In perioada 20-21 noiembrie 2014 a avut loc, la Bucureşti, Conferinţa internaţională „25 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est: privind în urmă, privind înainte”. Evenimentul a relansat reflectia critica si prospectiva, in zonele profunde ale politicii, expertizei si societatii civile.
Deng a adus capitalismul economic in China, i-a convins pe utopici ca nu culoarea rosie sau neagra a pisicii este importanta, ci sa prinda soareci. Dincolo de stralucita confirmare istorica, orice alte cuvinte palesc. Iliescu a adus ceva mai mult decat Deng, pluralismul politic, dar pe valul est-european si cu sprijinul occidentalilor. Paradoxal, insa, adaugarea dimensiunii politice (si, ulterior, a tuturor dimensiunilor proprii capitalismului total, de tip occidental) a fost urmata de rezultate economice submediocre.
Chiar daca in urma lui Ion Iliescu va ramane “o democratie vie si sanatoasa”, cum declara, zilele trecute, Rose Gottemoeller, unul dintre cei doi emisari SUA la Bucuresti, o intrebare va ramane sa-si afle raspunsul. De ce, dupa 25 de ani de la abandonarea comunismului si in urma integrarii Romaniei in NATO si in UE, rezultatele economice sunt mult in urma celor politice, de ce in locul avansului asteptat a fost un regres neasteptat, de ce Romania economica este departe de performantele Chinei economice?
Nu am auzit o explicatie sau o punere a problemei la Conferinta internationala, macar in termeni necomparativi, care nu deranjeaza politic. Conferinta a privit, se pare, printr-o prisma ideologica de bloc, mai corect spus de varf, nu cuprinzator, cum ar fi fost normal, din moment ce nu a adus la suprafata cea mai vizibila problema, ramanerea economiei in urma politicii. Categoric, ar fi o greseala a se crede ca de vina ar fi capitalismul politic, adus in casa capitalismului economic de catre multipartidism, or geopolitica, intervenita dupa integrarea euroatlantica. Din ce analizam si comparam, in neregula sunt unele caracteristici ale politicii si geopoliticii occidentale.
Inchiderea globalizarii catre terti este un scop si un rezultat al sferelor de influenta, care sunt spatii geopolitice inchise. Pretentia unui centru de a-si tine sub control aliatii si partenerii, de a le interzice legaturi omnilaterale, sub sloganul de a merge numai intr-o directie, spre Vest, este o negare a globalizarii. Decuparea de context a unui spatiu geopolitic, in afara caruia se descurajeaza relatii economice sau de securitate, defineste un spatiu geopolitic inchis, similar societatilor inchise. Inchiderea geopolitica duce la pierderi de resurse, parteneri, piete, oportunitati si sanse de catre tarile din aceste spatii, cu impact major asupra cresterii economice. Ca si in cazul societatilor inchise, schimbarea de abordare se impune.
Un spatiu geopolitic inchis este o rupere a partilor de la pluralismul globalizarii, o conectare la singularismul de interese, la univocitatea de avantaje, la unilateralismul de vointa. Toti ca unul in afara de unul sau unul impotriva tuturor este doctrina dominanta. Exceptionalismul, ca suprastima de sine, are ca expresie ideologica liberalismul, o monoideologie a „libertatii” desuveranizarii si expansiunii. Scopul politic este unipolarismul, o ordine globala cu un singur pol de putere. Unipolarismul este un fel de unipartidism la scara mondiala, un salt, mediat de globalizare, de la regimurile politice unipartidiste catre o ordine mondiala unipolara. Lumea inca are dificultati in a pricepe ca satul global al lui Marshall McLuhan se poate transforma intr-un stat global, cu o ordine unipolara, care poate copia oricare tip de regim politic cunoscut de catre statalitate. Posibilitatea identificarii unui regim totalitar cu o ordine totalitara inflacareaza mintile subjugate de realpolitik. Spatiile geopolitice inchise sunt exercitii pregatitoare, de unipolarism si de expansiune (o proba este ceea ce se intampla in vecinatatea nord-estica). Cand toate negativitatile economice se deconteaza geopolitic unum contra omnes, o schimbare de abordare este necesara.
Fragmentarium Politic 