Traian Basescu si campania sa anti-electorala si anti-stat de drept. „Descoperiada” va dezlantui asupra Romaniei o furtuna de crize fara precedent

17/10/2014

Motto: „Romania se afla intr-un moment de turnura”, Mark Gitenstein, fost ambasador american la Bucuresti

In absenta dovezii, acuzatia presedintelui Traian Basescu referitoare la situatia nelegala si neconstitutionala in care s-ar fi aflat Victor Ponta, in perioada 1997-2001, cand a fost procuror si ar fi fost si ofiter acoperit SIE, ramane nefondata, o mostra de campanie electorala negativa impotriva candidatului favorit in alegerile prezidentiale. Cu aproape doua saptamani inaintea primului tur, actualul premier conduce detasat de ceilalti 13 candidati, in sondajele de opinie, fiind la o distanta de circa 10 procente de primarul Sibiului, Klaus Iohannis, al doilea clasat in intentiile de vot. Practic, nimic nu l-ar mai putea opri pe Ponta, poate doar scoaterea la iveala a unui accident juridic, din trecut, care sa-l faca incompatibil cu ocuparea primei pozitii in statul de drept.

Traian Basescu este cunoscut pentru abilitatea de a construi locuri inguste, din excese de interpretare, formalizare sau instrumentalizare, in care sa-si prinda adversarii politici ca intr-o capcana, cel putin pe perioade scurte, in care se consuma mize strategice, cum este si cea de alegere a presedintelui. Modurile in care a reusit sa-l vulnerabilizeze electoral pe Mircea Geoana in campania prezidentiala din 2009 si sa invalideze referendumul de demitere din 2012 sunt semnificative pentru personificarea statului de drept in intoarcerea situatiilor politice in avantaj propriu. La fel, cand este vorba de interese de familie, de partid sau clientelare. Incalcarea impersonalitatii legilor si institutiilor statului a dus si duce la asimetrizarea si relativizarea oricaror sanse sau decizii.

Orice analiza a episodului „ Victor Ponta-ofiter acoperit” nu poate face abstractie de momentul dezvaluirilor, care putea fi oricare altul, din afara campaniei electorale, cele mai propice fiind cele trei numiri ale premierului de catre presedinte, in 2012 si 2014. Faptul ca tema a fost tinuta in asteptare, infierbantata cu foalele asa-zisei autodeconspirari a jurnalistului Robert Turcescu si apoi aruncata, incinsa la rosu, in plina campanie, ne decoperteaza o motivatie pur electorala. Cel mai probabil, confirmarea ramane de vazut in evenimentele de campanie, Traian Basescu va incerca sa mai loveasca inca o data, in inconfundabilu-i stil de presedinte-mafiot si cu forta unor institutii aservite ale statului, pentru a rasturna ierarhia de valori si de sanse a candidatilor la presedintia Romaniei, in favoarea candidatului PMP, Elena Udrea.

In opinia mea, eminamente personala, nu si hazardata, cred, pentru cine observa si face corelatii cu ce se intampla, aici si aiurea, operatiunea de descoperire a ofiterilor acoperiti, initiata de catre Basescu, face parte din categoria provocarilor si diversiunilor, utilizabile de catre politicile ilegitime, incapabile sa castige prin mijloace curate. Ma gandesc, pentru a extinde putin sfera judecatilor si a intelege ce vreau sa spun, ca astfel de evenimente, care lovesc in emotiile colective, precum „descoperiada” lansata de la Cotroceni, drona care a zburat, zilele trecute, deasupra stadionului din Belgrad, avionul prabusit, in vara, deasupra Ucrainei, dar si seriile de acuzatii si urmariri penale preventive, par rupte din acelasi manual sau venite de la aceiasi mentori.

Isi va atinge tinta lovitura pe care Basescu o va da procesului electoral, pentru a-si supra-pozitiona perceptiv favorita blonda si a trece de partea ei prima sansa de castigare a alegerilor prezidentiale? Reusita planului ar inaugura, de facto, o linie de ereditate politica a dreptei basiste la sefia statului roman, pentru cel putin inca zece ani. Rezultatul nu va fi insa usor de obtinut. Va depinde de cel putin trei riscuri majore de crize pe care le poate provoca presedintele-jucator, in orbirea sa de catre boala puterii, in ultimul si cel mai nedemocratic rol, de presedinte-electoral.

Primul si cel mai nefast risc ar fi cel de natura politica, de criza guvernamentala. Daca Traian Basescu isi va proba afirmatia ca Victor Ponta a fost ofiter acoperit in timp ce era procuror, consecinta de demisie din functia de premier si de retragere din cursa prezidentiala va fi inevitabila. Culpa in acest caz nu tine de necompletarea CV-ului cu aceasta calitate sau de mintirea electoratului, sunt gaselnite politice ridicole, asa ceva nu se face public, cel putin nu inainte de retragerea la pensie si scrierea memoriile, tine de protectia personala si de securitatea nationala. Din acest punct de vedere, candidatul Ponta a respectat legea, incalcarea legii a facut-o procurorul Ponta, daca a facut-o, cand a fost, simultan, si ofiter acoperit, daca a fost. Statul de drept inseamna separatia puterilor, independenta justitiei, iar daca procurorul Ponta a lezat aceasta cutuma universala si prevedere expresa in dreptul national, va trebui sa plateasca. Pretul cel mai mare nu va fi insa pentru o persoana, fie ea si premier, ci pentru populatie si statul roman, o criza guvernamentala in prag de alegeri si de iarna va fi o veste cat se poate de proasta, o alta consecinta dramatica a regimului Basescu.

Un al doilea risc, tot politic, ar fi cel de criza prezidentiala. Declansarea de catre presedinte a unor evenimente cap-coada de doborare a premierului ii va atinge si propria pozitie, prin lovitura de coada a evenimentelor. O astfel de lovitura de coada este asemanatoare celor ale rechinilor sau aligatorilor, de care Basescu nu are cum sa nu stie, ca marinar, de care insa pare sa fi uitat, furat de patima „vanarii” lui Ponta (in treacat spus, toate evenimentele create au o lovitura de coada, provocatorii de senzatii tari ar face bine sa-si aminteasca de acest lucru inainte de a agresa spatiul public).

Daca Traian Basescu va scoate la lumina o dovada oficiala prin care sa-l deconspire pe Victor Ponta ca a fost ofiter acoperit, aceasta va fi si o proba de autoincriminare, pentru ca va incalca legea. Nu numai prin deconspirarea in sine, dar si prin modul de intrare in posesie, pastrare, manipulare sau fotocopiere a documentelor secrete de stat (apropos de mapa cazului, uitata de Basescu in studioul Realitatea TV). Intr-adevar, presedintelui nu i se poate refuza nicio informatie sau document cu caracter secret, dar are obligatia legala de semnare de primire, de returnare si de folosire potrivit clasificarii.

Oricum ar da-o, Basescu va avea de ales intre doua rele, in urma zgandaririi problemei ofiterului acoperit. Daca nu va veni cu dovada, va intra in istorie ca cel mai mare presedinte mincinos. Daca va exhiba public dovada, din calcul politic, orgoliu sau razbunare, va incalca in mod explicit legea, pentru care nicio imunitate din lume nu l-ar putea apara. Convingerea ca raspunderea juridica nu-l va ajunge in pozitia suprema se va dovedi falsa, statul de drept, care trebuie sa fie acelasi la Bucuresti ca la Washington, Londra sau Berlin, il va trimite fara drept de apel in istoria presedintilor demisi sau demisionari.

Un al treilea risc major ar fi de criza electorala, de distorsionare atat de grava a clasamentului competitional si a posibilitatilor de alegere, incat o mare parte din alegatori vor fi lipsiti de egalitatea de sanse in intentiile de vot. Libera alegere este, in principiu, o expresie consonanta a intereselor alegatorului si a profilului ideologic al candidatului. Altfel spus, avand in vedere ca interesele se exprima prin ideologii si ca ideologiile exprima interese, libera alegere inseamna o adeziune sau o integrare a unei ideologii individuale la o ideologie de grup, prin care prima se recunoaste si se simte reprezentata prin cea de-a doua.

In ipoteza retragerii lui Victor Ponta din cursa prezidentiala, va aparea o mare problema electorala, cel mai mare partid si sustinatorii sai se vor vedea exclusi de la posibilitatea de a avea un candidat propriu, ceea ce ar fi o negare a egalitatii de sanse si a reprezentativitatii in sfera politica, principii cardinale ale democratiei. Nici nu cred ca ar fi corecte sau de acceptat niste alegeri prezidentiale in care o parte a esichierului, stanga sau dreapta, nu ar avea un candidat, in care unor mase mari de alegatori sa le fie exclusa sansa unui vot ideologic, pentru un candidat al propriilor interese, convingeri sau aspiratii. Ar fi o redivizare sau o perpetuare a doua Romanii, care vor pune presiuni pe unitate si stabilitate.

Daca si Klaus Iohannis ar fi sters de pe buletinele de vot, prin pierderea procesului cu ANI, fizionomia alegerilor ar deveni de-a dreptul caricaturala. Alegerile electorale doar pentru dreapta basista, cu castigator prestabilit, nu-si vor merita numele. Nu inseamna ca daca unul sau ambii candidati au incalcat legea nu vor trebui sa raspunda pentru faptele lor, cred insa ca normalitatea procesului electoral nu ar trebui sa aiba de suferit.

Daca oricare dintre cele doua ipoteze se va adeveri, o redeschidere a sesiunii de candidati s-ar impune, dupa parerea mea, chiar fara campanie sau cu o campanie minima. Poate unii nici nu ar avea nevoie. Poate ca reactia electorala va face ca un al doilea tur sa nu mai fie necesar. Poate ca vor fi si alegeri anticipate, care poate vor fi oportunitatea de a reforma clasa politica. Peste acesti prea multi de poate, un lucru este cert: Romania se afla la o rascruce de alternative, continuam sau schimbam?


Alegerea presedintelui: Sa nu votam ca martienii!

12/10/2014

Cei care au vizualizat sau comentat articolul dl Vladimir Tismaneanu, “Cine este, totusi, dl Iohannis?”, au vrut, probabil, sa vada cum s-ar putea argumenta iesirea de pe taramul luciditatii si intrarea in cel al sperantei, intr-o speta electorala. Exista insa si o speranta lucida sau o luciditate a sperantei, pe care, din pacate, nu o vom afla urmand firul argumentatiei pro-Macovei.

Este evident ca atunci cand o proiectie, inclusiv electorala, este vida de baze reale in prezent ori de un viitor real de crestere, nu ne aflam pe terenul sperantei, ci al desertaciunii. Speranta ca Monica Macovei sa ajunga la Cotroceni peste o luna, nu peste 5-10 ani (sau un alt multiplu de 5), cand sansele pot fi altele, este o desertaciune. Este similara cu speranta colonizarii planetei Marte fix pe 2 noiembrie, adica tot o desertaciune, acum, nu si peste decenii sau veacuri, cand vor fi posibilitati reale.

Mi se pare pur si simplu amuzanta pledoaria ca “Macar in primul tur (…)” sa o votam pe “Idola” domniei sale, care suna ca o ruga deznadajduita. „Stim ce valori slujeste” Monica Macovei, la nivel de discurs, dar tot atat de bine stim si pe cine slujeste, faptic. Investitorul si investitia in DNA au facut destule furori, in epoca Traian Basescu.

Klaus Iohannis stie, la randu-i, ca fara a fi si stat democratic si social, izvor primar de drept, ceea ce se vehiculeaza a fi stat de „drept” este sau poate fi o lozinca sau un derapaj. Candidatul ACL are, prin urmare, o reprezentare reala a evenimentelor din vara 2012, nu se lasa prins in mrejele unui construct ideologic, cel al „puciului” parlamentar-referendar, expresie a unor interese (neoliberale) care intra in conflict cu valorile.

Un vot irosit ramane un vot irosit, o stie oricine vrea sa se simta un castigator. Lectiile amare din ultimii zece ani au facut din tot alegatorul un “sociolog” electoral, in 2014, care nu va vota ca martianul, ci ca pamanteanul, care vrea sa mearga cu trenul invingatorului.

http://www.contributors.ro/editorial/cine-este-totusi-dl-iohannis/


Campania paralela: Al cincisprezecelea candidat

05/10/2014

De vineri, Romania a intrat in campania electorala pentru alegerile prezidentiale. In mai putin de o luna, cat a ramas din campanie, cei paisprezece candidati inscrisi in competitie se vor lupta, cu toate mijloacele si fara reguli (sunt semne care deja anunta acest lucru), pentru pozitia numarul unu de la Cotroceni. Desigur, mi-ar fi placut sa scriu despre o intrecere cinstita si corecta, dar politica nu este sport si nu din sport s-a nascut scopul care scuza mijloacele. Nu este insa o fatalitate, o noua politica poate incepe cu orice noi alegeri, prin care interesele cetatii, ale polisului din limba greaca, de unde provine radacina cuvantului politica, sa prevaleze in fata celor ale politicienilor si partidelor.

Exista o cale de a avea, clar, cel putin in minte, un standard in raport de care sa masuram evolutiile din campanie ale candidatilor. Campania paralela si candidatul paralel, centrate pe profilul de presedinte, ne-ar putea ajuta, asemanator experimentelor in care e nevoie de un esantion martor, sa nu uitam referinta, in functie de care ne vom puncta sau depuncta intentiile de vot. Daca un al cinsprezecelea candidat, fara chip si fara nume, un fel de sintetizator al asteptarile structurale ale alegatorilor, si-ar gasi un loc in sondajele de campanie, am putea aprecia mai bine oferta electorala. Insa un profil in sine de presedinte nu ne va spune mare lucru daca nu il vom plasa la intersectia timpurilor si vremurilor, in conexiunea dintre experienta si provocari, care vor trebui sa fie cat mai simetrice pentru a tine in echilibru fisa postului primei magistraturi a statului roman.

Ce ne-ar spune candidatul paralel despre inceputul de campanie? In primul rand, ca auspiciile occidentale au batut puternic seaua campaniei ca sa priceapa tot electoratul. Declaratiile subsecretarului de stat american, Victoria Nuland, in ajunul declansarii campaniei electorale, au vizat in mod director aspecte care tin eminamente de independenta si separatia parlamentului si justitiei, doua dintre puterile statului de drept, dar care au batut si la usa campaniei, tintind, contextual, candidati si chiar ideologii. Oficialul american i-a acuzat pe unii lideri central-europeni, usor identificabili in persoanele premierilor ungar si roman, ca, in timp ce noaptea dorm linistiti sub patura NATO, ziua oprima presa (nu stiu daca a avut in vedere si Antena 3) si societatea civila, protejeaza parlamentarii corupti de urmarirea penala, nu tin cont de Parlament cand le este convenabil sau vorbesc de democratie neliberala.

Scandalul de coruptie din dosarul Microsoft, izbucnit in marginea campaniei electorale, acuzatiile prefatatoare ale lui Nuland si campania electorala insasi sunt trei evenimente care pot sau nu sa fie o coincidenta, insa inscrierea lor in contextul electoral nu poate fi negata. La fel, impactul si consecintele electorale, care pot provoca, daca nu chiar acest lucru il urmaresc, o modelare exogena a procesului electoral. Nu ar fi ceva nou, politica semnalelor licuricesti este extrem de uzuala. Insa ar trebui spus ca, indiferent de acuratetea sau falsitatea informatiilor, venite din SUA, in dosarul Microsoft, ori de numele vehiculate, atacarea prezumptiei de nevinovatie si a altor ideologii care nu sunt liberale sunt greseli politice, frizeaza o constanta a politicii americane, corectitudinea politica. A respinge spectrul larg al ideologiilor si politicilor democrate (populare, social-democrate, crestin-democrate etc.), in favoarea uneia singure, liberale, echivaleaza, paradoxal sau nu, cu o negare a pluralismului, cu o intoarcere la partidul unic. Nu pot sa nu remarc ca de grila politicii „partidul e in toate”, cum suna un cunoscut vers comunist, doar PDL ar trece, un favoritism care, evident, ar avea un pret, dar care ar coroda principii ale ordinii democratice (nediscriminarea, echidistanta, egalitatea de sanse).

In al doilea rand, ca auspiciile interne, proiectate asupra campaniei de la nivelul administratiei prezidentiale, sunt de intimidare pentru candidati si, foarte probabil, de distorsionare pentru procesul electoral. A doua zi dupa primirea semnalelor, prima de campanie, presedintele Traian Basescu a dat prima reprezentatie de influenta, prin anuntul ca a aprobat cererea DNA de incepere a urmaririi penale pentru cinci fosti ministri, in dosarul Microsoft, altii patru fiind in rezerva de suspecti. Parca pentru a arata cine conduce jocul electoral si pentru a da sanse celor fara de sanse, Basescu a subliniat ca cei cinci nu au nici o calitate in prezent, sunt egali cu Victor Ponta, ca ramane de vazut daca premierul va dobandi vreo calitate mai tarziu si ca orice intarziere a avizelor parlamentare va fi daunatoare. Tendentiozitate cat incape, mai ramane sa ne si prindem. In locul urarii ca cel mai bun sa castige, care, cutumiar, se face in debutul oricarei competitii, presedintele jucator vine cu procese de intentie si de tip spectacol. Este limpede ca pentru a le duce la bun sfarsit va apasa pana la fund acceleratia functiei prezidentiale, ca isi va juca iesirea din scena pe cartea masluita a unui presedinte mostenitor.

Prin urmare, la ce s-ar putea astepta, in campanie, al cinsprezecelea candidat? Este greu de spus din ce directie va veni lovitura decisiva pentru remodelarea procesului si sanselor electorale. Ca va veni dinspre operatiunea „Microsoft”, „Agentul acoperit” sau o alta operatiune, vom astepta si vom vedea. Cert este ca va veni, campania a inceput si strategiile vor fi nevoite sa iasa din laborator si sa intre in campul electoral. Foarte probabil vor fi doua lovituri, una pe stanga, principala, impotriva lui Victor Ponta, o a doua pe dreapta, secundara, care il va viza pe Klaus Iohannis. Nu neaparat in aceasta ordine, desi cea mai expusa este a doua tinta, vulnerabila pe ambele flancuri. In privinta posibilitatii de scoatere din campanie a celor doi candidati, poate surprinde ceea ce spun, nu cea a lui Ponta este cea mai dorita, ci cea a lui Iohannis. Catre acest lucru converg partida Basescu, care-si vede dezavuata linia politica haotica de catre viziunea nemteasca a lucrului bine facut si partida Hunor, care-si vede amenintat mitul „sarmanului minoritar”. Lectia romaneasca si europeana a lui Iohannis ii bate la spate pe patriotarzi si ii nelinisteste pe altii. Daca cele doua posibilitati vor fi pe cale sa devina realitati, cel de-al cinsprezecelea candidat va trebui sa iasa din fictiune. Nu exclud sa apara si al saisprezecelea.


%d blogeri au apreciat: