O demisie cu cantec: Stat al drepturilor omului sau stat politienesc? Aceasta-i intrebarea!

28/01/2015

Motto: Spune-mi ce mijloace folosesti ca sa-ti spun cine esti (F.P.)

Marturisesc ca nu-mi este foarte clar pentru care din alternativele din titlu si-a dat demisia seful SRI, George Maior. Oriunde in lume, un sef de serviciu secret este un membru al echipei cu care un sef de stat isi gestioneaza mandatul. Schimbarea sau mentinerea in functie, pe acest subiect, depinde de initiativa sefului statului.

Demisia unui sef de serviciu secret este un fapt relativ rar, motivat, de cele mai multe ori, de probleme personale sau de profesionalism. Niciunul dintre aceste motive nu poate fi pus in contul lui George Maior. Cand a fost intrebat daca va schimba sau nu seful SRI, noul presedinte, Klaus Iohannis, a raspuns ca problema este artificiala, functia fiind  ocupata de cineva care isi face foarte bine treaba. Daca nu ar fi fost agreat, normal ar fi fost ca Maior sa plece prin inlocuire, nu prin demisie sau demitere.

Peste gestul unilateral al lui Maior, anuntat marti, s-ar fi putut trece mai usor, daca duminica nu ar fi dat un interviu, la B1 TV. Fara acel interviu, opinia publica ar fi putut concede ca, pur si simplu, fostul sef al SRI a vrut sa dea cale libera unui aer proaspat, la varful institutiei, o data cu improspatarea intregii echipe de leadership prezidential. Un act elegant, pe masura profesionalismului, am fi spus cei mai multi si, cu asta, evenimentul s-ar fi consumat, disparand rapid din atentia publica.

In interviul de dinaintea demisiei, George Maior a dat un avertisment celor care se opun adoptarii legilor Big Brother, pe care ii considera responsabili in cazul producerii unei catastrofe.  Dupa cum se stie, Curtea Constitutionala a Romaniei a respins legile in cauza ca neconstitutionale. Iata, negru pe alb, avertismentul fostului sef al SRI: „Eu vreau să avertizez foarte serios că există o răspundere morală în legătură cu securitatea cetăţenilor României, nu a statului. La momentul când se va întâmpla o catastrofă, voi şti spre cine să arăt cu degetul. E datoria mea să spun că cineva se joacă cu lucruri pe care nu le înţelege sau din rea credinţă le abordează în acest fel. Nu comentez deciziile, ne vom adapta la ele, cu mijloacele chiar şi ale lui Sherlock Holmes”.

Nu cred ca exagerez, comparand aceasta interventie cu ceea ce s-a numit, foarte critic, “justitia televizata”, de pana la schimbarea de la Cotroceni. Stilul sefului se induce sau se impune subalternului, chestiunea este arhicunoscuta. Presupun, insa, ca problemele tehnice sau sistemice nu se rezolva intr-un asemenea cadru, iar daca s-ar fi dorit initializarea unei dezbateri publice, nu demisia, ci ramanerea pe post ar fi fost necesara, pentru o finalizare constructiva. Mai degraba, s-a urmarit reactivarea vechii presiuni autoritariste, de pe vremea lui Basescu, de fortare a unor legi ale sigurantei nationale, cel putin discutabile si transmiterea ei, sub forma unui fals cartof fierbinte, noului presedinte, Klaus Iohannis.

Dramatizarea respingerii legilor Big Brother ascunde, in opinia mea, un interes politic foarte concret. Aceste legi au fost evocate si pe timpul recentei vizite, anuale, a Victoriei Nuland, nu stiu daca are vreo legatura. Ceea ce stim foarte sigur este ca subiectul are legaturi foarte stranse cu arhetipul european al democratiei si libertatii, cu spiritul american Edward Snowden si cu preocuparea activa a societatii civile romanesti privind respectarea drepturilor omului. Oricat ar sporovai serviciile secrete pe tema legilor Big Brother, niciun popor din Est, care a cunoscut ororile statului totalitar comunist, nu se va lasa inselat de ideologia politieneasca a lui “daca”, din povestea prostiei omenesti si a drobului de sare. Ideologia statului politienesc, o vedem limpede si astazi si nimeni nu trebuie sa ne dea alte lectii, este ideologia lui “daca”, ridicata la rangul de politica de stat.

Aceasta este miza jocului politic „Big Brother”, stat al drepturilor omului sau stat politienesc, iar solutia CCR, pe aceste legi, de neconstitutionalitate, are o valoare simbolica fundamentala: statul de drept nu este, nu se intersecteaza si nu aspira la statul politienesc. Acest adevar al democratiei noastre, de toate zilele, ar trebui incrustat pe frontispiciile serviciilor secrete din toata lumea. Urmarea legilor Big Brother o stim, instapanirea pe vecie a unui regim politic monocolor, a dictaturii, pentru care alegerile democratice si drepturile omului sunt niste abtibilduri de infrumusetare.

Mai exista si o alta consecinta mascata, de “rebrenduire” a raului, de care multi oameni, chiar  politicieni cu pretentii, nu sunt constienti. Se invoca, in ultimul timp, argumentul politicii “inteligente”, dar nu si intelepte, si diavolul se crede inteligent, cand tamaie la pomana. O doctrina pe care as numi-o a smecherismului, care nu are nimic in comun cu exceptionalismul autentic, bazat pe intelepciune. Am mai spus, una din legile smecherismului este lovirea celuilalt cu parti din el insusi, acum vedem cum o alta lege incearca sa se infiripe chiar sub ochii nostri, rebrenduirea pe seama celuilalt.

Daca legile “Big Brother” vor fi adoptate intr-un stat democrat european, samavolnicia din statele politienesti, cum este cea nord-coreeana, le va specula ca fiind “legitimante” pentru politienismul de serviciu din zilele noastre. Nu va mai fi nicio diferenta de mijloace intre regimurile politice, spiritul civil va cunoaste o dureroasa infrangere, statele politienesti se vor “rebrendui” pe seama celorlalte. “Daca si voi folositi aceleasi mijloace ca si noi, si noi suntem ca si voi”, va ranji cinic politienismul nord-coreean sau de aiurea. Nu, multumesc, Big Brother, aleg marca libertatii si democratiei, sa traiesc in Europa, nu in Coreea de Nord! Multumesc CCR, multumesc domnule presedinte Iohannis!


Umbra lui Ceausescu: Tentatia unor comparatii

26/01/2015

Daca ar fi trait, fostul presedinte Nicolae Ceausescu, executat in 1989, ar fi implinit, azi, 97 de ani. Dupa 25 de ani, rememorarile sunt amestecate, iar Romania inca nu s-a reconciliat cu istoria sa recenta.

Despre Ceausescu si comunism nu sunt numai amintiri amare. Fara indoiala, anii ’80 au fost de criza a comunismului, plini de lipsuri si umilinte, de o austeritate peste limite, asa cum cunoaste si capitalismul, de o buna bucata de timp. Grecia pare sa fie prima tara care a rabufnit, o „revolutie economica” este foarte probabila, in absenta unei relaxari a ceea ce tot mai multe tari est-europene (de pe alte meridiane nu mai vorbesc) acuza a fi „imperialism financiar” sau „capitalism colonial”.

Sunt si amintiri frumoase, din anii ’70, de crestere si de prestigiu international. Am revazut, in aceste zile, premergatoare zilei de 26 Ianuarie, 50 de fotografii cu Nicolae Ceausescu in compania celor mai mari lideri politici ai lumii, din partea carora s-a bucurat de cea mai inalta atentie. Creditele si contractele prietenoase curgeau din toate partile Occidentului.

Sincer, cu toata propaganda cenusie inculcata pe aceasta tema in ultimii 25 de ani, nu ai cum sa nu te bucuri si sa nu te simti mandru ca Romania a fost tratata cu consideratie, de la egal la egal, intr-o anumita perioada. Teza ca Ceausescu i-ar fi dus de nas pe toti liderii occidentali nu poate fi sustinuta fara riscul unei grave insultari a inteligentei politice occidentale.

Fals se vorbeste si despre „comunismul dinastic”, asa ceva nu s-a intamplat in Romania, e o teza contrafactuala, dar si ipocrita si insultatoare pentru „capitalismul dinastic”, pentru a extrapola sintagma, care s-a consumat sau este pe cale de a se consuma in cazuri concrete, foarte cunoscute (implicand tati, fii, frati, soti, sotii), fara a fi ceva blamabil.

Din dorinta de a intari recuzarea comunismului, se fac, uneori, greseli-bumerang, de afirmatii discutabile sau absolutizante, care suscita comparatii nefavorabile capitalismului. Tentatia unor abordari comparative comunism-capitalism este tot mai puternica, atat in privinta ciclurilor economice crestere-criza, cat si a statului politienesc – aici, anii 2001-2003 au deschis o adevarata cutie a Pandorei. Azi, am auzit un lucru cutremurator, ca Europa, mama democratiei si refugiul de ultima instanta al libertatii, sa devina politieneasca, prin adoptarea unui „patriot act”!


O observatie de principiu

25/01/2015

Marius Stan, Vladimir Ilici Lenin era si el un om, cu iubiri sentimentale si conceptii sexuale normale in epoca sa, din punct de vedere al puritanismului, familismului sau heterosexualismului, tot atat de “exotice” pentru epoca actuala pe cat de exotice ar fi, la propriu de aceasta data, cele de acum fata de cele de atunci. Cred ca textul despre viata intima a lui Lenin si conceptiile sale despre alegerile si conceptiile pe aceasta dimensiune privata a omenescului, in general vorbind, poate fi gustat pana la limita de la care grilele politice de prezentare nu sunt un mecanism de manipulare in favoarea unor anumite atitudini si comportamente sentimentale si sexuale. In absenta unor precizari s-ar putea intelege si asa ceva, observatia este necesara.

http://www.contributors.ro/global-europa/passione-damore-ascetul-lenin-%c8%99i-marile-lui-iubiri/


Geopolitica pacii: Nicolae Titulescu si geopolitica gaullista

25/01/2015

S-au scris multe despre Nicolae Titulescu, ca ar fi de origine asiatica, ca ar fi spus nepopularele cuvinte “Inapoi la mamaliga” (“si la ceapa”, adauga unii), ca ar fi avut temperatura corpului mai mica cu un grad (probabil o “explicatie” pentru raceala luciditatii), ca ar fi fost omul comunistilor etc.

Este insa in afara de orice discutie ca NT a adus Romaniei cea mai mare vizibilitate internationala interbelica si ca a fost apreciat ca un politician al pacii si intelegerii internationale, pentru care a si primit prestigioase distinctii. La fel de indiscutabil este ca NT a fost mai mult decat un diplomat, a fost si un geopolitician, iar diplomatia sa a fost puternic marcata de o linie geopolitica. Inlaturarea sa, din 1936, a insemnat, in primul rand, ruperea liniei geopolitice titulesciene a Romaniei, mai précis, reorientarea geopolitica exclusivista “Spre Vest”, cum am auzit si dupa 1989 si, mai intens, dupa 2005.

Pe de alta parte, daca ne gandim la contributiile remarcabile ale lui NT in problemele pacii si razboiului, respectiv la definirea agresorului si a agresiunii, vom intelege ca din punct de vedere a ceea ce se pregatea Europei si al razboiului mondial care avea sa urmeze, diplomatia si geopolitica lui NT, cred ca nu gresesc daca spun “in toate azimuturile”, dupa conceptul lui Charles de Gaulle, de mai tarziu, devenise un factor extrem de iritant, chiar o frana, care trebuia inlaturata din calea pregatirilor de razboi.

