Schimbarea puterii din Ucraina: Revolutie geopolitica, politica sau lovitura de stat?

Probabil ca in schimbarea iregulara de putere din Ucraina exista cate ceva din fiecare din posibilitatile enumerate in titlu. Riscul de secesiune si de modificare a hartii geopolitice a fost tot atat de real ca poporul sau violenta din rasturnarea de putere. Dar aceste lucruri nici nu mai conteaza cand UE si Rusia cer Ucrainei „sa formeze rapid un Guvern eficient” si sa fie „pastrata obligatoriu integritatea teritoriala a tarii.”

Evenimentele din Ucraina reconfirma, in opinia mea, ca popoarele fac regulile si dreptul, nu invers. In fata oricarui raport de forte in care un popor dicteaza, nu poti decat sa te inclini, adevar la care si orice putere din Romania ar trebui sa ia aminte. Chiar daca in Ucraina faptele curg in avalansa si fac dificile prognozele de curs, un lucru este sigur, schimbarea este ireversibila, cel putin pentru un ciclu electoral.

Un pericol major de secesiune nu mai exista si, sper sa nu exagerez, nici cel de instabilitate, acestea vor ramane subcritice, daca avem in vedere disolutia regimului Ianukovici, cu trecerile de partea poporului a institutiilor administrative si de forta, valul de demisii si dezertari, prabusirea piramidei partidului regiunilor, inclusiv in estul rusofon si fost fief.

De mare impact pentru evolutiile ulterioare este declaratia partidului regiunilor, prin care a tras in mod clar o linie despartitoare fata de trecut, cand l-a acuzat pe Ianukovici de tradarea Ucrainei, de luptele fratricide, de mortii din timpul ciocnirilor si de faptul ca „partidul a devenit ostatic al unei familii corupte” (observ din nou, pe spetele partidului ostatic si familiei corupte o similaritate de sistem cu Romania, difera doar culorile politice). Fara indoiala, va trebui sa treaca mult timp pana cand acest partid va putea sa mai nutreasca vreo speranta realizabila pentru a reveni la putere, ceea ce va face sa nu mai fie un adversar credibil pentru noua putere.

Manifestarile nationaliste se vor inaspri, de o parte sau de alta, cele mai recente dovezi sunt abrogarea de catre parlamentul redominat de catre nationalistii ucraineni a legii care permitea folosirea limbilor minoritatilor nationale (implicit a celei ruse in estul tarii) si arborarea de catre nationalistii rusi a drapelului rus pe primaria din Kerci si cererea de iesire a Crimeei din componenta Ucrainei. Nu cred insa ca nationalismul va deveni un arbitru central, banii si gazele o vor face mai bine si vor avea ultimul cuvant. Nationalistii ucraineni sunt prea saraci pentru a risca sanctiuni si izolarea, care-i vor face si mai saraci.

Imi dau insa seama, dupa cele intamplate dupa semnarea acordului, ca cineva din partile implicate in negociere joaca necinstit, mizand probabil pe inrautatirea relatiilor ruso-ucrainene si, eventual, pe fortarea unei mutari gresite din partea Rusiei. Pot spune cu certitudine, avand in vedere raul pe care l-a provocat nationalismul in Europa, ca UE nu poate fi suspectata de stimularea, oricat de discreta, a acestui fenomen-bumerang.

Am vazut, intre ultimele reactii internationale, unele temeri privind posibilitatea trimiterii de catre Rusia de trupe in Ucraina. Cred ca nici macar cei care pun intr-o ecuatie de forta relatiile ruso-ucrainene nu cred in asa ceva, cel mai probabil vor sa dea impresia ca ceea ce nu se va intampla li se datoreaza.

Este asteptata cu interes o alta reactie a lui Putin, despre care se crede ca ar fi pierdut batalia cu Euro-Maidanul, desi este evident pentru oricine ca nu ai cum sa pierzi o batalie la care nu participi, dar si ca ar avea de jucat o alta carte, pe care nu a jucat-o pana acum din cauza Olimpiadei de la Soci. Asemenea presupuneri de confruntare sunt rodul unei mentalitati de razboi rece, pe care Rusia a fost prima care a abandonat-o si pe care toti liderii ei o sanctioneaza cu orice prilej.

Rusia, Ucraina si celelalte tari ex-comuniste au acum acelasi dusman, coruptia. Mi s-a parut interesanta evaluarea pe care fostul presedinte al URSS, Mihail Sergheevici Gorbaciov, a facut-o crizei din Ucraina, ale carei cauze le-a identificat in derapajele de la democratie, in incapacitatea de negociere si in insuficientele luptei impotriva coruptiei. „Revoltele au izbucnit din cauza ca perestroika nu a fost dusa la bun sfarsit”, a punctat (sibilinic pentru mine), Gorbaciov.

Ce va urma? Cred ca Iulia Timosenko isi va vedea visul cu ochii, pentru care prin loctiitorul Iateniuk a tras unele dintre sforile urate ale crizei, si va fi urmatorul presedinte al Ucrainei, lupta interna pentru semnarea acordului de asociere la UE va fi relansata, desi cred ca, prin noile probleme pe care le va aduce noua putere, vest-europenii nu vor mai fi atat de incantati si de nerabdatori sa-si deschida usile. Socialistii europeni si mai putin, cu siguranta, daca vor castiga europarlamentarele din 25 mai. In rest, obisnuitele mizerii portocalii, care ne sunt atat de cunoscute.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: