ZeV, cat pe-aci sa te votez pentru un premiu ideologic, dar dupa ce am vazut si continuarea, ma abtin. Glumesc, prietene, pentru ca iti apreciez stilul, abordarile, multe idei. Dincolo de faptul ca sunt normale, deosebirile de pareri pot fi si o resursa de clarviziune pentru politica, cred ca acesta este si motivul pentru care multi scriem nonprofit.
Intr-adevar, Vladimir Tismaneanu este un ideolog de dreapta rafinat, insa cu limitele inerente pe care le aduc obsesiile si stereotipurile, care osifica, asa cum s-a intamplat si cu limba de lemn a comunismului. Nu stiu daca din convingere sau din interes, deoarece in Vest exista o ideologie a castigului politic asigurat, a traiului din politica, cu diviziuni de familie pentru stanga si pentru dreapta, cu strategii de expansiune si control, ca o afacere de corporatie. Fenomenul a fost mult timp de neimaginat in Est. Niciun fiu Bratianu nu s-ar fi dezis de idealurile tatalui, pentru parvenitism politic. Exista, si in zilele noastre, fii care nu au abandonat idealurile tatalui, chiar daca acesta din urma a infundat puscaria politica.
Cred insa ca Lenin, care a practicat manifestul marxist-comunist privind “sfarsitul proprietatii private”, si Fukuyama, cu a sa teza a “sfarsitului istoriei”, care a trambitat victoria finala a liberalismului, au incurcat afacerile politice de familie, in care tatii au pariat pe stanga “victorioasa”, in secolul trecut si fii pe dreapta “victorioasa”, in noul secol. Comunismul a sucombat, iar neoliberalismul nu se simte nici el prea bine, cu giganti bancari care au falimentat, cu o UE ametita de crize, cu o moneda unica din ce in ce mai slabita de pluralismul decalajelor, cu o migratie, candva sufletul liberalismului, amenintata cu restrictionarea, chiar cu un viitor comunitar incert.
Cand am schitat propensiunea oportunismului de “stanga-dreapta”, am confirmat ideea de instinct totalitar, dar as adauga ca acesta este al intregii drepte. Sa reflectam la principiul dreptei “invingatorul ia totul” si la noua lui materializare, presedintele ales Klaus Iohannis, care vrea si guvernarea pentru dreapta. Prin opozitie, stanga are un instinct democratic, de aceea redistribuie sau imparte totul, chiar si puterea. Expresia cea mai moderna a stangii este social-democratia, a probat-o si Ion Iliescu, in 1996, cu acceptarea alternantei la putere si Victor Ponta, in 2014, cand a respins, prin manevre tactice care au ramas neobservate, puterea totala, inclinand balanta alegerilor prezidentiale spre dreapta.
Nu cred ca isterizarea pe tema pierderii alegerilor ar merita sa fie continuata. Cu adevarat importante ar fi proiectul si strategia de consolidare a PSD, in orizontul alegerilor din 2016 si 2018, dar si al unor posibile alegeri anticipate (recoincidentarea alegerilor parlamentare si prezidentiale ar trebui sa se intample, intr-un fel), dreapta ar trebui lasata sa creada ca a castigat pe mana ei. S-a observat deja, cea mai mare frica a dreptei sunt alegerile anticipate, stie cum a castigat si se simte vulnerabila. Cand Ponta si-a oferit demisia, conditionand-o de numirea unui premier din coalitia sa, Iohannis nu a achiesat, a impins rapid orizontul de asteptare in 2015 sau 2016. Este cat se poate de limpede, semnalul “Toata puterea in mainile dreptei!” nu este oportun. Cand dreapta va fi pregatita sa acapareze toata puterea, o va face fara nicio ezitare, inspiratiile din totalitarismele bolsevic si nazist isi vor face efectele. Revolutiile colorate si situatiile revolutionare provocate prin internet, acest cadou otravit facut lumii de catre un serviciu de spionaj global, sunt cele mai bune exemple, iar unul il avem la vecinii ucraineni.
Dragul meu coleg, sper ca nu esti atat de naiv sau de lipsit de experienta incat sa crezi ca o cedare tactica poate fi si una strategica. In discursul ideologic adversativ, concesiile isi au rolul lor, sunt piatra pe care construiesti dialogul, prin care iti livrezi mesajele. Nu stiu unde am citit o idée cu care sunt de acord, adversarului nu trebuie niciodata sa-i iei totul. Dreapta nu face concesii, dimpotriva, isi escaladeaza pretentiile, dar, dincolo de cerintele de reforme si de executii nesfarsite cu carea asalteaza stanga, doua lucruri contrare s-au intamplat, rata de reformare si modernizare a stangii social-democrate a fost una de acceleratie, pe cand cea a dreptei, de incremenire. De aici, doua tendinte care vor inversa tendinte, pentru a folosi un joc de cuvinte. Prima, in ciuda unor succese ale dreptei de invingator care ia totul, dreapta pune pe ea insasi presiunea crescanda a unor frustrari si inchideri, care ameninta sa devina globale, daca nu se va reforma. A doua, energia sacrificiilor stangii, invinsul caruia i se refuza totul, dar care atrage simpatii si deschideri, va deveni, intr-o buna zi, sursa inepuizabila si indispensabila de energie care va pune in miscare mecanismele intregului angrenaj social.
Stimate Zev, privindu-l pe Victor Ponta, eventualele demisii de partid sau de guvern sunt doua chestiuni absolut distincte. Prin candidatura sa la prezidentiale, Ponta nu a angajat guvernul, ci partidul, de unde raspunderea electorala zero a premierului fata de guvern. In treacat spus, ar fi fost scandalos de imoral si de ilegal daca raspunderea electorala a candidatului Ponta s-ar fi impletit cu raspunderea guvernamentala a premierului Ponta. Oricum, te-as ruga sa observi ca nimeni nu a cerut demisia presedintelui pentru esecul candidatei Elena Udrea, a partidului prezidential, PMP. Raspunderea de partid a lui Ponta este altceva, va fi problema PSD sa analizeze si sa ia masurile pe care le va conveni, la bilantul alegerilor, din primavara.
Cat de stanga sau cat de dreapta a fost sau este presedintele PSD, Victor Ponta, este iarasi o discutie care ar trebui moderata de ratiunile de ordin tactic, din campul politic. Bineinteles, s-a vazut ca Ponta a facut un slalom printre doctrine si ideologii, dar dupa parerea mea a fost un exemplu de flexibilitate, de pliere pe fluiditatea contextuala (politica, economica, geopolitica samd), la ce bun sa se fi impiedicat de un fanion, care i-ar fi oprit cursa de premier. Greseala a fost ca nu si-a reaugmentat ideologic discursul electoral, a folosit aceiasi tactica de slalom din campul politic, total inadecvata in campul electoral. O slabiciune de abordare care tine de lipsa de experienta, dar si de prestatiile mediocre ale consilierilor de campanie. Ca invatamant, ar trebui sa se retina necesitatea nuantarii discursului electoral, desprinderea de suportul administrativ al functiei executive si lipirea de cel ideologic, al functiei politice.
Impartasesc observatiile cu privire la tentativele dreptei de sindicalizare a stangii, dar in aceasta zona ar mai trebui retinut un neajuns extrem de nociv, social-politic si civic, anume ca sindicatele sunt cea mai proeminenta forta a societatii civile, dar nu se bucura de o cuantificare pe acest segment, nici nu cred ca este pomenita, este pe nedrept marginalizata sau chiar exclusa, iar acest lucru se vede in lancezirea, in amortirea, pana la imobilism, a miscarilor sindicale occidentale.
In sfarsit, tentativele unor politicieni tineri de a-l inlatura pe Ion Iliescu din pozitia de presedinte de onoare al PSD, o pozitie fara nicio putere executiva, absolut simbolica, de recunoastere a valorii politice, a contributiilor si a sacrificiilor seniorului si fondatorului partidului, este fara indoiala un barbarism politic, un act lipsit de civilitatea proprie unei tari membre NATO si UE. Ion Iliescu nu este numai un presedinte fondator de partid, ci si un presedinte fondator de republica, care a pus temeliile de pe care se inalta, azi, Romania democrata si europeana. O tara civilizata precum SUA si-a daltuit presedintii in stanca, la noi, oricat de latini am fi, ar fi suficienta insusirea unei lectii minimale, a legaturii care exista intre respectul fata de presedinti, care sunt istorie, si respectul fata de tara.
Publicat de fragmentariumpolitic 
Fragmentarium Politic 