, cand vorbea de impletirea puterii politice cu puterea banilor si cu puterea mass-media (basca, la altii, si cu puterea militara).

Nu cred sa fi fost o testare a limitelor inteligentei politice. Daca a fost, a fost una neinspirata, pentru ca pune inca o data in discutie sistemul capitalist, intr-o maniera si la un nivel cu totul neasteptate. Pe de alta parte, s-ar putea sa fie adevarat si ceea ce spunea Trotki despre reusitele discursurilor sale: „Cand ma urc la tribuna, ma gandesc ca vorbesc unor idioti, o fac in asa fel incat sa inteleaga si ultimul idiot din ultimul rand.” Lectiile istoriei despre revolutii ar trebui sa ne puna pe ganduri. La fel ca si revolutiile bolsevice, revolutiile „primavaratice”, „colorate” sau cum se vor mai numi ascund scopuri geopolitice straine, de uzurpare a puterii legitime, electorale, care nu iese din teava pustii, ci din urna de vot. Revolutiile sunt murdare, incompatibile cu statul de drept. Votul si dreptul pot schimba oricat de profund o societate, sunt alternativa curata si constructiva la orice revolutie.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: