Nu sunt critic de film, ci doar un consumator ocazional, cand este vorba de filme de idei, cu mesaj umanist, destul de rare in epoca western-izarii estice. Insa filmele nu sunt facute pentru specialisti, ci pentru marele public, de aceea a ne spune parerea ar trebui sa intereseze.
Un film-revelatie, incarcat de semnificatii si nuante de semnificatii, unele greu perceptibile, aproape subliminale, ca “Ida” (2013) al regizorului polonez Pawel Pawlikowski nu avea cum sa-mi treaca neobservat. La fel s-a intamplat si cu unele articole ale unor specialisti romani ai domeniului, dar si sensibili prin ascendenta la tema, cum este profesorul de arta teatrala si cinematografica Radu F. Alexandru.
Exceptionalul cunoscator si decodor al sufletului omenesc, Pawel Pawlikowski, ne reaminteste ca ne intoarcem la Dumnezeu nu prin etnie si religie, ci prin iubire, asa cum am si venit in lumea pamanteana. Si nu este nimic ezoteric in filmul “Ida”, totul este la vedere, dar fiecare vede ceea ce este pregatit sa vada, o poate face cu cultura iubirii si altruismului sau cu cea a urii si egoismului, de unde si alegerile opuse ale Annei si Wandei. In clipa mortii, ne asemanam uimitor cu cel care am fost in clipa nasterii, cand doar fiorii de umanitate si divinitate conteaza, care se incolacesc prin iubire pe caduceul vietii, intr-unul si acelasi moment de inceput si sfarsit, cand politica si religia nu ne-au revendicat si parcelat, inca, sau cand nu o mai pot face.
Una din cheile de interpretare ne este oferita chiar de antiteza Anna-Wanda. Anna nu avea cum sa redevina “evreica Ida”, descoperise forta incredibila a iertarii, uitarii, iubirii si impacarii, cu sine, cu lumea si cu Dumnezeu, prin care era foarte aproape de a obtine mantuirea. Mai mult, aflarea grozaviilor lumesti, dupa plecarea din manastire, carora si familia sa ii cazuse victima, i-a revelat amagirile si desertaciunea resentimentelor si razbunarilor, tobogan pe care Wanda a incercat fara succes sa o atraga. De aici extraordinara tarie si cumpatare a Annei, care este putin probabil sa le fi dobandit in afara sansei de a fi fost incredintata unui preot si de a fi ajuns la manastire.
Nici “placerile” carnii nu au descumpanit-o, stia sau intuia ca dincolo de toate aceste lucruri pasagere se afla sau trebuia sa se afle altceva, mult mai profund si mai durabil, poate chiar etern. Filosofia intrebarii “Si dupa aceea?”, pe care si-o punea la fiecare pas care putea fi de dezechilibru este imbibata de o reflexivitate atat de adanca si de tulburatoare incat nu ai cum sa treci necritic peste superficialitatea si volatilitatea “pragmatismului” cu care nefericita Wanda, evreica fosta procuroare rosie, se mintea si de care se inconjura, prin alcool, sex, resentimente, razbunari, vanatoare de oameni… Intorcandu-se la manastire pentru a depune juramantul, calugarita Anna nu a intors spatele rudei Wanda, ci unei conceptii si unui mod de viata.
“Si dupa aceea?” ar putea fi foarte bine un alt titlu al filmului sau cel putin un subtitlu, ajuta la aflarea cu mai multa usurinta a esentei deosebirilor dintre Anna si Wanda, dar si dintre Anna si “Ida”.
“Qua de causa?” (Adaugire, 21.08.2014)
Aflat, eu insumi, pe terenul unor tensiuni si intrebari existentiale pe care mi le-a indus pelicula pawlicowskiana ‘Ida”, simt nevoia unor completari sub semnul unui corolar la ‘Si dupa aceea?”. Stiu perfect de bine ca o creatie artistica nu ne poate da si nu i se pot pretinde raspunsuri “stiintifice” la problemele noastre lumesti, ar fi o vulgarizare, un film nu este o fotografie sau un oracol, ci o provocare adresata gandirii.
Filmul ‘Ida” ne confrunta constiintele cu idei de o mare incarcatura de reflexivitate, de unde si nesfarsitele posibilitati de interpretare. In decodarea mea, in revelatiile Annei nu atat dimensiunea temporala a fost determinanta, nu marimea acelui “cand?”, revelatia e de fapt un declick, o strafulgerare, cat mai degraba specificitatea acelui “unde?”, dar si inteligenta cauzala, cum, prin ce mijloc, care cred ca este superioara celei emotionale. Wanda a plimbat-o ispititor-instigator pe Anna printr-o lume de efecte, incercand sa o abuzeze emotional inclusiv prin afirmatia ca Dumnezeu ar fi “mort”, dar interogatia cauzala “Si dupa aceea?”, care trimite la viitor, poate fi transpusa si intr-o alta cheie, a trecutului, care trimite la radacina lucrurilor, “Si inainte de aceasta?”.
Daca asa stau lucrurile, Anna nu mai este o “nestiutoare”, adevarul cauzal, aproape sau chiar initiatic, o desparte definitiv de Wanda, adevarata nestiutoare. Iesirea din mediul lumesc, cum a fost recluziunea monastica a Annei, ca si multe altele, care prin retragerea in pustiu, in singuratate, prin meditatie/rugaciune si post ascut mintea prin deconditionarea de material si de patimi, ofera un termen de compartie pentru nevrozele aglomerarilor umane, implicit si o alta cale. Despartirea Annei de Wanda si neintoarcerea la “Ida” nu au avut nimic etnic in ele, au exprimat o atitudine si o alegere, fapte pe care le intalnim cu o frecventa aproape de regularitate in interiorul oricarei etnii. Cred ca originile de neam sau religie nu trebuie sa aiba niciun amestec in eliberarea de tarele de comportament ale celor din jur. Pana la urma, asa cum ne nastem si murim singuri, salvarea sufletului este o problema individuala, tine de libertatea de alegere a fiecaruia, niciodata nefiind prea tarziu.
Publicat de fragmentariumpolitic 
Fragmentarium Politic 