Chutzpah: “Rebrenduirea” de la Cluj-Napoca

10/02/2014

Nu cred ca tradarea, ma refer la cea politica, de partid, hotia si minciuna se pot rebrendui. Cel putin nu in fata unui popor cu mintea vioaie si, Har Domnului!, romanii au aceasta reputatie.

Dar cred ca “rebrenduirea” este cel mai potrivit cuvant care poate defini scopul conferintei Fundatiei Miscarii Populare, de duminica, de la Cluj-Napoca. Cel mai probabil, acest tupeu (chutzpah) pleaca de la stereotipul ca memoria electoratului este scurta si ca orice i-ar provoca suferinte sau nedreptati poate fi, daca nu uitat, prezentat intr-o alta cheie, chiar glorificatoare, adica rebrenduit. Ca acest stereotip politic s-a dovedit fals si ca politicienii care au mizat pe asa ceva au pierdut alegeri s-a vazut si, cu siguranta, se va mai vedea, daca lectia bunei guvernari inca nu a fost invatata.

Traian Basescu a sunat adunarea fidelilor din vechea echipa, cu care a guvernat discretionar Romania, pana la mijlocul lui 2012, in fieful fostului secund, Emil Boc, pentru o noua punere la cale, care sa-i readuca guvernarea sau, mai bine zis, guvernoratul, cel mai devreme la sfarsitul lui 2014, cel mai tarziu in 2016. PDL a fost tradat fara nicio remuscare, nici nu stiu ce i-ar mai ramane de facut acestui partid, folosit si aruncat fara scrupule, poate doar o intoarcere la origini.

O consecinta, mai putin perceputa sau luata in calcul, este ca o data cu tradarea PDL-ului a fost tradat si electoratul acestui partid. De fapt, este o a doua tradare a electoratului, dupa fuga lui Basescu cu captivul PD de pe stanga pe dreapta esichierului, ceea ce este cel mai prost semnal posibil pentru increderea populara. Oameni reprezentativi din popor, cum este octogenarul, fost detinut politic, care l-a confruntat pe Basescu in timpul discursului de la Cluj, il califica pe cel devenit un presedinte ilegitim, in urma referendumului de demitere, in termeni si mai gravi, de vanzator de tara.

Redutabilul, trebuie sa recunoastem, politician si-a explicat, la Cluj, dupa ce si-a eroizat trecutul prezidential-guvernamental de indatorare si transformare in colonie a tarii, noul concept, de innalbire ca zapada, daca s-ar putea, a politicii sale si a oamenilor sai, in epoca post-Basescu, regrupati in noi constructii, botezate, la moda, populare, Fundatia Miscarea Populara (FMP) si Partidul Miscarea Populara (PMP). „Am avut ideea, si-a umflat muschii politici Basescu, creării unei fundaţii care să genereze un partid cu alt fel de politică, cea a statului, şi care să poată prelua guvernarea în 2016.” Ce inseamna „alt fel de politica” la un recidivist, dovedit, in jocuri politice de tip piramidal, asemanatoare escrocheriilor financiare de acelasi tip? Cat de „noi” sunt principiile pe care Traian Basescu incearca sa le re-legitimeze, folosind vechi trucuri politice?

Negationismul lui Basescu nu este ceva nou, a fost utilizat de catre comunisti in negarea unor fenomene de istorie politica mult mai ample, mai evidente si mai tragice, cum a fost Holocaustul, dar si a evidentei superioritati a altor moduri de organizare societala, precum pluralismul politic si economic. Noua este doar extractia capitalista a unei vechi masinatiuni comuniste, de orbire ideologica. Negarea de catre Basescu a scoaterii tarii din izolarea geopolitica si a opririi caderii economice si sociale, de catre noua guvernare, continuta in afirmatia ca „ Romania a facut pasi inapoi din vara anului 2012”, este, fara doar si poate, tendentioasa si rupta de realitate. Este un proces de intentie care incearca sa repaveze drumul spre putere pentru un acelasi grupuscul de interese, „rebrenduit” in FMP si PMP, dar si o mostra ca declamata „alt fel de politica” va fi, in fapt, aceeasi politica.

Demonii autoritarismului si monologului politic, de a infrange orice vointa electorala si parlamentara, in favoarea unei vointe unipersonale, razbat din intregul discurs de „rebrenduire” al presedintelui Basescu. Cele mai mari amplitudini ale unor astfel de pusee, ca de guvernator colonial, s-au inregistrat in atacurile vizand parlamentarismul, electoralismul si chiar intreaga societate. Acuzatiile lui Basescu ca institutia parlamentara nu functioneaza la „standarde europene”, ca electoratul roman este lipsit de exigenta cand voteaza „oameni cu dosare penale” sau ca societatea ar avea o problema pentru ca ar fi „extrem de toleranta la coruptie” sunt reflexe umorale ale unei pozitii unipersonale de comanda, care este incompatibila cu democratia.

In acelasi timp, acuzarea tuturor, de catre cel care-si savureaza ultimele clipe de atotputernicie, este un subterfugiu pentru deculpabilizarea sistemului „ticalosit”, pe care l-a creat, implementat si securizat prin numiri pe criteriul loialismului fata de persoana sa, care a avut prioritate fata de cel politic si, cu atat mai putin sau de loc, fata de interesul general, sistem pe care, neindoielnic, vrea sa-l perpetueze. Ca o paranteza, capitalismul loialismului personal mi se pare a fi un nod gordian, poate la fel ca cel al comunismului dinastic, care surclaseaza institutiile, statul de drept si, poate parea paradoxal ceea ce spun, chiar politica si partidele, daca vom intelege ca debarasarea de o anumita politica si de un anumit partid s-a facut pe baza unui criteriu personal, nicidecum politic, partidistic sau statal, cum s-a mitologizat in discursul lui Basescu, de la Cluj.

Cele mai mari stupiditati, de-a dreptul stupefiante, spuse in premiera, cred, de catre Basescu la conferinta FMP, s-au referit, prima, la „faptul ca revenirea la o justitie controlata este un lucru care se poate intampla” si, a doua, la legarea statului de drept de criteriile politice de la Copenhaga (aceasta aberatie este in mod sigur in premiera absoluta!). Justitita romana se afla intr-un plin proces de eliberare de sub controlul personal al lui Basescu, ceea ce va face ca justititia sa fie controlata numai de catre justitie, de aici teama viscerala si lacrimile de la intalnirea cu magistratii, pentru ceea ce va urma dupa ce nimeni nu va mai fi deasupra legii.

Cat priveste legarea statului de drept nu de domnia legii, ci de criterii politice, nu poti decat sa te intrebi, ca un prim gand care-ti vine in minte, pentru ca problema este complexa si ar trebui ascultata in primul rand opinia specialistilor, oare SUA, care nu sunt sub incidenta criteriilor de la Copenhaga, nu sunt un stat de drept? Sau Marea Britanie sau orice alt stat din UE care decide sa iasa din UE, nu va mai fi stat de drept? Oare conditionarea statului de drept de aderarea la o uniune de integrare economica are  acoperire in teoria statului de drept? Oare statele de dinaintea semnarii fondarii UE nu au fost state de drept?

Si, in sfarsit, o ultima intrebare, cand se invoca atacurile la statul de drept, atacurile vizand institutia parlamentara nu sunt tot un atac asupra statului de drept?


%d blogeri au apreciat: