Capitalismul estic de dupa 1989 a consumat ipoteza ca revolutia leninista ar fi deturnat Estul de la calea prosperitatii abundente, pe care a mers Vestul. Un nou curent de gandire, de secol XXI, tinde sa se infiripeze pe o idee contrara. Paralelele cu destinul capitalist falimentar latino-american nu lipsesc (Argentina, de pilda, este la al treilea faliment in ultimii 25 de ani). Reiau comentariul la un articol din trena unui antirusism de conjunctura (vezi link-ul).
1. Ideea de proiect nu este rea, desi de actualitate practica, de atentionare si, eventual, de transformare, cum inteleg ca ati vrea sa fie, ar fi un dosar Putin. Fireste, nu va putea fi rupt de un dosar Obama, actiunile unuia sunt consecintele actiunilor celuilalt si invers. O istorie comparativa Putin-Obama ar fi ceva inedit si mai de audienta, nemaivorbind ca ar fi o provocare pentru obiectivitate. In fine…
2. Schimbul de scrisori, ca cel de fata, nu mai are impactul politic de altadata si nu substituie o cercetare de teren, la fata locului. Aceasta modalitate a fost in voga in vremurile lui Marx, de dupa si Internationalelor, dar acum sursele alternative nu-i mai lasa decat o palida sansa, nemaivorbind ca opiniile a doi oameni sunt opiniile a doi oameni, nimic mai mult.
3. Secolul XX a fost al lui Hitler, nu al lui Lenin, ultimul a ramas un regionalist, in pofida ambitiilor mondialiste (revolutia mondiala nu a avut loc), nu a influentat impartirea lumii si ordinea mondiala, cum a facut-o primul, cu costuri dramatice incomparabile, sub semnul carora traim, din pacate, si astazi. Nerespectarea proportiilor istorice ar fi o lipsa de respect fata de istoria insasi.
4. Lenin a fost omul istoriei ruse din timpul sau, fara de care, sa recunoastem, riscurile inapoierii feudalist-tariste ori ale devenirii unei colonii occidentale ar fi putut fi realitati si in zilele noastre. De aici persistenta unei anumite nostalgii in randurile intelighentiei, dar si ale mujicilor. “Radicalismul utopic” chiar a functionat, pe termen scurt, ca orice fenomen perisabil, meritul intelighentiei a fost de a-i constientiza limitele si a incerca sa le depaseasca prin reforma. Ca s-a evoluat spre revolutie, meritul este cu atat mai mare, Rusia se prezinta astazi lumii ca un stat schimbat din temelii, fara egal, cred, comparativ cu unele organizari statale occidentale anchilozate.
5. “Utopia nu a murit”: nu vor muri niciodata, altfel am fi orbecait prin subsolurile istoriei, cred ca este o repugnanta tentativa de “zoologizare”. Daca vom avea decenta sa recunoastem, sunt nenumarate exemplele prin care ceea ce pentru contemporani a fost o “utopie”, pentru generatiile care au urmat a devenit o realitate palpabila.
6. Nu cred ca explicatiile pentru “adoratie si “ascultare” ar trebui cautate in Marx sau in religie, ci in realitati si in interese concrete, Lenin nu era reprezentant al “clerului politic”, ci exponentul unor interese de schimbare, de renastere din cenusa imperiului tarist, ceea ce s-a si intamplat. Confucianismul, care mi se pare nimerit a-l cita aici, definea politica drept preocuparea de a hrani poporul, acesta este un fapt vital, subscris de orice majoritate.
7. Intelectualitatea are rolul ei, dar cand esueaza in intelectualism si aroganta devine nedemocratica. Un leadership format exclusiv din intelectuali uzurpeaza bazele democratiei, face din alegeri ceva formal, practic o minciuna, sa ne gandim ca Lech Walesa a fost un strungar, care s-a situat in fruntea poporului si a adus o schimbare pe care niciun alt intelectual nu a adus-o…
Publicat de fragmentariumpolitic 
Fragmentarium Politic 