Traian Basescu, candidatii la presedintie si teoria conspiratiei: Daca un candidat este ofiter acoperit, nu va fi nevoie ca seful statului sa-l „dezbrace public”, o va face portretul robot, pe timpul campaniei electorale

19/09/2014

De cand presedintele Basescu a lansat ideea ca printre candidatii la alegerile prezidentiale ar exista un ofiter de informatii acoperit, o incompatibilitate prin lege, deasupra acestora a inceput sa pluteasca o atmosfera de suspiciune si nesiguranta. Daca va fi dovedit, i se va retrage calitatea de prezidentiabil, in orice etapa a procesului competitional. Pentru campania electorala sunt semne grele de furtuna.

Situatia este destul de contrarianta, in loc ca fiecare detaliu dat la iveala sa o limpezeasca, o face mai complicata si mai confuza. Unii candidati s-au delimitat de postura de ofiter acoperit, altii nu, de unde imediat intrebari si indoieli in legatura cu cei care pastreaza tacerea. Nu este foarte clar nici daca este o chestiune trecuta sau actuala, documentata sau o parere, daca este vorba de un serviciu de informatii interne sau externe, toate cazand sub incidenta interdictiilor legii penale. In plus, Traian Basescu nu se grabeste cu clarificarile, pe care le justifica cu o anumita „planificare”, cand va fi de fata „toata presa”.

Nu lipsesc nici speculatiile politice, care, in general, tintesc catre cei mai bine pozitionati in sondajele privind intentiile de vot. Respingerea propunerii de constituire a unei comisii parlamentare care sa verifice declaratiile lui Basescu a fost prompt folosita de ACL pentru a acuza PSD-ul ca il „acopera” pe Victor Ponta. Nici candidatura ACL-ului nu a ramas neatinsa, chiar daca nimeni nu a auzit din partea lui Klaus Iohannis mesaje de pe alte pozitii decat cele ale statalitatii romanesti, au aparut in jurul neamtului-roman unele incercari de tesaturi interpretative, de a-l suspiciona ca ofiter acoperit al BND, serviciul de informatii al Germaniei.

Cred ca punctul de pornire in tot acest scandal, care ameninta sa ia proportii sau intorsaturi nebanuite, ar fi de a afla domeniul de apartenenta informativa al ofiterului acoperit, semnalat de seful statului. Pana acum, exista date oficiale, la cererea comisiei parlamentare de control al serviciilor secrete, doar din partea SIE, care, prin cea mai inalta autoritate a serviciului, directorul Theodor Melescanu, a notificat ca, pe baza datelor pe care le deține, nu există, între candidații la Președinție, un ofițer acoperit.

Mi se pare ciudat ca intregul joc de supozitii si de confirmari sa se duca pe o singura pista, a SIE, nu si a SRI. Ultimului serviciu de informatii ii apartine expertiza contrainformativa, pentru care are si ofiteri acoperiti, dar care vizeaza si ofiteri acoperiti ai unor puteri straine, aflati in Romania. Dintr-o data, lucrurile se schimba in problema ofiterului acoperit, intrebarea daca nu cumva printre candidatii la presedintie se afla un „acoperit” al serviciilor straine fiind de neocolit. SRI-ul trebuie sa stie, Basescu, la fel, presiunea politica si publica aici ar trebui sa tinteasca, confirmarea sau infirmarea oficiala daca vreun candidat este ‚anturat” de servicii secrete straine.

Daca printre candidati se afla un ofiter acoperit al serviciilor straine, nu va fi nevoie ca Basescu sa faca parada cu „dezbracarea publica” a acestuia, oricum ar fi tarzie si patriotarda, insul o va face singur si in mod inevitabil, prin discursul prezidentiabil, de pe timpul campaniei electorale. Exista un portret robot al unui ofiter acoperit al unui serviciu de informatii strain, descris de ideile pe care le sustine.

Mai bine zis, un autoportret, ca cel de notorietate din SUA, din timpul WW2, cand, plecand de la unele idei din editorialele unei publicatii, care se inscriau in mod straniu in politica revansarda si expansionista a nazistilor, s-a descoperit ca politica editoriala era dirijata de ofiteri nazisti sub acoperire. Cred ca ar trebui sa luam de bune punerile in garda ale unor aliati si parteneri strategici privind posibilitatea ca statul de drept roman sa fie luat sub control de filiere straine, din proximitatea Romaniei, care pot lovi in interesele nationale, inclusiv in puncte nodale ale Constitutiei.


Esecul referendumului privind independenta Scotiei: Insularitatea a aparat unitatea Marii Britanii. Cel mai bun si mai bogat vecin al scotienilor nu face geopolitica

19/09/2014

Asadar, bula propagandistica nationalista a lui Alex Salmond, liderul politic al secesionistilor scotieni, s-a spart, ieri, la urne. Peste 55% dintre scotieni au votat impotriva desprinderii Scotiei de Regatul Unit. Salmond insusi si-a recunoscut infrangerea si a facut apel la toti ceilalti sa faca la fel. Un gest de unitate cu un ceas mai tarziu, dar necesar pentru a potoli delirul nationalist pe care l-a provocat, care ar fi putut deveni un bumerang.

In urma relegitimarii unitatii, premierul David Cameron a promis noi puteri celor patru natiuni constitutive, augmentand nevoia de reunire si de mers inainte a Marii Britanii. Tragand linie si adunand, dusul rece scotian a reconsolidat sanatatea unitatii politice a insularilor, ideea ca, de fapt, cele patru natiuni alcatuiesc o singura natiune, cea a Marii Britanii si Irlandei de Nord.

Insularitatea a aparat, inca o data, unitatea fiintei nationale a UK. Ceea ce nu a facut al doilea razboi mondial, destramarea si nimicirea britanicilor, nu avea, cu atat mai putin, sa faca separarea etnica. Iesirea politica a Scotiei din indiviziunea, simultan politica si naturala, a UK, ar fi fost un suicid economic. Cel mai probabil, de ambele parti. De aici, mirarea fata de consumarea unui experiment aventuros, cu final previzibil.

In cazul Scotiei, cel mai bun si mai bogat vecin, Marea Nordului, nu poate fi o alternativa geopolitica, iar fara integrare nimic nu rezista. Neviabilitatea separatismului, oriunde in lume, este o consecinta a integrarii globale. Ramane de vazut daca nationalismul britanic, incorporat de UKIP-ul lui Nigel Farage, care cocheteaza cu ideea iesirii din UE, a inteles ceva din lectia scotiana.

Sintetizand, recunoasterea referendara a unitatii poporului britanic si unicitatii frontierelor sale reprezinta, cred, cel mai puternic semnal de unitate pentru intregul secol 21. Cei care s-au temut de un precedent l-au avut, desi de semn contrar, destimularea explicita a nationalismului separatist.