De la partidul-stat la ideologia-stat (clientelara si austera): Noua tentatie totalitara a dreptei

Din istoria comunismului, stim ce a insemnat partidul-stat, nu mai are nevoie de explicatii. Probabil insa ca expresia de ideologie-stat(clientelara si austera, am adaugat sugerativ in titlu) va suna ciudat, dar va reamintesc, celor care ati uitat (se spune ca memoria sociala este scurta) ca i-am simtit cu totii efectele pe pielea noastra, pe timpul curbelor de sacrificiu din 2009-2012. Formal, ideologia-stat nu se confunda cu partidul-stat, la butoanele primului stat nu se afla un singur partid, ci mai multe, dar o singura ideologie, din dihotomia stanga-dreapta. Cum ideologiile exprima interesele unor grupuri mari de oameni, interesele unei parti mai mari sau mai mici a populatiei vor fi marginalizate sau vor ramane chiar in afara politicii oficiale de stat, in cazul ideologiei-stat, al unui stat mono-ideologic.

De parca Romaniei nu i-ar fi ajuns un singur regim de control total al puterii, ma refer la monocromia puterii executive din perioada Basescu-Boc, dreapta politica se pregateste sa recidiveze. Planurile au fost facute, portocaliul se va transforma in galben, pentru ca, nu-i asa, puterea nu se cedeaza, ci se metamorfozeaza. Tocmai am facut trimitere la ceea ce ar putea fi considerata o “instructiune” sau o “teza” totalitara ideologic, nescrisa sau spusa, dar cea mai abitir practicata de Occident, daca vedem ale cui servitoare sunt statele vestice, unele aproape privatizate pe de-a-ntregul, in care grasii devin mai grasi (clientelism) si slabii devin mai slabi (austerism), pentru a cita ipocrizia nemasurata a unui presedinte clasic in viata (si in functie). “Instructiunile” au fost deja inmanate si la Cotroceni, pentru alegerea presedintelui si a guvernului care vor urma, daca avem in vedere navetele diplomatice occidentale la Bucuresti, din ultimul timp.

PDL si PNL au inceput negocierile pentru “unificarea dreptei”. De fapt, nu este foarte clar ce va insemna acest lucru, daca va fi o fuziune sau o alianta a celor doua partide de dreapta, ori daca alianta va fi electorala sau politica. Ceea ce s-a lasat insa sa se inteleaga foarte limpede este ca se doreste un bloc ideologic al dreptei. Orice politica de bloc, fie ea si ideologica, urmareste suprematia, dobandirea puterii totale, neimpartirea puterii cu nimeni. O chestiune profund nedemocratica, indiferent la ce nivel se manifesta, de partid, de stat sau interstatal, lacomie totalitara. La fel de neechivoc este si siajul ideologic european in care vor evolua, PPE, de cinci ani stapanul absolut al Europei, la care democrat-liberalii sunt deja convertiti, iar liberalii vor urma sa o faca, in urma cererii lui Crin Antonescu, de dupa europarlamentare, de afiliere si iesirea din ALDE.

Prin cele doua optiuni ale sefului liberal se contureaza doua probleme, cele de legitimitate si de identitate. Ar fi de vazut daca un presedinte de partid demisionar mai are legitimitatea de a angaja partidul in actiuni de anvergura strategica, daca nu cumva pune o povara nemeritata pe umerii viitorimii liberale. Indoiala ramane chiar si daca afilierea si unificarea vor fi incuviintate de Congresul extraordinar al PNL, s-a vazut ca exista o masinarie de vot bine unsa, piesa care scartaie e data afara (de-acum, o poate face si DNA-ul!). In al doilea rand, cum ramane cu identitatea liberala istorica, aureolata de inaintasi. Nu este greu de ghicit cine se va infrupta din aceasta omleta liberala (dar si ideologica, abil deghizata in “unificare” si “candidat unic” pe dreapta), ca orice bloc politic, economic sau militar, si cel ideologic, de pe intregul spectru al dreptei, va avea pe cineva in frunte. Intotdeauna, in politicile de bloc va fi un primus inter pares, ideea a fost recent reactualizata, de o maniera inmarmuritoare, de dreptaciul popular Nicolas Sarkozy, cand a sustinut ca este o iluzie a se crede ca exista egalitate de drepturi si obligatii in UE.

Declaratiile la unison ale PNL si PDL ca isi doresc o colaborare anti-PSD le tradeaza strategia de demonizare a stangii, din care spera sa faca o alta catapulta spre accederea la puterea executiva totala. Nu cred insa ca de aceasta data o campanie negativa va mai avea succes, cel mai bun avocat si cel mai bun agent electoral al guvernarii PSD va fi economia, pusi in fata indicatorilor si statisticilor confirmate si rasconfirmate de organizatii internationale si europene de autoritate (unele, culmea, chiar sub influenta sau coordonare de dreapta) nu vor “reusi” decat sa se acopere de ridicol.

Cel mai categoric indicator de insatietate, de vointa de putere unica, mono-ideologica, ramane fara indoiala aranjamentul, facut public de unele surse parlamentare, ca unul din cele doua partide de dreapta sa dea candidatul la prezidentiale, iar celalalt sa obtina postul de premier, cand se va realiza o majoritate parlamentara a spectrului ideologic de dreapta. Aici este si o prostie imensa, care ii expune grosier, liderii dreptei au copiat habotnic modelul USL de impartire a puterii, crezand ca vor parea pluralisti si democrati, numai ca acolo era vorba de o impartire intre stanga si dreapta, cu adevarat pluralista si democratica. Pana si dreapta PPE va imparti puterea cu stanga, conservatorii germani au facut-o cu socialistii, dupa ultimele alegeri, numai dreapta din Romania cloceste alte ganduri (la inspiratia, o stiu bine nu numai romanii, celor care au “investit” in DNA, vanatorul de vrajitoare). Nu stim ce vor spune europenii, cei mai de departe, care vor sa ne fericeasca pe vecie cu ideologia-stat de „dreapta”, o stim, au o singura placa, au pus-o si vecinilor.

Competitia in numararea voturilor, un risc de erori sau fraudari

Plecand de la exit-poll-urile ratate, un membru al CNA a cerut ca rezultatele acestor sondaje sa fie facute publice la o ora dupa incheierea votarii, pentru evitarea unor posibile fraudari. Cred ca cererea ar fi indreptatita in primul rand pentru oferirea timpului necesar centralizarii si prelucrarii datelor respective. Daca exit-poll-urile s-au incheiat la ora 21,00, o data cu incheierea procesului de votare, te intrebi cum de a fost posibila publicarea lor instantanee, fara niste timpi minimi de centralizare si prelucrare. Chiar si daca operatorii de teren au facut raportari partiale, tot ar fi fost nevoie de timpi suplimentari de analiza pentru ultima raportare, de la ora 21,00. Este limpede ca intre presiunea financiara asupra agentiilor de masurare sociologica (trebuiau sa-si incaseze banii prin publicarea rezultatelor la ora convenita), graba de a-si oferi informatiile si erorile care s-au inregistrat exista o legatura foarte stransa. Ar fi de vazut care este si practica europeana, dar ceea ce ar trebui sa fie clar pentru toata lumea este ca astfel de sondaje sunt niste extrapolari, deci estimari, nu sunt sinonime si nu substituie rezultatele reale, obtinute prin numarare efectiva. Probabil ca ideea CNA ar avea acelasi efect anti-frauda si daca s-ar aplica cu o ora inaintea inchiderii urnelor.