Interesant este ca regele Carol al II-lea, care l-a mazilit pe NT, parea sa aiba cunostinta despre lipsa de viitor a monarhiei romanesti, cand s-a exprimat, in anturaj, ca tara oricum va deveni republica si ca “ar fi o prostie sa nu-mi traiesc viata”. Sunt si alte afirmatii, din epoca, in special despre URSS, despre care sunt opinii ca i-ar fi venit pe filiera Elena Lupescu, aflata in legatura cu evreimea mondiala, si care s-ar fi exprimat despre inevitabilitatea revolutiei est-europene, daca nu chiar mondiale (si termenii Lupeascai sunt descrisi ca fiind “admirativi”).

In aceste conditii, mi se pare limpede o linie de interpretare, ca s-a actionat pe doua fronturi, pentru a aduce in coliziune Europa de Vest si Europa de Est, si ca regele Carol al II-lea chiar a fost un pion, in cunostinta de cauza, care s-a lasat jucat pana la capat. In fine, vizita la FET a lui Aleksandr Dughin, ideologul eurasianismului, ar putea avea si simbolistica repornirii romanesti a giruetei gaulliste, dar si a renasterii doctrinei privind punerea in afara legii a agresiunii si a agresorilor (v. accentul pe respectarea dreptului international).

https://nastase.wordpress.com/2015/01/24/goga-despre-titulescu/


Un ideal transpartinic: Unitatea romanilor

24/01/2015

Motto: Cea mai importanta lectie este puterea solidaritatii (presedintele Klaus Iohannis). Uniti suntem mai puternici, dezbinarea este singurul nostru dusman (premierul Victor Ponta). Iasi, 24 Ianuarie, 2015.

Sunt recunoscator colegilor George Ban si ZeV pentru reactii, accept ca mi se datoreaza, am ales insinuarea si echivocul, in locul transantei si spuselor directe. Este insa mult prea devreme pentru contraactiune strategica, atata timp cat ultimele alegeri au dat Romaniei o alternativa, mergem pe ea, cat este functionala, in paralel cu pregatirea unei noi alternative, pentru cand ii va veni vremea. “Daca ne tin curelele”, cum spunea unul din marii mei profesori in stiinte politice, care s-au vazut ca nu ne-au tinut, din pacate, in 1989, sub aspectul construirii din timp a alternativei. Niciodata nu exista o alternativa “unica”, intotdeauna exista un set de optiuni, problemele care se pun sunt de identificare sau construire si, bineinteles, de oportunitate, de profitabilitate si, implicit, de etapizare. Cam asta este dialectica alternantelor de putere, nu afirm ceva nou, doar repet, pentru ca in politica nu este redundanta, dimpotriva, repetarea mesajelor poate fi o conditie de succes (sunt si definitii contradictorii pe aceasta tema).

Una din primele lectii politice pe care le-am aflat, in perioada cea mai formativa, a vietii universitare (si marturisesc ca am avut viciul invatarii, asa cum pe betivi carciumarul ii da afara din carciuma pentru a putea inchide, bibliotecarii erau nevoiti sa ma dea afara pentru a putea inchide bibliotecile, am fost un copil de tarani insetat sa absoarba, precum un burete, cum spunea Ion Ratiu) a fost ca atunci cand esti surprins de evenimente (si PSD a fost, la ultimele alegeri, ma refer la membrii si votanti), nu-ti ramane decat sa identifici trendul majoritar si sa te pliezi pe el. Raportarea critica sau alternativa ramane o chestiune secunda (a nu se intelege secundara) si de durata. Iar Victor Ponta a facut-o si a si spus-o, atunci, imediat, pe loc, cand a afirmat ca “poporul niciodata nu greseste”. Nu este insa locul in aceste randuri de a vorbi despre Victor Ponta, fara indoiala un tanar politician de mare valoare si de cursa lunga, ori despre cei care incearca sa ne convinga ca ar exista un ceas al “apocalipsei” PSD ale carei limbi indicatoare s-ar apropia de ora 12.00 (desi fractionistii incearca vartos sa dea ceasul inainte). O voi face, sper, in mai multe analize, succesive sau nu, pana la Congres, oricum.

Dar sa revin la reactiile critice ale colegilor, care repet, sunt preferabile celor de lustruire, in competitia de idei. Categoric, politica are nevoie de puncte tari, dar, in aceeasi masura, cred, si de o zona glisabila, de tatonare, prin care sa se identifice noi puncte de sprijin, care nu intotdeauna sunt de avans. Tocmai in acest glissando am incercat sa ma pozitionez, pentru a determina niste reflectii de resuscitare (iar PSD trebuie resuscitat), care nu pot veni decat din zona de leadership. Spre mirarea mea, sunt dus, de catre una din reactii, spre zonele “alienarii” si “abandonarii”. Ah, stimate coleg, te asigur ca nu-mi schimb idealurile de o viata pe niciuna din conjuncturi. Din 1989, mi-am votat ideile de fiecare data, si, aici, recunosc, sunt inflexibil, stiind foarte bine ce inseamna falsa echidistanta, asupra careia mi-ai si atras atentia, in mod exemplar, cine este neutral este de fapt singur, neangajat, in afara circulatiei de idei sau a miscarilor politice, deci vulnerabil. Mai mult, poate fi angajat cu forta in miscarile raului, niciodata nu am constientizat mai acut acest lucru ca in 2003, cand discursul dominant al momentului santaja, sforaitor, cerand sa alegi, pentru ca “vine o vreme cand fiecare trebuie sa aleaga”. Cand unei mase neangajate i se cere acest lucru, reaua alegere poate fi pe cale sa se intample, esti prins pe picior gresit, fara cadrele referentiale din timp constientizate si internalizate, pentru care poti fi nu numai decontextualizat, dar si alienat, in sens sociologic total, la nivel individual, contextual scl.

Daca tot am indemnat, in comentariul despre enigma liberala, la un exercitiu contrafactual, pe tema relatiilor dintre presedinte si premier, din vremea crizei, care si-au atras eticheta de “Guvernul Basescu-Boc”, as indemna la asemenea exercitii si pe temele alegerilor prezidentiale din 2004, 2009 si 2015, ce s-ar fi intamplat, adica, daca rezultatele ar fi fost cele dupa care continuam sa plangem, retoric, la nivelul discursurilor de perdanti. Ei, bine, cu siguranta, azi am fi plans de-adevaratelea, si inca mult timp de acum incolo. Intr-o “ordine europeana” a PPE, un presedinte socialist ar fi fost “demontat” pana la nivel de doctrina si ideologie. Pentru ca si ultimul neincrezator sa priceapa, sa privesca la Franta, care este Franta, si la Hollande, care este Hollande. Exista un timp pentru un presedinte de dreapta si unul pentru un presedinte de stanga, iar acest timp pentru un presedinte de stanga inca nu a venit. Eu nu vorbesc pentru niste oameni simpli, pentru a nu folosi hulita expresie a lui Brucan, ci unor cunoscatori ai fenomenului politic. Dar nu demobilizati, vremea se apropie, este mai aproape decat ne-am putea inchipui. Sa ne concentram pe proiectul alternativ si pe oamenii alternativi. Pentru aceasta, schimburile critice de idei sunt vitale, precum aerul si apa. Sa nu uitam niciodata, cel mai mare ideal este unitatea romanilor, trebuie sa fie un ideal transpartinic.


De luat in seama: Enigma liberala

23/01/2015

In ultimul timp, cartea liberala s-a dovedit mereu castigatoare. Liberalii au, acum, presedintele de republica pe care si l-au dorit, pe care nu l-ar fi avut daca ar fi ramas in alianta cu PSD. Foarte probabil, PNL va obtine cat de curand si guvernarea, cu Catalin Predoiu premier. Copresedintele PNL Alina Gorghiu a anuntat inceperea negocierilor pentru sustinerea unei motiuni de cenzura si formarea unei noi majoritati parlamentare, iar Klaus Iohannis si-a exprimat deschis dorinta de a avea un guvern-coechipier.

O enigma se cere insa dezlegata. Cum de a ajuns PNL la performanta Iohannis, care s-a bucurat de voturile a 6,3 milioane de alegatori, la prezidentialele din 2014, cu 10% mai mult decat candidatul PSD, Victor Ponta, cand inaintea proiectului USL era creditat in sondaje cu putin peste 10%, iar dupa formarea guvernului USL a trecut de 20%? Fara indoiala, raspunsurile trebuie cautate in zona strategiilor si strategilor liberali, dar si in cea a dreptei, pentru ca inainte de toate liberalii sunt un partid de dreapta, iar victoria lor este o victorie a dreptei.

Cel mai simplificat raspuns ar fi ca PNL a stiut, in primul rand, sa se pozitioneze fara greseala pe trendurile de castig si sa le evite pe cele de pierdere. Angrenarea in proiectul USL a insemnat inscrierea pe un trend popular crescator antibasist, pe fondul curbelor de sacrificiu, din timpul crizei, iar dezangrenarea, la inceputul anului electoral, a reprezentat fuga din zona de uzura, pentru ca, nu-i asa, guvernul pierde mereu cand se intampla ceva, cum bine a spus ambasadorul francez. Sau, dimpotriva, cand nu se intampla, ca in bancul cu basca si fara basca.

De obicei, prima jumatate a unui ciclu guvernamental, dupa cum rezulta din istoricul guvernelor democratice romanesti, dar si cam de peste tot, este de crestere, cealalta, de scadere. Aceasta ultima parte tine mai degraba de perceptie decat de realitate, cand logica functionala este surclasata de ilogica luptei oarbe, fara scrupule, cazuri in care schimbarile prin motiune sunt in dauna celor prin remaniere. Vedem, deci, cum, tocmai intr-o astfel de etapa, remodelarea prin remanieri a curbei de functionalitate a guvernului PSD nu mai conteaza, ci doar accederea la putere a PNL, prin motiune negustorita.

Aceleasi curbe se inregistreaza si pe un ciclu prezidential, numai ca, aici, ascensiunea si descensiunea se pot suprapune pe cate un mandat, avand in vedere ca pentru un presedinte acestea pot fi cel mult doua consecutive. Nu mi-am propus dezvoltarea acestei teme, desi ar fi interesanta o istorie contrafactuala, ce s-ar fi intamplat daca Basescu nu ar fi luat asupra sa masurile nepopulare din timpul crizei si ar fi jucat cartea anti-Boc? Criza oricum am fi avut, a fost in toata lumea, dar, probabil, nu cu aceleasi durata si efecte, ceea ce ar putea sugera un evantai de posibilitati prezidentiale de gestionare de criza. Ar putea parea un exercitiu steril, dar sa-l retinem pentru comparatii viitoare, daca Iohannis va intruchipa cu adevarat o alta politica, o anti-paradigma basista, va trebui sa nu ia asupra sa posibila proasta guvernare a unui guvern PNL, nu o doresc, dar nici nu o exclud, ab initio, ci sa fie primul care sa o sanctioneze si, in extremis, sa-i ceara plecarea. Vom vedea daca ideea “logicii functionale” va capata sau nu un corp pe timpul mandatelor Iohannis.

In al doilea rand, PNL a ales sa-si disponibilizeze liderul, pe Crin Antonescu, care capatase “faima” de autocrat al partidului, cam cum are Ponta acum in PSD, si sa-l aduca in prima linie pe Klaus Iohannis, un practician din administratia locala si un poliglot cu trecere in fata marimilor europene. Altfel spus, “fuga de uzura” a fost dusa din zona uniunii si guvernului in cea a liderilor, aproape pana la capat, daca nu luam in calcul conceptul politic, o problema mai complexa. Tot pe linie liderologica, chiar daca mai recenta, se inscrie si feminizarea de leadership, o linie politica subtila, care se practica in politica mare, daca avem in vedere ca liderii-femei nu au si nu determina reactii politice incarcate de adrenalina, care mai mult complica decat rezolva.

In al treilea rand, PNL si-a agatat de acronim cuvantul “nou”, printr-o reforma cantitativa, prin contopirea cu PDL, un fost adversar, inca urmarit de toxicitatea politicilor din vremuri basiste. Numarul si-a facut datoria, a adus voturi si victorie. Va ramane de vazut cata calitate va emana din programul de guvernare, in curs de elaborare de catre Catalin Predoiu (PDL), premierul de tandem al lui Iohannis, si din strategia de reconsolidare interna a PNL, prezentata, azi, la Iasi, de catre presedintele partidului, Alina Gorghiu. Deocamdata, ni se arata doua linii paralele, despre care ni se dau asigurari ca se vor intalni la Palatul Victoria.


Interviul cu Klaus Iohannis: Un presedinte moderator

23/01/2015

Urmarind interviul pe care Rares Bogdan i l-a luat lui Klaus Iohannis, joi seara, la Realtatea TV, nu mi-a fost absolut de loc greu sa extrag principala caracteristica stilistica a noului presedinte al Romaniei. Klaus Iohannis a lasat sa i se intrevada, pe timpul intregii emisiuni, cap-coada, moderatia in abordarea tuturor temelor interviului, faptul ca este si va fi un presedinte moderator.

Fie ca a fost vorba despre contextul geopolitic tensionat, cu o Ucraina instabila politico-militar si cu o Moldova in framantare pentru formarea noului guvern, pe care toti ni-l dorim proeuropean sau despre situatia politica interna, la o luna de exercitiu prezidential, Klaus Iohannis a avut o viziune calma, asezata, echilibrata si echilibranta. Nicio clipa nu si-a pasionalizat discursul, chiar si cand a exprimat pareri personale, a facut-o cu decenta celui care nu vrea sa se puna in fruntea celorlalte opinii sau care vrea sa dea o linie de interpretare, subliniind in repetate randuri ca nu acesta este rolul unui presedinte, ca sunt legi si institutii care trebuie lasate sa-si produca efectele, fara interventii sau substitutii.

La un moment dat, cand intervievatorul si-a iesit din rolul echidistant, incercand sa duca discutia pe taramul incrancenarii, pasionalizarii si criticii fatis anti-Ponta, s-a produs o incredibila schimbare de locuri, Klaus Iohannis fiind cel care a preluat functia de moderare. Presedintele a indemnat sa se iasa din logica simpla a luptei partizane si sa se intre intr-o “logica functionala”. Problemele mari ale Romaniei, a punctat Iohannis, trebuie rezolvate impreuna de catre intreaga clasa politica, iar specializarea sa fie pentru cele cu specificitate politica.

Presedintele Iohannis a avut aceeasi pozitie moderatoare si in privinta relatiilor cu premierul Ponta sau venirii unui alt guvern, punand punct “distractiilor” pe seama relatiilor dintre seful statului si seful guvernului si grabei preluarii guvernarii de catre liberali. In prima problema, a explicat nemteste Iohannis, este vorba despre o colaborare institutionala si nimic altceva, in cea de-a doua, nu presedintele schimba premierul sau guvernul, ci parlamentul sau alegerile.

Iohannis nu si-a ascuns preferinta pentru un guvern PNL, cu care sa rezoneze politic si ideologic, cu care sa spuna la Bruxelles eu si guvernul meu am hotarat cutare sau cutare. Nici numele premierului, Catalin Predoiu. Sunt lucruri normale, se pot intampla oricand dupa 2 februarie sau la alegerile din 2016. Dar aceste lucruri trebuie sa vina din dezbaterea parlamentara sau din consultarea populara, adica dintr-o democratie profunda, de jos in sus, dinspre ceea ce vor oamenii. Modelul invers s-a vazut ca nu functioneaza sau ca nu este durabil.

Stim de rolul constitutional mediator al presedintelui, dar iata ca Iohannis ii adauga nota de moderare, in sens de facilitare, nu de substituire, care aduce interactiunile institutionale intr-un cadru cumpatat, stapanit, infranat, potolit, intr-un cuvant, echilibrat. Noul presedinte a inlocuit pasionalizarea sau personalizarea patimasa cu moderarea. “Eu fac politica pentru Romania”, a precizat, in final, presedintele Klaus Iohannis, ceea ce poate fi tradus si ca o nationalizare a discursului prezidential.