Adrian Nastase a revenit si nu a revenit acasa. Cei noua ani de interdictie de a vota, de a fi ales si de a ocupa functii publice il vor tine “departe” de tara sa, pentru care, indiscutabil, a facut destul de multe lucruri bune. O coincidenta ciudata, inca neobservata, este ca interdictia va dura cat doua posibile mandate ale viitorului presedinte.
Iesirea din desert, apropos de titlul cartii pe care o scrie Adrian Nastase (si pe care o astept cu interes), are nevoie de o calauza, toata lumea o stie, mai ales adversarii (imi repugna termenul de „dusman”), de unde si atintirea tuturor ochilor, desi din motive diferite, catre „liberatul conditionat”. Dintr-un punct de vedere „mediu”, sa-i zicem, adica obisnuit, normal, care respinge partizanatul in favoarea echidistantei, conditionalitatile de liberare sunt atat de evident excesive si politice in raport cu sentinta de „drept comun” si durata detentiei, incat nu poti sa nu te intrebi daca nu cumva tocmai aceste „conditionalitati” sunt o miza pe care se face un joc, din varii interese (evit sau folosesc cu parcimonie cuvantul „politica”, din motive de echidistanta).
Faptul ca fostul lider politic si premier social-democrat a „acceptat” sa i se deconteze coruptia din Romania in sarcina personala ii este, fara indoiala, imputabil, chiar daca nu a crezut nicio clipa, cu expertiza juridica pe care o are, ca un dosar atat de superfluu va duce candva, undeva, la vreo condamnare. Si chiar daca reactiile in instante juridice internationale, pe care le-ar fi putut avea, ar fi putut sa stanjeneasca intrarea Romaniei in UE, intr-un context si asa sensibil, in care reticentele externe si asteptarile interne se bateau cap in cap. Desigur, la interesul national ar fi luat sau ar lua oricand magna cum laude, dar la interesul personal, si ma refer la cel de autoconservare, a fost un visator. Nu sustin ca intre cele doua ar trebui sa existe o tensiune, dar o armonie, da, inainte de a face orice altceva trebuie sa te bucuri de sanatate si libertate.
Dupa umila mea parere, un patriot mort sau in inchisoare devine nefolositor, trecand insa peste, intrebarea este ce va face in viitor Adrian Nastase cu libertatea sa, asa ciuntita cum este, pentru ideile pentru care s-a sacrificat? Cei care il cunosc o stiu, cuvantul ‚abandon” ii este necunoscut, dar, totusi, o solutie juridica va fi necesara, pe care insa nu o intrevad intern. Poate ca, din perspectiva obiceiului de la romani de a politiza orice, nici nu ar fi recomandabila. Pentru a iesi din „logicile” celor doua tabere, care invariabil ce va sustine una va contrazice cealalta, este nevoie de o a treia parte, care se cheama drept international, ale carui decizii au prioritate fata de cele ale dreptului national. Este vorba de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), dar nu de a-l repune in drepturi, aceasta va fi o consecinta, ci de a redeschide si rejudeca dosarul Adrian Nastase.
Si o strategie de aparare in instanta se schimba cand da gres, ca orice strategie, desi nu se poate sustine asa ceva in dosarul Nastase, efectele unor strategii apar sau se vad pe termen lung. Dar, in opinia mea, nu va trebui sa se mearga pe calea denuntarii unei condamnari politice, CEDO nu se pronunta pe teme politice, ci pe dosare sau sentinte, daca sunt sau nu intemeiate. De aceea cred ca ar fi suficient si necesar sa se rejudece cauza in termeni de „drept comun” (teza politica sa ramana la partid). Stiu, la o prima reactie ar putea parea ciudat ceea ce spun. Insa daca cineva este achitat intr-un dosar de drept comun, in care probele in mod evident nu sustin acuzatiile, deci in care eroarea este exclusa, nu si tendentiozitatea, va fi limpede ca dosarul, sentinta si detentia au fost politice.
Publicat de fragmentariumpolitic 
Fragmentarium Politic 