Sarbatoarea Craciunului: Praznuiti cu cei dragi, daruiti si umpleti-va sufletele cu energia binelui!

24/12/2014

Energia gandurilor bune se simte de la distanta. In timp ce mergea la un intelept pentru sfaturi, un mare unificator oriental antic le-a propus insotitorilor sa coboare de pe cai si sa parcurga pe jos mica distanta care mai ramasese. “De ce?”, au intrebat contrariati generalii. “In semn de respect fata de intelept.”, a fost raspunsul. “Ha-ha-ha! Dar el este inca departe, nu ne vede!” au ras generalii. Eroul i-a privit mustrator si le-a replicat intr-un mod neasteptat: “Binele si raul din inima oricui se simt. La fel si respectul.” Craciun fericit!


Klaus Iohannis la Cotroceni: Monarhia prezidentiala si jocul cinstit

22/12/2014

Din 21 decembrie, presedintele Traian Basescu a devenit istorie, sau, parafarazandu-l, o „virgula” pe care noul presedinte, Klaus Iohannis, a pus-o, inainte de a-si incepe mandatul si a continua istoria presedintilor si, simbolic, a Romaniei.

Dupa cum m-am asteptat, Basescu si-a jucat rolul de presedinte pana in ultima clipa de mandat. Nu l-a intampinat pe Iohannis pe scarile de la intrare, cum a facut-o Iliescu, ci l-a asteptat in interiorul Palatului Cotroceni. Un gest formal si protocolar corect, presedintele ales venea la presedintele in exercitiu, la fel cum, dupa transferul de putere, Iohannis a fost primul, urmat de Basescu, care a ciocnit cupa de sampanie cu consilierii si asistenta. Cu sau fara semnificatie politica, poate cel mult doar astrala, a iesit soarele la plecarea lui Basescu. Cu aceasta, epoca unui presedinte-jucator s-a incheiat, cea a unui presedinte-arbitru a inceput sau, inlocuind simbolurile sportive cu cele de putere, un presedinte-judecator a inlocuit un presedinte-comandant. Or, poate si mai bine spus, o simbolistica de echidistanta a inlocuit o simbolistica de ierarhie. Ramane de vazut daca angajamentul din campanie va fi indeplinit.

Probabil ca multora dintre cei care au urmarit solemnitatea investiturii si ceremonialul de predare-primire le-a scapat, sub impactul emotional al momentelor, o lacrima, cum se intampla in cazurile de renastere a sperantei, a increderii sau a bucuriei. Adevarul este ca evenimentul a fost trait ca o mare eliberare, peste care s-au suprapus asteptari si mai mari. De la inceput ar trebui insa spus ca un om este doar un om, chiar si cand il punem in fruntea cetatii. Asteptarile celorlalti vor ramane incerte si sterile daca vor fi pasive, numai asteptarile active se implinesc. Ca si creatia, schimbarea cere participare, inteligenta si rabdare, transformarea pe care presedintele Iohannis o vrea sa „uimeasca” lumea nu se va obtine peste noapte, nici mirabila lume nu a fost zidita intr-o zi. Vom avea o Romanie a lucrului bine facut daca ceea ce vom face va fi durabil, nu pentru 5 ani, cat tine un mandat de presedinte, ci pentru 50 de ani sau mai mult.

Dintre mesajele discursului de investitura, foarte puternice, aproape ca niste laitmotive, mi s-au parut cele privind unitatea, determinarea si mandria neamului romanesc, ale romanilor de pretutindeni. Pe undeva, au adus cu mesajele oponentilor din alegeri, ceea ce, prin insumare cu ale sustinatorilor, arata o preocupare si o necesitate prioritara pentru intreaga natiune. Am vazut unul din rarele evenimente postdecembriste, care a reunit, la Palatul Parlamentului, simbolul reprezentativ al democratiei, varfuri din aproape toate straturile elitei romanesti. In al doilea rand, mi-au atras atentia cateva chestiuni de principiu, adevarate linii de forta ale unei „altfel de politici”, cum ar fi tintirea cooperarii, nu a confruntarii, a consensului, nu a dezacordului, a continuitatii, nu a discontinuitatii, a complementaritatii, nu a opozabilitatii. Fara indoiala, rata de succes sau de esec va depinde de reactia mediului politic. Va afla acest lucru cat de curand, cand „primul pas” anuntat, de reconstruire a institutiilor politice (interesant cum a manevrat sa nu foloseasca sintagma de clasa politica), il va pune in fata unor osificari acumulate. Important va fi, mai cu seama pentru cetateni, ca unele incercari sa nu se transforme in dezamagiri, ci in motivatii de perseverenta, esentiala va fi increderea ca drumul ales va duce la tinta.

Schimbarea de la Cotroceni nu este numai una de persoane din interiorul dreptei, ci si una de regim politic. Notele de personalitate vor juca un rol, faptul ca totul se intampla de aceiasi parte a esichierului, de asemenea, sunt indicii ca „prezidentialismul” va continua. Judecand insa dupa lipsa de precedent a participarii familiei Casei Regale la investirea unui Presedinte si dupa legaturile etnice dintre membrii fostei institutii monarhice si actualul sef al institutiei prezidentiale, as indrazni sa afirm ca regimul inaugurat de Klaus Werner Iohannis va fi un mix, de tip „prezidentialism-monarhic”. Principala consecinta geopolitica va fi, foarte probabil, secantarea de catre Romania a sistemului de valori al Germaniei (de sfere de influenta nu se mai poate vorbi in conditiile globalizarii). Urmarile vor fi benefice, prin deschiderea catre influentele celui mai puternic brand european, sub aspectele muncii, care a fost sursa renasterii din propria cenusa a Germaniei postbelice, lucrului bine facut, de unde si sloganul de campanie al presedintelui si, nu in ultimul rand, jocului politic cinstit. Klaus Iohannis a reconfirmati parteneriatele strategice, aliantele, uniunile si angajamentele internationale ale Romaniei.


Revolutia de merit: Condamnarea comunismului si fundarea statului de drept

20/12/2014

Motto: Condamnarea comunismului si fundarea statului de drept sunt meritele nepieritoare ale Revolutiei din Decembrie 1989.

Stimate domnule Vladimir Tismaneanu, cunoasteti foarte bine rolurile simbolurilor in prefigurarea si imortalizarea unor aspiratii si impliniri puternice (dar si pentru demolarea acestora). Insa daca simbolurile nu se sprijina pe o vointa vie si o forta de masa reala, atunci sunt utopice sau moarte.

Am vazut cu totii ce s-a intamplat cu simbolurile comunismului, cand acesta a ajuns un cadavru politic. Ceea ce daramarea zidului berlinez a insemnat pentru caderea comunismului est-european, pentru victoria anticomunismului romanesc au insemnat imnul “Desteaptat-te, romane!”, decuparea stemei comuniste din tricolor si proclamatia de abandonare a comunismului, din seara zilei de 22 Decembrie 1989. De aceea, se poate spune cu certitudine ca originarea rupturii de trecut si de statul de nedrept in 2006 nu corespunde realitatii, este un fals, asemenea unui text apocrif, care incearca sa ne prezinte ca adevar un fals “Zeus” si o falsa “Geneza”. Motivatia unei asemenea lovituri date adevarului istoric este aceiasi ca in toate cazurile de falsificare istorica, falsii eroi si falsele evenimente nu pot lua locul adevarului decat prin minciuna.

In 18 decembrie 2006, data pe care o aduceti in discutie, oricine putea citi orice in Parlament sau isi putea intitula oricum textul, ca in orice stat de drept si democratic. Cazul Presedintelui de dreapta, care a citit un “Raport Final”, tot de dreapta, a tinut de exercitiul democratic, mai précis de exercitiul competitional dintre stanga si dreapta. Inevitabil, “echiparea” ideologica si politica a presedintelui si raportorului a plasat evenimentul pe terenul partinitatii. Partea proasta a fost ca s-a incercat sa se castige incorect, prin punerea unui raport politizat in gura unui fals simbolul al echidistantei, o tentativa de a vicia jocul liber al raportului de forte parlamentar prin presiune executiva. In spiritul adevarului istoric, primele Alegeri Libere si prima Constitutie au pus temeliile statului de drept si au consfintit ruperea ireversibila de trecutul comunist.

Prin urmare, cand vorbim de simboluri, trebuie sa fim foarte atenti sa nu substituim simbolurile autentice cu simboluri false sau sa nu confundam semnificantul cu semnificatul. Faptul ca actionati contrar este cu atat mai surprinzator cu cat comemoram, chiar in aceasta luna si in aceste zile, 25 de ani de la Revolutie, ale carei victime s-ar rasuci in mormant daca ar afla de tentativa epigonica de a pune sacrificiul si rezultatul luptei lor intre paranteze, ca nu 1989 a facut istoria anticomunista si postcomunista.

Folosirea de argumente politice pentru acreditarea unei alte geneze a statului de drept este extrem de inadecvata si de paguboasa. Nu rapoartele politice, ci constitutiile si legile sunt fundamentul unui stat de drept. Cei care de-a lungul timpului v-au citi cartile si articolele, in care ati combatut cu inversunare cultul unipersonalismului si prezidentialismului, observa ca, acum, de dragul altor obiective politice, il mangaiati cu dragalasenie pe crestet, intrand, astfel, intr-o contradictie sistemica.

http://www.contributors.ro/global-europa/18-decembrie-2006-ruptura-simbolica-dintre-statul-de-drept-si-cel-de-nedrept/


Mandat de presedinte: Traian Basescu trebuie privit ca un intreg, nu poate fi separat intr-un Basescu-bun si un Basescu-rau. Ca presedinte, a avut destinul caracterului sau

20/12/2014

Maine, presedintele Basescu va redeveni cetateanul Basescu. Este in ordinea fireasca a lucrurilor ca partizanii sa-l laude, adversarii sa-l critice, dar este nevoie si de o masura.

Conflictualizarea mandatelor prezidentiale sau a coabitarilor presedinte-premier nu este o abordare inteleapta, in momentele de bilant. Poate impinge imaginarul colectiv spre falii si rupturi. A fost timp de toate in zece ani de basescism, acum, la trecerea vremii sale, este nevoie de un mesaj pentru viitorime. Cetatenii au nevoie de unitate, politicienii de modele, constructia statalitatii de continuitate. Regulile democratiei spun si cer cu claritate si fermitate, presedintele sau premierul nu este numai al majoritatii, ci al tuturor.

Basescu a fost presedintele de care Romania a avut nevoie, dar are destinul caracterului sau. Sunt motivele pentru care il accept si il respect ca pe un intreg, nu-l pot separa intr-un Basescu-bun si un Basescu-rau. In plus, Presedintele nu a lucrat de unul singur, a facut-o impreuna cu Parlamentul, cu Guvernul, cu Cetatenii. Bun ramas, Presedinte Basescu! Bun venit, Cetatene Basescu!


Pentru politicienii sofisti: Ar fi putut Einstein sa fie un “plagiator”?

18/12/2014

Stimate coleg Gruia (lui) Novac, ar fi fost Einstein un plagiator daca nu ar fi folosit normele academice ale citarii surselor? Categoric NU, nicio reglementare nu angajeaza raspunderea retroactiva, este si motivul pentru care ICCJ a dispus NUP in dosarul “plagiatului” lui Victor Ponta, perspectiva juridica asupra cazului fiind deci limpede.

In al doilea rand, Ponta nu si-a insusit un drept de autor, fapt expertizat de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA), deci nu a existat un prejudiciu intelectual sau patrimonial. Creatia intelectuala din teza de doctorat este legata de persoana autorului si a fost adusa pentru prima data la cunostinta publica, nefiind legata de modalitati de creatie sau de exprimare, asa cum dispune legea.

In al treilea rand, exista grave distorsiuni sau erori de intelegere asupra a ceea ce inseamna o lucrare de doctorat, care, pornind de la ceea ce exista la un moment dat, adauga valoare, o contributie, o noutate sub aspect stiintific. Sub acest aspect ar fi putut interveni “furtul” de care este acuzat Ponta, lucru pe care nu l-a dovedit si nu-l va putea demonstra nimeni, pentru ca nu exista. Teoria pe care autorul a sustinut-o in teza ii apartine si a convins comisia ca reprezinta un progres stiintific, in raport cu baza preexistenta, de la care a plecat. Aici are sens intrebarea de la care am pornit, in ipoteza ca Einstein nu ar fi folosit semnele citarii sau nu ar fi indicat autorii teoriilor de pana la el, contributia sa, teoria relativitatii, nu ar fi putut sa fie pusa de nimeni pe seama unei “plagieri”, pentru ca noul pe care l-a adus nu a existat pana la el sau la ceilalti, l-a inventat sau l-a descoperit personal.

In al patrulea rand, politicienii care vehiculeaza acuzatia de “plagiat” sunt niste sofisti, care se folosesc de slabiciunile logicii formale, in care un rationament poate fi corect din punct de vedere formal, dar gresit din punct de vedere al continutului. Ideea ca neindicarea unei surse de inspiratie ar putea anula o opera de creatie este falsa. Nimeni nu stie cu adevarat cine l-a inspirat pe Leonardo da Vinci, cu toate acestea “Mona Lisa” este si va fi pentru eternitate o capodopera. Ca toti sofistii, politicienii care se folosesc de sofismul plagierii urmaresc inducerea in eroare, pentru a obtine avantaje personale.

In fine, renuntarea de catre Victor Ponta la titlul de doctor este un gest de a nu mai expune atacurilor politice acest titlu stiintific, nicidecum unul de recunoastere a unei greseli atribuite. Interpretarile ca ar fi o falsa “metanoia”, un alt mod de a indemna la neslabirea tirului politic de pe “plagiator” sau de falsa compasiune, da, dom’le, omul se “caieste”, dar are dreptul la o a doua sansa, sunt doar in forma diferite, in esenta reprezinta manvre politice de invaluire prin ambele flancuri. Mentalitatea “ascutirii” inversunarii sau inventarii greselii care se “plateste” subzista, din pacate.


Politica, o arta a flexibilitatii: Victor Ponta tinteste o regenerare de tip Phoenix. Va fi posibila?

17/12/2014

Motto: Ca si in natura si in viata, recunoasterea, flexibilitatea, iertarea si sacrificiul sunt cele mai mari resurse de regenerare politica (F. P.)

Cine a crezut ca stie toate definitiile politicii, a avut prilejul, luni, sa afle ca s-a inselat. Nici nu a avut timp sa se usuce cerneala de pe votul de incredere, de duminica, pentru Guvernul Ponta 4, ca premierul a anuntat ca renunta la titlul de doctor. Anuntul a luat prin surprindere opozitia, care s-a vazut lasata fara obiectul muncii pentru una din temele predilecte ale discursului critic, plagierea de catre Victor Ponta a lucrarii de doctorat, din 2003. Stratagema sau nu, este limpede ca, prin actul sau unilateral, premierul a luat un balast de pe umerii noului Guvern, care nu va mai fi “perturbat” de o chestiune “eminamente politica”, cum a motivat in notificarea pe care i-a trimis-o rectorului Universitatii Bucuresti. Va ramane de vazut daca un titlu stiintific poate fi retras, daca analogia cu imposibilitatea dezinventarii a ceea ce s-a inventat va functiona si in acest caz. Pana atunci, flexibilitatea omului politic Ponta ramane un fapt.

Multi se intreaba de unde aceasta flexibilitate la un tanar, cunoscand ca acest segment de varsta se caracterizeaza mai degraba prin incapatanare, indisociabila de ambitie si impetuozitate. Chiar daca la Ponta este, fara indoiala, o actualizare tarzie, in PSD exista o traditie concesiva sau a negocierii, de pe vremea lui Ion Iliescu. Nevoit sa gestioneze cea mai mare eterogenitate, a tranzitiei de dupa Revolutie, fostul sef de partid si de stat a adoptat ca linie strategica o formula care a devenit celebra, “politica este arta compromisului”, care a si rodit pe masura.

Victor Ponta a mai surprins, cu ceva timp in urma, cand a afirmat ca a facut multe greseli, dar ca la 42 de ani are capacitatea de a le recunoaste si de a invata din ele, indiferent de pozitia pe care o va avea in viitor pe scena publica. Aici problema ramane deschisa, nu neaparat pentru greseli care ar putea urma, ci mai ales pentru greseli din trecut, pe care pentru a le recunoaste ar trebui mai intai sa le constientizeze (traseismul alesilor locali este, deja, un exemplu in asteptare).

Fara a nega sau minimaliza rolul flexibilitatii si recunoasterii in progresul politic, lui Victor Ponta ii mai lipsesc, in opinia mea, doua lucruri pentru regenerarea pe care si-o doreste. Primul ar fi lipsa iertarii, ma refer, evident, la iertarea care ar trebui sa-i inlocuiasca ura fata de Traian Basescu, cu atat mai mult cu cat din confruntarea premierului cu presedintele nu se poate afirma ca ar fi un castigator si ca, oricum, timpul constitutional il va scoate pe cel de-al doilea din rol, peste cateva zile. Oricat si-ar dori unirea romanilor, gestul de impacare este inaintea unirii. Inca mai este timp, nici in al doisprezecelea ceas nu este tarziu. Al doilea ar fi absenta autosacrificiului, asa cum pasarea Phoenix  isi da foc cuibului, impreuna cu care va arde, pentru a deveni cenusa din care va renaste. In istoria politica, sacrificiul de sine a conferit, in mod durabil, respect, legitimitate si pozitie.


Un terorism atipic si filosofia unei posibile solutii

16/12/2014

Ostaticii fortati sa fluture un steag islamic la fereastra unei cafenele din Sydney si atacul asupra unei scoli din Peshawar, cu peste 140 de victime, in mare majoritate copii, aduc din nou si in mod acut in atentie fenomenul terorismului.

Hotarat lucru, terorismul islamist este unul ciudat. Daca nu cumva dedublat. In primul rand, prin contrazicerea anonimitatii din definitia clasica a terorismului. Teroristii islamisti exerseaza o agresiva publicitate negativa, parca in mod intentionat vor sa atraga atentia dezaprobatoare asupra identitatii, etnicitatii si religiei lor.

In al doilea rand, prin contrazicerea caracteristicii de asimetrie, terorismul ISIS foloseste arme conventionale si strategii militare specifice unei armate de mare putere, cu care de altfel si ameninta cu un razboi mondial.

In al treilea rand, si prin aceasta ajungem la esenta, face mult rau islamului si islamicilor. Niciun obiectiv politic islamic nu poate fi atins prin autodamnare si autodistrugere.

Ce ar trebui facut? Un dialog, o delimitare si o solidaritate in sanul islamului ar fi pasul de inceput obligatoriu, ar fi calea de a afla impreuna raspunsul la intrebarea cui ii foloseste terorismul care face rau islamului si islamicilor? Apoi, cum supralicitatele negocieri directe nu dau rezultate cand nu sunt de pe pozitii egale, ONU ar trebui sa dea expresie juridica si democratica unei solutii, majoritare si de drept international, la crizele din Orientul Mijlociu.