Henry Kissinger: Lasati competitia pentru a salva democratia

04/09/2014

Dupa ce in perioada cat a fost consilier de securitate nationala si secretar de stat pentru presedintii Nixon si Ford a turat la maxim masinaria realpolitikului, pe care a lasat-o mostenire urmasilor care au gripat-o, Kissinger, ajuns la varsta nonagenara, a oferit publicatiei Wall Street Journal cateva consideratii contradictorii, care pot fi interpretate ca o cainta discreta sau o reevaluare formala a crezului sau, care a facut din SUA campioana absoluta a ordinii bipolare si unipolare. Cel mai probabil, reconsiderarile „uliului” a carei gandire a dominat decenii Casa Alba au fost determinate de profunda criza a modelului de competitie cu care se confrunta America.

Kissinger recunoaste ca geopolitica mondiala, identificabila mult timp cu scoala sa de realpolitik, este in criza, a carei cauza o vede in bazarea pe principii occidentale si in adoptarea acestora de catre regiuni care nu au crezut cu adevarat in ele. Ca urmare, sustine Kisinger, statele nu traseaza legitimitatea pe baza unor strategii solide, globalizarea se realizeaza la nivel economic, dar nu si politic, iar cei mai puternici oameni nu comunica eficient. Cea mai serioasa obiectie care se poate aduce unei asemenea viziuni este ca legitimitatea actiunilor statelor in relatiile internationale nu se bazeaza pe strategii unilaterale, ci pe dreptul international, care exprima acordul de vointe si reprezentativitatea de interese ale majoritatii statelor lumii. Din deplangerea neglobalizarii politice transpare aceeasi pulsiune realpolitik de supra-ierarhizare a lumii, opusa multipolaritatii, ca si din codificarea pe care o da eficientei comunicarii, pe care o leaga de numerele mici, de cei mai puternici. Confirmari, explicite sau citibile printre randuri, sunt regasibile si in sustinerea federalizarii Europei sau cand se intreba cui da telefon in Europa. Desi in numele sau, oricat am cauta-o, democratia lipseste din concept.

In aceeasi nota sunt si evaluarile celor doua retete, americana si europeana, de ordine mondiala, aflata intr-un moment critic. Kissinger idealizeaza profilul de lider mondial al SUA, pe care le caracterizeaza ca o natiune formata explicit pe ideea guvernarii libere si reprezentative, care si-au pus evolutia pe seama libertatii si a democratiei, considerate a avea abilitatea de a savarsi pacea legitima si de durata. Daca e vorba de guvernarea americana, nimic de obiectat, poate doar ca este excesiv reprezentativa, daca o comparam cu democratia directa, dar lucrurile se schimba la multe din statele cu care interactioneaza, conditionarile politice le fac mai putin libere, chiar si pe cele la care raportul dintre cele doua forme de democratie este esential diferit.

In viziunea europeana traditionala asupra ordinii, afirma Kissinger, oamenii sunt prin natura lor competitivi, la fel ca si statele, de unde politica europeana de a tine in frau ambitiile prin echilibrul de putere si oameni de stat rationali. In cea americana, potrivit lui Kissinger, oamenii sunt chibzuiti, realisti, deschisi la compromisuri, pentru care raspandirea democratiei a devenit tinta primordiala pentru ordinea mondiala. Din acest punct, al deosebirilor de viziune si de cai, prin care democratia si competitia ar fi (sau ar fi devenit) antagonice, Kissinger pare a face o rasturnare de paradigma, de slabire a competitiei in favoarea democratiei. Receptat intr-o asemenea cheie, semnalul este fals, democratia si competitia sunt un intreg, initiativa privata si piata libera nu se pot desfasura intr-un cadru necompetitiv. Competitia este la fel de prezenta si de motoare si in societatea americana si in cea europeana, diferentele de acceleratie sau deceleratie sunt o cu totul alta problema. In fapt, este aceeasi veche teorie adamsmithiana a avutiei natiunilor, care absolutiza libertatea pietei si competitiei, puternic infirmata de criza. Ne dam seama abia cand Kissinger le reafirma, vorbind de pietele libere care ar pune in valoare indivizii, ar imbogati societatile si ar inlocui rivalitatile internationale obisnuite cu interdependenta economica.

Adevarata problema a competitiei tine de mijloace, care si in capitalism trebuie sa se puna cu aceeasi fermitate cu care s-a pus pentru comunism. Mijloacele de competitie trebuie sa fie curate, nu murdare, ori competitia prin realpolitik numai mijloace curate nu a folosit. Razboiul de agresiune este cel mai josnic mijloc. Nu de zoologizarea mijloacelor are nevoie competitia, ci de umanizarea lor. A cauta dusmani „naturali” tine de zoologizare, nu de umanizare. Pe de alta parte, tendintele de dominatie globala vor intampina intotdeauna o rezistenta globala. Pe scurt, scopurile politice de libertate, democratie si ordine internationala vor fi legitime si durabile daca vor fi raspandite prin mijloace curate.

http://www.hotnews.ro/stiri-international-18018569-kissinger-conceptul-care-stat-baza-erei-geopolitice-moderne-este-criza-pentru-bazeaza-principii-occidentale.htm