In atentia discursului politic: Doua perechi noi de concepte – libertate si suveranitate, stat de drept si ordine de drept

Ceea ce s-a reprosat unor intelectuali est-europeni, de pana in 1989, a fost somnolenta reactiilor “publice” si “critice”, cum definim, astazi, cele doua caracteristici pe care le pretindem a fi constante ale carturarilor. De ce le-am respinge, acum, cand frustrarile, framantarile si cautarile social-politice par a se apropia de un nou punct critic, ca in urma cu un sfert de veac? Libertatea de circulatie, de contacte, de schimburi de idei sau de alegere tine de eterna si universala aspiratie liberala, daca aceasta esenta ar fi negata ar fi, cu adevarat, o problema. Oricine se poate intalni cu oricine, oricine poate spune orice, oricine poate alege orice. Pe de alta parte, un sistem este un sistem, niciodata perfect, mereu perfectibil. Recunoasterea capitalismului ca nefiind perfect este logica, dar a ingheta aceasta imperfectiune pe motiv ca altceva mai bun nu exista sau ca nu s-a inventat iese, cred, din campul rationalitatii (din al creativitatii, in mod cert).

Nu ar trebui sa repetam greseala de a lega capitalismul de o singura tara, asa cum a facut-o comunismul. Nu sustin, nici pe departe, paralelismul de parcurs sau de finalitate al celor doua sisteme, capitalismul se poate reforma, dar reforma nu ar trebui sa ocoleasca spatiul geopolitic de origine al capitalismului. Sa nu ne amagim, reforma Vestului este tot atat de necesara cum a fost reforma Estului, in primul rand prin abandonarea utopiei ca cineva ar mai putea exercita un rol conducator global. O ordine de drept, care este tot atat de importanta ca si statul de drept, reclama un singur rol central, cel al ONU, ca institutie a democratiei globale si ca sursa a dreptului international.

Intr-o lume multipolara, leadershipul mondial nu-si mai are locul, nimeni nu mai accepta ca altcineva sa-i spuna ce sa faca sau care-i este “binele”, a devenit limpede ca libertatea individuala intr-o suveranitate cedata sau pierduta este un fals, o imposibilitate, niciun cetatean nu este liber intr-o tara care nu-i mai apartine. De aici, indemnul “luati-va tara inapoi!”, adresat celor care vor sa fie liberi, care a inceput sa se auda din ce in ce mai des. Relatia dintre libertate si suveranitate devine tot mai vizibila, un popor a carui vointa nu este sursa dreptului nu este suveran, deci nu este liber. Cand Dughin si dughinismul sustin ca “Suveranitatea Ucrainei reprezintă un factor extrem de negativ pentru geopolitica Rusiei (…)”, nu putem decat sa reflectam, sa ne punem intrebari, proritar daca este un punct de vedere personal sau unul oficial. Geopolitica si realpolitika contin teorii si inspira actiuni mult mai stridente, desi, in general, politicienii nu si le asuma in mod explicit. Nu-mi dau seama daca sunt niste limite de decontextualizare, voi cauta si reciti afirmatia si textul in intregime, nici ce vrea sa insemne modelul geopolitic “logic si natural”, ca “singurul” acceptabil. Ar putea avea semnificatia respingerii unei influente non-eurasiatice? O asemenea cheie, foarte probabila pentru un ideolog al euroasianismului, ar oferi o perspectiva extinsa de discutie asupra suveranitatii.

Privind relansarea cererii de demisie a presedintelui Basescu, desi acesta mai are doar doua saptamani de mandat, ar trebui privita si ca o reactie a pluralismului parlamentar impotriva singularismului prezidential, pentru refacerea echilibrului puterilor statului, grav afectat in ultimii ani. Legat de acest aspect, mi-a atras atentia o mica istorioara, recenta, pe care am perceput-o jumatate in gluma , jumatate in serios. Vicepresedintele american, Joe Biden, l-a avertizat pe presedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, asupra efectului “coroziv” pe care il reprezinta concentrarea puterilor in mainile liderului unei tari. Prima reactie a fost de zambet, amintindu-mi ca presedintele american concentreaza in mainile sale intreaga putere executiva, ca sef de stat si sef de guvern. A doua a fost insa mai grava, tine de istoria traita de romani sub presedintele Traian Basescu, exact in sensul si cu consecintele evocate de vicepresedintele american.

N. B. Dincolo de toata teoria argumentativa a impartirii si echilibrului puterilor in stat, exista si argumentul anticoruptie. Un mituitor poate corupe mai usor o persoana decat mai multe, la fel, o putere unipersonala este mai coruptibila decat una pluralista. Nu intamplator, regimurile autoritare sunt cele mai corupte (puteti sa o luati sau nu ca un apropou). Intr-un regim parlamentar sau semiparlamentar, cu siguranta caile spre seful statului sau seful guvernului sunt mai putin batatorite de catre lobbysti. Democratizarea puterii este si motivul pentru care nu-mi voi dori niciodata ca Europa sa aiba un numar de telefon la care sa fie sunata, chiar daca sau tocmai pentru ca lucrurile se pot aranja mai usor intre doi, decat intre douazeci si opt.

http://www.contributors.ro/global-europa/despre-dughin-dughinism-si-barocul-stalino-fascist/