Politica, o arta a flexibilitatii: Victor Ponta tinteste o regenerare de tip Phoenix. Va fi posibila?

Motto: Ca si in natura si in viata, recunoasterea, flexibilitatea, iertarea si sacrificiul sunt cele mai mari resurse de regenerare politica (F. P.)

Cine a crezut ca stie toate definitiile politicii, a avut prilejul, luni, sa afle ca s-a inselat. Nici nu a avut timp sa se usuce cerneala de pe votul de incredere, de duminica, pentru Guvernul Ponta 4, ca premierul a anuntat ca renunta la titlul de doctor. Anuntul a luat prin surprindere opozitia, care s-a vazut lasata fara obiectul muncii pentru una din temele predilecte ale discursului critic, plagierea de catre Victor Ponta a lucrarii de doctorat, din 2003. Stratagema sau nu, este limpede ca, prin actul sau unilateral, premierul a luat un balast de pe umerii noului Guvern, care nu va mai fi “perturbat” de o chestiune “eminamente politica”, cum a motivat in notificarea pe care i-a trimis-o rectorului Universitatii Bucuresti. Va ramane de vazut daca un titlu stiintific poate fi retras, daca analogia cu imposibilitatea dezinventarii a ceea ce s-a inventat va functiona si in acest caz. Pana atunci, flexibilitatea omului politic Ponta ramane un fapt.

Multi se intreaba de unde aceasta flexibilitate la un tanar, cunoscand ca acest segment de varsta se caracterizeaza mai degraba prin incapatanare, indisociabila de ambitie si impetuozitate. Chiar daca la Ponta este, fara indoiala, o actualizare tarzie, in PSD exista o traditie concesiva sau a negocierii, de pe vremea lui Ion Iliescu. Nevoit sa gestioneze cea mai mare eterogenitate, a tranzitiei de dupa Revolutie, fostul sef de partid si de stat a adoptat ca linie strategica o formula care a devenit celebra, “politica este arta compromisului”, care a si rodit pe masura.

Victor Ponta a mai surprins, cu ceva timp in urma, cand a afirmat ca a facut multe greseli, dar ca la 42 de ani are capacitatea de a le recunoaste si de a invata din ele, indiferent de pozitia pe care o va avea in viitor pe scena publica. Aici problema ramane deschisa, nu neaparat pentru greseli care ar putea urma, ci mai ales pentru greseli din trecut, pe care pentru a le recunoaste ar trebui mai intai sa le constientizeze (traseismul alesilor locali este, deja, un exemplu in asteptare).

Fara a nega sau minimaliza rolul flexibilitatii si recunoasterii in progresul politic, lui Victor Ponta ii mai lipsesc, in opinia mea, doua lucruri pentru regenerarea pe care si-o doreste. Primul ar fi lipsa iertarii, ma refer, evident, la iertarea care ar trebui sa-i inlocuiasca ura fata de Traian Basescu, cu atat mai mult cu cat din confruntarea premierului cu presedintele nu se poate afirma ca ar fi un castigator si ca, oricum, timpul constitutional il va scoate pe cel de-al doilea din rol, peste cateva zile. Oricat si-ar dori unirea romanilor, gestul de impacare este inaintea unirii. Inca mai este timp, nici in al doisprezecelea ceas nu este tarziu. Al doilea ar fi absenta autosacrificiului, asa cum pasarea Phoenix  isi da foc cuibului, impreuna cu care va arde, pentru a deveni cenusa din care va renaste. In istoria politica, sacrificiul de sine a conferit, in mod durabil, respect, legitimitate si pozitie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: