Nu va prefaceti ca nu stiti: Scopul planului de autonomie este de a crea o „Noua Ungarie” in inima Romaniei. Cine o ajuta, cine o poate opri?

03/09/2014

Datorita expunerii de vecinatate, teritoriile de margine au sau pot avea, uneori, un alt destin decat cele de centru. O data la unii, altadata la altii, dupa vremuri si bataia vanturilor. O reconfirma teritoriile din sud-estul Ucrainei, pe cale de a se transforma in „Novorossia”. Daca s-ar fi bucurat de realitati primordiale de securitate, de a fi fost un teritoriu-inima sau daca ar fi facut parte dintr-un intreg integrat geopolitic, pericolul de rupere nu ar fi existat, atuurile de pozitionare ori regulile de integrare ar fi protejat-o.

Nu-i mai putin adevarat ca daca nu ar fi existat lovitura de stat si nu ar fi incalcat tot ceea ce se poate incalca in materie de drepturile minoritatilor nationale, Kievul nu ar fi cazut in groapa pe care a sapat-o, cu sprijinul Occidentului, pentru etnicii rusi din regiunile de margine, Donetk si Lugansk. Nu exista stat fara minoritati, dar nu toate sunt federalizate. In general, structura de stat federala este o solutie de imperiu sau de mare putere, nu vom vedea niciodata in astfel de cazuri un stat unitar, ori de dupa impartirea sau reimpartirea de teritorii, pe calea razboiului. Niciuna din aceste posibilitati nu este specifica Romniei, un stat national si unitar, ea insasi fiind victima impartelilor si reimpartelilor dinte cele trei mari imperii care i-au disputat istoria.

De ce ar trebui Ucraina sa se federalizeze, care o face vulnerabila la secesiune, cand au existat partide ale regiunilor care i-au prezervat unitatea statala, cand exista standarde europene ale deschiderii procesului politic si democratic catre minoritatile nationale? Raspunsul tine, cel mai probabil, de atragerea diferita a celor doua parti ale Ucrainei, de vest si de est, in cele doua sfere de influenta care o confrunta, euroatlantica si rusa. Este greu de spus daca exista un targ pe aceasta imparteala, nu insa si despre faptul ca federalizarea, in favoarea careia s-a pronuntat, mai intai, ministrul adjunct de externe german, si, apoi, liderul rus, sub forma unui nou stat, pare sa multumeasca partile pretendente.

Jocul este inca departe de a fi inchis, cred ca ucrainenii insisi vor fi cei care il vor transa, in cele din urma, daca vor alege sa treaca sau nu in corpore de o parte sau alta. Posibilitatea ar putea fi rejucata de alegerile parlamentare anticipate, din aceasta toamna, care ar putea fi foarte bine asociate cu un plebiscit, daca se va merge pe o directie geopolitca sau doua, cu spectrul de consecinte de-acum previzibil.

Importante vor fi insa si costurile geopolitice colaterale. Deja secesionistii scotieni au crescut in sondaje, iar autonomistii maghiari se pregatesc sa foloseasca alegerile prezidentiale ca pe un moment de vizibilitate maxima pentru proiectul de autonomie, prin participarea cu doi candidati prezidentiabili. In mod normal, apartenenta comuna la NATO si UE ar trebui sa nu dea niciun fel de sorti de izbanda proiectelor secesioniste sau autonomiste. Exceptii ar putea fi cazurile Marii Britanii, daca s-ar retrage din alianta si/sau din uniune, o ipoteza absurda, cel putin in cazul aliantei, care de maine isi va incepe un summit chiar pe pamant britanic, dar si prin posibilitatea de autodezagregare a regatului unit, si Ungariei, daca va intra in structurile euroasiatice ale Rusiei, ceea ce ar da fiori Washingtonului si Bruxelles-ului, poate chiar un semnal de inceput de dezagregare a Occidentului.

Ungaria si-a exprimat de mult dezinteresul si ezitarea fata de Vest, iar un Gabor Vona nu s-a sfiit sa ameninte Romania cu razboi, recent si cu fatalitatea autonomiei tinutului secuiesc, indiferent ce ar face statul roman. Tot in aceste zile au aparut informatii ca serviciile speciale rusesti ar colabora activ cu lideri maghiari din Transilvania. Ipoteza ca iredentisti ungari si coloana a cincea de autonomisti udemeristi se vad inspirati de evolutiile din sud-estul Ucrainei si posibilul lor rezultat, de federalizare, nu este chiar fantezista, ba chiar ar trebui luata in calcul. Daca avem in vedere ca si limbajul poate perverti gandirea, propaganda intensiva pe care UDMR se pregateste sa o lanseze in jurul proiectului de autonomie orienteaza si mai mult catre acest scop.

Ar mai lipsi, probabil, un puci, un puci electoral, de aceasta data, prin persuadarea clandestina a electoratului, la care deja am inceput sa devenim martori. Cu un premier deja portocaliu si un viitor presedinte de aceeasi culoare, orizontul Romaniei va fi la fel de portocaliu ca al Ucrainei. Sa nu ziceti ca n-ati vazut, n-ati auzit, n-ati stiut, Ungaria va iesi din NATO si UE si-si va forta ambitiile geopolitice printr-o „Noua Ungarie” in inima Romaniei. Pentru cei care gandesc in termenii distrugerii unitatii statului roman si cred ca atmosfera de foc si sange ucraineana le ofera o „gura de aer”, cat si pentru guvernantii care sunt orbiti de castigul electoral din noiembrie, indemnul meu este acelasi, turnati-va o galeata de apa in cap, pentru a va trezi!


In Memoriam Stefan Andrei: Un mare diplomat, cu un destin nedrept

03/09/2014

A murit un mare diplomat, Stefan Andrei. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace! Pace de care nu prea a avut parte, dar pe care a mijlocit-o pentru altii. Cred ca diplomatia internationala, nu mai vorbesc de cea est-europeana, ar avea pentru ce sa-i multumeasca. Cel putin israelienii si arabii, rusii si chinezii, pentru care contributiile diplomatice ale lui Stefan Andrei au fost palpabile, cu substanta. Nu ma astept sa citesc la cei reciclati in anticomunisti de profesie altceva decat ideologia partii lor de adevar (si au dreptul sa presupuna exact acelasi lucru despre autorul randurilor de fata), dar valoarea adaugata de Stefan Andrei comunicarii si detensionarii in relatiile dintre actantii internationali amintiti chiar este un adevar intreg, gol-golut, nu doar o parte, arhicunoscut, de altfel. Compararea lui Stefan Andrei cu un ministru al lui Hitler, pe care am citit-o after day, este nelalocul ei, horribile dictu.

„Echipa national-stalinista”, din care ar fi facut parte, nu a fost nicio clipa stalinista, ci national-ceausista (cred ca istoricii au punctat destul de bine acest fapt, nu-l reiau). Faptul ca in memorialistica lui Stefan Andrei nu se intalneste o atmosfera de „drama” tine, probabil, de diplomatie sau de optimism, s-ar putea ca doar el sa se fi considerat un invins (bataliile se mai si pierd), nu si idealurile sau ideile pe altarul carora s-a sacrificat si pe care si-a dat si obstescul sfarsit. Pana in ultima zi, Stefan Andrei nu a facut un necrolog al comunismului, nu a dat satisfactie „pasiunilor” anticomuniste ale altora. Mai mult, nu a fost un  detractor al ideilor si tovarasilor de lupta, nu s-a umilit, nu si-a rasturnat crucea, prin apostazie sau cainta. Cred ca a fost un intelectual autentic, nu un „intelectualist”, adica nu unul dintre cei care pun pe steagul intelectualitatii lozinci dupa cum le dicteaza interesele personale, care-i fac sa fie concupiscenti, lasi, datractori, cinici, infatuati…

Critic, da, a fost, dar critica pregateste succesul, daca nu al sau, al altora, probabil. Precum o spirala, progresul presupune negari, preluari, adaugiri, de aceea cred ca nearuncarea copilului o data cu apa murdara din copaie a fost sau este la fel de valabila si in cazul trecutului antedecembrist. Cand afirm asa ceva, o fac de pe pozitii la fel de critice ca ale reformatorilor care au abandonat ideologia comunista, straina si perimata. Evident, nu si de pe ale „inchizitorilor” care vor condamnarea in masa. Samburii de adevar ai comunismului pot incolti pe un alt sol, fara a fi nevoie de o intoarcere, retrograda si odioasa, la comunism. Chiar si pe taramul extrem de cicatrizat si de cicatrizant al capitalului si muncii, care ar putea deveni, astfel, mai putin antagonic, ceea ce ar fi un castig global.

P. S.: Ma gandeam, dupa cele scrise, ca o necesara si crestina reculegere, ca un ministru de externe comunist ca al RSR, care nu a avut de-a face cu declansarea de razboaie militare sau civile, cu provocarea de lovituri de stat ori alte evenimente externe de aceeasi natura reprobabila, ci dimpotriva, ar fi trebuit sa fi avut o culpa minima (fara nu se poate, e o chestiune generala, de principiu). Deconcertante sunt si doua teze care se bat cap in cap, teza comunista privind legatura dialectica dintre politica externa si politica interna si teza capitalista care neaga ca intre cele doua ar fi vreo legatura. Desigur, e de inteles de ce in ultimul caz se evita sa se faca conexiuni intre cele doua planuri, dar pentru cei care se ocupa cu teoria se naste o intrebare. Daca politica externa nu a avut nimic de-a face cu politica interna, de ce unui ministru de externe ca Stefan Andrei i se pune in sarcina politica interna, ca doar in politica externa totul era “parfum”?! Trebuie sa fie un raspuns, ca doar nu o fi cuadratura cercului…

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/stefan-andrei-sau-iluzia-ceausismului-cu-chip-uman/

http://nastase.wordpress.com/2014/09/02/stefan-andrei/