Campania paralela: Al cincisprezecelea candidat

De vineri, Romania a intrat in campania electorala pentru alegerile prezidentiale. In mai putin de o luna, cat a ramas din campanie, cei paisprezece candidati inscrisi in competitie se vor lupta, cu toate mijloacele si fara reguli (sunt semne care deja anunta acest lucru), pentru pozitia numarul unu de la Cotroceni. Desigur, mi-ar fi placut sa scriu despre o intrecere cinstita si corecta, dar politica nu este sport si nu din sport s-a nascut scopul care scuza mijloacele. Nu este insa o fatalitate, o noua politica poate incepe cu orice noi alegeri, prin care interesele cetatii, ale polisului din limba greaca, de unde provine radacina cuvantului politica, sa prevaleze in fata celor ale politicienilor si partidelor.

Exista o cale de a avea, clar, cel putin in minte, un standard in raport de care sa masuram evolutiile din campanie ale candidatilor. Campania paralela si candidatul paralel, centrate pe profilul de presedinte, ne-ar putea ajuta, asemanator experimentelor in care e nevoie de un esantion martor, sa nu uitam referinta, in functie de care ne vom puncta sau depuncta intentiile de vot. Daca un al cinsprezecelea candidat, fara chip si fara nume, un fel de sintetizator al asteptarile structurale ale alegatorilor, si-ar gasi un loc in sondajele de campanie, am putea aprecia mai bine oferta electorala. Insa un profil in sine de presedinte nu ne va spune mare lucru daca nu il vom plasa la intersectia timpurilor si vremurilor, in conexiunea dintre experienta si provocari, care vor trebui sa fie cat mai simetrice pentru a tine in echilibru fisa postului primei magistraturi a statului roman.

Ce ne-ar spune candidatul paralel despre inceputul de campanie? In primul rand, ca auspiciile occidentale au batut puternic seaua campaniei ca sa priceapa tot electoratul. Declaratiile subsecretarului de stat american, Victoria Nuland, in ajunul declansarii campaniei electorale, au vizat in mod director aspecte care tin eminamente de independenta si separatia parlamentului si justitiei, doua dintre puterile statului de drept, dar care au batut si la usa campaniei, tintind, contextual, candidati si chiar ideologii. Oficialul american i-a acuzat pe unii lideri central-europeni, usor identificabili in persoanele premierilor ungar si roman, ca, in timp ce noaptea dorm linistiti sub patura NATO, ziua oprima presa (nu stiu daca a avut in vedere si Antena 3) si societatea civila, protejeaza parlamentarii corupti de urmarirea penala, nu tin cont de Parlament cand le este convenabil sau vorbesc de democratie neliberala.

Scandalul de coruptie din dosarul Microsoft, izbucnit in marginea campaniei electorale, acuzatiile prefatatoare ale lui Nuland si campania electorala insasi sunt trei evenimente care pot sau nu sa fie o coincidenta, insa inscrierea lor in contextul electoral nu poate fi negata. La fel, impactul si consecintele electorale, care pot provoca, daca nu chiar acest lucru il urmaresc, o modelare exogena a procesului electoral. Nu ar fi ceva nou, politica semnalelor licuricesti este extrem de uzuala. Insa ar trebui spus ca, indiferent de acuratetea sau falsitatea informatiilor, venite din SUA, in dosarul Microsoft, ori de numele vehiculate, atacarea prezumptiei de nevinovatie si a altor ideologii care nu sunt liberale sunt greseli politice, frizeaza o constanta a politicii americane, corectitudinea politica. A respinge spectrul larg al ideologiilor si politicilor democrate (populare, social-democrate, crestin-democrate etc.), in favoarea uneia singure, liberale, echivaleaza, paradoxal sau nu, cu o negare a pluralismului, cu o intoarcere la partidul unic. Nu pot sa nu remarc ca de grila politicii „partidul e in toate”, cum suna un cunoscut vers comunist, doar PDL ar trece, un favoritism care, evident, ar avea un pret, dar care ar coroda principii ale ordinii democratice (nediscriminarea, echidistanta, egalitatea de sanse).

In al doilea rand, ca auspiciile interne, proiectate asupra campaniei de la nivelul administratiei prezidentiale, sunt de intimidare pentru candidati si, foarte probabil, de distorsionare pentru procesul electoral. A doua zi dupa primirea semnalelor, prima de campanie, presedintele Traian Basescu a dat prima reprezentatie de influenta, prin anuntul ca a aprobat cererea DNA de incepere a urmaririi penale pentru cinci fosti ministri, in dosarul Microsoft, altii patru fiind in rezerva de suspecti. Parca pentru a arata cine conduce jocul electoral si pentru a da sanse celor fara de sanse, Basescu a subliniat ca cei cinci nu au nici o calitate in prezent, sunt egali cu Victor Ponta, ca ramane de vazut daca premierul va dobandi vreo calitate mai tarziu si ca orice intarziere a avizelor parlamentare va fi daunatoare. Tendentiozitate cat incape, mai ramane sa ne si prindem. In locul urarii ca cel mai bun sa castige, care, cutumiar, se face in debutul oricarei competitii, presedintele jucator vine cu procese de intentie si de tip spectacol. Este limpede ca pentru a le duce la bun sfarsit va apasa pana la fund acceleratia functiei prezidentiale, ca isi va juca iesirea din scena pe cartea masluita a unui presedinte mostenitor.

Prin urmare, la ce s-ar putea astepta, in campanie, al cinsprezecelea candidat? Este greu de spus din ce directie va veni lovitura decisiva pentru remodelarea procesului si sanselor electorale. Ca va veni dinspre operatiunea „Microsoft”, „Agentul acoperit” sau o alta operatiune, vom astepta si vom vedea. Cert este ca va veni, campania a inceput si strategiile vor fi nevoite sa iasa din laborator si sa intre in campul electoral. Foarte probabil vor fi doua lovituri, una pe stanga, principala, impotriva lui Victor Ponta, o a doua pe dreapta, secundara, care il va viza pe Klaus Iohannis. Nu neaparat in aceasta ordine, desi cea mai expusa este a doua tinta, vulnerabila pe ambele flancuri. In privinta posibilitatii de scoatere din campanie a celor doi candidati, poate surprinde ceea ce spun, nu cea a lui Ponta este cea mai dorita, ci cea a lui Iohannis. Catre acest lucru converg partida Basescu, care-si vede dezavuata linia politica haotica de catre viziunea nemteasca a lucrului bine facut si partida Hunor, care-si vede amenintat mitul „sarmanului minoritar”. Lectia romaneasca si europeana a lui Iohannis ii bate la spate pe patriotarzi si ii nelinisteste pe altii. Daca cele doua posibilitati vor fi pe cale sa devina realitati, cel de-al cinsprezecelea candidat va trebui sa iasa din fictiune. Nu exclud sa apara si al saisprezecelea.