Mai exista insa si o alta posibilitate de fraudare, pe care mi-a relatat-o cu indignare un prieten care a fost membru intr-o comisie de votare. Este vorba de declansarea unei competitii in numararea voturilor intre sectiile de votare din acelasi sediu, coroborata cu prevederea legala ca, indiferent de cand o sectie a terminat numaratoarea, plecarea cu sacii cu buletine se face in acelasi timp pentru toate sectiile, cu aceeasi masina si cu aceeasi paza. La sectia de votare unde s-a intamplat povestea, un presedinte al unei sectii de votare a avut suspiciuni de fraudare, motiv pentru care a dispus reluarea numaratorii, ceea cea starnit nemultumiri ale sectiilor care incheiasera procesul. Agitatia care a urmat si presiunea psihologica pe nefericitul sef de sectie de votare care voia sa respecte legea, sunt greu de descris aici. Aceste competitii contratimp intre sectiile de votare din acelasi local pot avea un impact negativ asupra acuratetii numaratorii. S-ar impune, cred, o prevedere legala privind un timp mediu de numarare, ponderat si cu un timp pentru eventuale reluari ale numaratorii. Agitatorul grabit (si nemultumit de rezultatele scrutinului) era, culmea, tot un presedinte de sectie de votare, care terminase numaratoarea, atentie, la o ora dupa inchiderea urnelor, la ora 22,00. Pericolul de boicot psihologic (care ascunde un boicot politic) al numaratorii poate fi real daca nu exista o limita legala de timp sub care sectiile de votare nu pot parasi sediul (2-3 ore ar fi fost suficiente la europarlamentare). Evident, reglementarea s-ar impune numai pentru situatia in care mai multe sectii de votare se afla in acelasi sediu.

Eu-ro-parlamentare 2014: O postfata prefatatoare

Nu voi comenta rezultatele alegerilor de duminica, din Romania, pentru Parlamentul European, in niciunul din tonurile invingatorilor si invinsilor. O vor face cu destula agitatie partizana si unii si altii. Mai importanta ar fi discernerea consecintele probabile de orice zgura ideologica de partid, in favoarea unei abordari critice, cat mai  echidistante posibil.

In limbajul sec al cifrelor, alianta de stanga PSD-UNPR-PC a castigat detasat, cu 37,60%, in fata oricarui partid al dreptei. Cele doua partide consacrate si cu pretentii ale dreptei nu au reusit cu mult peste doua cifre, PNL-15% si PDL-12,23%, scoruri umilitoare in raport cu tintele propuse, de peste 20%. Ascensiunea scontata nu s-a produs, dimpotriva, ambele au fost sanctionate de catre electorat cu usturatoare de-culminatii de incredere. Miscarea Populara, partid nou creat si sustinut activ in campanie de catre presedintele Basescu, a inregistrat un rusinos scor, de numai 6,21%, mai putin decat un independent, Mircea Diaconu (6,81%) si un partid cu bazin electoral limitat, UDMR (6,30%). Alte doua partide de dreapta nu au trecut pragurile de calificare, Forta Civica (2,60%) si PNTCD (0,89%).

In ciuda acutelor din interior privind nerealizarea unificarii electorale pentru europarlamentare, mai degraba se poate vorbi de o strategie decat de o pierdere pe ansamblul dreptei. Scorurile insumate ale celor cinci partide de dreapta, de 36,93%, sufla foarte de aproape in ceafa stangii. Daca partidele de dreapta au ales sa mearga pe liste separate pentru a afla care le sunt puterile, ca un moment al adevarului de la care sa porneasca in cristalizarea strategiei pentru alegerile prezidentiale din toamna, o miza mult mai mare si mai disputata, acesta a functionat la centima. Pe acest tablou, pierderile din separatie sunt inselatoare, se pot transforma cu usurinta in castiguri prin aditionare.

Scrutinul a ilustrat cum nu se poate mai bine rolul aliantelor in castigarea alegerilor, faptul ca niciun partid nu poate fi un invingator absolut. Cazurile cand se intampla altfel au ramas in urma, au tinut (sau mai pot tine, uneori) de radicalizarea electorala si/sau imaturitatea democratica. Este cat se poate de limpede, pentru cine are simtul trendurilor, ca ideea de impartire in coalitie a puterii va castiga din ce in ce mai mult teren, ca va deveni inseparabila de normalitatea democratica. Efectele acestei mutatii se vor vedea in cresterea de-demonizarii ideologice si multipartizanismului politic, cu impact benefic asupra largirii pluralismului si consolidarii democratiei si stabilitatii. In opinia mea, coabitarea atat de contradictorie de la noi va sfarsi prin a deveni ceva firesc si necesar, precum cea dintre conservatori si socialisti in Guvernul Angelei Merkel (foarte probabila va fi si o coabitare in viitoarea Comisie Europeana, avand in vedere pozitia foarte apropiata a socialistilor de castigatorii populari ai euroalegerilor, cooptarea euroscepticilor nereprezentand o optiune de echilibru).

Neasteptatul scor care l-a impus pe candidatul independent a venit din partea electoratului liberal pro-USL, nemultumit de iesirea PNL de la guvernare si spargerea uniunii. Se poate observa ca procentajul fostului liberal Mircea Diaconu a fost smuls din cel al PNL, ca este exact cel care l-ar fi ajutat sa-si atinga tinta electorala. Judecand si dupa calitatea de fost actor, se poate presupune ca polul semnificativ de nemultumiti care s-a coagulat in jurul candidatului independent provine din straturile de baza ale clasei mijlocii, din randurile acelor intelectuali din domenii grav afectate de excesele de austeritate ale guvernelor de dreapta (din invatamant, sanatate, cultura etc.), care au vazut in guvernarea social-liberala o contrapondere si o sansa.

Dreapta speculeaza ca un semn de declin diferentele relativ mari dintre exit-poll-uri si rezultatele oficiale, stanga se apara ca scorul este in limitele angajate si asteptate, dar exista si un alt adevar. Unii intreprinzatori, din aceeasi clasa de mijloc, din partea mai rarefiata, s-au vazut sufocati de taxe si impozite, iar unii tineri, ocoliti de promisiunile social-liberale privind locurile de munca. Aceste stari de lucruri au mai influentat, ce-i drept tangential, unele intentii de vot, la fel exercitiul guvernarii, care inevitabil uzeaza. In orice caz, este un semnal, care daca va mai creste pana la alegerile prezidentiale va mari corespunzator si presiunea pe guvernarea actuala.

Cateva cuvinte despre impactul europarlamentarelor asupra liderilor si partidelor. Am fi tentati sa credem ca Traian Basescu nu mai conteaza, protejatii sai s-au dovedit niste liliputani politici, insa timpul care a mai ramas pana la prezidentiale s-ar putea sa ne contrazica. Ii am in vedere abilitatea de a nu ramane intre linii, de a intoarce situatiile si de a forta formarea de majoritati neasteptate, acum, pe date concrete, chiar daca ultima, daca va fi sa fie, nu va fi pentru sine, ci pentru urmasii politici.

Victor Ponta se mentine tare pe pozitii, imbunatatirea situatiei economico-sociale ii este cel mai bun agent electoral, Joe Biden l-a numit si „presedinte”. Cu toate acestea, cred ca expunerea de varf pe care a avut-o nu ar fi o garantie prea buna pentru inceperea unui eventual mandat de sef al statului. De preferat ar fi arderea, o perioada de timp, a tuturor posibilelor capete de acuzare sau de santaj, legate de guvernare, pentru a nu risca oprirea sau abaterea din drum (practica nu este numai in Romania, cel mai recent exemplu este din Franta, arestarea preventiva a unui fost ministru de interne si apropiat al lui Sarkozy, in rasunatorul dosar Bernard Tapie, de afaceri „in banda organizata”). Pe de alta parte, indispensabila ar fi si capacitatea de a pune capat scamatoriei alba-neagra cu statul de drept, cand este, cand nu este, ori aici speta din vara 2012 arata ca pentru tanarul lider social-democrat mai este inca loc de crestere politica.

Oricum, imediata mare provocare a lui Ponta va fi daca va reusi sa refaca USL cu PNL-ul lui Calin Popescu-Tariceanu, care nu este nicio indoiala ca va lua locul presedintelui demisionar al formatiunii, Crin Antonescu, ceea ce va repune pe tapet problema impartirii puterii. Cat despre ultimul, cred ca va trebui sa se lupte mult timp cu perceptia de „colaborationist” al „PMP”-istului Basescu, mai ales dupa ce a cerut afilierea PNL la PPE. Seful PDL, Vasile Blaga, se va clatina, dar nu va cadea, ramane totusi greu de intrevazut ce rost ideologic sau doctrinar va mai avea partidul sau intre PNL si PMP. Exista motive de fuziune cu oricare dintre cele doua, desi inclin sa cred ca primul ar trebui sa-si conserve caracterul istoric, fuziunea cu al doilea ar fi mai reusita, cel putin pentru ca i-a fost precursor si au avut acelasi creator. Elena Udrea nu va merge la „mop”, cum cerea cineva necrutator, probabil va candida la prezidentiale, ceea ce va ramane ca o pata de culoare, doar atat, prin intentia de feminizare a presedintiei, ceva cu totul nou pentru electoratul roman.

Ar mai fi de remarcat ca spre deosebire de popularii europeni, care s-au mentinut la putere, desi probabil vor fi nevoiti sa o imparta, popularii romani se afla in opozitie, si acolo pe una din treptele cele mai de jos. Cred ca aceasta necoincidenta de putere va fi inca un motiv ca PMP, sustinut de PPE, sa tinda spre a-si ingrosa randurile cu partide de dreapta (si FC ar putea fi vizata) si a parasi cat mai grabnic bancile opozitiei.

Concluziv, pe baza fotografiei raportului de forte, din 25 Mai, doua idei mi se par a fi castigatoare. Prima, relansarea competitiei pentru alegerile prezidentiale intre stanga si dreapta de pe pozitii relativ comparabile (cea de dreapta va fi obtinuta prin unificare), ceea ce va da castig de cauza strategiilor de argumentatie, preponderent economice si de relatii internationale, si mai putin celor de campanie negativa. A doua idee castigatoare va fi, cred, cea a unei noi coabitari, dar de pe pozitii inversate. Alegerile prezidentiale, al doilea indicator puternic, dupa europarlamentare, al raportului de forte de pe esichierul romanesc, vor antrena repozitionari si schimbari in structura de putere, in care cred ca acul balantei va fi miscat de PNL, de UDMR sau de amandoua.

Posibilitatea repetarii in Republica Moldova a scenariului Rusiei din Ucraina, un risc pentru securitatea din Europa de Est. Cum poate fi contracarat?

Secretarul de stat american, John Kerry, a declarat ca Rusia incearca sa modifice arhitectura de securitate in Europa de Est. Reactiile politice si de drept international ale SUA si UE la tintirea Republicii Moldova de catre Rusia vor avea greutatea unui test de credibilitate.

Intemeiate sau nu, criza ucraineana si din relatiile ruso-ucrainene a provocat numeroase reactii de securitate in spatiul euro-atlantic, dar si in cel euro-asiatic, care sugereaza redeclansarea unui nedorit razboi rece. Laitmotivele acestor ingrijorari sunt, de o parte, presupusul pericol de invazii rusesti si de refacere a fostului imperiu sovietic, de cealalta, amenintarea expansiunii atlantiste, care a ajuns la frontierele vecinatatii imediate a Rusiei si chiar in contact nemijlocit cu frontierele ruse, pe segmentul vecinatatii cu tarile baltice.

In scenariul occidental privind posibilele invazii ruse, cea mai expusa si mai probabila tinta este considerata a fi Republica Moldova. Pana la urma, criza din Ucraina este o „afacere” din familia slava, care, prinsa intre presiunea sud-estului rusofon ucrainean, care este si cel mai dezvoltat economic, si perspectiva ruperii unor bucati din vestul tarii si inghitirii lor de catre tari emergente NATO, este foarte probabil sa se incheie printr-o reconciliere. Banii si gazul rusilor, la care, in pofida promisiunilor, occidentalii nu au venit cu compensatii viabile, vor forta in cele din urma gasirea unei formule politice de echilibru. In plus, noul spatiu de integrare economica euroasiatica, care se va deschide incepand din 2015, va fi foarte ademenitor ca alternativa de dezvoltare pe termen lung, vitala pentru o natiune in pragul falimentului.

Cu Republica Moldova este insa cu totul altceva, aceasta tarisoara care in mod evident nu va putea trai ca entitate statala decat cu pretul saraciei lucii, are prin intermediul inrudirii cu Romania puternice legaturi materiale si spirituale cu Occidentul. Valoarea ei geopolitica, singura sau printre putinele de altfel, de potential pivot de securitate, este puternic disputata, deopotriva la Est si la Vest. Rusia, prin bazele sale militare din Transnistria, teritoriu separatist filorus din compunerea statului moldovean, isi revendica influenta asupra fostei republici sovietice moldovene ca pe ceva de la sine inteles. Nu pentru vinurile moldovene, rusii prefera vodka, ci ca pe o pozitie de securitate si de aparare inaintata.

Pentru NATO, aducerea Republicii Moldova in spatiul de securitate atlantica ar insemna inca un pas spre Est. Un cap de pod nu neaparat pentru proiectarea fortei, sensurile traditionale sunt astazi drastic limitate, cat mai ales pentru cercetarea si supravegherea de securitate, in sprijinul elementelor strategice sau tactice din adancimea apropiata a NATO, de pe teritoriul Romaniei (scutul antiracheta american de la Deveselu, baza americana de la Kogalniceanu sau altele pentru care aliatul roman a inaintat cereri de permanentizare). Interesul Romaniei este de a fi o tara foarte puternica la frontierele NATO si UE. Pentru securitatea nationala, nu numai Rusia este o amenintare potentiala, ca tinta a contra-reactiilor ruse la scutul antiracheta american, dar si Ucraina, ca sursa de criza regionala si chiar de tensiune post-criza, avand in vedere contenciosul teritorial bilateral, mostenit de la fosta URSS.

Neindoielnic, aducerea Republicii Moldova in NATO ar adauga valoare de securitate si aparare Romaniei, stat membru al Aliantei si partener strategic al SUA. Exista insa un paradox, in ciuda convergentelor de vointe, moldoveana, atlantica si europeana. Republica Moldova se afla intr-un blocaj geopolitic, care nu-i permite aderarea la NATO. Acest blocaj isi are originea in doua surse, greu de depasit, poate chiar insurmontabile, avand in vedere dreptul national si raportul de forte politice moldovean, aflat nemijlocit sub doua influente geopolitice ostile, rusa si romana. Prima sursa de blocaj geopolitic vine din statutul de tara cu „neutralitate permanenta”, prevazut in Art. 11 din Constitutie, adoptata de Parlamentul de la Chisinau in 1994. Este foarte putin probabil ca, in conditiile cerintei universale de stabilitate a statului de drept, un eventual proiect de iesire din neutralitate sa intruneasca un vot favorabil. Dimpotriva, o tentativa de schimbare a uneia din pietrele de temelie ale tanarului stat moldovean s-ar putea solda cu naruirea intregului edificiu al aspiratiilor pro-atlantice, inca insuficient consolidat.

A doua sursa de blocaj geopolitic o reprezinta optiunea de secesiune a Transnistriei sau de federalizare a Republicii Moldova, pentru ca aceasta din urma sa intre fara conflicte inghetate in NATO, asa cum s-a intamplat cu toate tarile candidate din Europa de Est. Ambele contravin caracterului unitar si indivizibil al statului moldovean, stipulat de Constitutie la Art. 1. Ceea ce este interesant este ca oricare dintre cele doua optiuni avantajeaza Rusia, secesiunea Transnistriei i-ar conserva pozitia inaintata de securitate si aparare, cea de federalizare a Republicii Moldova i-ar da atuuri extinse, pe care in general le ofera o baza militara intr-un stat advers, un cui al lui Pepelea, cum ar spune romanii. Este greu de spus, cu certitudine, care ar fi raul cel mai mic pentru Romania, presupun, pe datele actuale si pe baza unei analize comparative a formelor de stat, ca federalizarea, pe care Rusia o agita foarte puternic in Ucraina, implica mai multe riscuri, inclusiv din perspectiva reunificarii celor doua state romane.

Apropierea startului Uniunii Economice Euroasiatice, care ca si pentru Ucraina va fi ca o atractie magnetica, ingusteaza pe zi ce trece fereastra de oportunitate pentru aderarea Moldovei la NATO, nu mai poate fi lasata spre rezolvare la discretia timpului, cum proverbial o spunem. Aleksandr Dughin, ideologul proiectului, a lansat deja Romaniei invitatia, UEE ii va oferi posibilitatea solutionarii problemelor economice si teritoriale. O contra-solutie ar fi o decizie rapida si curajoasa a celor doua state romane, sustinute de comunitatea euroatlantica, pentru a deveni un contributor unic la securitatea Europei de Est si a zonei Marii Negre. Pretul sau efectul, in acest caz, ar fi dejucarea exportului crizei ucrainene si consolidarea extinsa a securitatii Romaniei, UE si NATO.

In ecuatia geopolitica romaneasca exista insa si o variabila deloc de neglijat intr-un an electoral, anume ce vor decide alegatorii la europarlamentare si prezidentiale? Din aceasta perspectiva, tam-tam-ul presedintelui Basescu, de joi, de la EVZ TV, despre presupusul pericol al preluarii de catre „grupuri nelegitime” a controlului asupra structurilor „guvernamentale” (parsiva nominalizare selectiva are rolul de a nu-l implica pe seful institutiei prezidentiale, capo di tutti capo) este pura propaganda si manipulare electorale. Traian Basescu nu ia in mod deliberat in calcul electoratul, pe care nu este nevoie sa-l minti frumos pentru a vedea altceva decat ce are in punga sau pe masa ori pentru a nu constientiza ce ar insemna extensia de la 10 la 20 de ani a regimului portocaliu, prin alegerea unui nou presedinte de dreapta. Dar cea mai izbitoare omisiune este faptul ca apocalipsa controlului nedemocratic asupra statului, dupa modelul ucrainean, ar fi posibila numai printr-o lovitura de stat, cu sprijin extern.

Excluderea alternantei democratice la presedintia statului pune insa si o presiune pe relatiile externe care au favorizat sau sustinut o asemenea discriminare, implicit pe status quo-ul geopolitic. Greseala a plecat de la fostul ambasador american, Mark Gitenstein, care a intrat (mituit?) in jocul politic romanesc si a sprijinit represiunea adversarilor politici ai presedintelui Basescu, prin politizarea justitiei. Ne amintim de vehementa Monicai Macovei, care a protejat pe toate caile „investitia SUA in DNA”, o mostra cat roata carului despre potentialitatea unui control cu adevarat nelegitim asupra statului sau despre „riscul ca cineva sa puna mana pe justitie”, dupa cum il chestiona moderatorul pe Basescu.

Viitorul ambasador american la Bucuresti va avea serios de lucru pentru a reface normalitatea intre stanga romaneasca si cea americana. Cel putin pentru a atinge standardul relatiilor cu dreapta americana, din care a rezultat intrarea Romaniei in NATO, plecand de la ideea simpla ca in democratia capitalista stanga si dreapta sunt pe aceleasi baze. Primul act de incredere ar fi scoaterea din puscarii a detinutilor politici ai stangii, care vor trebui sa participe la alternanta sau partajarea puterii, daca-i vor tine curelele, desigur, esential ar fi insa sa plece de pe pozitii egale in cursa prezidentiala. Altfel, temerea ca „reformele nu sunt ireversibile”, exprimata de Basescu, ar putea capata o anumita consistenta, care nu ar fi in totalitate neintemeiata. Este o bizarerie a se crede ca vanarea liderilor stangii ar putea tine la periferia puterii cel mai mare partid din Romania.

Nu trebuie sa ne ascundem dupa deget, ci sa o spunem franc, PSD-ul romanesc are nevoie de tot atata incredere in PD-ul american de cata are nevoie PD-ul american in PSD-ul romanesc. Este singura strategie win-win credibila, de pe urma careia va avea numai de castigat mediul politic si geopolitic de la granita de Est a NATO. Epoca Basescu va apune peste cateva luni, pentru viitor castigarea de prieteni politici alternativi va fi mai importanta decat o victorie din trecut.