De la partidul-stat la ideologia-stat (clientelara si austera): Noua tentatie totalitara a dreptei

Din istoria comunismului, stim ce a insemnat partidul-stat, nu mai are nevoie de explicatii. Probabil insa ca expresia de ideologie-stat(clientelara si austera, am adaugat sugerativ in titlu) va suna ciudat, dar va reamintesc, celor care ati uitat (se spune ca memoria sociala este scurta) ca i-am simtit cu totii efectele pe pielea noastra, pe timpul curbelor de sacrificiu din 2009-2012. Formal, ideologia-stat nu se confunda cu partidul-stat, la butoanele primului stat nu se afla un singur partid, ci mai multe, dar o singura ideologie, din dihotomia stanga-dreapta. Cum ideologiile exprima interesele unor grupuri mari de oameni, interesele unei parti mai mari sau mai mici a populatiei vor fi marginalizate sau vor ramane chiar in afara politicii oficiale de stat, in cazul ideologiei-stat, al unui stat mono-ideologic.

De parca Romaniei nu i-ar fi ajuns un singur regim de control total al puterii, ma refer la monocromia puterii executive din perioada Basescu-Boc, dreapta politica se pregateste sa recidiveze. Planurile au fost facute, portocaliul se va transforma in galben, pentru ca, nu-i asa, puterea nu se cedeaza, ci se metamorfozeaza. Tocmai am facut trimitere la ceea ce ar putea fi considerata o “instructiune” sau o “teza” totalitara ideologic, nescrisa sau spusa, dar cea mai abitir practicata de Occident, daca vedem ale cui servitoare sunt statele vestice, unele aproape privatizate pe de-a-ntregul, in care grasii devin mai grasi (clientelism) si slabii devin mai slabi (austerism), pentru a cita ipocrizia nemasurata a unui presedinte clasic in viata (si in functie). “Instructiunile” au fost deja inmanate si la Cotroceni, pentru alegerea presedintelui si a guvernului care vor urma, daca avem in vedere navetele diplomatice occidentale la Bucuresti, din ultimul timp.

PDL si PNL au inceput negocierile pentru “unificarea dreptei”. De fapt, nu este foarte clar ce va insemna acest lucru, daca va fi o fuziune sau o alianta a celor doua partide de dreapta, ori daca alianta va fi electorala sau politica. Ceea ce s-a lasat insa sa se inteleaga foarte limpede este ca se doreste un bloc ideologic al dreptei. Orice politica de bloc, fie ea si ideologica, urmareste suprematia, dobandirea puterii totale, neimpartirea puterii cu nimeni. O chestiune profund nedemocratica, indiferent la ce nivel se manifesta, de partid, de stat sau interstatal, lacomie totalitara. La fel de neechivoc este si siajul ideologic european in care vor evolua, PPE, de cinci ani stapanul absolut al Europei, la care democrat-liberalii sunt deja convertiti, iar liberalii vor urma sa o faca, in urma cererii lui Crin Antonescu, de dupa europarlamentare, de afiliere si iesirea din ALDE.

Prin cele doua optiuni ale sefului liberal se contureaza doua probleme, cele de legitimitate si de identitate. Ar fi de vazut daca un presedinte de partid demisionar mai are legitimitatea de a angaja partidul in actiuni de anvergura strategica, daca nu cumva pune o povara nemeritata pe umerii viitorimii liberale. Indoiala ramane chiar si daca afilierea si unificarea vor fi incuviintate de Congresul extraordinar al PNL, s-a vazut ca exista o masinarie de vot bine unsa, piesa care scartaie e data afara (de-acum, o poate face si DNA-ul!). In al doilea rand, cum ramane cu identitatea liberala istorica, aureolata de inaintasi. Nu este greu de ghicit cine se va infrupta din aceasta omleta liberala (dar si ideologica, abil deghizata in “unificare” si “candidat unic” pe dreapta), ca orice bloc politic, economic sau militar, si cel ideologic, de pe intregul spectru al dreptei, va avea pe cineva in frunte. Intotdeauna, in politicile de bloc va fi un primus inter pares, ideea a fost recent reactualizata, de o maniera inmarmuritoare, de dreptaciul popular Nicolas Sarkozy, cand a sustinut ca este o iluzie a se crede ca exista egalitate de drepturi si obligatii in UE.

Declaratiile la unison ale PNL si PDL ca isi doresc o colaborare anti-PSD le tradeaza strategia de demonizare a stangii, din care spera sa faca o alta catapulta spre accederea la puterea executiva totala. Nu cred insa ca de aceasta data o campanie negativa va mai avea succes, cel mai bun avocat si cel mai bun agent electoral al guvernarii PSD va fi economia, pusi in fata indicatorilor si statisticilor confirmate si rasconfirmate de organizatii internationale si europene de autoritate (unele, culmea, chiar sub influenta sau coordonare de dreapta) nu vor “reusi” decat sa se acopere de ridicol.

Cel mai categoric indicator de insatietate, de vointa de putere unica, mono-ideologica, ramane fara indoiala aranjamentul, facut public de unele surse parlamentare, ca unul din cele doua partide de dreapta sa dea candidatul la prezidentiale, iar celalalt sa obtina postul de premier, cand se va realiza o majoritate parlamentara a spectrului ideologic de dreapta. Aici este si o prostie imensa, care ii expune grosier, liderii dreptei au copiat habotnic modelul USL de impartire a puterii, crezand ca vor parea pluralisti si democrati, numai ca acolo era vorba de o impartire intre stanga si dreapta, cu adevarat pluralista si democratica. Pana si dreapta PPE va imparti puterea cu stanga, conservatorii germani au facut-o cu socialistii, dupa ultimele alegeri, numai dreapta din Romania cloceste alte ganduri (la inspiratia, o stiu bine nu numai romanii, celor care au “investit” in DNA, vanatorul de vrajitoare). Nu stim ce vor spune europenii, cei mai de departe, care vor sa ne fericeasca pe vecie cu ideologia-stat de „dreapta”, o stim, au o singura placa, au pus-o si vecinilor.

Competitia in numararea voturilor, un risc de erori sau fraudari

Plecand de la exit-poll-urile ratate, un membru al CNA a cerut ca rezultatele acestor sondaje sa fie facute publice la o ora dupa incheierea votarii, pentru evitarea unor posibile fraudari. Cred ca cererea ar fi indreptatita in primul rand pentru oferirea timpului necesar centralizarii si prelucrarii datelor respective. Daca exit-poll-urile s-au incheiat la ora 21,00, o data cu incheierea procesului de votare, te intrebi cum de a fost posibila publicarea lor instantanee, fara niste timpi minimi de centralizare si prelucrare. Chiar si daca operatorii de teren au facut raportari partiale, tot ar fi fost nevoie de timpi suplimentari de analiza pentru ultima raportare, de la ora 21,00. Este limpede ca intre presiunea financiara asupra agentiilor de masurare sociologica (trebuiau sa-si incaseze banii prin publicarea rezultatelor la ora convenita), graba de a-si oferi informatiile si erorile care s-au inregistrat exista o legatura foarte stransa. Ar fi de vazut care este si practica europeana, dar ceea ce ar trebui sa fie clar pentru toata lumea este ca astfel de sondaje sunt niste extrapolari, deci estimari, nu sunt sinonime si nu substituie rezultatele reale, obtinute prin numarare efectiva. Probabil ca ideea CNA ar avea acelasi efect anti-frauda si daca s-ar aplica cu o ora inaintea inchiderii urnelor.

Mai exista insa si o alta posibilitate de fraudare, pe care mi-a relatat-o cu indignare un prieten care a fost membru intr-o comisie de votare. Este vorba de declansarea unei competitii in numararea voturilor intre sectiile de votare din acelasi sediu, coroborata cu prevederea legala ca, indiferent de cand o sectie a terminat numaratoarea, plecarea cu sacii cu buletine se face in acelasi timp pentru toate sectiile, cu aceeasi masina si cu aceeasi paza. La sectia de votare unde s-a intamplat povestea, un presedinte al unei sectii de votare a avut suspiciuni de fraudare, motiv pentru care a dispus reluarea numaratorii, ceea cea starnit nemultumiri ale sectiilor care incheiasera procesul. Agitatia care a urmat si presiunea psihologica pe nefericitul sef de sectie de votare care voia sa respecte legea, sunt greu de descris aici. Aceste competitii contratimp intre sectiile de votare din acelasi local pot avea un impact negativ asupra acuratetii numaratorii. S-ar impune, cred, o prevedere legala privind un timp mediu de numarare, ponderat si cu un timp pentru eventuale reluari ale numaratorii. Agitatorul grabit (si nemultumit de rezultatele scrutinului) era, culmea, tot un presedinte de sectie de votare, care terminase numaratoarea, atentie, la o ora dupa inchiderea urnelor, la ora 22,00. Pericolul de boicot psihologic (care ascunde un boicot politic) al numaratorii poate fi real daca nu exista o limita legala de timp sub care sectiile de votare nu pot parasi sediul (2-3 ore ar fi fost suficiente la europarlamentare). Evident, reglementarea s-ar impune numai pentru situatia in care mai multe sectii de votare se afla in acelasi sediu.